anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Salut!
Pe la voi au inflorit magnoliile sau paulownia?
In zona granitei de vest stiu ca magnolia a inflorit. La mine, nu a inflorit nimic. Paulownia, nu a inflorit de doi ani. Oare din ce cauza?

Răspuns Câştigător
| gritt a răspuns:

Chiar acum 5 minute m-a pus mama sa-i pozez magnoliile.
Eu zic sa mai ai putina rabdare ca nici aici nu au inflorit toate. Mama s-a mirat ca au iesit cateva deja, deci poate mai dureaza putin.

3 răspunsuri:
| NunuNini a răspuns (pentru gritt):

Nu au nici boboci. Unde sunt, sunt foarte-foarte mici. Altadata infloreau la inceput de aprilie.

| LittlePoppy a răspuns:

Nici la mine.
Cauza? Greu de spus pentru ca nu au degerat bobocii. Iar poluare a fost mereu. Doar daca nu o fi alt fel de poluare pe care nu o sesizam.

| MihaelaDart a răspuns:

Paulownia nu sunt magnolii. Sunt doi copaci diferiti. Din scrierile cuiva care are o plantatie de Paulownia.
PAULOWNIA TOMENTOSA – PRIMELE 5 ETAPE DE DEZVOLTARE
E posibil să dorești să ai în curte umbră repede în verile caniculare ce se prefigurează. Și e foarte posibil să dorești aer curat și flori extraordinare, cu un miros dumnezeiesc.
Iată de ce ar fi o idee bună să plantezi Paulownia Tomentosa în toamna lui 2020.
Pentru a-ți veni în ajutor, în cele ce urmează, îți voi descrie primele 5 etape de dezvoltare ale copacului de Paulownia.
2020 – ANUL ZERO – ANUL DEZVOLTĂRII RĂDĂCINII
În acest an, noul lăstar crescut din răsad sau rădăcină de Paulownia devine copăcel de Paulownia, dezvoltându-și rădăcina. Este bine să intervii cât mai puțin, asigurându-i doar apă. Acum, ca și pe parcursul tuturor etapelor ce vor urma, îți recomand ca terenul în jurul tinerei plante să fie curățat de buruieni.
Buruienile și vegetația rezultată le vei așterne în jurul tulpinii, acestea având rolul de a hrăni și oferi, prin descompunere, elementele necesare dezvoltării.
2021 – ANUL UNU – ANUL ACCELERĂRII DEZVOLTĂRII RĂDĂCINII PIVOTANTE ȘI TRUNCHIULUI.
În primăvara lui 2021, până intră în starea de vegetație, taie copăcelul de Paulownia de la bază. Se numește tăiere tehnică și delimitează anul zero de anul unu. Începe să uzi constant timp de 8 săptămâni imediat ce apar primii muguri și nu mai e pericol de îngheț.
Când mugurii se transformă în lăstari și ai barem doi, alege lăstarul cel mai viguros, lung de cel putin 10 – 15 cm, iar pe celălalt rupe-l cu delicatețe. Până în toamna lui 2021 ai doar trei lucruri de făcut:
1. Dă-i apă constant, întâi regulat, primele 8 săptămâni, apoi mai rar.
2. Rupe cu atenție noii lăstari ce se formează între trunchi și frunzele imense.
3. Curăță de buruieni cale de un metru de jur împrejur și așterne buruienile proaspăt culese la baza copacului de Paulownia. Astfel, copacul va fi hrănit iar pământul se va păstra umed, nu va crăpa.
În acest an, copăcelul de Paulownia ar trebui să aibă cca 2m înălțime, uneori mai puțin, alteori mai mult. Aspectul e exotic, un trunchi populat cu mai multe etaje de câte două frunze uriașe, diametral opuse. Frunzele pot ajunge la 90 cm. Fiecare etaj e orientat la 90 grade față de următorul.
În cazuri rare, există 3 frunze pe etaj, la 120 grd. Aceste exemplare mai rare de copaci Paulownia vor crește chiar mai repede.
Protejează vârful copacului, din acesta cresc noi etaje.
Pe tot parcursul acestui sezon, aspectul general e de verde intens, urmând ca în toamnă – iarnă, trunchiul să devină maro cu coaja ușor întretăiată de linii verticale începând de la bază.
La venirea iernii, copacul își va pierde frunzele oferind un aspect dezolant de tijă sau băț. NU strânge și nu arde sau arunca frunzele. Acestea, prin descompunere, oferă un mare complex de substanțe nutritive pentru viitorul copac.
2022 – ANUL DOI – ANUL DEZVOLTĂRII ÎN ÎNĂLȚIME ȘI AL DEZVOLTĂRII PRIMELOR RAMURI.
În primăvara lui 2022, undeva pe la sfârșitul lunii mai, vor începe să apară muguri peste tot, pe tot trunchiul, de jos în sus. Acum e un moment foarte important când va trebui să te decizi ce formă îi vei da viitorului copac de Paulownia.
Dacă vei rupe toți mugurii până la înălțimea de 4 m, vei conserva energia copacului, aceasta ducându-se spre mugurii rămăși. Astfel, de la 4 metri în sus se vor forma ramurile principale.
Dacă nu vei întreprinde nimic, deci dacă nu vei rupe niciun mugure, copacul va avea crengi jos, se va bifurca cum vrea el, crengile viitoare vor undui pe orizontală, înălțimea maximă va fi departe de ceea ce e în stare copacul și, într-un final, nu va exista șansa unei dezvoltări complete.
Înălțimea de 2m ar putea fi înălțimea optimă de la care ar trebui să rupi mugurii în primăvară.
Pentru peisagistică poți opta pentru diverse variante, marea majoritate presupunând crengile mai jos pentru a putea să te bucuri de flori. Astfel, poți tăia fără remușcări un trunchi de la un metru (va recupera), apoi lăsa numai doi lăstari pentru ca viitorul copac să se bifurce în două. În acest caz vei lasă următorii muguri ce vor apare pe cele două ramuri principale, jumătate de metru mai sus, astfel crengile formându-se de la 1, 5 m.
Dacă plantezi Paulownia lângă casă, vei dori crengile să apară doar după ce copacul depășește streașina. În acest caz, vei lăsa mugurii să apară doar de la înălțimea streșinii în sus, uneori chiar mai sus.
E posibil să fii interesat în producerea de scânduri sau de bârnă rotundă de Paulownia. În acest caz, vei rupe mugurii de la o înălțime chiar mai mare, poate 5 sau chiar 6 m.
În acest an, ar trebui să uzi copacul de Paulownia mai rar. Va fi destul de matur încât să-și asigure singur apă din adâncime, prin radacinile pivotante, sau din atmosferă, prin frunzele mari. Aspectul trunchiului va fi drept, neted, fara noduri, cu coaja subțire întretăiată de dungi verticale ce se vor întinde și amplifica.
În afară de grija mugurilor, în 2022 vei avea în vedere ca scoarța copacului să nu fie vătămată deloc. E posibil ca la vătămare să apară răni profunde ce vor afecta local sau general dezvoltarea copacului.
Frunzele copacului de Paulownia în anul doi nu vor mai fi cât roata carului, micșorându-se pe parcursul dezvoltării la dimensiuni mai mici, cât farfuria. Copacul îsi va pierde treptat aspectul exotic în favoarea aspectului unui copac normal cu frunze mari, în formă de inimă.
La venirea iernii, copacului îi vor cădea frunzele, putând acum să observi trunchiul și ramurile formate. Nu strânge și nu arde sau arunca frunzele. Acestea oferă un mare complex de substanțe nutritive pentru viitorul an.
În rare cazuri, în această toamnă vei observa formarea sporadica a unor "bobițe" la capăt de ramuri.
Aceste bobițe vor deveni flori anul următor.
2023 – ANUL TREI – ANUL DEZVOLTĂRII CORONAMENTULUI.
Exact ca în anii anteriori, vor apare muguri peste tot, facilitând formarea de noi crengi. Vei dori să-i rupi cu atenție, urmând schema de dezvoltare inițială. Dacă nu-i vei rupe sau îi vei rupe târziu, copacul va împarți energia necesară de dezvoltare între aceștia și ceea ce s-a format deja.
Deși copacul de Paulownia își va continua dezvoltarea pe verticală, anul trei, 2023, va fi caracterizat mai ales printr-o dezvoltare pe orizontală a coronamentului și în grosime a trunchiului.
Ramurile principale vor forma ramuri secundare la capătul cărora vor apare buchete de bobițe ce vor deveni cu siguranță flori anul următor.
Excepție fac anii "răi" când bruma sau ploaia înghețată sau vântul rece pot dăuna acestora, stopându-le dezvoltarea. Astfel copacul nu va mai avea resurse în primăvară, în mai, pentru înflorire.
2024 – ANUL PATRU – ANUL FLORILOR.
Este momentul mult așteptat. În aprilie – mai 2024 copacul va înflori înainte de a avea frunze. E o priveliște ireală și un miros dumnezeiesc. Florile sunt grupate ciorchini cu cupe mari, Paulownia Tomentosa având nuanțe de violet, mov deschis.
Te vei bucura de flori o lună și jumătate, în cazul copacilor mai maturi chiar mai mult.