ZIUA PĂMÂNTULUI
E ziua Ta şi focul în magma-ţi încă arde,
la sânu-ţi vom rămâne întotdeauna teferi,
te calcă în picioare, de veacuri, miliarde,
dar ne suporţi povara, ne duci printre luceferi.
Chiar lăcomia noastră te-a înhămat la jug
şi tragi precum o vită pân’ ce-ai să te sleieşti,
ne rotunjeşti sub boltă o oază de belşug,
eşti mult prea obosită şi totuşi te-nvârteşti.
Dar omul alergând în pofte şi plăceri,
ţi-a smuls ecosisteme şi le-a modificat,
iar noi vom duce dorul acelor primăveri,
care prin tine, Mamă, în veşnicii străbat.
E dezechilibrată balanţa planetară,
care ne-a dat viaţă şi ne-a hrănit mereu,
se-ndepărtează Luna, mareea-o să dispară,
în punctu-n care-atingem nefastul apogeu.
Tu eşti izvorul vieţii, superbul adevăr,
halucinante zaruri ţi-au dat ecosisteme,
din tine-au ţâşnit seve în acel biblic măr,
prin care omenirea pluteşte în dileme.
Ai început de mult să oboseşti, oricum
orbita-ţi se-alungeşte, iar axa ţi se-nclină
şi mergi de milioane de ani pe-acelaşi drum,
în jurul unei stele care ne dă lumină.
Ceva chiar se întâmplă acum cu-al tău destin,
se schimbă iarăşi Polii, mişcând meridiane,
dar cât va fi o Lună pe-un cer de stele plin,
vor curge încă râuri, vărsându-se-n oceane.
Şi când va veni clipa să te scufunzi în Soare,
o-ntreagă omenire se mistuie şi moare.
Pamantule, ce faci mai traiesti?
Prin praful din Bucuresti?
Mii de tone de nisip
Se astern pe al tau chip!
Si cand toti privesc spre cer
Se afunda in gropii si cer—
Celor care ii conduc, de sus
Sa fie si ei mai supusi
Cate gropi si cata dezordine
O Romaine fara ordine
Unde totul este cumparat de banii
Mai putin sanatatea, iubirea si anii
Te simti mult mai sarac
Atunci cand nu ai parc
Te simti zilnic dezgolit
De copacii ce au pierit
Te simti singur si neajutorat
Cu acest popor needucat
Ce nu stie sa pastreze
Cei verde sa protejeze
Te simti ca un singuratic
Sub un cer de stil lunatic
Si totul este haotic
TImpul trece: tac tic!
Este un sir fara profunzime
Numit al populatie cruzime
Cum ucid atatia copacii
Ce ar putea sa le fie frati
Oare cand se va schimba
Prin parcuri ne vom plimba
Aer curat vom respira
De toate ne vom bucura!
Chiar daca am dat raspunsul castigator mai vreau cateva raspunsuri va rooogggg
sorinaa0 întreabă: