Da, conform cu prevederile art.29, alin.4 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"(4) Pot efectua cursurile practice de învăţare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice şi persoanele care nu au încă vârsta minima prevăzută de prezentul regulament pentru categoria sau subcategoria din care face parte vehiculul respectiv, dar nu cu mai mult de 3 luni înainte de împlinirea acesteia sau, dacă urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar cu profil auto, nu cu mai mult de 1 an înainte de împlinirea vârstei."
Te poti inscrie chiar inainte cu ceva de 2 aprilie, avand in vedere ca la inceput vei face teorie.
Chiar ma pot inscrie mai devreme de 2 aprilie in cazul in care sunt mai mult de 3 luni?
Cosminovici18 întreabă: