În România, sunt mii de copii invizibili. Ei sunt copii care nu pot merge la doctor şi la scoală, sunt copii care sunt abuzaţi sau care nu au acte de identitate, sunt copii care au la rândul lor copii. Sunt copii care pot fi părăsiţi de părinţii lor. Locul copiilor este în familie, dar 1 din 10 copii este în pericolul de a fi părăsit. Este o cifră dureroasă şi care reflectă doar o parte din realităţile din România.
Conform datelor din teren, serviciile de prevenire sunt de cel puţin 10 ori mai ieftine decât cele de protecţie. Cu aceeaşi sumă de bani putem salva 200 de copii sau putem plăti doar îngrijirea unuia singur.
UNICEF a început anul trecut Proiectul Prima prioritate: niciun copil invizibil în parteneriat cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Instituţiile Prefectului din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea şi cu sprijinul Direcţiei Protecţiei Copilului din cadrul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În cele 64 de comunităţi selectate au fost identificaţi 12.000 de copii invizibili, iar în acest moment lucrăm pentru rezolvarea problemelor lor.
UNICEF cu sprijinul Realitatea TV organizează în perioada 23 iunie – 23 iulie 2012 campania de strângere de fonduri Niciun Copil Invizibil.
Persoanele care doresc să sprijine copiii invizibili pot:
Trimite un SMS la 8848 în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr valabil în reţelele Cosmote, Orange şi Vodafone;
Pot suna la 0900 900 230, apel în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr gratuit pus la dispoziţie de Romtelecom;
Pot dona online pe unicef.ro;
Pot face donaţii în contul UNICEF la orice sucursală BRD-Groupe Société Générale (menţionând cod 09).
Pentru mai multe detalii despre Campania Niciun Copil Invizibil vizitaţi unicef.ro şi paginile de Facebook SusţineUNICEF şi UNICEF Romania.
Saracii copii...ma,daca tot ii abandonati, de ce ii m-ai nasteti?!?!? N-aveti bani? Atunci de ce ati facut-o?
E foarte trist ce se intampla, pentru ca fiecare copil btrebuie sa creasca cu incurajarile unui tata, cu mustrarile unei mame ingrijorate ca ar putea pati ceva copilul ei! Toti avem nevoie de asta!
Trist. Daca as ave toii bani din lume, 2 treimi le-as dona copiilor pe cale de abandon si cu boli iar cealalta parte a da-o familiilor cu venituri mici.
Acest lucru este foarte adevarat.
Este bine, intr-adevar, ca avem macar o organizatie care ajuta copiii: UNICEF!
Foarte trist pentru copii care sunt abandonati si lasati sa moara de foame pe strada.....chiar nu stiu de ce oameni fac copii daca nu au grija de ei si ii parasesc este foaaaarte trist.
Felicitari celor care s-au implicat si se implica in acest proiect. Orice copil are dreptull de a avea o viata frumoasa si o familie
Foarte trist ca unii oameni isi abandoneaza copii sau ii trateaza foarte urat, iar aceea se mai numesc si parintii.
Fiecare copil are locul lui in familie.e trist atunci cand parintii se despart si copiii sufera, sau atunci cand parintii ii omoara sau ii paraseste..asta e parerea mea
Este frumos ca uni oameni s-au gandit la copii ''invizibili''
nu inteleg ce rost are sa faci un copil daca nu poti avea grija de el
char imi pare rau pentru acei copii!
Uneori esti respins chiar si de familia ta! Uneori nu te vor, si te lasa la casa de copii, sau ed abandoneaza
Fiecare copil merita sa aiba o familie si mie chiar mie mila cand ma uit asa la stiri si vad ca uni copii nu au