Buna.
Incerca cu zeama de lamaie, este foarte buna pentru unghii.
Poti sa mai folosesti si intaritor sau tratament pentru unghii de la plafar sau farmacie, o sa iti intareasca garantat unghiile.
Metode sigure (încercate de mine și care au ajutat):
Tai o lămâie în 2 (poți chiar să storci lămâia într-o salată sau să faci o mică limonadă din ea, că nu e nevoie să rămână toată zeama înăuntru) și apoi bagi degetele în ea și le ții așa vreo 5 minute. Nu clătești, lași așa să se usuce. Apoi, seara, încălzești un pic de ulei de măsline sau ricin sau combinate într-un vas mic (sau o căniță mai bine) pe baie marină (pui cănița cu ulei într-un vas cu apă fierbinte) și ții unghiile vreo 10 minute în uleiul călduț. Apoi, le scoți și masezi bine mâinile și unghiile până intră uleiul în piele. Dacă rămâi cu exces de ulei pe piele, tamponează cu un șervețel, dar nu spăla. Dormi așa după aplicarea tratamentului. În scurt timp vor începe să se vadă rezultatele.
De asemenea trebuie să ai mare grijă la alimentație, să mănânci cât mai variat și sănătos.
Intaritor de unghii, am unul de la O.P.I si este foarte bun, bine dar si scump(100 de lei) mai e unul bun de la Sephora.
Pentru unghiile slabe, moi iti recomand asa : Sa incalzesti pe aragaz ulei de masline, nu trebuie sa fie fierbinte sa fie caldut, iti ti unghiile in acel ulei timp de 5 minute dupa care inca 5 minute cu unghiile dar afara din ulei ( adica doar cat a ramas pe ele ) apoi te clatesti si aplici un tratament de intarire a unghiilor, eu il am pe cel de la farmec cu vitamina A, e foarte bun.
XCamiX întreabă: