Dragi prieteni de pe TPU care ați dat deja nas în nas cu realitatea și cu problemele vieții.
Voi cum v-ați ales cariera? Și cât de mulțumiți sunteți de ea? Dacă v-ați putea întoarce înapoi în timp, ce sfat v-ați da în legătură cu cariera/drumul în viață în general?

Fiindcă eu sunt în clasa a 11-a și nu mai știu ce să cred. Poate că vreau prea multe, am standarde prea înalte - și asta îmi taie mai toate opțiunile.

Ceea ce mi-ar plăcea să fac știu că este pe partea social-artistică sau de cercetare, dar tot în domeniul ăsta. Îmi place de mică să scriu, îmi place arta în general, îmi place să analizez situațiile.
Dar pentru mine este foarte important să ajut oamenii. Să fac o diferență în țara asta. Oricât de mică. Nu mă lasă inima să mă duc să lucrez pentru nu știu ce companie și să știu că n-am schimbat nimic pe lumea asta, în sensul real al cuvântului - doar am adăugat profit, poate, în buzunarul celui pentru care lucrez.
Aș putea să mă fac profesor, dar vreau să am și un trai bun și un salariu decent. Vreau și să am un oarecare statut, nu să fiu luată în bătaie de joc zilnic. Am văzut un video zilele astea, publicat de Sindicatul profesorilor parcă - bullyingul la adresa profesorilor e la ordinea zilei în școlile din România și tendința este către mai rău, nu către bine.

Am vrut să mă fac psiholog sau psihoterapeut, să ajut oamenii totuși. Toată lumea mi-a spus că este o decizie proastă care nu va duce nicăieri. Părinții mei sunt total împotriva ideii, dar dacă aș fi eu sigură că e ceva de viitor pentru mine, m-aș duce la psihologie fără regrete, deși ei au promis să nu mă susțină financiar dacă merg pe drumul ăsta. Apoi am citit articolul ăsta: https://economiaonline.ro/prostituarea-psihologiei-in-ro mania/ și iar mi s-au tăiat aripile. Că de vreun an mă tot lupt cu dilema asta, dacă să merg sau nu la psihologie. Pare un drum destinat pieirii, cum să vă spun. În România cel puțin. Și, chiar dacă e mai bine în altă parte, nu vreau să plec de aici. Vreau să fac bine aici, pentru neamul meu, nu pentru alt neam.

De domeniul tehnologic și industrial nu vreau să mă apropii... Aș fi putut foarte bine să merg pe inginerie fiindcă am fost pasionată de fizică și mă descurcam foarte bine (până să ni se schimbe profesorul cu unul incompetent). Oricum, nu simt că aș aduce un beneficiu umanității lucrând în domeniu. Nu îmi place direcția în care se îndreaptă tehnologia și nu vreau să o susțin prin munca mea. Aș vrea să am de-a face cu mentalitățile oamenilor și să îi ajut în sensul ăsta, mai degrabă.

Cum psihologia pare o variantă foarte proastă în România, încep să iau în considerare ideea de a merge la medicină, poate și fiindcă părinții mei ar fi mulțumiți de mine. Sunt la științe ale naturii, dar la cum stau la noi în liceu lucrurile... Am lacune mari cu materia și profesorii m-au cam făcut să le ocolesc pe astea două, bio și chimie. Știu că sunt importante pentru noi, oamenii, dar nu știu dacă sunt de mine. Și nici eu pentru ele.

Mi-e teamă și mă simt constrânsă din toate părțile. Și mi se pare că trăiesc într-o realitate în care fericirea personală și succesul exterior n-au cum să se combine și ori aleg una, ori aleg alta. Aș fi mai fericită să fiu medic și să știu că am ajutat pe cineva, chiar dacă o să-mi urăsc următorii 6 ani din viață, decât să muncesc pentru nu știu ce corporație.

Poate n-o să stea nimeni să citească asta, dar măcar m-am descărcat.

Edit: Cine zice că sunt nebună, uite, am găsit un articol care nu, nu e scris de mine, dar putea foarte bine să fie, că e exact situația pe care o trăiesc eu: https://www.vice.com/......a-din-tine

Dacă aș putea să schimb ceva în sistemul educației (fără să fiu coruptă ca să ajung politician), aș face-o.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook