| Bacemi a întrebat:

Ai măcar un prieten de foarte mulți ani? Care a fost acel moment declanșator care te-a făcut să realizezi că vei fi prieten cu o persoană pentru ani la rândul și probabil toată viața? Cum a evoluat relația voastră de atunci?

În cazul meu contactasem un tip care zicea că dă meditații la română. Vorbeam pe messenger despre cărți, scriitori, politică, filozofie. După vreo două săptămâni ne-am întâlnit și am mers împreună să facem o donație la un centru de orfani. Atunci am realizat că de fapt e de o vârstă cu mine și nu e profesor universitar cum aveam impresia. Dar m-a frapat naturalețea lui. Omul nu avea un stres și era cuprins de această dezinvoltură boemă, gen hippie, m-a ajutat și pe mine să fiu autentic, cel puțin în preajma lui. Avea o atitudine demnă în ciuda staturii deloc impunătoare și poate chiar comică. Vorbea ca un orator care se adresează Agorei, căutând privi în stânga și dreapta nu din panica de a fi auzit ci dimpotrivă pentru a se asigura că atrage atenția. Eu eram pe atunci genul care îi era jenă să răspundă vânzătoarei sau să o întrebe ceva. Mai ales să merg la supermarket, atâția oameni, era un chin. Să merg cu el alături pe stradă era o provocare cruntă. Îmi venea să dispar, să intru în pământ primul an, poate chiar și al doilea. Cu cât ne-am văzut mai des simțeam că devin mai liber, cel puțin în interiorul meu. Cu timpul piatra pusă de el a fost ca o săgeată spre altele și a contribuit la ceea ce sunt eu acum, o persoană dispusă să exprime propriul adevăr și să suporte consecințele.
Vorbeam diverse chestii, dar era dintr-un interes academic, al unui om de știință rece. Apoi timp de vreo trei zile am fost pe la el acasă de dimineață până seara. Își indexa niște cărți, adică niște CĂRȚI (omul are vreo 20.000). Și timpul acela petrecut împreună, cu muncă și pauze, m-a făcut să înțeleg că e un tip super ok și chiar am ce vorbi cu el și e singurul capabil să mă înțeleagă complet, nu doar să zgârie la suprafață. Cu timpul vizitele au devenit mai dese, i-am cunoscut toată familia. Am mâncat la el de nenumărate ori, uneori zi de zi la rând timp de săptămâni bune. Apoi au început să vină perioade mai grele ba la el, ba la mine și nu ne vorbeam și vedeam cu lunile, uneori chiar nu am vorbit un an cred. Și iată-ne aici, după 8 ani, încă suntem prieteni.

Răspuns Câştigător
| SunsetAway a răspuns:

Pai am prieteni mai formali de iesit la cinema (colegi de la munca, facultate), iar cand acestia nu sunt disponibili merg chiar si singur daca ma intereseaza filmul prea mult. Bineinteles ca prin asta ma refer ca merg si cu alti prieteni la cinema, dar cu respectivii la asta ma cam rezum.
Am prieteni pentru calatorii, prieteni pasionati de transportul pe calea ferata (trenuri), prieteni pentru iesit cu bicicleta (unii si vecini din cartier), prieteni fani ai aceluiasi serial/film/gen de muzica, chiar si prieteni exclusiv de pe net (mai mult de conversat), unii cunoscuti si de pe TPU (candva), prieteni din familie (cu astia ma vad cel mai rar), prieteni de profesie (pe care i-am mentorat in programare).

Cu majoritatea ma cunosc de cel putin 2-3 ani. Cu restul si din scoala generala.

Unul dintre prietenii cei mai apropiati, dar cu care am si cele mai dese divergente (de opinii), e si fix cel cu care ma vad cel mai des, vorbim aproape zilnic, de aia ne cunoastem si ne suportam de fiecare data cu bune si rele. De obicei cu el fac si majoritatea calatoriilor/excursiilor mele. Prieteni am devenit din mentorat initial, apoi tot conversand diverse ne-am dat seama ca semanam la multe. Acum mai multi ani il invatam bazele informaticii din liceu. Acum mai am un alt amic din mentorat (i-am aratat din bazele programarii Web, dar el nu e din acelasi oras deci ne vedem o data pe an si vorbim de 2-3 ori pe an, gen, insa el e cel mai proaspat prieten, de vreo 2 ani asa, dar el e mai formal).

Deci cel cu care pierd vremea de plictiseala e si ala cu care ma cert mai des. laughing Dar cu el sunt cel mai apropiat, la fel si el. Avem o chimie mai speciala, mereu cu replici din seriale de comedie, desene animate vechi...mancam impreuna deseori, vine si mai ramane si la mine pentru un film in anumite seri, ori lucram impreuna la un proiect software (aplicatii mobile, unde la fel tot eu l-am initiat de curand). Cu el fac majoritatea lucrurilor.
Iar intervalul de varsta al acestor prieteni are limite 17-40 de ani. Sunt oameni diversi, de la fiecare am ce invata (si din greselile lor mai ales, nu neaparat numai din calitati).

Practic am ramas prieteni cu unul, cu altul, asta fiindca avem cate ceva de impartit. Cu unii mai multe, cu altii mai putine. Momentul de "click" nu are loc la fel, multe din aceste relatii s-au format si ca forma de apreciere pentru mine, pentru ajutorul dat mereu la nevoie, dar si pentru diverse amintiri / intamplari care nu ne mai parasesc. Sunt si oameni cu care m-am racit destul de mult intrucat nu prea ne mai leaga nimic. Ne mai zicem La multi ani, mai impartim niste like-uri pe Facebook si cam atat. Prietenii se mai schimba, apar altii, unii te mai si dezamagesc, ori nu le mai convine lor de tine din diverse motive (in cazul meu din cauza unei atitudini mai critice si zeflemiste).
Exemplu la un prieten de bicla: ne stim din gimnaziu, eram amandoi mai retrasi, eram pasionati de IT, ne intelegeam cel mai bine din clasa, veneam impreuna acasa, eram meditati impreuna la matematica, suntem vecini in cartier, sta peste strada, acum mai iesim la un film, o pizza, discutam mai mult lucruri din prezent (probleme existentiale, planuri de viitor), in rest ciclam prin oras, prin afara lui...dar nu pot sa zic ca ca ne intalnim prea des, o data la 3-4 luni in medie. Si am avut noi pauze cel mai mult de vreo 2-3 ani de zile (cand m-am mutat eu din oras cu faculatea).

Cand am timp sa dau pe TPU fac in medie ce nu prea agreeaza lumea la mine: tai si spanzur (critic, batjocoresc). Dar o fac bine totusi. Aici vars raul din mine. happy Eh, nici chiar, aici pe site e plin de copii sensibili, ofensati, dar si majoritatea sunt vraiste, tot ei se plang, tot ei castiga, tot ei te suspenda, desi sunt viitori oameni foarte defecti ai societatii.

43 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Tu nu găsești persoane cu care să vorbești așa? Sau n-ai unde scrie astea?

| SunsetAway a răspuns:

Sigur ca da. Am prieteni cu care ma vad mai des si altii ceva mai rar, dar tot prieteni ramanem. E drept ca te mai si certi cu ei. Niciodata nu e doar lapte si miere. Bine, depinde si de natura prieteniei, nu toti iti sunt prieteni in acelasi mod. Altii iti sunt mai intimi, altii mai formali (cum ai zis tu), iar la prieteniile formale nu prea intervin certurile, doar pauzele de interactionat, raceala involuntara.

| SunsetAway a răspuns (pentru anonim_4396):

Omul a intrebat daca ai prieteni apoi si-a povestit o prietenie pe care el o apreciaza chiar daca s-a mai rarit interactiunea. Voia sa sugereze ca prietenii raman prieteni si chiar daca nu se mai vorbesc perioade lungi.

| Bacemi explică (pentru SunsetAway):

Detaliază te rog. Câți astfel de prieteni ai și de cât timp vă cunoașteți? Nu vrei să povestești chestia aia care v-a apropiat "definitiv"? Acel moment de click care a făcut să devină mai mult de simplu amic, persoană cu care pierzi vremea de plictiseală? Să nu fiți doar formali? Să intervină emoția aia, să simți că ești părtaș la viața lui și el la a ta.

| Gregory a răspuns:

Salut! Frumoasa postare, felicitari! Mi-a placut povestea ta despre prietenie. E minunat sa ai o astfel de relatie, care sa te ajute sa progresezi. Imi amintesc ca l-am cunoscut, pe cel mai bun prieten al meu, pe vremea cand eram la facultate. Intr-o zi, m-a sunat si mi-a zis sa vin la el. Zis si facut. Am fost la el, am stat de vorba, l-am cunoscut mai bine pe el si familia lui si mi-am dat seama ca avem multe in comun. Eram impreuna aproape zilnic, chiar si in weekend-uri pentru ca ma duceam la el acasa ori de cate ori aveam ocazia. Ne aveam unul pe celalalt la bine si la rau. Acum lucrurile s-au mai schimbat. El s-a casatorit, locuim in localitati diferite si ne vedem foarte rar, dar pentru mine tot cel mai bun prieten a ramas fiindca stiu ca atunci cand am nevoie el este acolo. Avem 12 ani de cand suntem prieteni si nu-mi vine sa cred ce repede a trecut timpul.

| Bacemi explică (pentru Gregory):

Mersi Greg pentru poveste. Fain!

| Bacemi explică (pentru Gregory):

O surpriză plăcută să te revăd. Au trecut anii peste noi pe site-ul ăsta. Opt ani în puii mei happy

| Clorox a răspuns:

Mi-am indepartat toti prietenii din copilarie batandu-mi joc de sentimentele lor si stricand prieteniile lor cu ceilalti. Am fost manipulativ si nu prea mi-a pasat de ei, uite ca acum nu mai am prieteni, adica am, dar nu-i consider prieteni adevarati, doar persoane cu care pot schimba cate o barfa. Da stiu, am fost/sunt mizerabil, nu-mi pasa.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru SunsetAway):

Merci

| Freya1 a răspuns:

Am si eu o prietena am cunoscut-o in primul an de liceu si suntem prietene si acum deci vreo 7 8 ani cam asa.Nu putea sa ma ajute cu ce aveam nevoie sau sa ma sfatuiasca foarte mult cu lucruri in plus fata de ce stiam eu dar era langa mine in orce problema si risc.Am.avut perioade greli din viata si m-a ajutat si-a riscat si ea viitorul o data cu mine venind pe acelasi drum.Am sprijinito si eu cat am putut doar ca relatia noastra de prietenie a inceput sa scartaie cand am terminat scoala ea gasindusi un loc de minca iar eu plecand la prietenul meu.Ne-am facut prieteni noi de breazla noastra eu aerieni sau persoane mai in varsta trecute prin viata iar ea colegi si munca in care sa cufundat.Nu mai iesim impreuna la suc dar cand avem.nevoie de ajutor sau sa vorbim cu cineva sau sa mergem undeva mai departe ne cautam si ne ajutam.In fond prietenia nu inseamna doar stat la tigara si cafele zilnic la barfe prietenia eu consider ca inseamna spijin, ajutor si sfaturi.Eu am invatat de la ea ca trebuie sa risc ca sa castig si sa ma bag in fata iar ea de la mine cum sa alegi oameni din viata ta si de ce sa te feresti.
Cand eram in scoala eu o ajutam sa invete sa inteleaga unele materi iar ea sa ma "acopere" daca aveam probleme acasa sau la scoala.Ea era genu care nu stia dar vroia sa invete iar eu care le stiam dar nu avem chef, sau timp sau ....de ele big grin

| Bacemi explică (pentru Freya1):

Mersi Naty.

| Clorox a răspuns (pentru Clorox):

Si acum ma mir cum de nu m-ai scos de la prieteni laughing

| Gregory a răspuns (pentru Bacemi):

Cu placere. Ma bucur ca ti-a placut. Mai rar gasesti postari frumoase pe aici. Cel putin mie, in ultima perioada, nu prea mi-au mai starnit interesul dovada ca nu am mai raspuns de foarte mult timp.

| Bacemi explică:

Mersi pentru apreciere. Da, am învățat să fiu mai autentic, să îmi asum identitatea indiferent de consecințe.

| Bacemi explică (pentru Clorox):

Te pricepi la oral.

| Clorox a răspuns (pentru Bacemi):

Oral? laughing

| Bacemi explică:

Dă chix-uri site-ul. Am rămas și eu cu mesaje și felicitări netrimise, cu postări care nu au ajuns întregi după încărcare. Mersi pentru gândurile tale. Numai bine și ție, Greg!

| Gregory a răspuns:

Au aparut in sfarsit. Rog administratorii/moderatorii sa imi stearga cele doua comentarii similare.

| Bacemi explică (pentru SunsetAway):

Mersi pentru că ți-ai rupt din timpul tău pentru așa o expunere.

| WaterDrop a răspuns:

Feerica si nostalgica, relatia descrisa de tine happy

Consider depasita notiunea de prietenie singulara si eterna, in sensul ei pur, pentru ca lasa inevitabil goluri in fiinta noastra si duce la singuratate.Cea mai lunga relatie insa a fost cea pe care o am cu mine insumi, sa-i spunem alter ego..si cea cu lumea, nu cineva in special ci amalgamul de lucruri si fiinte ce ne inconjoara.Prieten iti poate fi si un simplu dop, pe care il ai la indemana atunci cand esti singur si astepti ceva sau pe cineva, si te joci cu el, tinandu`ti mintea ocupata.Momentul declansator? Cand s-a golit sticla si inca mai trebuia sa astept, asa ca dupa o simpla privire spre el, cum statea acolo pe masa, am stiut ca vom fi cei mai buni prieteni pentru urmatoarele 20-30 minute.Cum a evoluat relatia noastra de atunci? Il revad in toate sticlele pe care pun mana si stiu ca va fi mereu acolo cand voi avea nevoie de el, iar eu voi avea mereu grija sa ajunga in cosul de reciclare si nu un simplu cos de gunoi comun happy

Vezi tu, prietenia este gresit inteleasa de noi ca oameni, parerea mea, pentru ca tindem sa devenim dependenti de forma ei fizica (o singura persoana sau un animal sau un lucru) bazata 99.3 % pe interes reciproc, si nu pe esenta ei.Prietenia nu este o simpla catalogare de gen "Tu imi esti prieten / Tu nu imi esti / Tu esti strain" ci este un sentiment ca oricare altul pe care il putem extrage din tot ceea ce ne inconjoara daca suntem indeajuns de capabili sa realizam asta."Eu nu am prieteni" sau "Am doar un prieten adevarat". Naaah, ai o multime insa nu esti capabil sa realizezi asta, asa ca te pierzi in singuratate.

Multe de spus, insa ideea pe care doream sa o scot in evidenta este aceea ca prietenia este parte permanenta din viata ta, de la nastere si pana la moarte (deci nu o putem masura in timp trecut) si ea doar isi schimba forma in functie de ce ai tu nevoie la momentul respectiv.Nu esti si nu vei fi niciodata singur.

| Bacemi explică (pentru WaterDrop):

Păcat că nu există și butonul de Genial! Mulțam fain!

| Drimmero a răspuns:

Nu exista 'prieteni' ci doar cunostinte.
Deci pot sa-ti raspund, dupa ani de zile am cunostinte.

