Revin cu o intrebare. Mi-am analizat inca o data viata si mi-am dat seama ca nu mai am cum sa imi rascumpar greselile tineretii cand eram mica si aveam un temperament prea coleric (doream atentia celor dragi si apelam si la santaj emotional pentru ca ei sa imi demonstreze ca tin la mine). Vreau sa incep o viata noua si sa nu mai fiu niciodata o persoana toxica pentru ca acum nici nu mai simt nevoia sa ma cert cu cineva, cand ma deranjeaza si imi dau seama ca nu ne putem intelege imi vad de viata mea si scot brusc acea persoana din toate planurile mele,ignorand-o. Vreau sa imi spuneti daca se poate sa faceti si o facultate si sa va mutati singuri. Mi-as dori sa stau singura intr-o garsoniera, momentan nu am un loc de munca si tot anul nu am invatat, sper sa pot recupera. As dori sa imi povesteasca fetele care au reusit sa se descurce singure si cam ce pasi au urmat. Nu mai imi doresc sa stau intr-o stare de latenta ca trece viata pe langa mine si o cand o sa ma trezesc si batrana si cu boli nici nu o sa mai pot face mare lucru.

Ia-ti munca, daca anul asta este oricum pierdut pentru tine si nu ai invatat sa dai la facultate si odata ce ai cativa banuti stransi, iti cauti garsoniera si te muti singura.

Te-am urmarit,imi place intr-un fel atitudinea ta(sau a dumneavoastra),eu sunt la facultate, chiar la master in anul I, nu am incercat sa ma angajez ca am avut alte prioritati (unele rele din pacate), dar chiar se poate sa te descurci cu banii singura, mi-e teama sa nu treaca viata pe langa mine si sa fiu doar stresata cum am fost in ultimii ani.

Atunci nu pierde timpul, cauta-ti un coleg de facultate care-ti place si mutati-va impreuna! Ma rog, intai sa-l cunsoti un pic si apoi sa va mutati impreuna.
Daca esti o fire independenta si stii ce vrei de la viata, ia-ti soarta in mana si condu-ti propria-ti viata, fiindca asa iti cladesti ceea ce-ti doresti!

Oricum nu mai am de ales, nu mai am parinti si fratii mei oricum sunt mai mari si nu mai vreau sa le cer ajutorul ca si ei trebuie sa isi cladeasca propria viata. Imi doream un raspuns mai concret, pentru ca de 2 ani nici dorinta prea mare sa fac ceva nu am avut, mi-am pierdut-o pe toata si nu mai vedeam rostul sa te chinui daca oricum viata nu e corecta, dar cine stie poate o sa invat sa traiesc si o sa pot si tine la cineva in viitor, multumesc pentru raspunsuri.

Noua stare a ta... este trecatoare?

Viata este corecta cand faci ce trebuie. Nu da vina pe "viata" pentru nerealizarile tale, ca nu-i nimeni vinovat ca stai in casa sau online, in loc sa iesi in viata reala si sa-ti cauti pe cineva, sau ca ai luat decizii proaste.
Nu viata este vinovata pentru neajunsurile tale. Cand nu ai ce manca nu plangi, ci iesi afara si cauti de munca, sa castigi cat de putin posibil, dar suficient sa-ti umpli burta.
Asemena oameni sunt cei care reusesc in viata, cei care nu-si plang de mila si nu dau vina pe "viata" sau pe altii, ci fac ceva ca sa iasa din impasul in care sunt.
Am crezut ca esti o luptatoare, nu o plangacioasa...
Hai, dovedeste-ti ca esti capabila sa-ti iei propria viata in maini si sa faci ceva bun cu ea.
Adu-ti aminte: esti propriul tau stapan si conteaza fiecare decizie luata!

Nu inteleg intrebarea. Ideea e ca imi doresc din suflet macar sa nu mai fiu o povara, cu timpul poate o sa imi si placa viata si voi accepta in totalitate ce s-a intamplat, dar macar sa nu mai fac necazuri mi-ar placea.

Cand am zis ca viata e nedreapta ma refeream ca o persoana pe care am iubit-o mult a avut de suferit si eu care fac numai tampenii nu am probleme (doar pe cele pe care mi le fac singura). Am facut bani in trecut, nu la un loc de munca si am incercat sa schimb o situatie, dar din pacate, banii nu m-au m-ai ajutat atunci. Urasc cand oamenii buni sufera si cei care mine nu au abslut nimic.

Din pacate, fiecare are destinul lui si noi nu-l putem inflenta sau schimba.
Mi-am pierdut oameni dragi si durerea ca nu i-am putut ajuta m-a coplesit, dar a trebuit in final sa-mi revin si sa inteleg ca soarta nu-i dreapta cu toti, pe unii favorizandu-i iar pe alti oropsindu-i.
Incearca sa fii mai buna pentru tine, si daca poti, sa ajuti pe cei la nevoie sau cei dragi. Cam atat poti face pentru altii, dar preopcupa-te inati pentru viata ta si asigura-te ca esti fericita si ai tot ce-ti doersti.

Imi pare rau si voi avea regrete toata viata ca am provocat suferinta cu atitudinea mea de adolescenta rebela(desi aveam 20 ani). Din pacate simt ca trebuia sa tolerez mai multe, desi eu sunt o persoana care nu prea imi place sa mi se dicteze toata viata si desi incercam sa stau cuminte si potolita pentru ca stiam ca o iubesc, cicaleala zilnica si prea mult control ma facea sa rabufnesc prea urat. Am impresia ca boala s-a dezvoltat din cauza mea si ca nu as merita sa mai fiu fericita, dar nici sa stau ca o leguma si sa ii deprim pe toti nu imi mai doresc.

Am sa-ti scriu in privat...

Ar fi bine sa iti faci tu singura un plan pe etape. Eu as zice ca in primul rand trebuie sa iti asiguri o sursa de venit. Deci cauta un loc de munca, uita-te pe site-uri cu anunturi, incearca sa aplici la cat mai multe ca sa ai sanse cat mai mari sa gasesti ceva ok. Dupa ce o sa ai un venit o sa vezi daca te incadrezi sa te muti singur sau daca va trebui sa locuiesti impreuna cu cineva. Iar in legatura cu dezvoltarea emotionala pe care ti-o doresti, poti sa incepi sa citesti mai mult despre problemele pe care simti ca le ai. De exemplu daca esti colerica si vezi ca asta dauneaza relatiilor pe care le ai cu cei din jur, cauta punctual problema pe google si vezi ce gasesti. Oricum, primul pas e facut si ma bravo ca ai avut taria sa spui stop si sa vrei sa te dezvolti. Si inca o chestie e sa nu ai asteptari exagerate de la tine. Lucrurile se fac gradat si schimbarile nu apar peste noapte.

Cred ca aicic, totul tine de atitudine.