Clar nu. Mai ales on peruoada asta în care inflația creste, roborul la fel. Mai bine mai amâni construcția decât sa te împrumuți în banca.
Eu zic că da. Dobânzile vor crește din ce în ce mai mult, ia acum cât dobânda e încă acceptabilă. Inflația va lucra în favoarea ta. Sa zicem ca ai o rata de 500 RON, in câți va ani nu vor mai avea aceeași valoare.
Nu îți știu situația atât de bine, dar când e vorba de credit îți zic stai cât se poate de mult departe de el.
Depinde in cate rate si pe ce perioada, cu cat sunt mai multe rate cu atat vei plati mai mult decat 8000 euro
Asta numai tu stii. Tu stii daca iti permiti rata, tu stii saca chiar ai nevoie de acei bani, tu stii daca iti sunt suficienti.
Eu am vreo 5 credite in spate, de valori mult mai mari si au cam meritat toate. Ca sa iti dau un singur exemplu, primul credit a reprezentat jumatate din primul meu apartament, pe care l-am cumparat cu 10.000 de marci germane (cam 5000 de euro), cu o dobanda de 42%!
Am locuit vreo 6-7 ani in el, timp in care daca stateam in chirie as fi platit o suma mai mare. Dupa 7 ani l-am vandut cu 34000 de euro. Evident am prins o perioadă de boom imobiliar la care nu se aștepta nimeni, dar si faptul ca nu am fi platit chirie a fost suficient.
In aceasta perioada, o colega care își dorea si ea un apartament dar refuza ideea de banca, a pus deoparte 6000 de euro.
Eu unul nu m-as teme de un împrumut de 8000 de euro pentru casa, chiar daca e o perioada in care creditele se scumpesc, dar repet, nunstie nimeni mai bine ca tine cat iti permiti si cat de necesar iti este.
Mario1994 întreabă: