Măi dragă, eu o tot aștept.
Dar până vine, eu o să spun o anecdotă cu o fundă roșie.
Când s-a făcut naționalizarea în 11 Iunie 1948. într-o dimineață, echipe de comuniști au intrat în fabrică, l-au anunțat pe patron, că de acum fabrica este a poporului, că de acum poate să vină la muncă ca muncitor, să lucreze cot la cot cu ei, pe un salar. Dacă cumva patronul avea ceva afinități comuniste îl lăsau pe post de director. Așa s-a întâmplat la fabrica Guban din Timișoara.
Și cu tâmbălău mare în aceași zi pavoazau fabrica și intrarea cu steaguri roșii, cu lozinci comuniste.
Un patron din acesta care se culcase seara bogat, iar acum dimineața s-a trezit omul străzii, cu toate că nu avea obiceiul, a mers la crâșmă. S-a îmbătat. Acasă s-a culcat imediat să îi treacă necazul și aburii beției. Când l-au văzut soția și fiica în așa hal, au spus. E deocheat, hai să îl descântăm, să îi treacă. Și cu descântec cu tot, l-au descheiat la pantaloni și i-au legat păsărica cu o fundă roșie în timp ce dormea. Se trezește omul nostru și merge să facă ambasadă, că băuse bere. Dând de funda roșie, că nu-și mai găsea păsărica, că era înfofolită bine în fundă, exclamă!
- Mă fir-aș să fiu, fabrica mi-o naționalizat-o dimineață, da nici măcar de fabrica mea de copii să n-am parte! Steag roșu, fundă roșie, am rămas și fără asta, gata, de acum e a poporului!
Așa că aștept și eu funda, că, poate, poate... Da să fie roșie!
Aha...
Ți-aș fi dat funda.
Da ce site mi-ai trimis tu și ce am cerut eu?
Panteraa întreabă:
anonim_4396 întreabă: