| M12WTF a întrebat:

Salutare! În cauză se dă un Ford focus 2 1.6 benzină.

Va rog sa citiți tot, sincer, n-am habar cum pot rezolva problema și de la ce ar putea fi până la urmă.

O perioadă de timp, când apăsam pedala de frâna și ridicam piciorul se auzea un fluierat în lung. Inițial am crezut ca este de la saboți (pe spate am tamburi). Am mers cu mașina așa 2-3 luni și acel sunet începea să se audă din ce în ce mai tare în cabină la ridicarea piciorului de pe frâna.

Am fost cu ea la mecanic, constatând faptul ca am o problema de la tulumbă (pompa de servofrâna). Țin să menționez ca pedala nu se întărise și nici scurgeri de lichid nu aveam.

Zis și făcut, am fost la dezmembrări, am achiziționat o alta tulumbă pe cod, am schimbat-o și într-adevăr se simte o diferență la frânare (se oprește mai bine) iar acel fluierat dispăruse, momentan.

După 3 zile de la schimbarea tulumbei, a început iar să se audă acel fluierat (mi s-a făcut rău, credeți-mă).

Menționez ca nu mereu se aude, ceea ce-mi da cu eroare. Pedala nu se întărește și funcționează ok. Ce aș putea face? Chiar nu am habar… nu înțeleg, așa ghinionist să fiu încât și tulumbă "nouă" să fi fost defectă?… Nici nu pot să le schimb într-una și să fac experimente, manopera la service și este destul și piesa se găsește destul de greu pe cod… Sfaturi, păreri? Vă rog…

1 răspuns:
| CristiDinBucuresti a răspuns:

Asa pățesti cand cumperi masini second hand, niste rable de care au scapat nemtii si vi le vănd vouă pe bani buni, cel mai bine vinde o ca este o rabla in care vei baga bani in fiecare lună. Scapă de masina asta si i ati o dacie second hand ca e mai bună decat cea actuala.