Urgent, acele animale nu merită un asemenea tratament de la un om care, prin comportamentul abject, este mai prejos decât un animal.
Dacă ești convinsă că așa stau lucrurile, atunci da! Viața acelor animale este periclitată de acțiunile - mai mult sau mai puțin raționale - ale un ființe de cea mai joasă speță.
Nu reușesc nici eu să găsesc un număr direct însă poți face următoarele. Poți să suni la 112 și să le explici situația, autoritățile se vor sesiza și vor face ceva. Ai grijă să strângi ce dovezi poți împotriva acelor vecini, filmări, poze, etc. Poți și să mergi la cea mai apropiată secție și să depui o plângere împotriva lor.
Mda, deci, m-am confruntat si eu cu asemenea exemplare. Deci nu știu domne ce ii face câinelui acela, ca urla toată ziua, și stand si la tara, gard in gard, se aude, nu te poti odihni, stiu ce inseamna. Dar ea vede că mă deranjează si de asta îl ține nemancat, il tortureaza. Il tine legat de gât cu un lanț foarte scurt, stiu ca am văzut pe geam. I am mai aruncat eu cate un colț de pâine, camd nu era acasă, dar nu era suficient. Am sunat si la poliție, de nenumarate ori a venit, i-a dat amenzi chestii, degeaba. Acum si-a mai luat alți 3 câini, mici, si aia latra de zici doamne. Nu mai suport.
Da da, suna la protecția animalelor urgent, nu iti fie frica, luptă pentru binele comunității!
Fundă?
Și la mine e la fel! Am fost la ea și am întrebat-o de ce tot latră câinii și mi-a zis ca i-a scăpat unul dintre ei și ca celălalt vrea și el sa scap. Am întrebat-o dacă le da de mâncare și mi-a zis ca le da dar nu prea o cred ca ea nici mâncarea copii nu da...Și mai are un cățeluș de 4-5 luni care îl tine legat în lat și i-am zis să-i dea drumul ca e micuț și ca nu sta în lanț, și a zis ca nu-i da drumul ca are purici. Poftim mentalitate.
Suna la 112! Nu se poate asa ceva. Tulbura liniștea societății!
Https://www.politiaromana.ro/
Aici se menționează clar despre Poliția animalelor care funcționează ca o structură în cadrul Poliției române.
Sunați la 112 și cereți să vă redirecționeze spre poliție pentru a reclama abuzurile asupra animalelor.
DANIEL17101998 întreabă: