Voi ce poveşti de dragoste frumoase, stranii sau altfel aţi citit?

Voi ce poveşti de dragoste frumoase, stranii sau altfel aţi citit?

Pe nedrept, poveştile de dragoste sunt privite câteodată cu suspiciune în literatură. Te aştepţi la dulcegării, la patetism, la fraze simple şi poveşti liniare. Din fericire însă, prejudecata asta e profund greşită. Sunt poveşti minunate de dragoste în literatură, care transmit emoţii reale, care sunt frumos scrise sau care uimesc. Sunt poveşti diferite de dragoste, care îţi arată că iubirea nu înseamnă stereotipii şi că fiecare întâmplare, oricât de inedită ar fi, capătă alt sens astfel. Iată zece dintre ele: 

 

1. Gemenii de Cărtărescu e o poveste dincolo de trup, de biologie şi de identitate, care începe în concret şi se termină în ireal. Într-un Bucureşti fantastic, doi adolescenţi descoperă iubirea şi trăiesc o nebănuită metamorfoză.

 

2. Ada sau Ardoarea de Vladimir Nabokov este povestea incestuoasă, stranie şi încurcată a lui Van şi Ada (fraţi vitregi), a căror pasiune secretă începe în copilărie, într-un timp nedefinit, pe Antiterra.

"Mă pui la zid, iubitule, a spus Ada zâmbind palid. Nu ştiu. Te ador. Nu voi mai iubi pe nimeni niciodată aşa cum te ador pe tine, niciodată şi niciunde, nici în eternitate, nici în terrenitate, nici în Ladore, nici pe Terra, unde se spune că se duc sufletele noastre."

 

3. Zenobia de Gellu Naum – o altă carte extraordinară a literaturii române, scrisă de suprarealistul Naum. Lygia şi Gellu, povestea de dragoste neînchipuit de frumoasă, apare transfigurată în Zenobia. 

"cînd s-a ivit Zenobia, puteam să şi mor, puteam să mă sinucid, domnule, convins că o fac din dragoste, fără să ştiu că la puţini, la foarte puţini, le e dat să cunoască miracolul."

 

Citeşte un interviu cu Simona Popescu despre poetul Gellu Naum.

 

4. Intrarea soarelui de Cecilia Ştefănescu este povestea fantastică a doi copii ce trăiesc prematur iubirea, Sal şi Emi, pentru ca apoi să o regăsească, dincolo de timp, printr-o ciclicitate misterioasă, când sunt adulţi. Dacă mă întrebaţi, e una dintre cele mai faine cărţi apărute în ultimii ani la noi.

Crezi că iubirea e făcută să fie pură? Ştiu că asta crezi.” Credea mai mult, că trebuie tăinuită, niciodată mărturisită, trăită.

 

5. Henry şi June – cine nu-i ştie pe Henry şi June? Sau pe Henry şi Anais? Poate pe Anais şi June? În tot acest triunghi amoros de o senzualitate extraordinară ce se întinde pe mai mult cărţi avem doi scriitori pentru care convenţiile sunt doar nişte fleacuri. Nu-i judecaţi!

 

6. Matei Iliescu de Radu Petrescu nu este o carte prea cunoscută a literaturii române. E una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste scrise la noi, cu o atmosferă intensă, aproape de ireal. Matei, un adolescent hipersensibil, se îndrăgosteşte de Dora, o femeie măritată. Discuţiile lor sunt lungi şi întâlnirile secrete.

 

7. Spuma zilelor de Boris Vian ne arată o altă latură suprarealistă, nebunească a iubirii, de un lirism absolut. E strania poveste a lui Chloe căreia boala îi creşte ca o floare în plămâni şi căreia Colin îi aduce alte flori, multe flori, pentru a o salva.

 

8. Şotron -ul lui Cortazar este expresia iubirii pentru Maga / Lucia, sub toate formele ei, de la adoraţie la revoltă, de la calm la pasiune şi de la conştiinţă la emoţie.

 

9. Dragoste în vremea holerei de Marquez este o carte despre dragostea imposibilă şi despre cum sentimentele nu ţin cont de trecerea timpului. Sau de orice altceva.

 

10. Mătase de Alessandro Barrico – din cărticica asta mi-a rămas în minte scrisoarea de dragoste. Atât de puternică, senzuală şi expresivă!

Rămâi aşa, vreau să te văd, eu te-am privit atâta, dar nu erai pentru mine, acum eşti pentru mine, nu te apropia, te rog, rămâi aşa cum eşti, avem o noapte pentru noi, şi eu vreau să te privesc, nu te-am mai văzut niciodată aşa, trupul tău pentru mine, pielea ta, închide ochii şi mângâie-te, te rog.

 

Voi ce cărţi frumoase de dragoste aţi citit? Aţi vrea să traiţi o altfel de iubire, ca în cărţile de dragoste nesiropoase? 

 

Cristina Foarfă,

Bookaholic.ro

60 răspunsuri:
| ReallySomebody a răspuns:

Buna, completari nu am deoarece am ramas uimita de ceea ce ai scris! Bravo, eu carti frumoase de iubire nu prea am citit pentru ca nu ma prea pasioneaza insa, horror daca pot sa-i spun asa am citit Vampire Diaries, scrisa de Kevin Williamson si Julie Plec (jurnalele vampirilor) o carte minunata crede-ma, cu atata suspans, incat asteptai cu nerabrade sa dai pagina urmatoare. Cartea am luat-o cu mine la mare, in vacanta, o aveam in fiecare zi la mine, si nu ma puteam abtine sa nu citesc putin din ea, pentru ca era asa de captivanta. Multumesc, daca ai citit, succes!

| Bubbchac a răspuns:

Am citit cel sapte volume din Cronicile Wardstone [ groaza, SF, vrajitorie tongue ] si... colectia de patru volume despre egiptul antic: Razboinicii Nilului, Al saptelea papirus, Magul si Cautare, cele mai superbe carti din lume dupa mine. tongue :X kiss

| izabelageorgiana a răspuns:

Eu sunt nebuna dupa seria "Amurg" (povestea de dragoste dintre un vampir si o muritoare). Este absolut geniala cartea. O recomand tuturor.

| GiuliaElena98 a răspuns (pentru izabelageorgiana):

Am citit seriile si imi plac si mie dar eu sunt NEBUNA dupa Jurnalele Vampirilor e foarte faina

| izabelageorgiana a răspuns (pentru GiuliaElena98):

Stiu ca e super si tocmai de aceea am de gand sa o citesc si eu, insa la vara dupa ce scap de examen. Pana atunci i-am promis mamei ca las cititul ca sa invat mai mult pentru examene. Oricum abia astept, am o lista imensa de carti iar Jurnalele Vampirilor sunt in frunte alaturi de Fortele raului Absolut.

| DuDux3 a răspuns:

Comedie:mai multe carti.

| Kirby a răspuns:

Traiasca Harry Potter.

| Monobrow a răspuns:

Draga Cristina Foarfă

Eu am citit cărţi frumoase de dragoste. As vrea sa traiesc o altfel de iubire, ca în cărţile de dragoste nesiropoase. Ma poti ajuta?

Pentru toti ceilalti recomand: Luni de fiere - Pascal Bruckner

| ღAleKrissღ a răspuns:

Amurg,Luna Noua,Eclipsa, Zori de Zi, Soarele de la miezul noptiihee hee

| Theya1703 a răspuns:

Povestile de dragoste care mi-au placut mie cel mai mult sunt: seria Amurg ( Stephenie Meyer ); Maitreyi ( M. Eliade ) si Dragostea nu moare ( Maitreyi Devi ); La rascruce de vanturi ( Emily Bronte ); Dama cu camelii ( Alexandre Dumas - fiul ); Mandrie si prejudecata ( J. Austen ).

| TheStranger a răspuns:

Eu am citit romanele lui Nicholas Sparks + Maitrey de Mircea Eliade.
Iar acum citesc carti cu teme crestine de Max Lucado. happy

| Ayshee a răspuns:

Floare-de-Zapada si evantaiul secret" de Lisa See! super carte, o recomand

| eyesss a răspuns:

Maitreyi de Mircea Eliade-este o poveste de dragoste care pina la urma te lasa cu lacrimi in ochi, dupa ce incepi so citesti doresti sai stii sfirsitul cit mai repede, vreau so recomand tuturor celor care doresc povesti de dragoste.pe mine aceasta carte m-a impresionat mai mult ca toate celelaltewinking :*

| Antraxxxu a răspuns:

"22 indigo place" - "Panza de paianjen" - "Dragoste si datorie" - "Violul" de S. Brown. Niste carti minunate day dreaming. Le recomand tuturor :*

| AnckPuff a răspuns:

Romeo si Julieta

| somebody30 a răspuns:

Buna!
O poveste de dragoste cu totul si cu totul speciala am gasit in "La rascruce de vanturi". Nu se incadreaza in nicio tipologie identificata de mine pana acum in celelalte romane. Pe de alta parte, daca ar fi sa aleg ce poveste as vrea sa traiesc aceasta ar fi, cu siguranta, povestea celor din "Mandrie si pejudecata", Elizabeth si Darcy ( cel putin din tot ce am citit pana acum )

| Terranova a răspuns:

Mie mi-a placut " Invitatia la vals " de Mihai Drumes. Sfarsitul este tragic, amandoi se sinucid de dorul purtat unul altuia. sad Credeti-ma te tine in suspans si la ifnal...ea se omoara...el o urmeaza.

| SelenaGomez914 a răspuns:

Eu stiu asa "o viata noua" de la libertatea mersi funda vot big grin:* mersi.

| Parazitull a răspuns:

Sotia calatorului in timp. Si The Fountain. Care de fapt is amandoua filme. Prima e si carte.

| mystic a răspuns:

Buna happy eu am citit Jurnalele Vampirilor, e o poveste superba intre o muritoare si un vampir, da, o sa credeti ca e nasol ca sunt si vampiri, dar nu`i asa...e chiar o poveste frumoasa...
O alta, Damnare - de Lauren Kate, o alta poveste impresionanta, intre un inger cazut si o fata care se reincarneaza la nesfarsit ajungand sa se intalnesca mereu, dar povestea se termina tragic de fiecare data...dar acum, ceva e schimbat, aflati voi ce tongue

| GiuliaElena98 a răspuns (pentru mystic):

Ai citit ''Jurnalele Vampirilor''?
Si eu e super faina cartea mi-a placut la nebunie dar filmul e cam ciudat si deplasat de la subiectul crtii. Orcum e super am salvat si dowlandat cartile si ma uit online la film.Il ador.
Care ti se pare cel mai frumos tip din film? Mie stefan arata asa bine.

| cris13 a răspuns:

Lolita - Vladimir Nabokov
Invitatia la vals - Mihail Drumes
Mandrie si prejudecata - Jane Austen

| xDreamzOffTiizzii a răspuns:

Mireasa Lui Chuckyrolling on the floor

| violina1986 a răspuns:

Fata din zlataust de ionel teodreanu am citit-o demult as spune ca e tot o carte de dragoste desi cam stanie, dar anume asta si o face deosebita.

| Onevăstuicăfărănume a răspuns:

''Fata cu picioare de sticlă'' -Ali Shaw big grin

| anaB07 a răspuns:

Margaret Mazzantini -Nu te misca. Teribila poveste de dragoste. O iubire care scoate la suprafata tot ce este mai autentic urat si frumos in personaje.

| Tanya_6334 a răspuns:

Recent am citit cartea "Misterele dragostei" de Danielle Still si mi-a placut foarte mult.Din carte reese ca dragoste nu este intotdeauna ca in basme.winking