Tu scrii poezii? Vrem sa te publicam!

12. Ruga

Mă trezesc de dimineață
Soarele-mi zambește-n față
Aud clopoței cum sună
Se anunță o zi bună

Deschid geamul și privesc
Porumbei cum se iubesc,
Tot în jur e plin de viață
Armonie-n dimineață

În casă e sărbătoare
Mama face de mancare
Ne adunăm toți la masă,
De Rugă tragem acasă.

În sat e muzică bună
Toată lumea se adună,
Nimenea nu stă pe loc
Se prind toți la horă-n joc!

13. Amintiri

O privesc pe mama, ea nu știe
Mi-e dor de copilărie.
Dor de grija sufletească,
Dor de casa părintească.

Privesc fotografii înveghite,
Multe șterse, prăfuite...
Și văd o copilă blandă
Jucăușă și plăpandă.

Are langă ea un frate,
Care o apără de toate,
Și o soră un pic mai mare
Care o ține în picioare.

Mă uit la poză realizez,
Că sunt eu și mă-ntristez,
Toată viața se distruge
Și o lacrimă îmi curge.

Mă întorc iar la prezent,
Lacrimi îmi curg permanent,
Fratele e dus departe
Pe soră n-o am aproape.

Am crescut și am simțit
Cum timpul ne-a despărțit,
Fiecare cu alt drum
Reuniți doar în album...

O privesc din nou pe mama,
Mă întreb cum e sărmana
Să-și vadă pruncii plecand
Știind că nu se întorc curand!

14. Pierdere

Nu știu dacă realizezi
Dar în viață mai mult pierzi...
Pierzi persoane atât de bune
Ce părăsesc această lume.

Pierdem amintiri frumoase
Pierdem iubirea din case...
Pierdem ani de tinerețe
Și clipe de frumusețe.

Pierdem tot ce-avem mai drag
Și întro zi vom sta în prag...
Și vedem că-n depărtare
Nimeni nu mai apare...

Și privim făra curaj
Ei nu apar...doar în miraj...
O să ne pierdem speranța
La sfârșit... până și viața!

15. Străinatatea

Ești tanăr nu stai deloc
Pui banul pe primul loc,
Și pleci în străinătate
Să muncești pe rupte-n toate.

Lași familia în urmă,
Lași părinții ca să plangă
Ai plecat ca să faci bani,
Și te întorci dupa mulți ani.

Iar acum cand ai venit,
Ai rămas încremenit
Toate-n țară s-au schimbat,
Tot e altfel îmbracat.

Ajungi acasă, vezi izvorul,
Pe ușă e pus zăvorul,
Nimeni nu te așteptă-n poartă
Casa, aproape dăramata...

Și îi strigi pe ai tăi părinți,
Nu te aud, sunt în morminți...
Ai plecat, ai pierdut anii
Iar acum...ce faci cu banii?

Cine a castigat?

Poezia Nr. 1.

Eu.Tu.El.Ea

EU
Eu sunt fata cea timida
Ce se-admira in oglinda;
Fata ce-i mai plangacioasa,
Dara intr-unfel frumoasa.

Eu sunt cea ce te vegheaza,
Asta prietenie ti-o lumineaza.
Eu sunt fata ce-ti zambeste,
Cea ce nu te ocoleste.

Eu sunt sufletul sensibil
Cu un stil poate penibil;
Sunt o luminita-n noapte,
Ce-ti vorbeste doar in soapte.

TU
Tu esti prietena buna
Ce doar bucurii aduna;
Spui lucrurilor pe nume,
Repede ca niste pume.

Esti doar fata 'ceea bruna
Ce-ar semana cu o zana
Esti fata cea jucausa
Ce-are-n mana o papusa.

Fata cu-acel suflet curat,
De un alb imaculat,
Furi toate privirile
Si-ti "ies" ghidusiile.

EL.
El e cel ce urca-n jos,
Ce-are un urat frumos,
Ce termina sa inceapa,
Ce rade curatand o ceapa.

E baiatul curajos
Ce e mai mereu fricos.
E glumetul care zice
In loc de "Alis"-Alice

Este cel ce-i mititel,
Poate 'naltut de fel.
Prietenul devotat,
Ce odata te-a-nfuriat.

EA.
Ea-i cea ce se plimba cu sinonime,
Toate-adunate-n niste rime,
Cu atatea cuvintele,
Cuvintele ale mele.

Ea e cea ce stie calea
Catre-orasul "Fericirea"
Stiind s-atinga orice stea,
Stiind s-artinga dragostea.

Ea e fata cea scunduta,
Desteapta si-un pic slabuta.
Este, totusi, fata dura,
Ce rezista la caldura.

EI
Ei sunt prieteni foarte buni,
Poate putintel nebuni,
Ce se distreaza-mpreuna
Si le pierzi chiar orice urma.

Ei au sapte ani de-acasa
Si-nca sase au din clasa,
Deci ei sunt copii cuminti,
Vor sa fie presedinti.

Sunt glumeti
Mai mereu si zambareti.
Se plimba pe calea vietii
In racoarea diminetii.

NOI
Noi toti stam doar impreuna
Zburand pana pe la luna.
Cantand cantece in struna
Mancand rareori si-o pruna.

Avem suflete curate
Cu bucati de tort patate
De alinturi dezmierdate,
Prin adancuri afundate.

Deci noi suntem cei mai buni
Prieteni de marti la luni.
Radem patru-n cor deodata
Si zambim cu lumea toata!

Poezia Nr. 2.

Luna

Linistita-n noapte,
Pe-un cer de soapte,
Luna sta galbuie
Si norii-i incuie.

De-asupra unei ape,
Usurel incape,
Lumineaza raul,
Trece-ncet paraul.

Sta sus misterioasa,
Chiar deloc sfioasa,
Spune povesti nebune,
Dintr-o alta lume.

Se crede regina noptii,
Dar nu-i nici frumoasa diminetii,
Se crede printesa in intuneric,
Spune c-are un "suras" feeric.

Mi-a zambit d-acol' de sus,
Parc-avea ceva de spus,
A-nceput s-adune stele
De prin cerul de margele,
Si-a scris usor un mesj,
Caligrafic: "Noapte buna!"

Poezia Nr. 3.

Imi doresc


Imi doresc o ciocolata,
O privire aruncata,
Un taram de marmelada
Si un lac de limonada.

O cascada de bezele
Numa'-numa' ale mele
Putina vata pe bat,
Pe mine sa ma rasfat!

Un tortulet mare-mare
De la cap pan' la picioare
O prajitura nebuna,
Mai rotunda ca o luna.

Fantezie minunata,
Cu ploaie din ciocolata,
Floricele din bomboane
Si, din guma, cu baloane!

Asta-i tot ce imi doresc,
Dupa astea eu tanjesc,
Poate s-or implini,
Fanteziile, sa stii!

Poezia Nr. 4.

(Lacrima de) Dor

Pe obraz o lacrima mi se prelinge usor,
E o lacrima de dor,
De dorul unei veri uitate,
De dorul unei vieti in simplitate.

In continuare inca una si-naca una
Se plimba lacrimile-ntruna
Si-aproape plang si sunt in ceata
C-am pierdut cea mai buna dulceata.

Poezia Nr. 5.

O calimara si-un stilou

Mie-mi serveste-o calimara
Ca un fel de... comoara!
Poate este magica,
Poate e nostalgica.

Si-un stilou vine sa bea
Chiar din calimara mea,
Si bea el ce bea pe-acolo,
S-apoi merge mai incolo.

S-asaza pe-o foicica,
Una putintel cam mica,
Si incepe a dansa,
A se legana.

Face niste piruete,
Parca-i intre marionete,
Se agita fericit,
Niciodata neclintit.

Si-a-nceput a da viata
La mici firisoare de ata,
Putintele virgulele
Alaturi de ghilimele.

Cate-un semn de exclamare
Mai pune vreo intrebare,
Se trezeste singurel,
Si se-ntreaba doar pe el.

Virgule se-mprastie
Intr-o propozitie,
Despart acolo nu stiu ce,
Fiind foarte harnice!

Ghilimelele s-asaza
Citatu'-l delimiteaza,
Se rotunjesc usor,
De se fac patratele, mor.

Asa s-agita stupefiate,
Putin ingamfate,
S-aduna apoi toate,
Dupa, fiecare se desparte.

S-apoi se duc impreuna
In calimara mea nebuna,
Caci camera era luminata,
Iar eu veneam indata.

Poezia Nr. 6.

Un vers stingher


Un vers stingher se plimba-n noapte,
E dintr-o pagina de carte;
Dintr-o poezie citita-n soapte.

As vrea sa-l iau cu mine-acasa,
Dar el cauta poezia frumoasa
De-unde-a venit,
Si pare chiar chitit
S-o gaseasca,
S-o mai intalneasca.

Dupe ore-ndelugate
De mers pe poteci intunecate,
O carte ni s-a aratat,
Iar eu pe vers l-am intrebat:
"Ce e cu acea carte?";
Daca de noroc are parte
Sa-si regaseasca poezia.
Si l-a apucat veselia
Caci stia ca si-a aflat "familia".

Poezia nr. 7.

Autoportret

Azi imi fac autoportret,
Va fi cat mai complet
Cu multe insusiri,
Fara convorbiri.

Azi imi fac autoportret,
Il lucrez incet,
Cu mare atentie
Sa nu mearga in detentie!

Va fi cat mai complet
Al meu dragut autoportret,
De la Soare pan' la Luna
Avand totul scris in struna.

Cu multe insusiri
Si cateva traiari.
Cu sentimentele mele,
Toate ca mici randunele.

Fara convorbiri
Si fara loviri.
Totul e adevarat,
Ca si cantat!

Fara convorbiri,
Cu multe insusiri;
Va fi cat mai complet,
Ca azi imi fac autoportret!

Poezia Nr. 8

Zile de vacanta

Oh! Zile dulci, zile de vacanta
Cand umbla piciorele goale pe recea faianta,
Cand visezi cu ochi deschisi
Spre munti intinsi,
Campii marunte,
Dar foarte multe,
Spre-albastra mare,
Intr-un lan de nepasare
Fata de orice lucru plictisitor,
Gandindu-ma doar la cuvantul incantator:
Vacanta.

Oh! Zile dulci, zile de vacanta,
In care faci o mica-alianta
Cu bucura si feeria,
Cele din academia
Sperantelor eterne,
A sentimentelor materne,
Iubirea si grija!

Oh! Zilele cele mai dragi,
Cand porti numai haine largi,
Stai toata ziua in nisip
Ai un zambet imens pe chip.

Oh, zile binecuvantate,
Zile prea incarcate,
Cu atata fericire presarate.
Simt ca pot sa fac orice,
Sa-mi intrec limitele,
Sa visez ziua si noaptea,
Sa simt dragostea
Clipelor de vacanta!

Poezia Nr. 9

Furtuna

Briza usoara,
Briza domoala
Se plimba prin lume
Si prin parul meu anume.

Vantul 'cesta linisti
Pe mine m-a racorit
In asta calda zi de vara,
Aceasta zi caniculara.

Frunzele sunt mangaiate,
Cu-atentie dezmierdate,
Firicelele de iarba,
S-agita sa nu il piarda.

Deodata vantul s-a-ntetit amenintator
Si c-un ritm ametitor
S-a napustit furios
Asupra ce-atingea inainte frumos.

Suiera nemultumit,
In totalitate mahnit,
Ma sperie si pe mine putin,
Insa teama in mine o tin.

Mai e mult pan' la noapte
Si, pe neasteptate,
Un fulger loveste,
Natura-o trezeste.

Fulgerele-acum se-ntrec,
Ar parea chiar ca petrec,
De departe s-adude-un tunet
C-un foarte puternic sunet.

Cateva minute-a continuat
Aceasta simfonie de neuitat,
Care aproape m-a inspaimantat,
Dar la un moment dat s-a terminat.

Insa altceva a incepu,
O furtuna s-a abatut.
Norii plang lacrimi de ploaie
Imbracati in negre straie.

Of! Dar ce galagie!
De ce nu poate sa fie prietenie
Intre nori, sa nu mai planga,
Sa nu mai fie nevoie sa se-nfranga?

Furtuna se domoleste,
Ploaia se linisteste,
Pana in sfarsit se-opreste
Si-un frumos curcubeu "creste"
Pe cer!

Poezia Nr. 10

Versuri

Versuri. Versuri pierdute
Pe foi uitate
De timpul siret.
Stau acolo discret,
Acoperite de-atatea amintiri,
Exprimand atatea trairi.

Versuri. Versuri singuratice,
Mari sau pitice,
Scrise odata, demult,
Cand oare am crescut?

Versuri. Versuri ce-asteapta
In mare secret, in soapta,
Sa fie vreodata gasite,
Sa fie re-ntalnite.

Asteapta sfioase,
Nicidecum nervoase,
Asteapta linistite,
Nicidecum grabite.
Singure, in intuneric
Stau parca feeric,
Stau pur si simplu-acolo,
Vrand sa fie dincolo.

Scotocind printre-amintiri,
Gasesc aceste versuri, vechi trairi,
Le citesc incet, usor,
Si ma simt ca pe un nor,
Plutind acolo sus, deasupra tuturor,
Amintindu-mi gustul dulce-acrisor
Al vremurilor trecute,
Al amintirilor pierdute.

Lupta

A fost greu
Dar am fost impreuna mereu.
Noi am luptat,
Desi nu mereu am castigat.

Stiu ca e greu pentru tine,
La fel a fost si pentru mine.
Hai acum sa iti arat,
Pentru ce trebuie sa te zbati atat:

Pentru tine, pentru libertate...
Pentru a avea mereu cea mai buna parte
Pentru o viata plina de detoate.

Asa ca sa strigam in gura mare!
Hai cu mine ridicate-n picioare!
Lupta! Pentru tot ce-ai realizat!
Continua! Si vei avea de castigat!

Dar nu uita ca mereu,
Domnu' te-a ajutat.
Acum desi nu sti, n-ai realizat
Mereu cei ce cu tine s-au luptat,
Cum au putut au trisat.

Deci vezi pentru ei erai o amenintare,
De fiecare data la orice miscare.
Acum striga tare cu mine:
Am luptat! Am castigat!
Acum inteleg pentru ce am luptat!

Singur

Ce greu este sa fii singur pe lume...
Toate implinirile tale sa n-ai cu le spune.
Cand toti la greu te-au lasat,
Un singur prieten langa tine a stat.

Atungi plangeam si nu mai radeam.
Toti vroiau sa rada cum de greutati ma loveam.
Celui ce o data ii spuneam prieten sau amic,
Cu vorbe grele acum m-au ranit.

De toti eu m-am saturat!
De prieteni falsi ce pe la spate m-au furat.
Oare toti oameni cum se cade au murit?
Sau poate s-au ratacit pe undeva...
De aceia nu mai apar in calea mea.

Aer de toamna

Aerul curat de toamna...
Parca pe toti ne indeamna...
Ne indeamna sa visam.
Dar prin lumea plina de visatori,
Doar eu sunt treaza.
Ma gandesc la tine...
Da, la tine ma gandesc!
Tu esti doar la doi pasi de mine,
Dar oricat m-as stradui nu pot ajunge la tine.
Inainte nimic nu ma oprea sa lupt mai departe,
Dar acum ceva din trecut ma abate.
O mica speranta stinsa de o data...
Nu mai lupt acum ca alta data.
Dar acum cand sentimentele ma apasa,
Incerc sa nu cad in a lor plasa.
Se mai intorc o data,
Iar pe inima tare imi apasa.

Poate am facut o greseala,
Incetand a mai lupta,
Pentru tine iubirea mea.
Dar totusi am o indoiala...
Ca sentimentele mele iarasi ma inseala.

Nu mai pot

Nu mai pot!
Nu mai suport!
Lumea mea s-a stins.
Nu mai pot merge in paradisul neatins.

Vreau sa te gasesc,
Vreau sa te reintalnesc.
In brate sa te am...
Sa-mi amintesc cum dansam.

Ma tineai strans,
Iar pe fata aveai un suras.
Ne iubeam...
Doar la tine ma gandeam.

Dar acum ai plecat,
Iar pe mine m-ai lasat.
Paradisul l-ai luat cu tine,
Lasandu-ma singura pe mine...

Nu te-ai gandit nici o clipa,
La sufletul meu ce tipa,
Caci te vrea inapoi.
Dar drumul tau este murdar de noroi,
Deci nu te vei putea intoarce inapoi...

Ceva mai vreau sa-ti spun,
Inainte sa ne alegem alt drum:
M-ai iubit macar o clipa, o secunda, un minut?
Sau a fost doar o iluzie traita in trecut?

Tacerea ta imi spune totul.
Am inteles acum ca am pierdut totul...
Nu stiu de ce ai ales asa.
Eu tac, e alegerea ta...

Regasirea

Ma plimb pe drumul pustiu
Merg inainte, dar nu stiu...
E bine? E rau?
De ce nu gasesc drumul tau?

Dar ridic privirea incet,
Si ma uit mai atent.
Atunci te-am zarit,
In sfarsit acum te-am gasit!

Esti aici!
Aici langa mine!
Nu stiu ce ai facut dar ma simt mai bine.
Imi place sa fiu iar langa tine!

Defect

Ma uit in jur
Si-ncerc sa uit de tot.
Lasati-ma-npace!
Ca nu mai suport!

Stiu ca eu gresesc
Si ca multi ma compatimesc.
Ce rau v-am facut?
De ce ma urati asa mult?

Cu vorbe grele-n mine aruncati,
Dar candva o sa regretati!
Nu exista om perfect,
Toti mai avem cate-un defect!

Frunza de toamna

Din pomul inalt si plin de colorate frunze,
Se aude-un plans incet, dar nimeni nu stia de unde.
Acolo sus in pomu-nalt, abia prinsa in codita,
Sta o mica frunzulita.

Se plangea si se vaita,
Ca ia va avea sa cada
Si lumea de sus n-o s-o mai vada.

Auzind-o ca se vaita o furnica o-ntreba de graba:
Ce-ai de plangi? Tu nu ai si alta treaba?
Cum sa mai ma ocupe ceva, daca maine voi cadea?
Singura eu pe jos voi sta.

Nu mai fi suparata,
Caci tu de vant vei fi luata.
Te va purta departe si multe vei vedea de-ndata.
Ar trebui sa fi incantata!

Iti multumesc de sfatul bun!
Poate ne vom vedea curand.
Spuse astea apoi vantul o lua,
Si departe o purta.

Pasarea

In gradina mea din fata
Canta-o pasare maiastra.
Vine langa trandafir,
Sa ii fie musafir.

Vine-n fiecare zi
Rasplata sa a o primi.
Seminte ii pun la fereastra
Ca ia sa le ciuguleasca.

Anotimpurile se duc,
Iar trandafirul a disparut.
Pasarea cand a venit
Pe el nu la mai zarit,
Si-a plecat in zbor mahnita

Astazi

De ceva timp eu ma tot intreb:
Oare ce sa mai aleg?
Astazi cand esti bun
Esti tratat ca unul nebun.

Respectul a disparut de mult.
Copii vorbesc la per tu cu un adult.
Daca cu ceilalti rau te porti,
Vei fi tratat ca un rege de toti.

Dar ma gandesc mai bine,
Nu vreau sa ma schimbe nimeni pe mine.
Vreau sa fiu eu.
Sa nu ma las influentata de numeni!

Martinica

Astazi de cum s-a trezit,
Dupa miere a pornit,
Martinica obosit.

Ca aseara s-a visat,
Fiind de miere-nconjurat.
Iar acum burtica-l doare,
Si-a plecat dupa mancare.

Dar surpriza lui fu mare.
Caci se abatuse de la carare.
Si plecase adormit,
Catre raul ce curgea potolit.

Si o clipa nu ia trebuit,
Ursuletului adormit,
Sa cada-n rau,
Sa se trezeasca.

Atunci el suparat fiind,
Inapoi spre casa pornind,
Uitase el de mancare.
Caci pe cer nu era soare,
Si nu putu sa-si usuce blana cea moale.

Meh, ia să postez și eu rahaturile mele, că de, mă mai apucă și pe mine "inspirația".

1. Fantomă
Draga mea altă ființă,
Îți scriu că e cu neputință
Să-ți dau carcasa altui trup,
Fără să-ți destram al tău suflet de lup.

Vrei alinare-n sânul unor necunoscuți,
Ești hăituită printre oameni chiori și muți
Vor să vorbească, dar sunt cenzurați de o idee fixă,
Puțin eronată, oarecum mâncată, iar logica-i lipsă.

Vrei să te camuflezi, tu hoțule de energie!
Pentru o guriță din altul, ai măcelari o mie!
Sugi lacomă tot ce-ți oferă; până și-o privire,
Când răsplată ți-e refuzată... mânie și mâhnire.

Nu mai fugi, nu mai gusta 'cea hrană
După abesnta ambroziei savurate, ai o rană.
Dezbracă-te de aparante, rămâi goală,
Arată-ți gândirea, lipsește-te de altă țoală!

Ieși din umbra creată de alții.
Fură-le lumina, imnul lor devii!
Controlează-i, nici n-or să te observe!
Sau ignoranța-i printre fobiile tale superbe?

Fii lașă, nu te arată!
Tu, lepră, nu ești demnă de așa ceva!
Hotărăște-te mai cu grabă, dar fii atentă ce alegi.
Te sfătuiesc totuși, a ta gândire să n-o negi.
( Știu că poezia asta a mai apărut o dată pe site postată de un cont-anexă pe care l-am folosit doar ca să cer părerea despre poezia asta. Shame on me, I know.)

2. Păpuși

Veniți la mine, mici păpuși,
Căci eu vă cos și eu vă rup.
Iar voi de teamă ați cerși,
Un adăpost doar pentru trup.

Eu vă sunt adevărata mumă.
Uitați de femeile cu ochi ascunși!
Mai bine deveniți a mării spumă,
Decât să fiți fii lor falși.

Iar voi fetițe firave, uitați de joacă,
Plângeți pe eroi, iubiți-i tot pe ei!
Când va ploua cu sânge, eu știu c-o să vă placă
Să mergeți văduve pe-ale soților alei.

Iar cei ce-mi aruncă-n ochi
Ideea unei libertăți falsificate,
Or să-mi cadă acum în genunchi
Sau vor avea capetele secerate.

3. Neimportant(morminte)

Prin cimitir, azi e pustiu.
Beton în plumbul mort,
Gratii triste, deja le știu.
Au făcut minții mele avort.

Mi-e silă să-mi târăsc corpul
Printre morminte destul de gri
Și am pierdut harta unde era locul,
Unor morminte mai verzi și mai vii.

Mă legăn pe-un picior, pe altul,
Ca ultima plută a unuia salvat,
Mă zgudui încet când văd vălul
Produs de-un stol negru, închis și mascat.

Prefer să mă închid în propria mea groapă
Decât să fiu închisă alături de alți necopți.
Pot să m-arunc, dar nu-s demnă de această faptă.
Doar luând-o prin noroi pot scăpa de morți.

Am o jigodie pe mine, mă mușcă mai tot timpul
Când vreau să fac ceva, își bagă colții-n mine.
Mă las, sunt sclavul ei, sunt leneșul!
Mi-e lene să-mi arunc lenea, în fine...

4. Cântecul lumânării

Încerc să-ngheţ pe duşumea,
Dar soba încă-nghite foc.
E cald spre disperarea mea.
O să mă topesc dacă stau pe loc.

Sunt doar o lumânare chioară,
Produsă din grăsime animală.
Marfă ieftină, părerea mea, o vechitură,
Produs de doi oameni, mare scofală.

Am prea multe fitile pentru o mână de ceară.
Le-aş smulge pe toate, le-aş arunca,
Dar ma tem ca-ş rămâne goală şi cheală,
Iar aşa o tragedie m-ar marca.

Mă plictisesc de moarte când luminez pereți,
Iar umbrele, hidoasele, dansează-n jurul meu.
D-aia tot mă întreb cum ar fi să îngheţi.
O, de-aş putea face asta, eu mă proclam un zeu.

Un zeu închis în sine şi rece ca o stâncă,
Un zeu aspru, un zeu tăcut.
Un zeu ce mintea altora mân'că,
Lăsându-le doar trupul, el e de temut.

"Iubesc să urăsc, urăsc să iubesc!"
Ăsta va fi strigătul meu,
Iar adepţii mei, îl vor face ceresc,
Dărmându-l din tron pe Dumnezeu.

Ceasul croncăne, e mult târziu în noapte,
Ar trebui să fiu stinsă de pe-acum,
Dar tânărul poet vorbeşte-n şoapte,
Are febră, iar mâine-l duc pe ultimul drum.

Se pare că sunt nevoită să mor alături de el,
Iar cu puţin noroc, voi îngheţa din nou,
Asta dacă-l îngroapă-n frigider.
Oricum e rece în cavou...

Restu', mai târziu, am un atac de lene care mă împiedică să continui vomele mele verbale...

Uff, sunt pe ultima suta de metri, spr sa termin de scris pana la miezul noptii.
Asa, urmatoarele sase poezii.
5. Orasul Umbrelor
Vino pe alee, vino-n Centrul Vechi. Când e noapte-ntre cotloane, iar pe cer stau agățate lampioane. Când un tânăr se apleacă să culeagă trei mărunți, iar chitară-I vrea să tacă, sătulă de ochii crunți. Iar încolo, mai la vale, langu-n felinar bătrân, stau doi tineri, cam aproape, stau în brațe și surâd.
Pe stânci aranjate, cu nume de stradă, pași gălăgioși călca-n grabă. Iar pe cer, un porumbel, alb pe-albastru, ce contrast rebel. Sub o bancă, stă un câine, săturat de-atâta foame și se duce la culcare.Iar pe bancă, un vagabond, stă chircit sub barba sa, plapumă nu mai avea.
Într-o parte, voci de tineri se amestecă-ntrun glas, ei mănâncă, ei danseaza€...Viata au cam multă în ei. Dacă îi deschizi, vezi bine, poți seara s-o luminezi. Pe o stradă mai pustie, neagră hoață, ce să-I faci, stau țigănci, o veselie, dacă taci.
În umbra acestui oraș arunc bucăți din mine, primind la schimb o amintire.
6. Pierdut
M-am ratacit cand am plecat,
Inlatuit in umbra mea.
Si mi-am vazut capul 'plecat.
Cazut stingher pe dusumea.

Am ochii grei, ochi crapati,
Inchisi in grele pleoape,
Suparati, rosii, injectati.
Din orbite vor sa scape.

In ceata groasa de sub nori,
Nori sub nori, halucinez cumva?
Privesc trei strigate-n culori.
Ravnesc la umbra ta.

Esti rosu, nu-i asa?
Sau ai un strigat lila?
De te-as vedea, te-as infasa,
In bratele mele de catifea.

Mai stii cand raurile erau rosii?
Vei sti cand apa va fi uscata?
Le vei pune cruce al lor tai copii?
Sau iti vor gasi lama patata?

Pot sa pierd tot ce am, nu-mi pasa!
O sa raman blocat, ai sa vezi.
Dar abia astept sa intru in casa,
Zidit intre sase pereti verzi.

Halucinati-asta traiesc.
Sau poate ca traiesc e o halucinatie.
A altei fete-voci soptesc.
Am nevoie de o operatie.

7.Catren nereusit
Din cauza lipsei de inspiratie
A mintii stoarse de putere,
Am o urata malformatie;
Efectele unei doze de bere.

8.Fiara
Stiu ca salasluiesti in mine,
Te tarasti alene in nimic.
Incerci sa te slujesti numai pe tine,
Rozandu-ma pe mine cate-un pic.

Cand noaptea-mi intra-n privire,
Dar eu nu pot s-o vad,
Parazitule, te umpli de mahnire.
"Generos", mi-o dai si mie, suflet had.

Cand vrei sa urlii, eu mutesc.
Ma tragi in mine, sangerez.
Ca cat te superi, dinti-ti cresc.
Posedat, te-nvati ca un titirez.

Vrei sa iesi afara, speri sa ma omori.
eu sunt temnita ta, eu sunt nimicul.
Te lovesti, emani furie prin pori.
M-ai omorat in interior, am capul gol.

9.Racoare
Racaoare respir, racaoare inghit, racoare...
Pete de racoare, pe carare.
Morti pe jos, muribunzi pe sus
Toti plec spre acelasi apus.

E usor sa cazi cand n-o stii,
Sa zbori neanuntat in pustii.
Prefer sa ma desprind singura,
Dar mi-ar fi mai greu sa plec in negura.

10. Telegrama (vals)
Poti sa dansezi acelasi vals,
Pierzandu-te in ritmul fals.
Ramai blocat o eternitate,
Caci n-ai stiut cum jocurile sunt jucate.

La ultima, inspiratie cam din burta, da' na...

Prima poezie: ''Plecare''
Fiinţa pustie din mine răsare la o primă strigare,
Se retrage din dorinţa de neafirmare,
Răsare la strigătele tale,
Împietreşte la ordinele din suspinare...
Surâzi c-o proprie ştrengare,
Aduci puţină fericire în lumea-mi mare.
Intuiţia te poartă-n convoi,
Eu mă tot dau înapoi...
Ştii că sunt o umilă întrebare,
Pentru tine, pentru Soare,
Pentru astre, pentru ele,
Nu corespund voinţelor mele!
Aduci cu tine-o inhibare, dar îmi prieşte oare?
Tot atât de fermă în cuvinte, precum şi-n minte?
Tot atât de fină şi sublimă, într-o splendoare?
Mult mai superioară mie, asta da miarare.
[...]
Am poposi la o amăgire,
Chiar şi la o epuizare,
Ţi-aş recita zi, noapte-n zare,
Iar tu mi-ai adora posibila şovăire.
Şi ne-am promite de-ndată unul altuia,
Gândire, iubire profundă, eternă,
Chiar şi de departe...
Iar tu-mi vei promite că nu vei uita baladele cântate!
M-aş arăta puţin mai mult neafectată,
Am mai cânta uşor de plecare,
Cerşind corbului îndurare,
Tu sfârşind printr-o povaţă.
Pe ultima sută de metri şi strofă,
Cu tine bine-ar mai fi...
N-aş vrea a pleca, da' pupă-mă, nu te sfii,
Te sfieşti chiar acum, când gata de plecare sunt?

A doua poezie: ''Proprietate pavata''
Înainte de o linie, după un colţ de cărămidă,
Peste tot zăream arsură, cerându-mi-o sfios-napoi.
Mai rămăseseră ceasuri, privelişti puţine, femeia murdărită,
Un conştiincios, o văduvă mângâind un cotoi
Un efect, o apocalipsă puternic şi-amar gândită,
Nu ne luase-n calcul, era doar el şi surplusul de noii voi sau noi
Podoabă capilară smulsă, o armă de pânză nepotrivită...
Încercam să mă apropii de ea, surâzând cu toţii,
Începe gerul, începe fantasma cumplită, mai degrabă înnegrită...
Cărbunele devenise scrum, ea abur, eu stele, el burniţă
Persoana-mi dispera, încurajam posedată, încrucişând plopii
Aburul tăcea, era mascat, îngrozit şi totuşi... pornită!
El se-nceţoşa, deţinea torţa solului, focul restului, fixă,
Avansam, zbieram în tăcere şi mascam unele copii.
Dibuiam ca o ţepuşă, coseam imagini dintr-o materie cultivată
Pe el îl prind de-nceput şi îi provoc sfârşit, apostând mirată
Nu-l mai provoc, aprind aburul întruchipat, e fericită mii!
Stropeşte din ochi, pătura abanos desprinde ca o adorată,
Se lasă, se-nduplecă, nu capitulează, rămânând la fel de-ncordată
,, În adâncuri să mă vindeci, acum şi mâine", hipnotizant ea şopti...

A treia poezie: ''Un biet pierdut in nostalgii''
Spune-mi uşor unde-am greşit
Şi mai spune-mi dacă acum pot fi de compătimit.

Frânge-te nesfiită în braţele mele,
Ca mai apoi să te asamblez asemeni dorinţelor mele...

Lasă-te purtată pe valurile aşternuturilor flămânde de tine
Simte cum atingerile cu adevărat plăpânde pătrund prin tine...

În seara aceasta, tu însăţi, vei fi poemul meu cel suav
Şi iar, îţi cer... lasă-mă să-ţi fiu personajul legendar!

Zi de zi am să-ţi cer asta, iar în zadar voi aştepta,
Până când furtuna de tot ne va alunga.

Mai dă-mi o clipă, mai dă-mi o secundă
Ascultă-mi inhibarea din balada profundă...

Eşti frumoasă ca o muză, vie ca o pânză
Dar ce fel de pânză? Pictată chiar de mâinile fumurii,
Gândită de marii copii...
Mari copii precum tu ţi-ai dori, dragă Emily,
Simţită de Univers, plin foc de mânii,
Adorată de mine, un biet pierdut în nostalgii...

A patra poezie: ''Rugaminte''
Îţi ascult înmărmuria, cu suspin şi pleoapele închise
Închise de prea multă minciună, dezamăgire şi tristeţe
Învineţite de prea multe destăinuiri copleşite şi trăite
Cu dorul la o noapte precum erau cele dormite...
Cu lichidul epuizării, al frământării
Şi cu vorbe mai de dinainte gândite.

Îţi ador privirea calculată, capturată parcă,
Iubesc motivul pentru care încă-mi mai rămâi în posesie
Detest gândul la un nou început, la o nouă profesie
Aştept contestarea cu o posibilă incendiară fineţe
Nu mă alunga pentru sinceritatea mea, vreau să fiu a ta,
Pulsează-mi te rog o ultimă şoaptă.

Îţi ascult şoptirea pierdută, sceptică şi gotică, acromatică
Şoptire ce a fost odată îngheţată...
Şoptire ce acum cu desăvârşire-i îngropată.
Înţeleg mai bine iluziile şi Universul tău deodată,
Străpung lăcrimarea în mine, necondiţionată
Şi tot atăt de singură ştiu că voi fi, însetată, 'ncurajată...

Te simt ca şi când ai fi în mine, încercând să-mi dezlegi ceva
Dar ştim bine că tu nu mai eşti acelaşi individ paşnic
Eşti obscur, rămâi viu în mintea mea, probabil p-un tărâm amarnic
Dar tu pentru mine niciodată nu te-ai pleca la aşa ceva...
Şi cred că nici altcineva; mai du-te odată la ea!
Până aici am putut asculta şi rămâi cu bine, fantezia mea!

A cincea poezie: ''Inceput de inchipuire''
Paturi late, închise de zeci de lacăte şi o sută de lacrimi
Vânate de mii de animale, petrecute de nimeni niciodată...
Colţuri, umbrite şi mucegăite, văzând scopuri eşuate,
Mirosind în zadar a umed, a fost lumina oare vreodată
Sau doar piesa şi câteva scrumuri negre acaparate?
Am comis o greşeală, am comis un bine, ori doar patimi?

Te cufunzi neştiutoare în partituri şi fumuri albe, negre...
Mă eviţi pe mine însumi, preferând să zbori spre un altul diferit,
Fără a mă desfăşura, ghemuit şi sfiit printre mese
Cu o speranţă ce mă minte fără a-mi da răgaz, clipit de clipit.
Atingi cercuri albastre invizibile spre oglindă, doar să nu-ţi pese
Săruţi Soarele şi pleci, slăbiciunea-i că doar tu mereu îl ierţi...

Tu-mi oferi explicaţia petalelor ofilite, sentimentelor nedefinite,
Şi spaţiul frânt ce mi-a rămas pentru totdeauna nedescoperit.
Nu îţi dai seama încă, ţi-ador vorbele încete şi nestăpânite...
Şi nu realizezi moartea care trăieşte prezentă într-un smintit
Şi tinzi să negi că poate veni şi la tine, ea nimic nu spune
Sfătuieşte-mi mănunchiul de floare, el sigur nu va pieri în dune...

De pierit ce am să pier eu, doare, dar tu, vei răsuna către punte?
Vei asculta valurile învolburate, cu buzele-ţi uscate...
Vei suspina în pahar, rotindu-ţi privirea către ce-am fost oare...
Şi respecta promisiunile ce mi-au adus sclipiri pentru a fi rupte?
Îndoirea este precum a colţului, ce va urma despărţirea...
Până atunci, fii a mea şi lasă-mi te rog dorinţele să-ţi cânte...

Poezia a sasea: ''O perioada noua''
Întâi soarele apune, se întunecă cursiv
Blândul soare parcă vrea să se retragă dintr-un vechi colaj,
Şi tu iar te-apuci să cauţi un motiv,
Şi scrii neîncetat, precum Luna când veghează un întreg peisaj.

Apusul este-aproape, pregătit pentru un următor ritual de noapte.
Efemerele se bucură, neştiind să-şi manifeste căinţa,
Nu realizează poate, cât de singure peste puţin timp vor fi toate,
În timp ce hoinarele semeţe se zbat cu dorinţa.

Nu mai este mult, şi ne vom despărţi de tine,
Echinocţiul este pe cât de-aproape şi răsună de departe parcă
Nu mai este ceaţă, şi nici coşurile pline
Dar clopotul dintr-odată bate, vrea a spune: iarna tot are mască.

Pudra de pe crengi mai vrea să ne-acompanieze!
Gheaţa tocită tot nu vrea să ne părăsească,
Dar nici nu ştii cât de bine-mi pare, vreau ca iarna să se sudeze,
Şi tot scânteia din şemineu să-mi şoptească.

Mai vreau să întind mâini ironic, spre cerul plin,
Să mă ude ninsoarea, să fiu binecuvântată,
Să îmi promită că nu va părăsi un copil lin,
Să aducă fericire, să aduc-o căldură neîncetată...
În răcimea vălului ei, o simt nebună şi-nţepată, deodată...

Asta îmi aduce sigur numai o stare dezolantă.
Dar acum pleacă şi nu vrem, ziceţi să-i punem sârmă ghimpată?
Mă uit spre pomii doi, ei negri de albi au rămas şi eu surâd încântată...

A saptea poezie: ''O, a mea Luna!''
Leagăn drag aşternut, al Lunii secere,
Mică pălărioară gălbuie, a copilăriei sincere,
Albăstrel viu, procopsit şi-ncetinit, conturat şi timpuriu,
Vrajă fumigenă, magică, a colţului meu auriu,
Cumpănit boboc de lumină fragedă,
O, dragă-n zadar dâră sinceră,
Pe-o pustiită, crâncenă dună râncedă!
O, sfiit de pace, drag-al meu lup,
Pe-o stalactită de-a mea, din pur lut...
O, dar dragă Tu Lună sură...
Nimeni ca tine n-o să mai pună...
Fir la fir, cordon mut la cordonul ce cântă...
Tu pe acestea toate le-ai unit...
Faci farmec atât de uşor şi un mic semn umbrit...
Printre vagii mulţi de un alb înnegrit...
Suflate de timpul pierdut şi spaţiul nepotrivit...
Trăinde în suspine, de-o simţită dună păşit...
Te asigur... nici însetată n-am să te uit...
...curand...

A opta poezie: ''Nuferi''
A pierit flacara amaruie
Care gandea inainte de a arde
Epigrame nostalgice,
Gesticulari trufase.

S-au clandestinit sfesnicii bulgari sarati-iuti de amicitie,
Mi-a ramas lichid de bulgare, imprastiat pe neguri de ochi
La fel ca pe file de poveste, file vechi si mate de strasnicie,
In timp ce coloratele iluzii optice alearga printre ramuri ca doi soti.

A mirosit a o ne simtire...
Dar continua a arde
Si continua a prevesti arcuire
Pana zace in coarde.

Lasa langa veioza poza cretei margini, s-o lumineze de praf
Si sopteste-i pentru a-mi sopti mie ceva de nesoptit,
Si porunceste-i chiar sa alunge un necitit paragraf
Sosit din zare, meteor asfintit, copilandru sur infinit...

A noua poezie: ''Retorica''
Ei, cu chitara poeme de leagăn îi cânţi acum
Şi o-adormi ca pe frunzişul din cuib
Să tresară ca prin vid, ca prin leagănul sfiit
Ca s-o conduci la tine-n incolorul pahar
Şi cu foc, cu jind, s-o bei, până 'ntr-un infinit.
Şi mai vezi imaculate stele-n trib,
Şi le numeri ud, ca un amorez
Parcă din abecedar
Gângurind circular...

Pleci acum, dar ţi-a fost milă
Până ai recunoscut...
Şi ţine minte ce-i spuneai
Cum că iubirea-i 'cea milă,
Iar ea, ca şi copilă, se-ntreba
-Oare poţi iubi din milă?-
Practic, retorica a devenit umilă...

Rugul meu, păciuitor şi iute, te-ndeamnă-
Să mai stai o poposită clipă, acustică,
Să n-o laşi a picta lacrimi sub convoiul alb
Sau în atmosferă,
Alb de tenul ei, dar rozaliu de materialul ei,
Cu flori ofilite de speranţe
Ca mai apoi, de armonie,
Pale armonii, ce se-ntind ordonate...
Asta prevestind urme de tine, încă atrofiate...

A zecea poezie: ''Vremuri...''
Cand spicurile graului se-mpleteau de-a ta frumusete,
Iar ale noptilor regine-mbietoare te-adorau pe indelete,
Si casa din jocul de carti te urmarea parca pe alee
Poate, toate, erau doar datorita edenitatii tale. Mele.
Nu te feri de filele de praf, ele vor apune-n ploaia noastra,
Ploaie muziciana de erotism afectuos, lipsita de napasta.
Iti cer a gandi taman privirea catre discul de arama,
Ce se-ndreapta catre noi, umezii ucenici,
Si cum cade lent tot, si tot, deasupra noastra...
Sperantele, mirificele, iar vor sapa licurici.

Bluza - un capriciu - ta-mi zambeste,
Din colturi tanjeste sa se destrame
Fara ochi, fara simturi,
Doar din nimic si parca din toate.
Ochii ei nuzi, sunt de-o nurlie,
Culori nemaivazute,
Roze ganduri rubensiene si nemaiasteptate sinapse.
Dar stai, nicio sinapsa, nu sper sa-ti pasa,
Tu nu existi - corpu-ti disparut,
Tocmai acum mi-e de nevazut.

Ai tai ochi cleiosi au disparut printre coloratele stele, pacat...
Nu - inca esti aici, te ascundeai de mine ca de iele,
Niste soimane ca sa ma protejezi pe mine
Dar asta-nseamna ca nu m-ai fi parasit,
Ori doar sper in nesimtit.
Intr-un nesimtit ceas, pe care,
Nu ne e de gasit pe asta campie, a lui Ilie.
Rogu-se de el, nu vreau sa se termine,
Ti-am prins farmecul in palma
Si tocmai acum sa-i soptesc nerevedere?

Buna! Eu am 15 ani si sunt din Bucuresti. Am mai putin de 10 poezii pe care le pot inscrie la un concurs, celelalte fiindc doar niste chiorne.

Poezie nr 1: Mi-e sete de mine, de tine, de noi!

Mi-e sete de mine, de tine, de noi
De șoapte nebune în ritm trecător!
De cânturi albastre rostite în mare
Și flăcări eterne uitate în munți,
De susur pe ape, imagini de stânci,
De vise clădite în lacrimi d-argint
Și-atingeri firave pe pat de destin!
De dulci recitări în noapte târzie
De somnul uitat în gara cea veche
Și magice clipe născute-n abis.
De brațele tale, liane-nfocate
De gând părăsit, pe aripi de vânt
Și dor clandestin, uitat în trecut!
Iubito,
Mi-e sete de mine, de tine, de noi
De șoapte nebune în ritm trecător!

Poezia nr 2: In inevitabilul vietii
În inevitabilul vieții,
Lacrimile irosite se cos de bolta cerească
Iar în căușul de coral al mării,
Vântul își plânge chemarea!
Vârtejuri de vorbe, de vorbe nebune
Se frâng pe aripi de suflet.
Savoarea din noi, gust de pelin
Se pierde pe buzele stelelor!
Gândul meu zace în ceasul de ieri
Când tu din portul uitării îți luai adio.
În inevitabilul vieții,
Iubirea-i păstrată în cufărul orbilor!

Poezia nr 3: Pe sub salcia plangatoare

Glas de salcie plângătoare
Se aude dinspre barcă,
Barca în care cândva
Doi nebuni fugeau de lume!
Prin năvoadele iubirii
Mâna ei, ușor desleagă
Nodul brut de frică slută
Ce s-ascunde prin pustiu.
Frunzele în joc de vânt,
Se aștern p-aripi de cântec,
Cântecul pe care ei,
Au dansat întâia oară!
Chipul lui Poseidon
Se zărește-n depărtare
Și privește o romanță
Dintre o zână și un prinț,
Ce-n castelul lor pe ape
Și-au jurat etern iubire!
Dar iluzia dispare,
Când, pe-a visului potecă
Pășesc doi bătrâni agale
Doar ținându-se de mână.
Ochii lor ochi de copil,
Se aruncă-n veacul mort
Când sub salcia plângătoare
Doi nebuni fugeau de lume!

Poezia nr 4: Drumul

Străine,
De-n drumul tău, pribeag printre cărări,
Ajungi în miez de floare albă
Iar pasul tau, ușor agale
Se odihnește într-un mănunchi:
De vise și de dulci speranțe,
De clipe vagi prin nopți tăcute,
De lacrimi coapte-n palma ta
Și zâmbete de muguri vii!
Atunci, tu, cu-n toiag spre ceruri
Să rupi bariera de pustiu
Și să reciți poeme dragi
În vârf de munte, printre stânci!
Iar suflul mistic de luna plina,
Să te vegheze din înalturi
Căci tu, un biet străin prin lume
Nu știi pe unde s-o apuci!

Poezia nr 5: Marea

Aș vrea să fiu, ca valul său prea sfânt
Ce din abisuri vine și-n prag de mal se sparge
Aș vrea să am un strop de puritate
Cum are ea-n privire și-n scoica din cetate!
Aș vrea să văd nașterea farului în fulger
Și renașterea castelelor de nisip în gerul aspru,
Aș vrea să văd dansul nocturn al ploii
În jocul satiric al luminilor cerești;
Aș vrea să simt steaua din pânza de albastru
Pulsând în dorul de necuprins al pescărușului
Aș vrea să văd iar barca șubredă
Ce să plimba cândva p-acest meleag
Aș vrea să ating iar glezna ei subțire
Pășind prin firul visului etern
Aș vrea să simt gustul sării din bucate
În apa mării furată de soapte si timp
Aș vrea s-adorm pe susuru-i molipsitor
Ca pe un cânt de leagăn ispititor si cald
Și-aș vrea să lupt cu fluxul și refluxul
Doar că să simt iar țărmul..la podul pamei stangi!

Poezia nr 6: De-as putea!
De-as putea ti-as da si marea,
Toata intr-o lacrima.
De-as putea ti-as da sarutul
Infocat si moribund
De-as putea ti-as da si ceasul
Ce trecuta printre noi,
De-as putea ti-as da si-o stea,
Ca sa te privesti in ea…
De-as putea ti-as da gradina
Doar cu lacramioare plina.
De-as putea ti-as da palatul
Al acelui Fat Frumos,
De-as putea ti-as da si-o soapta
Ca sa te cutremur toata!
De-as putea sa rad in luna
Cand te oglindesti in ea,
De-as putea sa merg o mila
Umbra doar sa ti-o zaresc
De-as putea sa rup viitorul,
Sa fim numai in prezent,
De-as putea sa iti destainui
Tot ce-n suflet am pictat
De-as putea te-as desena
Ca pe-o zana din abis
De-as putea ti-as da surasul
Al celui dintai Charlot
De-as putea s-adun nisipul
Sa-l presar in nestemate
De-as putea sa nasc povestea
Doar din soare si furtuna
Si de as putea zbura…
Te-as numi aripa mea!

Acestea sunt poeziile.Stiu ca ar fi trebui sa ma prezint cu 10 dar nu cred ca celelalte pot fi inscrise in concurs.Imi pare rau ca nu am respectat cerinta dar sper sa judecati dupa continut nu dupa numar.

Regret...
Dar nu pot sa te iert.
Ce ai facut a stins
Prietenia din adins.
Cele mai bune prietene eram,
Secrete noi de spuneam,
Dar tu pe la spate
Ma barfeai la arogante.

Mult timp a trecut.
Atunci nu am crezut
Ca cineva
E in stare de asa ceva.
Dar acum am invatat
Si pun pe lista de memorat
Ca nu mai pot avea
Incredere in cineva
Asa ca tine.
Tine minte bine!
Ce ai facut nu a fost frumos
Si deloc prietenos.
Nu tiai vazut greseala
Si ai varsat cerneala
Pe inima mea.
De aceea nu te mai pot ierta.

Regret...
Dar nu pot sa te iert.
Ce ai facut a stins
Prietenia din adins.
Cele mai bune prietene eram,
Secrete noi de spuneam,
Dar tu pe la spate
Ma barfeai la arogante.

Mult timp a trecut.
Atunci nu am crezut
Ca cineva
E in stare de asa ceva.
Dar acum am invatat
Si pun pe lista de memorat
Ca nu mai pot avea
Incredere in cineva
Asa ca tine.
Tine minte bine!
Ce ai facut nu a fost frumos
Si deloc prietenos.
Nu tiai vazut greseala
Si ai varsat cerneala
Pe inima mea.
De aceea nu te mai pot ierta.
("Prietenia")

Poezia 2
Nu pot!
Zieceai ca ma iubesti
Si ca fara mine nu poti sa traiesti.
Atunci de ce mai parasit,
Si mai lasat fara iubit?
Te mai iubesc cei drept.
Dar cand ma gandesc
La ceea ce ai facut
Si cat de mult ma durat,
Cat de mult am suferit
Cat de multe am trait...
Toate acestea imi rup
Cat a mai ramas din ea,
Din inima mea
Care e franta.
Ea asculta
Tot ce se intampla.

Poezia 3
Toti cantam
Ne jucam,
Dar va rog sa nu uitam
Ca suntem scolari.
Unii sunt miliardari,
Alti mai saraci,
Uni mai unflati
3 mai slabanogi
8 plini de volti.

Poezia 4
Am varsat destul de multe lacrimi.
Nu-mi era de ajuns?
Ai mai vinit si tu aproape
Si inima miai smuls.
Acum plang plina de rusine
Ca am plans pentru tine.
Nu ai meritat
Nici un Bob de apa varsat
Din ochii.
Poezia 5
Buna dimineata!
Astazi prinde viata
Multi bolovani.
Vantul misca cativa bostani
Plind de ciment
Unsi cu faliment.
Brusc apare-o musca
Pe ea o lacusta,
Pe ei un sarpe
Stai! Am ajuns prea departe...
Gata cu prostiile!
Cred ca am incurcat cutiile.

Cand un om afara moare,
Un inger de pe cer usor cade.
Cand noapte peste case se arata,
Un diavol intra in mitea ta goala.
Stiu c poezia asta n-are sens, nici macar rima, dar am ramas fara idei de stima

Spune ce gândești!


Nu fi prost, gândește liber,
Stai pi-un drum, alege-l singur,
Iubește-ți neamul, patria, părinți
Și nu ține limba după dinți!
Spune totul ce zace-n tine
Nu mă supăr,
dacă vei zice rău de mine.
Asta-i viață, nu-i poveste
Soarta ta, preasfântă este
Nu pierde anii în zadar
Căci timpul trece, lăsând amar.
E vorbă multă, dar sens are
Mesajul meu, fără ertare
Condamnă lumea-n ce trăim,
E timp de faptă, nu mai dormim
Și nu importă cine ești
Principalu-i "Spune ce gândești!"

Altă Lume

Undeva există o lume-n care
Oamenii nu mai cunosc cuvântul "doare"
Și raza iertării străpunge suflete- npăcate
Precum suflarea caldă alină buzele- nghețate.
În Lumea ceea nu există președinte
Nu-i guvern, nu-i diriginte
Părinții sunt veșnic tineri și frumoși
Iar bunul Dumnezeu e mentorul celor credincioși.
Și vreau, și cred că Ea există
Căci nu-n zadar sufletul în corp persistă
Iar-n ziua-n care El se va elibera
Multă lume lacrimi va vărsa!

1.Prieten

Când înotam printr-o simfonie de râsete
Şi râdeam şi noi deodată--mai ştii tu,iubire?
Ieşeam la malul de lacrimi câteva minute
Doar să ne hrănim,puţin,cu un sărut
Şi o privire.

Dar îţi aminteşti tu oare când mă strigai
Şi-mi făceai cu mâna din capătul drumului?
Apoi, noaptea, lui Luceafăr îi cântai
Luceafăr:curierul ce transporta Do Major,
Curierul gândului.

Puneam vara-n borcane suflete de fluturi
Îi priveam izbindu-se cu zgomot de geam
Creaturi mari şi sărmane! Iar tu încă te bucuri
Când îţi cade unul în plasă; creaturi mari şi proaste
De-acelaşi neam!

Uneori ne jucam de-a ploaia; iubeam mult,
Şi în ochii cui începea să picure mai repede
Acela pierdea jocul. Însă al meu suflet incult
Mereu se lăsa învins.Aici tu erai rege,
Mi-e limpede!

Obişnuiam să privesc în tine, să cotrobăi în inimă
Căci niciodata n-o găseam la fel. Odată mai dulce,
În clipa următoare schimbată complet de-o anonimă.
Atunci eu deveneam un colibri albastru, obosit
--gata să se culce,
Gata să se-ascundă.

2.Ingheata-ma

Ingheata-ma,iubire,sa nu mai simt nimic de-acum
Oceanele de tristete mereu m-ajung,dar cum?
Sa fug de ele,mereu am fugit,in neant m-am aruncat
Rugand sa scap de ele,si tot nu am scapat…

Voi tot priviti cum in apa deodata m-adancesc
Stoluri de inimi violet,ce nu ma mai iubesc
Ce v-am facut de ma lasati sa mor astfel
De ce nu ma salvati,nu m-ajutati in vreun fel?

Ma zbat intotdeauna dar nu stiu sa inot
Din ape de suparare sa evadez nu mai pot
Portativul vietii mele pare a se termina
Frumosii ingeri au incetat de azi a-mi canta.

Rechinii incep sa ma guste cu privirea
Si ochii lor rosii de nebuni nu stiu iubirea
Asta nu-i un joc,si cred c-or sa m-omoare
In minte imi tot repet ca ei or sa ma doboare,

Dragostea cu tot cu aer repede dispare
Durerea si ura rechinilor in fata-mi apare
Mai e pentru-o ruga niste timp un pic:
Ingheata-ma, iubire, sa nu mai simt nimic.

3. Iubire?

Cersesti din mila si pentru mila
Hot de suflete ce esti!

Si iti place sa-mi culegi lacrimile de tristete
Cersind,si eu,iubire…

Zambetul tau, dureros de frumos
De-ar putea fi uitat de-al meu suflet.

O parte din mine se regaseste-n norii ochilor tai
Si-o parte din ei in primaverile triste de mai.

Si de-as putea fugi in abis, departe de tine,
M-as arunca repede-n gol,
Dar te-as lua cu mine.

Linistea ta imi orbeste inima,
Nu mai stiu ce sa cred..innebunesc.

Un joc fara limite,o intrebare fara raspuns,
Asa e iubirea noastra,si ura,si tot ce s-a dus.

Tentatia unor noi sentimente dulci,prea dulci
Ne provoaca,mie si tie,un diabet de amor.

O boala infernala,incurabila ne corup trupurile
Dar nu vom vrea sa renuntam la ea niciodata.

Eu sunt o iluzie menita sa provoace durere
Tu-un miraj al Raiului ce-mi umple inima de placere.

Esti singurul drog ce l-am gustat vreodata
Si-odata gustat,nu m-am putut abtine sa-ti devorez inima…
Inima ta,cu toate pacatele tale.

Si acum iti aud vocea,iti vad frumusetea,te simt
Abia acum,cand e prea tarziu,caci tu plecai…

In drumul tau sa nu-ti intorci privirea deloc
Sa nu ma mai privesti inca o data in ochi,caci voi muri
Voi muri, mai tarziu, de dor…

4.Marinarul


Îţi duc lipsa.
Păşesc pe marea presărată cu Soare,
Din priviri mi se scurge nostalgie,
Răsăritul mănâncă lacom stele,o mie,
De când m-ai lăsat să zbor în uitare
Astfel mi se scurge veacul.

Uneori valurile muşcă din mine
se hrănesc cu a mea transparenţă
Se sparg,mai târziu, aproape de mal.
Mi-au gustat cu toţii dorul de tine
Însă niciunul nu-l poate înghiţi
Pentru un flamingo tânăr este anormal
Dar iată-ma cum scriu, iubite,
Lipsită de coerenţă!

Mi te araăţi în răsărit şi cred că
Soarele s-a stins.Acum tu mă luminezi
Şi crede-mă,iubite, n-aş mai fi o nălucă
De-ai fi într-adevăr aici!
Dar te dizolvi în albastru şi dansezi
Te contopeşti cu ziua, mă părăseşti
La fel cum ai făcut odată.

5. Abia scriu

Astfel te găsesc deasupra mea,înger
Presărând amurg pe-al meu suflet
Atingând uşor cu praf de stele.
Abia respir
Căci nu-mi doresc să te risipeşti,
Iubite,ci doar să te topeşti
Să-ţi curgă buzele prin mine.
Abia m-atingi
Şi deja-mi iau zborul ca apoi să
mă scufund,iubite, în adâncuri
Te simt cum începi să tremuri
Abia te simt.
Noaptea-i aproape a noastră
Mai dulce ca niciodată, Luna
Îţi dă culoare şi gust diabetic,
Abia te gust
Şi deja mă îmbolnăvesc de tine.

6.L-am lăsat.

Cu calmul dulce asemeni unui ceas
Cu-acelasi calm eu azi te las
Ma-nvârt catre fericire,un drum ameţitor
Aromata simfonie:parfum plin de dor.

Sunt gata să privesc acei noi ochi căprui
Doua boabe de cafea amară,însă nu mai am cui
Să rog să-mi dăruiască albastru
Căci am părăsit, azi, acel dulce astru.

7.Frumosul.

Frumosul amurg în culori pastelate,
Frumosul portret al unei fete mirate,
Al unei sprâncene ridicate,
Al unei inimi înflăcărate.

Frumosul răsărit stropit cu auriu
Frumosul fotograf despre care scriu,
Despre care ştiu,
Frumosul fotograf cu păr arămiu.

Frumosul vapor in ocean înecat
Frumosul ocean de suflete încărcat,
De viaţă uitat,
De dragoste căutat.

Frumosul pian al îndrăgostiţilor
Frumosul dirijor al melodiilor,
Al promisiunilor,
Al despărţirilor.

Frumosul prieten din visele mele
Frumosul aproape-iubit de ele.

8.Şi dorinţa ucide.

Prin mâine eu nu mai rezist
Să trec pe-acest fir al vieţii trist
Căci te-am pierdut şi-n veci nu te-oi vedea
Cunoscându-te de-atâţia ani
Nu îţi mai cunosc iubirea
Acum nu-ţi mai ştiu iertarea
De ce-mi dai zile,vieţi şi bani?
Oricum mă doare.

Părul tău de flori stropit
Zâmbetul tău de îngeri îngrijit
Şi pielea ta fină din mătase facută
Şi lacrima ta de oceane cusută
De le-aş putea uita măcar o secundă
Mi-aş petrece restul clipelor vie
Nu ţi-aş mai da visele mele ţie
Dar încerc mereu cu mâna tremurândă
Să te-ating.Te vreau!

Fantoma ta,precum o floare
Noapte de noapte-n mine răsare
Se aşează uşor pe patul meu plâns
O privesc tăcută cu sufletul strâns
Vocea ta aproape mă îmbată
Dar ma omoară gândul că nu mă vrei
Dar am murit deja în ochii tăi
Dar astă poezie de tine cântată
Mă îmbată, iubite, mă îmbată.

9.O!


O,adună-mi nervii-n plumb
O,adună-mi-i şi când
Şi cânt…

O,frumoasă fanfară ce moare
O,cântă ultima oară mai tare
Nu ma lăsa să cad în uitare,
Te rog…

O,prinde-mă,al toamnei vis
O,roagă-te la mine,am zis
Căci spre tine mereu am tins
Tomnatică amintire,încă nu te-ai stins
Pentru mine.

O,alungă gândurile-mi rele
O,păstrează-le numai pe cele
Ce-mi sunt dragi,visele mele
Ocroteşte-le in veci pe ele
Ca pe nişte mici lumânărele,
În tine ascunde-le.

O,acum răsar cântând
O,acum în apus plângând
Te-ndrepţi un cuvânt nezicând
Aşa dragostea-ţi scade,iubind
Aşa priveşti cum te duci, zâmbind?
Nu pleca! îţi strig, cu strigăt hrănind
Iubirea.

10.Acasă

E crem şi în curte e o vie plină de struguri
Şi in struguri sunt înghesuite amintiri,de-o zi
De noaptea trecută,şi de doi tineri nebuni într-o seară de mai.
Mai vreau să gust aroma acelor struguri
Să-i mai simt odată între degete,şi mai târziu
Să-i ascult şoptindu-mi între melancolii.

Simple dorinţe,simple memorii,atât de simplu de memorat
Câteva litere amestecate, vrând să se aranjeze ca două păsări
Ca doi fluturi cu aripi de îngreri, prăbuşindu-se mereu,
Căzând adânc în iubire
Înotând în ea.

Poezia nr.1 : Ploaia.

Astept ziua cand ploile marunte
Sa-mi spele pielea si tot trupul meu
Apoi,astept un soare cald si neschimbat
Macar ceva,o raza,sa-mi rasara peste cartier.


O ploaie uda, cu gust de lacrimi colorate
O ploaie maiestra, in care arunc cuvinte nevazute
O ploaie in mii si mii de valuri
O ploaie in zeci si zeci de maluri.

Si as mai vrea, te rog, daca se poate
Sa ne plimbam stingheri, asa prin noapte
Sa-mi arati ploaia asa cum este ea
Cu zile aspre si taioase
Cu nopti lungi si-ntunecoase.

Poezia 2 : Amurgul.

Pluteste amurgul pe vale,
O zestre de enigma se straduie sa-mbine
Icoana visului in arta rara
Se scufunda-n nemurirea sufletului

Un grandios soare se asterne pe cer
Iar norii alearga-nspaimantati,
O pata de-ntuneric pe orizont adie
Un negru vis plutind etern.

Daca as putea da timpul inapoi
Sa simt din nou eternitatea
E mult mai mult decat viata,
In care m-am pierdut de-atatea ori.