În România, sunt mii de copii invizibili. Ei sunt copii care nu pot merge la doctor şi la scoală, sunt copii care sunt abuzaţi sau care nu au acte de identitate, sunt copii care au la rândul lor copii. Sunt copii care pot fi părăsiţi de părinţii lor. Locul copiilor este în familie, dar 1 din 10 copii este în pericolul de a fi părăsit. Este o cifră dureroasă şi care reflectă doar o parte din realităţile din România.
Conform datelor din teren, serviciile de prevenire sunt de cel puţin 10 ori mai ieftine decât cele de protecţie. Cu aceeaşi sumă de bani putem salva 200 de copii sau putem plăti doar îngrijirea unuia singur.
UNICEF a început anul trecut Proiectul Prima prioritate: niciun copil invizibil în parteneriat cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Instituţiile Prefectului din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea şi cu sprijinul Direcţiei Protecţiei Copilului din cadrul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În cele 64 de comunităţi selectate au fost identificaţi 12.000 de copii invizibili, iar în acest moment lucrăm pentru rezolvarea problemelor lor.
UNICEF cu sprijinul Realitatea TV organizează în perioada 23 iunie – 23 iulie 2012 campania de strângere de fonduri Niciun Copil Invizibil.
Persoanele care doresc să sprijine copiii invizibili pot:
Trimite un SMS la 8848 în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr valabil în reţelele Cosmote, Orange şi Vodafone;
Pot suna la 0900 900 230, apel în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr gratuit pus la dispoziţie de Romtelecom;
Pot dona online pe unicef.ro;
Pot face donaţii în contul UNICEF la orice sucursală BRD-Groupe Société Générale (menţionând cod 09).
Pentru mai multe detalii despre Campania Niciun Copil Invizibil vizitaţi unicef.ro şi paginile de Facebook SusţineUNICEF şi UNICEF Romania.
De ce ei!((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((
E foarte trist... De ce oamenii nu isi pot iubi copiii? Adica, totusi, sunt copiii lor! Ar trebui sa ii iubeasca ORICE ar fi.
Din pacate nu acordam prea multe atentie unui copil.Dar am vazut situatii in care nici copiii adoptati nu o duc prea grozav.
Normal ca acolo i este locul de aceia la facut nu stiu unii cum sunt fac copi si i trimit in orflinate sau prin gunoaie le strica copilaria inainte dea facie un copil trebuie sati doresti intr-adevar sa-l faci
E atat de trist ceea ce se intampla. Viata uneori nu e deloc corecta. Felicitari celor implicati in proiect.
Este foarte trist ce se intampla cu multi copii nevinovati in ziua de azi datorita inconstientei si nepasarii unora..gandindu-te cati ar da orice sa aiba un copil si nu pot. Trist ca exista astfel de fiinte!
Da. Locul fiecarui copil este in familie pentru ca acolo se simte cel mai bine, mai ales daca apare parinti cu capu pe umeri si se si formeaza
Mi-au dat lacrimile Săracii copii. Și noi ne plângem că nu avem iPhone, mașină de lux, dar totuși avem o familie și afecțiune. Alții nu au ce pune pe masă
Sunt de accord : ORICE COPIL MERITA UN LOC INTR-O FAMILIE! Aceasta viata lipsita de dragostea parintilor este foarte tragicca.
Felicitari pentru acest proiect! VOI faceti lumea mai buna si mai frumoasa!
Desigur ca e o problema.Dar de ce sa nu lichidam sa zicem sursa problemei.Sursa sunt poate uneori stresurile celor mari, dar in cele mai multe cazuri e doar neglijenta celor mari in timpul sexul.Adica de ce dati nastere unor copii nededoriti, ca ei sa fie laa fel niste degeneratii ca voi?
Eu urasc cei care fac asta si respect copii care a putut trece peste asta si au devenit ceva mai bun decit parintii lor
Cred ca unicul lucru ce mai trebuie spus e : HAIDETI SA FACEM UN BINE)!
Foarte adevarat! TPU l-as invita pe un copil care n-are familie sa vina la mine!
E foarte trist ca se intampla asta. Oamenii care-si doresc enorm un copil poate nu au parte de el, iar pentru unii, un copil e un sac de box, sau o risipa de bani si scapa de ei.