Teoretic și moral, este mai important restul CV-ului, decât studiile.
Cred că e suficient să ai studii superioare absolvite, și să fi lucrat înainte cu publicul, la evenimente cel puțin asemănătoare.
Potrivită ar fi o persoană cu studii în muzică, actorie sau turism, zic eu. Nu vreun inginer silvic sau economist
Ar fi o aberație (tipic românească) să ocupi un asemenea post imediat după master. Acolo trebuie persoane cu experiență, altfel bate vântul în clădirea respectivă.
Un manager bun face 3 spectacole pe săptămână cu bilete vândute, chiar și într-o comună mică. Pe când un prost n-ar fi în stare să adune lumea nici dacă ar avea sala în centrul vechi din București, ar consuma fonduri aiurea.
Bate vantu si la unii cu experienta si declarati profesionisti.
Deci ăsta este target-ul tău, să ocupi postul plătit din banii noștri, și să fii sub-mediocră dpdv profesional?
Eu nu mi-aș orienta cariera pe idei comuniste, în 2023. Ușor-ușor, bugetarii se vor împuțina, și vor munci mai mult decât privații. Nu cred că e mișto să ajungi director la pufuleți în Carrefour, după ce te-ai chinuit să deschizi uși de instituții, și ai zburat când s-a schimbat partidul
Nu te uita dupa cei neofiti in materie.
Ca sa fi managerul unei case de cultura, trebuie sa indeplinesti cel putin tei conditii:
1. Sa fi un bun organizator.
2. Sa-ti placa arta si cultura.
3. Sa ai studii superioare, in special pe linie umanista.
4. Sa ai experienta in domeniu.
Academia de tumbe?
Da. Fostul iefs!
Galan_Alexandra_1990 întreabă: