Cu Ghiță ciobanul ai vorbit? Își aduce oile pe terenul tău și în câteva zile e curat așa cum vrei tu și fertilizat.
Ce te trezești tu să vorbești aiurea... parcă ai cerși să primești ignore.
Cauta acolo la tien in Bacau, asa cum intrebi pe aici, intreaba pe google, o sa gasesti firme daca sunt, da nr de telefon, suni, intrebi, aia e tot.
Tu crezi ca aia care taie iarba stau pe TPU?
Buruienile alea ajuta pamantul si mentin umezeala, astfel ca iarba ramane verde. Daca pui gazon ai nevoie de irigatii serioase, altfel se usuca in 3 zile.
Mulțumesc, bine de știut. De asemenea, s-ar da amenzi celor care nu îngrijesc terenul, mai ales dacă sunt plante invazive. Mă gândesc să mă mut în acea zonă, unde voi construi o căsuță, deci gazonul ar urma mult mai târziu.
Nu mă ajută pe mine când sau dacă primesc amendă pentru neîngrijirea terenului, conform hotărârii 121/2000 sau legii 62/2018... Nu ca și cum ar veni cineva să verifice, dar am vecini în zonă care poartă ranchiună pe mine că nu le vând lor acel teren, și poate să spună oricând autorităților.
0 tu intrebi ceva, dullcsat raspunde cu totul altceva, deci nici o legatura cu subiectul, apoi tu multumesti respectivei pentru ce raspuns a dat.
Pur si simplu ramai cu gura cascata, unde dai si unde crapa
Pe tine te intereseaza sa afli o firma care taie iarba da? Parca asa vad ca ai scris, atunci ce vezi tu asa de bun in raspunsul acestui utilizator, care e total pe linga subiect?
Is curios doara, incerc sa inteleg ce fel gindesc unia, sau cu ce gindesc daca au ceva bun, ori nu stiu.
Ca idee acele buruieni nu ajuta pamintul deloc, asa cum spune respectiva, il ajuta in ce sens? Spune ea mentine umezeala in sol.
Asa ca idee mai mentine, asta daca are ce mentine ca daca pamintul nu are apa nu are ce umezeala sa mai mentina, plus de asta acele plante folosesc apa, elemente nutritive ce maninca ele.
Dar ca idee, hai sa spunem ca ar mentine umezeala, cu ce tear ajuta asta pe tine? Sau cu ce ar ajuta chehstia asta acel teren?
Raspunsul nju e doar total pe linga subiect este si total gresit.
Tu multumesti, e frumos din partea ta, dar se pare ca ai facut-o selectiv, doar ei iai multumit pentru raspuns ai mai si bagat-o pe aiai, e bine de stiut
Deci ai buruieni, alea mentine acolo solul mai umed, e bun si asta, mai departe dullcat spune e bine pentru iarba care iarba frate?
Cind ai undeva buruieni, iarba dispare pentru ca este concurenta pentru hrana si apa, deci acele buruieni vor sufoca acea iarba daca ar fi sa pui tu acolo iarba, sau pe viitor cum banui ca ai retinut in mintea ta.
Unde ai vazut tu terenuri inerbate, gazoane, cu buruieni pe ele? Spun asta pentru ca retii numai balarii, retii numai buruieni.Pe un teren pr care cresc buruieni, orice altceva va dispare, acele buruieni is plante f adaptate, is de milioane de ani, asa ca in fata lor nu au sanse alte plante, doar arbori, aia da, dar nu iarba.
Referitor ca lasi tu terenu asa cu balarii pe el si te reclama vecinii, eu zic sa il lasi asa, stii de ce? Is mai multe motive.
In primul rind, primamria nu vine direct sa iti dea amenda tie.Prima data cand esti reclamat, primaria vine si te anunta sa iti cureti terenu sa arate frumos.Deci ti se da o notificare.Doar daca nu te conformezi, atunci primaria te poate amenda.
Asa ca eu zic sa lasi asa terenu ala, daca vei primi ceva din partea primariei, atunci va trebuie sa tai acele plante de acolo.
Dar si atunci, daca este la tara sau chiar si in oras, te poti duce si sa spui la primarie ca nu tai le spui ca lasi asa pentru ca protejezi flora si fauna, acolo in buruiana aia cresc insecte, deci tu lasaind asa protejezi acele insecte, cu alte cuvinte ajuti natura.
Asa se procedeaza in tarile care stiu sa faca asa ceva. Taie iarba sau buruienile aproape de trotuar, asa cam cum ai trece cu o masina de taiat iaran si restul lasa asa.
Acolo in axcele buruieni, pot apare flori, pot sa se desfasoare in liniste insecte, unele folositoare.
Vrem sa nu dispara specii, pai cum faci asta? Faci asa cum arat eu. Uite in America este tocmai invers, primaria spune sa nu tai, daca is flori, spune lasa asa, pentru ca acele flori sa ajunga sa faca seminte si sa disemineze, apoi dupa ce se usuca acele flori se taie tot, pentru ca oricum deja is uscate toate.
Aici is parcuri intregi asa, mai ales in orase mari, taiat iarba pe margine, restul balarii pana la git
Fci 2 chestii bune, faci economie, nu dai bani cuiva sa taie, apoi ajuti flora si fauna naturala.
Plante invazive neinvazive nu conteaza, alea au fost acolo de cand lumea, au rolul lor acolo.Asta daca pe acel teren nu este nimic construit. Cind o sa faci casuta, atunci tai tot si pui un copac, face umbra, e mai bun ca iarba de care trebuie sa te ingrijesti mereu.
Daca ti se pare caterinca, ia legatura cu Mao Zedong, alt comic.Si el a fost foarte inspirat, gandind exact ca tine ca sobolanii si alte specii nu sunt utile pentru biodiversitate, dar ce sa vezi, long story short, au murit zeci de milioane de oameni, de foame. Funny nu?
https://www.worldatlas.com/......ences.html
Dacă este să o luăm la firul scurt sau firul scurt, aproape toate lucrurile sunt ok atât timp cât nu sunt făcute la scară largă și repetitiv, ceea ce nu se întâlnește în situația pământului sau casei unui om...
Cum adica nu se intalneste in situatia pamantului sau a casei? Agricultura si industria constructiilor de locuinte individuale ti se pare ca nu se intampla la scara larga pe toata planeta?
Se întâmplă pe toată planeta, dar situația rozătoarelor, plantelor și insectelor invadatoare și dăunătoare nu ar trebui să se întâmple la nivelul locuinței sau terenului unui individ... adică să nu-i pună viața și bunurile în pericol, zic și eu... totuși, considerând modurile de "exterminare" ale acestora, la "scară largă" (adică majoritatea locuințelor, terenurilor, drumurilor și alte spații publice și private) tot nu ridică probleme de extincția acestora, nici măcar moderate, cel puțin în țara noastră.
Nu am pus problema extinctiei in contextul actual, ci am vrut sa subliniez ca aceste vietati au un rol bine determinat in ecosistem, deci era un raspuns pentru cine trateaza la caterinca, vreo 2 persoane, dupa cum se poate observa.