Am vazut in ultimul timp cam multe intrebari despre sinucidere. Care e faza? Statul in casa dauneaza grav sanatatii sau ce se intampla? Sau mai multe intrebari de genul sunt doar vara cand stiu ca multi se distreaza si ei doar stau in casa?

Au realizat si ei ca suntem prea multi.

Realitatea dauneaza grav chefului de viata.

Realitatea e prostie. daca majoritatea ar avea 2 neuroni in cap nu ar mai plange dupa "iubiti si iubite". ar vedea ca "relatiile" astea tin o luna maxim. Cat despre "prieteni" ar vedea ca sunt doar oamenii pe interes, te baga in seama doar cand e vorba de distractie ca in rest nu doare pe nimeni daca altul mai respira. dar na, ce pretentii sa ai

Depinde, totul e subiectiv.

Nu stiu dar cred ca ar trebui sa ma fac psiholog la cati din astia am ascultat.

Iti place sa stii despre durerea altora sau ce? esti cumva sociopata? 0.o

Eu ma gandeam sa-i mint ca daca se arunca pe sinele de la metrou o sa se curenteze. Dar mergea sa rad putin de ei. Macar se faceau de ras si ajungeau la stiri.

Nehh, nu imi place sa ii vad ca sufera atat de atentie si vor sa se sinucida din nimicuri, incerc sa ii ajut.

Nu te-am vazut deloc vara asta, uitasem de tine si "bunatatea" ta

Vor sa atraga atentia; parerea mea!
Daca vor sa o faca, o fac pur si simplu.
A fost intr-un timp mai multe cazuri de tentative de sinucidere care au fost anuntate la TV, se adunase reporterii, politia, negociatorii..Aia daca voiau sa o faca, o faceau fara sa atraga atentia.

E simplu, selectie naturala.

În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, persoana in cauza trebuie să vada în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care se raporteaza la ceilalţi, modul în care se raporteaza la Dumnezeu, aşteptările pe care le are de la sine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial pentru acea persoana sa caute sprijin moral. Sa nu stea aşa. Nu trebuie să îngăduie nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele sale...

Trebuie să fuga de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.
Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!

Traim in epoca plangerilor pe internet, viata e grea dar daca si amplifici asta e si mai rau, crede-ma ca e foarte aiurea sa ai o depresie, sinuciderea e ultima solutie desigur, o plimbare prin cimitir ne face mai empatici, ambitiosi potrivit unor studii din Anglia

Scuza-ma pentru redundanta, dar referitor la ce spune ray, Sinuciderea nu face decat sa PERMANENTIZEZE IN VESNICIE zbuciumul cu care SUFLETUL TAU VA PASI "DINCOLO"...

Cum poti sa te gandesti la asa ceva?
Nu exista problema in lumea aceasta care sa nu poata fi rezolvata!

În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, persoana in cauza trebuie să vada în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care se raporteaza la ceilalţi, modul în care se raporteaza la Dumnezeu, aşteptările pe care le are de la sine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial pentru acea persoana sa caute sprijin moral. Sa nu stea aşa. Nu trebuie să îngăduie nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele sale...

Trebuie să fuga de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.

Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceara şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.
Şi trebuie să se mulţumeasca cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...