La politehnica se face matematica serioasa, daca it place matematica si ai sa muncesti un pic in plus fata de restul ai sa te descurci
Fiind student la această facultate, tot ce îţi pot spune este că în primii doi ani pasiunea ta pentru electronică nu prea te va avantaja, fiindcă se fac fel şi fel de obiecte inutile, care nu-şi au rostul mai departe. Nu e o facultate rea, odată ce o termini ai şanse foarte mari de a-ţi găsi un loc de muncă în domeniu, însă este foarte dificilă. Trebuie să fii pus foarte bine la punct cu Fizica din liceu, cu Informatica, şi cu Analiza Matematică. Pretenţiile profesorilor sunt uriaşe, unii au nişte modalităţi de evaluare absurde, pe care nu le voi putea înţelege niciodată, iar daca întâmpini ceva probleme pe la obiectele precizate de mine mai sus, e cam greu. Spre exemplu, eu nu am făcut deloc Fizică în liceu, profesorul mergând în toţi cei patru ani pe principiul: "Lăsaţi-mă ca să vă las". Informatică am făcut puţină, nu pot spune că am acumulat cine ştie ce cunoştinţe, iar la Analiză eram cam de nota 7. Dă-mi voie să-ţi spun că în momentul în care am început facultatea, m-am simţit total depăşit de situaţie. La Analiză am constatat cu stupoare că exerciţiile care se dădeau pentru nota 10 la BAC abia mă ajutau să scot un 3 aici, la facultate. Asta în condiţiile în care ţi-am zis, nu eram aşa strălucit la Analiză. Fizică... am făcut mai multe tipuri, însă neavând o bază din liceu am fost mai mereu depăşit de situaţie, iar la Informatică ( la electronică se numeşte PCLP - Programare şi limbaje de programare ) am avut de-a face cu limbajul C, în condiţiile în care în liceu am făcut C++, şi dificultatea exagerată a subiectelor de la examene mi-a pus serioase probleme şi acolo.
În concluzie, da, e bine pentru viitorul tău să vii la facultatea asta, mai ales dacă te şi pasionează. Dar din experienţa mea, ca să faci faţă şi să nu ajungi să ai emoţii că vei fi pus în situaţia de a nu acumula numărul de credite pentru a trece în anul 2, ar trebui să fii de peste nota 8 la Fizică, Matematică şi Informatică. Să le stăpâneşti de la bine spre foarte bine. Mult succes, şi dacă vrei să discutăm mai detaliat, mă poţi contacta în privat.
Daca doresti info despre ETTI iti pot recomanda cateva persoane care au studiat acolo sau care inca studiaza. Cunosc mai multi omuleti si majoritatea sunt foarte entuziasmati de ceea ce fac acolo, plus ca sunt foarte uniti in general si au si o liga studenteasca prin care fac tot felul de activitati frumoase!
Salut!
Ma numesc Lucian, anul acesta termin liceul, și m-am hotărât sa sau dau la facultatea de Electronică, deoarece ma pasionează și altceva nu prea ma fascinează.
Problema e ca fizică n-am mai făcut din clasa a 9?, dar sunt o persoana care prinde cât de cât repede.
Niște detalii te rog, atunci când ma înscriu se da examen ceva?
aksjsksbjsbs întreabă: