Ca să-i fi tăiat tu fața, ar fi trebuit să fie un drum cu cel puțin două benzi de circulație pe sens, iar tu să fi trecut de pe a doua pe prima fără să semnalizezi. Lucru care ar trebui și dovedit.
Până una-alta, mergi la poliție unde ai declarat accidentul și întreabă care e stadiul dosarului tău.
Dacă se constată că e culpă comună, plătești singur reparația.
Erau 3 benzi, si am trecut de pe prima, pe a2a banda.da asta regulamentar, si el era mult în urma încât nici nu l-am văzut. După ce am așteptat la întrare în sens vrei tu 20 de scunde sa zic ca să pot întra, a venit și el și m-a lovit. El venea de pe autostrada, si era si ud asfaltul, si probabil ca nu a mai putut sa opreasca