Pai am citit in alta intrebare ca ai 16 ani, deci inca mai poti merge la Palatul Copiilor, unde sunt sigura ca te-ar baga deja anul viitor in spectacole. Insa grabeste-te, pentru ca poti merge la palat pana in 18 ani. Succes!
Nu eşti singura.Şi eu iubesc teatrul şi actoria!
Iar pentru a-mi îndeplini visul,am mers la un liceu de arta,pe profilul de actorie.
Dacă urmează să mergi la liceu,poţi alege unul de artă, cu profil de actorie.
Dacă aşti deja la liceu, şi vrei neapărat să devii actriţă, te poti transsfera.
Iar părinţilor le poti spune cât de mult îţi place lumea teatrului, dar ei nu se vor lăsa convinşi doar pentru ca îţi place asta.Trebuie să le arăti că ai înteles ceva din teatru,iar pentru a le câştiga încrederea,le poţi recita o poezie,cum numai un actor o poate face (cu intonaţie,gesticulare,emoţie), poţi să le cânţi ceva (la fel, intonaţie etc), sau poţi să interpretezi un rol în faţa lor.
Cu siguranţa părinţii tăi vor să ai o meserie de viitor, din care se câştigă bani...ca lumea!
Dar spune-le şi despre actorie că este o meserie de viitor, din care se căştigă foarte bine! (nu-i chiar aşa să înveţi tot scenariul, şi foi întregi cu replici)
Ai o înclinaţie foarte bună, sper să devii ceea ce-ţi doreşti.
Mult succes!
Am incercat, ei vor strict sa invat si sa fiu o eleva model...E greu din punctul asta de vedere.Nu vor sub nici o forma sa ma transfer si nu am pe nimeni din lumea teatrului care sa ma ajute, sa imi dea cateva piste de unde pot porni.d'asta am si ales sa fac un apel aici, la TPU, in speranta ca voi gasi cumva o modalitate.Ai mei sunt de parere ca actorii nu au nici un viitor si sunt mereu pe drumuri.Ma rog, nu conteaza asta.Chiar imi place teatrul...nu stiu unde sa merg, cursuri, lectii de teatru, orice