Adolescenţa este perioada în care ne descoperim, în care ne dorim să explorăm tot mai mult şi în care trăim unele dintre cele mai frumoase clipe din viața noastră. Însă, este şi una dintre perioadele cele mai problematice atunci când vine vorba de dezechilibre hormonale sau factori externi care îşi fac simţită prezenţa chiar şi pe chipul nostru.
Astfel, o bună parte dintre adolescenţi se confruntă cu o formă mai uşoară sau mai avansată de acnee. Iar o parte la fel de neplăcută ca şi acneea în sine o reprezintă şi semnele lăsate de aceasta: pete, semne sau mici cicatrici care se încăpăţânează să persiste.
Sigur, în cazul fetelor, cel puţin, machiajul poate acoperi aceste imperfecţiuni, însă ce putem face pentru a redobândi tenul luminos, neted şi uniform pe care ni-l dorim? Crema antiimperfecţiuni de la Gerovital Plant este un produs care acţionează pe mai multe fronturi pentru a ne ajuta să scăpăm de urmele nedorite. Crema îndepărtează stratul de celule moarte, uniformizând tenul şi reface stratul protector al pielii, asigurându-i totodată substanţele hrănitoare de care are nevoie. În plus, aplicat pe zonele afectate de 2 ori pe zi timp de minim 2 luni, produsul decolorează petele existente şi previne apariţia unora noi.
De multe ori, un ten sănătos contribuie foarte mult la o stare generală de bine şi, dacă stăm bine să ne gândim, chiar ne bucurăm mai mult de momentele cele mai frumoase atunci când ne simţim confortabil cu aspectul nostru. Tenul este foarte sensibil, de aceea este important să facem un obicei din ritualul zilnic de curăţare şi îngrijire. Dacă ne odihnim corespunzător şi adoptăm o alimentaţie sănătoasă, pielea este deja mult mai fericită! Şi devine de-a dreptul strălucitoare o dată ce imperfecţiunile sunt înlocuite cu strălucirea şi frumuseţea naturală a tenului!
Aha, mai nou așa ne promovăm produsele prin intermediul unei comunități "muritoare de foame".
Să vă spun eu mai multe despre astfel de produse?
Acest produs contine 25 ingrediente dintre care 18 ingrediente sunt considerate sigure, 5 ingredient prezinta risc mediu de dauna, iar 2 ingrediente prezinta risc ridicat de dauna.
Acest produs contine Parfum sau Fragrance, ingredient cu risc ridicat de dauna, care are rol de mascare/acoperire a mirosului neplacut. Conform legislatiei in vigoare, nu este obligatoriu ca pe eticheta produsului sa fie listate toate ingredientele componente ale Fragrance. Se considera insa ca un parfum contine cel putin 14 chimicale ce nu sunt trecute pe eticheta, multe dintre ele nefiind evaluate in ceea ce priveste gradul lor de siguranta.
Acest produs contine Ceteareth-20, ingredient cu risc de dauna ridicat, care este un agent de curatare si surfactant. Ceteareth-20 poate contine impuritati periculoase precum: Ethylene Oxide (cancer la san, uterin, cerebral si leucemie) si 1, 4-dioxane (cancer).
Acest produs contine Dimethicone, ingredient cu risc mediu de dauna, care este emolient si agent de ingrijire a pielii. Este cel mai folosit polimer de silicon. Incetineste pierderea apei din piele formand o bariera la nivelul pielii. Conform Sage Advice si DermaDoctor, acest ingredient este considerat a fi comedogen (1/5).
Acest produs contine Cetearyl Alcohol, ingredient risc scazut de dauna, care este un stabilizator emulsie, opacifiant, spumant. Este un alcool gras care poate proveni din legume sau poate fi produs in mod sintetic. Conform Sage Advice si DermaDoctor, acest ingredient este considerat a fi comedogen.
Acest produs contine Titanium Dioxide, ingredient cu risc scazut de dauna, care este un agent de opacitate si, mai ales, un agent de absorbtie a razelor UV. Absoarbe, risipeste lumina (inclusiv radiatii ultraviolete in lumina), ceea ce ajuta la protejarea produselor de deteriorare. De asemenea, este utilizat pentru a da culoarea alba produselor cosmetice si produselor de ingrijire personala.
Pentru a afla mai multe informatii despre fiecare dintre ingredientele din acest produs, va rugam sa consultati informatiile de mai jos.
Ingrediente Gerovital Plant - Crema antiimperfectiuni
AQUA, CETEARYL ALCOHOL, SODIUM CETEARYL SULFATE, GLYCINE SOJA (SOYBEAN) OIL, SIMMONDSIA CHINENSIS (JOJOBA) SEED OIL, GLYCOLIC ACID, GLYCERIN, TRIETHANOLAMINE, SODIUM POLYACRYLATE, HYDROGENATED POLYDECENE, TRIDECETH-6, GLYCERYL STEARATE, THEOBROMA CACAO (COCOA) SEED BUTTER, DIMETHICONE, PHENETHYL ALCOHOL, CAPRYLYL GLYCOL, DIPROPYLENE GLYCOL, BOSWELLIA SERRATA RESIN EXTRACT, CETEARETH-20, FRAGRANCE (PARFUM), TITANIUM DIOXIDE, ALUMINA, EDTA, LEONTOPODIUM ALPINUM EXTRACT, BHA
În sfârșit, cineva care vede în spatele frumoaselor reclame în care ni se spune jumătate de adevăr. Noi realizăm că mâncăm și folosim produse plin de substanțe chimice periculoase abia când ne îmbolnăvim. Eu știu cam ce substanțe conțin produsele de pe piață dar mă uit la ceilalți cum își iau cele mai ieftine produse fără să știe ce chimicale sunt în compoziția acestora. Problemele noastre cele mai mari sunt indiferența și proasta informare a cetățenilor. Vreau să cred că există destul de multe persoane care se gândesc mai mult la calitate nu la prețuri de nimic. Dacă ar fi jumătate ca tine, ar fi bine...