Ajutati-ma cu ceva. orice e binevenit, orice care credeti ca m-ar ajuta si mi-ar calma durerea interioara. De 3 luni sufar, sunt palid, deprimat..trist, fara chef de nimic..si totul din cauza dragostei ...fac eforturi mari sa nu dau in extreme..sa imi mentin echilibrul si sa nu fac vreo prostie..incerc sa ma mentin pe drumul cel drept si sa nu pic in vreo groapa care m-ar..nenoroci. Pur si simplu..nu mai pot, nu mai rezist, simt ca imi pierd mintile..nu ma mai recunoaste nimeni, m-am refugiat in, nu stiu cum sa va spun, in ceva greu de descris, dar va puteti imagina.mi-e foarte greu Ce dureros este.

Toți îți vor da mesaje de genul "trăiește-ți viața" sau "încearcă să-ți faci prieteni sau să stai cu prietenii" dar în realitate, nu te ajută nimic din toate astea.
Nu în adevăratul sens al cuvântului.

Încep prin a-ți spune că știu exact prin ce treci.
Palid, trist, fără niciun chef de nimic, fără absolut nicio vlagă.
Deja depresia s-a instalat încet încet în viața ta, de acolo apar și stările astea nasoale.
Insomnii, tulburări de alimentație, izolare.
Inițial ești în regulă, nu-ți afectează viața socială, poți vorbi și râde toată ziua, iar într-un final seara ești mereu trist. După un timp, obosești să mai socializezi cu lumea, obosești să te mai ridici din pat, obosești să mai faci orice.
Stai cu căștile în urechi toată ziua gândindu-te cât de "inutil" ești.
Cum ai spus, după un timp, nimeni nu te mai recunoaște și câțiva depun un efort imens să te facă să te simți mai bine sau să te ajute cumva. Dar până la urmă, cine ar putea să te ajute când nici măcar tu nu știi cum să te ajuți pe tine însuți?

Deși câtedată crezi că ai trecut peste. Câteodată crezi că ești obișnuit și nu mai are un efect atât de puternic asupra ta, că poți face față.
Și într-un fel, râzi, vorbești cu lumea, dar apoi e seară și nu mai știi ce simți.
Nu mai știi cum să te distragi și singurul lucru pe care poți să-l faci e să te rogi să adormi înainte ca vidul să pună stăpânire pe tine.
Și uneori, seara, ești atât de convins că nu mai doare atât de tare, că ai trecut peste.
Și stai în pat neștiind cum să te oprești din plânsete. Într-un final, adormi epuizat, sperând ca mâine să fie altfel. Ziua aia niciodată nu vine și asta te descurajează pe zi ce trece.

Nu știu dacă ai vreo vlagă să faci ceva în timpul zilei, poate ai putea face un efort să te apuci de vreun serial. Există o probabilitate ca și în cazul tău să te prindă și să uiți oarecum de ceea ce e în jurul tău.
Te poți apuca de o carte, cauți una interesantă și din nou, faci un efort să te implici cumva. Și repet, există o probabilitate să te prindă și asta și mintea ta e automat distrasă.
La mine ajută.
În momentul în care citesc deja intru într-o altă lume, una mult mai interesantă decât asta în care trăim și deși sună stupid și inutil, e o stare temporară. Închizi cartea și realitatea te izbește și din nou ești trist. Dar e mai bine decât nimic, bănuiesc. Încet încet vei găsi îndemnarea de care ai nevoie.
Poți încerca să achiziționezi un jurnal. Știu că și asta sună stupid, dar scrisul ajută extrem de mult. Îți descarci toată energia negativă și într-un final te liniștești. Doar... încearcă.

Și totuși, astea nu te vor face să uiți de persoana pe care o iubești, deși ți-ai dori asta. Prin activitățile astea doar amâni stările de depresie dar probabil că făcându-le, vei ajunge să constați câteva aspecte ale vieții care îți erau imposibil de observat înainte.

Poate că timpul nu ajută mereu să uiți o persoană, dar ajută să te obișnuiești cu lipsa ei.

Stările de singurătate sunt cele mai groaznice, hm?
Când știi că te trezești la 3 noaptea vrând atât de mult să vorbești cu cineva, dar nimeni nu e acolo.
Să ajungi acasă de la școală, să închizi ușa camerei tale și îngădui lacrimilor să curgă șiroaie pe obrajii tăi. Și nu te poți opri.
Și doare fiindcă te simți singur, și te gândești că ești un dezastru și că vrei ca toată durerea și totul să înceteze.

Am mai spus în câteva răspunsuri că trebuie să înveți că tu ești tot ce ai și că e ceva vital să nu te pierzi pe tine însuți.
Trebuie să te vindeci singur, e singurul lucru pe care-l poți face pentru tine.
Și gândește-te că tot ce te omoară pe dinăuntru te face mai puternic și poate că într-o zi, vei găsi o persoană care să-ți asupe toate golurile alea din suflet, indiferent de cât de imposibil ți s-ar părea acum. Speranța e tot ce ai la momentul actual.

Urăsc că nu pot scrie ceva ce te poate ajuta într-o oarecare măsură.
Îți pot spune doar să nu te lași pradă sentimentelor atât de tare, să te distragi cumva.
Să pretinzi că nu e atât de rău și să speri neîncetat ca într-o zi să înceteze să mai doară atât de tare.