| ancaanca2344 a întrebat:

Bună. M-am angajat și eu de o lună și ceva. Lucrez 6 zile din 7, cu o singura zi liberă in săptămână, 8 ore jumate pe zi. Chestia e că abia acum de curând eu am observat că depunând efort fizic eu obosesc foarte repede, mai ales că mă trezesc la 4:30 dimineața. Nu știu dacă sculatul la ora aia ma obosește sau in general munca. Chestia e că dacă dorm puțin pe noapte (4-5 ore) imi vine rău, mă simt rău, n-am chef de nimic, am mintea in ceață și tulbure și nu Înțeleg absolut nimic din ce mi se spune. Aud doar "ăăăă" și uit tot, nu-mi mai amintesc nimic după, nici ce citesc, nici ce mi se spune. Sunt încă la început și ce mă sperie cel mai tare e că dacă imi găsesc de lucru, imi găsesc doar mai departe pentru că n-am nicio experiență, iar in zonă aici in apropiere nu mai sunt locuri pe care sa ma descurc eu și aici in București mă omoară aglomerația... Habar n-am avut ca dupa liceu e chiar in halul ăsta. Dacă e să dorm mai puțin cum am zis, mă ia și stările alea urâte, depresive și nu mai simt niciun sens in viață sau vreun strop de bucurie, nimic! Tot ce mi vine e sa ma izolez și să nu mai exist pe planeta asta. Mi-e frică să nu trec la altceva mai rău, știți voi. N-am știut ca un loc de muncă înseamnă chiar si dormit mai puțin, deci mi-e groază... Voi cum faceți? Mi-e groază să știu că așa va trebui să o țin in ritmul ăsta până la 60 de ani.
Ce mă sfătuiți să fac?

45 răspunsuri:
| kalasnicov22 a răspuns:

Orice experienta este utila.
Dupa cateva luni la acest loc de munca cauta-ti ceva mai ok.
Si tot asa pana afli ce-ti place sa faci.

| Madaxo97 a răspuns:

Știu exact cum este, si eu tot cam de atâta timp am început munca, de vreo 1 luna jumate, si in ultima săptămână am resimțit exact aceleași stari ca ale tale, din cauza lipsei de somn, dormeam doar 4-5 ore pe noapte, locul meu de muncă nu este foarte stresant sau solicitant, dar la schimbul 2 ies la ora 00:00, și până ajung acasă, fac duș, mănânc, mă culc undeva pe la 01:30 - 02:00, la 7 dimineața trebuie sa mă trezesc sa duc copilul la grădiniță, deci adio somn. La mine cel puțin din cauza lipsei de somn a fost. Trebuie să dormi mai mult neapărat, nu știu ce job ai, dar mai bine schimbă-l, nu e normal sa lucrezi 6 zile din 7, ai nevoie de 2 libere pe săptămână obligatoriu. Nu va trebui sa o ti in ritmul asta până la 60 ani, poți schimba joburile daca nu îți convin, caută un job cu un program mai lejer, cu mai multe libere ca să ai timp sa dormi.

| ioana748 a răspuns:

Sa incerci sa te culci mai devreme.
Cu timpul te vei obișnui.

| ancaanca2344 explică (pentru Madaxo97):

Buna, putem vorbi? Exact si eu ca tine sunt cu schimburi?
Ma regasesc enorm in ce zici

| Madaxo97 a răspuns (pentru ancaanca2344):

Sigur, scrie-mi în privat dacă vrei

| UserName250000 a răspuns:

Bună! Îmi pare rău că treci printr-o perioadă atât de dificilă, mai ales la începutul carierei tale. Din ce spui, este posibil ca atât trezitul foarte devreme, cât și lipsa de somn să fie principalele cauze ale oboselii tale și ale stărilor negative. Somnul insuficient are un impact foarte mare asupra sănătății fizice și mentale, iar ceea ce descrii tu – senzația de minte în ceață, lipsa de concentrare și stările depresive – sunt simptome comune ale lipsei de somn.

Un prim pas ar fi să încerci să prioritizezi somnul. Știu că poate fi dificil cu programul actual, dar este esențial să îți găsești o rutină care să îți permită să dormi măcar 7-8 ore pe noapte. Dacă îți este greu să adormi mai devreme, încearcă să reduci timpul petrecut pe telefon sau în fața ecranelor înainte de culcare și să creezi un mediu liniștit și relaxant pentru somn.

Dacă munca și programul actual te stresează foarte mult, ar putea fi util să vorbești cu angajatorul tău despre posibilitatea de a ajusta orele de lucru sau să iei în considerare căutarea unui job mai aproape de casă, chiar dacă poate părea greu la început. Este important să îți protejezi sănătatea mentală și fizică, pentru că, fără ele, este dificil să performezi la locul de muncă.

Pe termen lung, încearcă să îți faci un plan de dezvoltare personală și profesională. Poate cursuri online sau voluntariat te pot ajuta să obții experiență în alte domenii care să îți ofere oportunități mai bune și un echilibru mai sănătos între viața personală și cea profesională.

Nu ezita să vorbești și cu cineva de încredere sau chiar cu un specialist dacă simți că stările depresive se agravează. Este foarte important să ceri ajutor atunci când simți că ai nevoie. Îți doresc multă putere și nu uita că este posibil să faci schimbări pentru a-ți îmbunătăți situația!

| thealchemist a răspuns:

Mi se pare cam mult de munca 6 zile pe saptamana, plus sa te scoli la 4. dar daca nu gasesti ceva mai bun cred ca ar trebui pur si simplu sa te culci la 8 seara, cu 4-5 ore de somn nimeni nu s-ar simti bine.

| ancaanca2344 explică (pentru thealchemist):

Eu am mai întrebat persoane și mi or zis că trebuie sa ma obișnuiesc neapărat cu 4-5 ore pe noapte ca ele așa dorm. Ceva gen: what? Intru direct in depresie daca fac cum imi zic ele?
Tu ce părere ai?

| ancaanca2344 explică (pentru UserName250000):

Nu e vorba ca nu vreau eu sa dorm 8 ore pe noapte. Eu vreau, asta e si ideea. Sunt conștientă de faptul că dacă e sa mi gasesc in altă parte imi găsesc mult mai departe pentru ca in zonă aici nu mai sunt locuri pe ce m aș putea eu descurca decat in construcții, stivuitoriști etc... Cum am zis, oricum imi voi găsi mult mai departe, iar restul drumului nimeresc aglomerație?
Pe 6 km cand e aglomerație durează si 2-3 ore pana ajungi acasă?
As pierde zilnic 4-5 ore numa pe drum cu aglomerația, timpul si mi e că nu mai apuc să dorm după na ca lumea din cauza ca fac mai mult pe drum?
Timpul de somn mi l aș manca din cauza aglomerației. Ce alte idei ai mai avea?

| ancaanca2344 explică (pentru ioana748):

In ce sens mă voi obișnui? Sa dorm și mai puțin? Ca nu am înțeles exact la ce v ați refer...

| ioana748 a răspuns (pentru ancaanca2344):

Din contra, sa iti faci un program in asa fel incat sa te culci mai devreme, sa dormi mai mult.
Te vei obișnui sa te organizezi ca sa poti avea o viata echilibrata intre job si viata particulara după nevoile tale.
Orice job implica o ieșire din starea de confort, dar vei reusi sa treci peste, cu vointa.
Oricum, exista varianta schimbarii jobului daca simti ca iti perturba viata programul incarcat, dar intotdeauna vor exista inconveniente.

| ancaanca2344 explică (pentru ioana748):

Cum am scris și în postare, problema e că dacă în schimb locul ăsta de muncă îmi voi găsi altundeva mult mai departe pentru că aici în zonă nu mai sunt locuri de muncă decât nu știu pentru stivuitoriști, construcții, locuri de muncă pentru bărbați. știu că dacă găsesc mai departe, nimeresc aglomeratie și pierd o grămadă de timp pe drum, iar asta ma epuizează. Prietenul meu de exemplu iasă de la muncă la 14:00 si ajunge acasă abia la 17:00, 17:00 si ceva. 3 ore ii ia pentru 11 km. La 15-16km daca imi gasesc pierd 4-5 ore pe drum care imi mananca din timpul liber pe care l as mai avea si eu acasă?
El la fostul loc de muncă ieșea la 17:30 si ajungea acasă la 20:30 sau 21:00. Deci e groaznica aglomerația?
Ce altceva mai pot sa fac?

| aaanamariaaa a răspuns:

Nici nu are cum sa nu se resimta oboseala când tu nu îți mai acorzi ție timp so organismului, ca să se refacă, prin odihnă și somn. În primul rand nici nu e normal sa ai 6din 7 zile, lucrate. Ori 5 zile consecutive lucrate cu 2 libere, ori cauta alt loc de munca, care sa îți ofere alt program. O zi munca cu o zi libera de exemplu. Eu cel puțin asa lucrez, o zi 12 ore de la 6dim-la 18seara. Și a doua zi libera, și altfel simt ca ma refac, nu as putea nici eu sa o duc zi de zi muncă. Cel puțin nu toată lumea este construita la fel, unii pot munci ore și zile în șir și de abia ii auzi ca ii doare câte ceva, și alții cad lați după câteva ore. Depinde de construcția ta că om, de nivelul de stres și de munca/efort la job, sunt mai multe. Dacă nici nu ai un salariu mare, care măcar sa zici ca te ar motiva, atunci schimba job ul și caută ceva mai puțin solicitant și cu program normal de luni-vineri 7-15 sau 8-16, 9-17 etc, măcar ai sambata si duminica libera.

| ancaanca2344 explică (pentru aaanamariaaa):

Tu ca ce lucrezi?

| ancaanca2344 explică (pentru ancaanca2344):

Si ce distanță ai pana la locul de muncă?

| ancaanca2344 explică (pentru aaanamariaaa):

Lucrezi in București?

| thealchemist a răspuns (pentru ancaanca2344):

Nu cred ca e normal sa dormi mai putin de 6 ore orice ar fi, si pe termen lung mai putin de 8 ore pe zi
altfel te poti alege cu probleme de sanatate, nu doar stres.
iar cei care dorm doar 4 ore poate dorm ziua sa compenseze.

| aaanamariaaa a răspuns (pentru ancaanca2344):

Ca bucatar. Și este destul de solicitant și la mine. Plaec mereu ruptă de muncă. Am făcut și de luni-vineri(de la 6:30-14:30) și e groaznic de obositor, o zi cu o zi e mult mai ok. Nu, nu lucrez în București, și fac 45min pana la munca(dus-sau intors=1ora jum). Oricum detaliile astea nu te ajuta cu nimic real. Poate doar sa îți schimbi job ul și sa ai alt program. O zi cu o zi, sau măcar luni-vineri(5zile nu 6).

| PaulaPaulayt1 a răspuns:

Opt ore e recomandat sa dormi, fă-ți un program cu somnul ca altfel nu o sa faci fata. Îți mai tai din timpul liber dar e foarte important sa te simți bine la munca. E mai grav când ai insomnie și nu poți dormi cu nopțile, crede-mă dar dacă tu poți dormi mai multe ore la rând, de ce nu o faci?

| PaulaPaulayt1 a răspuns (pentru ancaanca2344):

Pai stai aici la locul asta de munca dacă e mai aproape și e simplu, baga-te la somn mai repede. Nu mai pierde nopțile.

| relian a răspuns:

Ai facut si liceul spui laughing dar cum de ai putut face scoala daca tu spui ca uiti tot, auzi doar aaaaa si atit?
Este bine ca spui chestiile astea, sa vada oamenii ce scoli se fac prin RO, cum ajung unia sa faca liceul cand ei is la nivel de planta laughing

De vina sunt parinti odata, sistemul de sanatate, ca nu tea controlat cand ai fost mic, scoala ca tea vazut atita timp cum esti si au tacut, au mers asa lasa, trebuie sa avem elevi sa nu ne pierdem joburile.

Tot sistemul romanesc arata ca e praf.Sincer nu am nimic cu tine, sa nu crezi ca spun ceva de rau la adresa ta, dar o persoana asa cum spui tu ca ai fi, cum poate sa termine un liceu?
Decit d aca ai fost la numar, odata ce tu spui ca nu stii nimic, uiti de la mina pana la gura, pffff naspa de tot.

Parintii, nu ai tai, toti parinti in general ar trebui invatati, sa li se spuna cand fac copii, ce s-a faca, cum sa isi verifice copii, asa se fac prin alte tari, cel putin asa fac americanii, sau multi din ei.

Ai un sugar, copil mic, aia nu stie sa vorbeasca, nu stie nimic, nu il poti intreba, ba auzi, vezi bine, simti normal, nu stie, asa ca tu ca patinte trebuie sal verifici, iar daca vezi ceva ciudat atunci se iau masuri e mai usor sa se faca ceva cand esti copil decat cand deja ai ajuns adult.

La scoala profesorii de la elemnentara, vad copii, le vad comportamentul vad daca gindesc daca nu, vad daca uita sau ce mai fac, trebuie sa anunte parinti sa le spuna, sa duca copilul undeva sa il ajute.

Daca tu nu-ti amintesti nici ce citesti, nici ce ti se spune, nu intelegi nici ce ti se spune, ce inseamna asta?

Ce poti sa faci? Sa nu faci copiii asta odata, traiesteti viata, dar nu te apuca sa faci copiii.
Referitor la situatia actuala, dormi mai mult, loc de munca, trebuie sa cauti ceva la care sa te pricepi, atit cit poti tu.
Rupe bilete la cinema, cred ca asta ai putea sa faci.
Sau du-te si stai de paza, ca oricum astia cu paza si protectia cum so numi, oricum nu fac nimic, is cu prezenta pe acolo, sa vada careva ca este cineva in locul ala.

Deci asta ar fi un job f bun, nu trebuie sa citesti, nu trebuie sa intelegi mare lucru, stai si te plimbi, uneori mai si dormi laughing dupa caz.

| relian a răspuns (pentru ancaanca2344):

Esti femeie si lucri in constructii sau stivuitorist ce spui, ba ne lesi cu povestile astea laughing Nu stiu ce incerci sa faci pe aici, dar nu mai aburi lumea.
Deci 6 km tui faci in 4-5 ore, dar ce aglomeratie este acolo? Inoti sau ce anume faci de iti ia 4-5 ore sa faci 6 km.
Ba si melc de ai fi ai ajunge mai repede, tot ce spui is basme. te plictisesti si faci bascalie pe aici de oameni care iti raspunde serios.

| ancaanca2344 explică (pentru relian):

Nu lucrez in constructii, am zis ca daca mi schimb locul de muncă in zonă, aici mai aproape nu am unde sa ma bag ca s mai mult locuri de barbati, stivuitoriști, constructii etc! Cât de idiot sa fii sa înțelegi prostia care ai scos o pe gură!?

| ancaanca2344 explică (pentru relian):

In timpul liceului nu pățeam asta pentru ca dormeam si aveam 2 zile libere! De aia am reușit să l termin. De cand m-am angajat dorm mai puțin si ma simt mai rău! Lucrez 6 zile din 7 aici! Știu lucrul ăsta ca atunci când dorm puțin uit aproape tot ce fac sau mi se spune și asta pățesc la locul ăsta de muncă pentru că dorm mai puțin! Cat de idiot sa fii sa înțelegi prostia de ai scris o!?

| ancaanca2344 explică (pentru PaulaPaulayt1):

Nu pierd nopțile, dar e și treabă de facut acasă! Chiar nu gândești ce spui?

| ancaanca2344 explică (pentru PaulaPaulayt1):

Pot să dorm! Nu am insomnie, doar am nevoie de 8 ore de somn, atât! Faza e ca mai sunt si treburi de făcut acasă. Eu ma refeream in postare ca daca mi schimb locul ăsta imi va fi si mai greu cu aglomerația mă refeream aici... Al meu pentru 11 km zilnic face 3 ore sa ajungă acasă și e nasol! Eu daca mi găsesc la 15-16 km sa zicem, aș face vreo 4 ore pana acasă si m aș epuiza si mai tare. Atunci aș simți nevoia mai mult de 8 ore de somn... Nu știu ce sa fac efectiv

| PaulaPaulayt1 a răspuns (pentru ancaanca2344):

Bineînțeles ca e și treaba de făcut, dar lucrezi 8 ore nu? Cât de mult timp poate sa îți ia treaba prin casa? Stai tot 8 ore la făcut treaba sau mai mult?

| ancaanca2344 explică (pentru aaanamariaaa):

Pai si ai doar o zi liberă pe săptămână ca Bucătar?

| PaulaPaulayt1 a răspuns (pentru ancaanca2344):

Și eu când munceam, ma trezeam la 4 dar ma băgam la somn pe la 8. Asta e singura soluție. Alta nu e. Mai taie din atribuțiile casnice sau ce faci tu ca somnul e mult mai important, ai să te îmbolnăvești în stilul asta.

| ancaanca2344 explică (pentru aaanamariaaa):

Chestia e ca is conștientă ca daca mi schimb locul ăsta, voi da de aglomeratie! In zonă aici nu mai sunt locuri unde sa ma bag pot băga, decat mai mult de bărbați stivuitoriști, constructii etc si nu mi gasesc, decat mult mai departe. Al meu pentru doar 11 km face si cu autobuzul si cu metroul 3 ore pe drum! Deci 3 ore zilnic si nici nu nimerește loc să stea jos măcar! Aglomerația m ar epuiza și aș simți nevoia si de mai mult somn, adica mai mult de 8 ore! Mi groază cand aud?