Zall TPU, asta va fi ultima poezie care o mai postez pe acest site.

Eram sigur ca boala ma va dobori,
Si tot ea cu ochi falsi ma va privi.
Tot eu, stau singur si neputincios
Ploapele-mi sunt grele,
Iar frunzele negre, cad tot mai des.

Trec zile, tot eu singur in spital,
Uitat de lume tot mai palid si uscat.
Dar cine ar fi crezut ca voi scrie poezii
Si cand voi sta pe moarte,
Lumea cu ochi blanzi ma va privii.

Sunt captiv in propria-mi lume
Nici nici pe coridoare nu se mai aude galagia,
Buzele-mi simt tot mai uscate, ochii incordati
Auzindu-mi singur ironia,
Stand in patul rupt, singur in spital.

Asta-i viata mea.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

E mult mai frumoasa daca o recit q negativ.

Răspunsul lui ReiVaN nu e cel mai isteț, parțial, pentru că versurile nu au rimă ( „ce din coadă au să sune"), dar e adevărat preluînd „ Cînd nimic nu ai a spune/ Înșirînd cuvinte goale).
Mai exact, textul pe care ni-l propu ne KaTtAnNa în niciun caz nu poate fi numit „poezie".
Plus că are destule greșeli de orto grafie.

Zall, stiu q am greseli de ortografie, dar spune.mi tu de ce nu ar fi o poezie?
O poezie se bazeaza pe emotii, trairi (realitate), sau chiar imaginatie, etc.
Aceste versuri se bazeaza pe realitate.
Uite nu te jignesc q ar fi urat, dar citeste toate poeziile Marilor Poeti(Adrian Paunescu si George Bacovia), ai sa vezi q imi dai dreptate.
Multumesc, asta a fost tot.

Amice, dacă tu te crezi un Bacovia sau un Adrian PĂunescu, să fii sigur că aproape m-ai convins.
Deși, te rog să-mi dai voie să rămîn la părerea mea.
Să fii sănătos!