| SunsetAway a răspuns (pentru Bacemi):

Genial, dar solitar raspunswinking

| Supicadepui a răspuns:

Sunt genul de persoana care nu poate considera orice individ ca fiind prieten sau amic, chiar daca avem o relatie apropiata. Asa cum nici eu nu-i multumesc pe cei din jurul meu, nici ei nu ma multumesc pe mine. Prefer sa fiu un lup singuratic.

| mihai69 a răspuns:

Bravo. Eu am un prieten încă din liceu. Adică de peste 40 de ani.

| whatevernvm a răspuns:

Am doua prietene cele mai bune, o prietena de 13 ani și doub de aproape 5. Au fost multe momente în care ne-am susținut reciproc, nu pot spune ca a fost unul declanșator, dar ne-am apropiat atât de tare încât locuim împreună de un an și ceva și ele sunt "oamenii mei". Cu ele merg la mare, la spital la urgențe, la cumparaturi, la concerte, revelion, petreceri..tot. cu ele am cele mai multe amintiri și mno. Sunt o parte din mine, iar eu neavand frați mă bucur sa le am pe ele

| PersonajFictiv a răspuns:

Frumos ce ai povestit,mai ales ca e prietenie adevarata, nu chestiile superficiale, de suprafata v-au facut sa deveniti prieteni, ci alea de profunzime, care nu peste tot se intalnesc precum intelegerea cu adevarat a persoanei de langa tine, vazand persoana dincolo de aspect, trecand peste unele etichete ale societatii prost puse, etc.Mai rar asa ceva,din pacate.

Povestea mea o sa fie scurta,singurul prieten bun e un fost coleg de liceu ( nu prea ne-am vazut mult,dar am mai tinut legatura la telefon, dar e cel mai intelegator,e genul care intelege nu genul care judeca,nu prea am avut multe tangente cu el asa mult in ultimul timp,ca stii cum e, fiecare e pe drumuri diferite si s-a intamplat sa nu ne intersectam asa des,dar in viitor e in plan sa ne vedem si etc ).
Te miri probabil ca e cam seaca si e cam scurta, dar ma mir si eu ca acest fost coleg de liceu imi e asa bun prieten, DESI nu ne-am vazut asa mult, nu am petrecut asa mult timp dupa ce eram in liceu, au trecut ani buni.
Acum, vine partea care m-a mirat mult si care m-a socat intr-un fel.
Cel mai bun prieten al meu era un tip pe care il cunosteam de 15 ani, prieteni de la gradinita, clse primare, liceu si dupa, aproape mereu impreuna si mereu prieteni buni.Acest prieten s-a schimbat radical cand a dat de bani, nu imi mai este prieten, mi-a spus ca banii il fac fericit si cand nu-i are e trist.Nu zic ca nu sunt importanti, dar e trist sa nu mai conteze si celelalte lucruri.
Ne-am distantat foarte mult.
Ce e de retinut de aici si ce e important, e ca. unii se pot schimba radical intr-o scurta perioada de timp.
Acum cat privesc in urma, vad ca era un om egoist de multe ori, dar am crezut ca " e o parte aiurea la el ce nu conteaza prea mult ", deci nu am fost atent la detalii probabil si nu m-am asteptat sa se intample asta.

1. O melodie pentru un prieten adevarat :
http://m.youtube.com/watch?v=jWFqF5tmkPc
2.Un video din care putem intelege de ce e bine sa nu fii 100% pe o persoana - cum am fost eu :
http://m.youtube.com/watch?v=utL2SQEA2wM

| Bacemi explică (pentru PersonajFictiv):

Mersi pentru răspuns

| WaterDrop a răspuns (pentru Bacemi):

Oricand, drag prieten.

| Cinevacatoatalumea a răspuns:

Da, unul din copilarie. Suntem ca fratii. Acum ca e scoala avem programe si ne vedem doar sambata, chiar daca suntem vecini. In schimb vara, ne vedem in fiecare zi.