Voi mai aveți încredere în ce scrie pe net sau se prezintă la știri legat de un job?

Adică pe net îmi apare mereu, că la jobul x se plătește bine sau în locul cutare fiind zonă izolată sau nu știu cum, nu sunt mulți oameni ce aplică pe un post sau că unii patroni sunt disperați după angajați, dar în realitate nu e chiar așa.

Toți de fapt caută experiență, toți caută angajatul perfect și chiar recent, am descoperit (personal prin propria percepție) că de fapt un angajator te place dacă simte "că poate profita de pe urma ta sau ai fi maleabil și faci ce zice el" dar după tot el te pune în dificultate și te înebunește, iar dacă ai înebunit (acum zic strict pentru domeniul meu, lucrul cu copii) te dă afară pe motiv că mergi la psihiatru.
Cum vine treaba asta, că nu pricep?
Și în final de tot, mai ales în domeniul ăsta al învățământului, chipurile directorii/patronii caută oameni empatici și cu spirit de echipă. Dar spiritul de echipă de fapt în grădinițe și școli e camuflat, am observat în ideea "tu taci și execuți, eu comand".

Sau alții nu te plac pentru că nu ai experiență, dar vociferează prin media că ei nu au angajați și că ei chiar ar fi dispuși să-i ia pe tineri și să-i învețe, chiar și fără studii, dar numai să învețe și să devină un câine fidel al companiei lor. Însă nu credeți că de fapt în treaba asta stă multă nebunie? Doar oameni nebuni după a "manipula" și "manevra" pe alții când de fapt nu le e interesul să ofere o pâine și o muncă decentă unui biet amărât? Ci doar să-și săvârșească ei, dorința de impunere?

Ti-as sugera sa iti deschizi si tu o afacere si apoi sa angajezi doar amarati carora sa le dai bani de o paine. De ce nu o faci?

Din pacate in toate domeniile este asa. Daca ai putea sa lucrii peste program, sa fii si femeie de servici tot tu, si sa lucrii daca s-ar putea sub minimul pe economie, sa executi tot si sa taci, atunci ai fi angajatul perfect.

Daca iti ceri pur si simplu dreptul care iti este scris in contract, deja esti un angajat cu pretentii si dificil.

Din pacate sunt greu de gasit angajatorii, care cu adevarat respecta si apreciaza un angajat.

Am avut 4- 5 joburi pana la varsta de 35 ani, si doar angajatorii straini m-au apreciat si respectat. Romanul sef si "subsefutul" sunt ceva de "doamne fereste" si fugi cat inca mai poti!

Pricep, cred unde bateți. Dar asta este bătaie de joc atunci. Vrei doar ce e mai bun pentru tine. Așa ceva nu există. Adică ei ca angajatori mai ales, ar trebui să dispună de dublă empatie. Pentru că lucrează cu oameni. Nu suntem doar mărfuri și roboți care le îndeplinim lor dorințe, bani ca ei să nu piardă, doar să câștige ci suntem oameni. Mai ales în domeniul în care lucru sau mă rog, am încercat, cu copiii. Ca copiii ăia să fie bine și îngrijiți bine, de noi, îngrijitoare, educatoare, institutoare, pedagogi și noi trebuie să fim tratați la fel, cu aceeași empatie, înțelegere, dedicare, iubire chiar, de șeful nostru, stâlpul acelei afaceri. Cam așa merge treaba dacă vrea să meargă în câștig. Așa aș gândi eu, care mi s-a cerut de toate în domeniul de îngrijitor copii, să ofere același grad de empatie și chiar oleacă de gând și la mine, câinele lui fidel, nu doar obiectul muncii lui, COPILUL. Mai ales când în anunțuri scrie "deschidere către munca de echipă" și realitatea e alta. Munca de echipă de fapt este, manipularea.
Nu știu poate totuși sunt eu ciudata și nu suport să mi se spună ce să fac și cum să fac. Dar nu suport când șeful are ultimul cuvânt. Nu pot accepta asta. Nu mai ales când în anunțul de angajare spune clar "deschidere către cooperare și muncă de echipă". Prin asta înțeleg că am și eu un cuvânt de spus, atâta timp cât am fost acceptată pentru acel post, nu?

"nu suport să mi se spună ce să fac și cum să fac. Dar nu suport când șeful are ultimul cuvânt. Nu pot accepta asta."


reiterez ideea, de ce nu iti deschizi o afacere si pe urma faci ce vrei in afacerea aia. Adica investesti bani multi, eventual faci niste credite la banca, gandesti un plan de afaceri, te invarti noapte de noapte de pe stanga pe dreapta ca esti stresat/a ca nu stii daca ai maine cu ce sa faci plati la angajati, sau ca nu ti-au achitat clientii facturile la timp si pe urma o sa vezi cine si cum are ultimul cuvant intr-o afacere,

Faci asta?

Tu nu vrei doar sa vorbești. Nu să muncești!

Cred că nu.

De obicei cand joburile sunt descrise ca ceva de vis, si se angajeaza pe banda rulanta, ceva "pute" acolo.

Am patit si eu la 2 joburi cu anuntul "ne marim echipa ". Nu se marea nimic angajatii plecau si veneau pe banda rulanta.

Se mai intampla ca angajatorul sau subseful sa nu te placa pur si simplu orice ai face. Te inteleg perfect si stiu ce spui, sunt multi oameni insetati de manipulare si putere.

De multe ori acei oameni au frustrari si le descarca la lucru pe oricine ii pica in cale. Un om fericit si implinit nu poate avea asa comportament.

Păi, am recunoscut mereu oricum că nu prea sunt eu cel mai muncitor om. ) Dar nu suport când trebuie să tac și să fac.
Și la origini eu cam așa sunt. Genul care tac și fac. Dar nu suport când cineva PROFITĂ de acest aspect al meu. Că știe că tac și fac. Păi așa oamenii pot face și ilegalități de fapt și eu să le "tac și duc".
Nu, nu mai am 5 ani. Chiar am văzut multe fețe "umane" la viața mea și nu sunt dispusă să tac și să fac. Dar acum degeaba vociferez eu pe aici pe TPU, că sunt conștientă că în realitate la un loc de muncă doar asta fac. "Tac și fac."
Dar tot nu suport când șefii simt asta și exploatează asta la noi. Ahhh, îmi crește tensiunea numai când mă gândesc la asta.
Și din păcate nici nu pot fi propriul meu șef. Că nu mă pricep la asta. Îmi rămâne să lucrez mereu pentru alții.

"Nu știu poate totuși sunt eu ciudata și nu suport să mi se spună ce să fac și cum să fac. Dar nu suport când șeful are ultimul cuvânt. Nu pot accepta asta. Nu mai ales când în anunțul de angajare spune clar "deschidere către cooperare și muncă de echipă". Prin asta înțeleg că am și eu un cuvânt de spus, atâta timp cât am fost acceptată pentru acel post, nu?"

Ar trebui să înțelegi că este o mare diferență între "a avea și tu un cuvânt de spus" și "a avea ultimul cuvânt".

Da, fiecare angajat are "un cuvânt de spus" în sensul că are dreptul să-și exprime opiniile și ideile. Iar un șef bun ar trebui să ia în calcul și să implementeze sugestiile bune venite de la angajați, să fie empatic și să vadă lucrurile și din punctul de vedere al angajaților.

Dar "ultimul cuvânt" îl va avea întotdeauna șeful. Asta este una dintre atribuțiile principale ale unui șef: să cântărească argumentele, să ia decizii și să și le asume.

Așa cum spunea și suntserios, dacă "nu suporți să ți se spună ce să faci și cum să faci", de ce nu construiești tu o afacere în care să ai ultimul cuvânt și să spui tuturor ce să facă?

Este foarte ușor să te plângi că nu "ești ascultată" de șefi. Dar tu ai vreo idee despre ce presupune să construiești o afacere în termeni de riscuri, sacrificii personale, timp, efort, nervi, dezamăgiri, eșecuri, nopți nedormite? Tu pretinzi "dublă empatie" de la angajator, dar nu oferi la rândul tău nicio empatie. Vrei să fii plătită la timp, dar nu vrei să-ți spună nimeni ce și cum să faci.

Se aplica legea cereri si a ofertei.
Patronii sunt si ei obligati cumva sa angajeze ciurucuri pentru ca aia buni ori si-au deschis firme ori au plecat in strainatate.

Sincer, după ce am muncit 2 săptămâni fără contract și fără plată și tiparul se repetă. Adică cel de a fi "luată de proastă" nu prea-mi mai pasă de empatie.
Nu a avut nimeni empatie de mine, nici eu nu o să mai am de acum înainte. Evident o să aplic tot aceeași strategie "să tac și să fac" dar la dracu de nu o să îi ucid pe toți când o să zic "au, mă doare suflețelul".
Mi se rupe de empatie. Sincer. Semnat aici. În cazul în care auziți în viitor că un angajat și-a terminat stăpânul.

Poate că înainte de a-ți mai căuta un job ar fi mai bine să cauți mai întâi ajutor de specialitate...

Bati cimpii cu gratie. Si habar nu ai de drepturile tale. Sa zicem ca te angajez. Ai o fisa a postului cu delimitari clare a ceea ce e treaba ta. Daca faci mai multe, in unele cazuri e chiar posibil sa fie ceva unde NU ar trebui sa te bagi. Daca iti modific lista de sarcini, fie las flexibilitate in fisa postului ("articole de stiri si traduceri" in loc de "stiri din domeniul IT si traduceri din chineza in franceza"), fie modific si adaug sarcinile noi. ITM-ul chiar isi face treaba in cazuri de astea, dar trebuie sa ai habar pe ce lume traiesti. Si tu nu prea ai, din ce demonstreaza multe intrebari puse pe aici. Nu o lua ca o acuzatie sau repros, e doar o reflectare a realitatii, si poti fi sigura ca majoritatea celor din jur habar nu au ce e cu ei, fie ca au 3 clase, fie ca au 5 doctorate. Revenind la enuntul initial, faptul ca mergi la psihiatru/pshilog dar NU esti diagnosticata cu ceva care sa te puna in imposibilitatea indeplinirii sarcinilor de serviciu, caz in care ai dreptul la concediu medical sau pensionare pe caz de boala, nu e un motiv de concediere. Intr-un caz de asta, chiar e un abuz si daca ma dai in judecata ai 99% sanse de cistig.

Merg la toți guru și vracii ) psihologi și terapeuți. Citesc n cărți de dezvoltare personală. Citesc Biblia și mă lupt să fac doar Voia Domnului, dar ascult până și din alte religii și culturi sfaturi, doar numai să fiu bine psihic.

Nu că ar fi problema ta oricum, dar tot nu s-a schimbat nimic. Oamenii nu se schimbă oricum. Cum te naști, cam așa mori. Poți face artificii și da, multe chestii ca să evoluezi pe anumite zone existențiale, dar nu ca să te schimbi. Dacă ești Delta, nu o să devii niciodată Beta. Dacă suferi de mânie și furie că da, nu ești Alfa și vrei să fii Alfa, nu poți accepta că nu ai fost Alfa și trebuie să fii doar prostul de Delta e cam sad. Nu crezi și tu?

Și aici sunt expertă, că ți-am zis am fost 2 ani la facultatea de psihologie și chiar dacă am eșuat, de la 19 ani tot o studiez pe cont propriu din pură pasiune și iubire și chiar curiozitate.
Și asta o spun eu, nu teoria. Alfa e ***-ul ăla narcisic și al dracului de frumos, șeful mare și tare, leul junglei. Delta e prostul care se luptă să supraviețuiască.

Ia zi, acum, dacă ai fi în postura mea, nu ai simți cum ți se rup și desșurubează piulițele mansardei și boom, pică acoperișul pe tine și piesele unele câte unele, ușor, ușor?

Cam despre asta este vorba cu toți acei criminali, nu narcisicii care puteau fi șefi și ba chiar erau la origini niște Alfa implacabili și capabili, dar sub o educație precară sau poate chiar transmisă prost (precum bătăi excesive, un mediu neglijent) copilul devenit adult, ajunge un Alfa nu șef de multinațională ci delar sau șef în prostituție și criminal feroce.
Cam la fel stau lucrurile și cu un Delta/Gama, că sincer niciodată nu am știut exact la ce să mă încadrez, din ce mi mai aduc aminte din facultate despre aceste tipologii, știu că atunci când ne prezentau profesorii tipurile de personalitate, din descriere, m-aș fi încadrat la Delta. Așa că un Delta ținut sub papuc, judecat pe baza educație lui precare, datorită familiei disfuncționale și a unei mamei care a trebuit să fie și mamă și tată, și lucrând n-a mai avut timp de mine ca alți copii, să mă pună să învăț, să mă ajute, să-mi fie mentor, nu mă plâng însă prea mult, că totuși fără copiat și meditații am avut note medii în școală și asta denotă că totuși pe cont propriu făcând totul și doar cu un stil tocilăresc să iei notele alea și fără copiat, înseamnă că poate nu am fost nici cel mai bun, dar nici cel mai prost, însă stilul Delta m-a devalorizat mult, de la a nu fi înțeleasă, acceptată și chiar integrată în grupuri + bioritmul meu lent și emotiv. Parcă exact așa se și prezenta stilul Delta prin facultate. Apoi faptul că am fost izolată de familie și prin prisma familiei, eu deja la oringi fiind un Delta, și mai greu mi-a fost. Iar apogelul evident că îl dă, statutul, fix acesta, de a tace și a face, când eu nu pot accepta că nu pot fi Alfa. Și evident că fiind stilul să tac și să fac, asta și fac tac și fac, dar când răbufnesc, nu mai țin cont, că cineva mi-e drag, mi-a fost sau că cineva deține chiar autoritatea.
Iar toate astea le-a studiat psihologia de-a lungul anilor, nu spun eu asta. Tocmai de aceea deși e posibil ca oamenii Alfa să pară mai duri și implacabili, chiar egoiști și ușor psihopați, unii, psihologia susține, că mai posibil ca o crimă să o săvârșească fix oamenii cu atitudinea "tac și fac" pentru că ei sunt sticlele cu suc acidulat, sigilate și agitate la maxim.
Exact cu acest speech o început terapia mea. Exact asta mi-au spus și prietenii care chiar m-au văzut pe mine cea reală, nu aparențele sau doar ce ar fi vrut să vadă, și fix asta mi-a spus și psihiatra. Adică nu mi-a zis nimeni că sunt nebună ci doar că duc prea multe sub presiune și sub sigiliu.
Ia pune-te apoi în papucii mei și gândește-te că un astfel de om, merge într-o firmă, unde evident toate se sparg în capul lui și el este tratat ca "mopul" femeii de serviciu din firmă. Uneori deși un om de genul nu e nici mic manager, dar nici chiar femeie de serviciu în acea firmă, deci are o oarece autoritate sau chiar atribuții de birou, însă femeia de serviciu din acea firmă, exact asta face, te consideră (ea cu 8 clase), tu cu 12 și cursuri de specialitate, chiar dacă nu facultate, te consideră efectiv mopul ei de dat pe jos. Și ăsta este fix un exemplu dintr-o școală în care am lucrat. Femeia de serviciu venea la oră, ba chiar îmi întrerupea orele ca să-mi atragă atenția să nu mai țip. Și pot accepta că profesorul nu trebuie să țipe. Dar cum ți se pare că fix aceeași femeie de serviciu le vorbea cu "fă" elevelor mele și băga frica în elevii mei. Dar venea să mă învețe pe mine cum să nu mai țip la elevii mei. Iar eu învățătoare, nu puteam face nimic, nici ca da, ca să-i stăpânesc pe elevii mei, o dată, dar nici ca să mă apăr de femeia de serviciu. Și tăceam și-mi vedeam de treabă. Iar ăsta a fost doar un exemplu oricum din multe câte se întâmplă în învățământ, dar și în orice alt domeniu, unde cel care tace și face, trebuie să și fie prea rezistent psihic.
Ce zici de asta?