| Anonima54444 a întrebat:

Aș dori niște sfaturi! Am 19 ani, curând 20 și nu am avut nici un iubit până acum. Nu mă plâng de chestia asta, ci de faptul că de fiecare dată când un băiat a vrut să mă cunoască mai bine, l-am refuzat. La toți le-am găsit câte un defect. Știu că nu există perfecțiune, nici nu îmi doresc asta. Vreau doar un tip matur, care știe ce vrea, să se comporte cum trebuie, îmi doresc o relație serioasă, nu aventuri sau ceva de scurtă durată. Oare am asteptări prea mari?!

Mă întreb dacă o să fiu cu cineva vreodată! Toată lumea îmi spune că sunt de modă veche pentru că eu mai cred în relația aia în care el deschide ușa fetei, îi daruieste flori, o respectă etc. Să știți că NU m-am uitat la prea multe filme și nici nu am citit prea multe povesti! Dar așa vreau să fie relația mea. Nu am întâlnit încă nici un băiat pe placul meu.

Mă atrag tipii serioși, stabili, care știu să se comporte în societate. Mă dezgustă puștanii întreținuți de altcineva care se dau la toate fetele și cer atenție la tot pasul.

Poate pare ciudat, fiindcă am 19 ani și nu sunt cu capul în nori schimbând "iubiții" mai des ca șosetele, vorba aia! big grin Ce ziceți? O să găsesc și eu ceva pe placul meu în viața asta? Nu mă grăbesc, DOAR întreb! Sper că acolo undeva în lumea asta, să mai fi rămas un bărbat care să fie galant cu mine, care să mă atragă!

Mă declar foarte dezamăgită cu privire la bărbați în general!

207 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Plato):

Stiam 100% ca ai sa zici ceva de genul:,, Pai exista sufletul pereche insa nu toata lumea si-l intalneste''. Dovedeste ca exista suflet pereche.Pot spune si eu ca exista pentru fiecare un bol cu budinca magica ascund undeva in munti.Dovezile existentei sufletului pereche sunt egale cu dovezile existentei bolului cu budinca, zero.Nu esti inteligent ci esti naiv incat sa crezi fantasme.Cum sunt eu superficial? stii macar ce inseamna cuvantul ala?

| minrest a răspuns:

Ai asteptari normale, ateapta ca o sa gasesti, poate la facultate, la masterat, deocamdata importanta e scoala si cariera, mult succes iti urez.

| Anonima54444 explică (pentru mgtow):

Lasă glumele. Nu mă impresionează mașinile, lucrurile materiale. Poate una care duce lipsă sau asta caută, o să pună botul. Eu stau cu tipul, nu cu mașina lui. laughing Sper să îți găsești pe cineva de acolo, să îți iubească mașina și pe tine, de asemenea. laughing

| Anonima54444 explică (pentru minrest):

Mulțumesc! Daaa. studiile pe primul loc, nu mă grăbesc. happy

| Anonima54444 explică (pentru Endoryus):

Te plictisești rău de tot? laughing

| Plato a răspuns (pentru anonim_4396):

Iubirea nu e o stiinta, nu se dovedeste prin calcule.
N-am nimic sa-ti demonstrez, daca esti trist si limitat la proximitate... aia e.
Superficial deoarece vezi doar chestiile de suprafață, doar ce vezi si atingi, nu poti vedea dincolo si nici nu vrei, esti si ignorant.

supadeceapa
| supadeceapa a răspuns (pentru anonim_4396):

Îți pierzi timpul, n-ai cum să-l scoți pe Plato din peșteră laughing. Au mai încercat și alții.

| Plato a răspuns (pentru anonim_4396):

Sufletul pereche il intalneste toata lumea, doar daca VREA.
Daca il ignori si preferi sa te limitezi, aia e.

| minrest a răspuns (pentru Anonima54444):

Pai normal, iar intre oamenii cu scoala gasesti barbati mult mai responsabili si mai corecti.

| mgtow a răspuns (pentru Anonima54444):

Problema ar fi ca daca vi aici mai incolo cine stie pleci cu altul si ma lasi pe mine, asa au facut multe romance iesite din tara. Eu am devenit mgtow la fel ca tine speram la cineva cu care sa impart viata dar nu mai e nicio sansa s-a dus visul de familist sau sa fi implinit cu cineva

| Endoryus a răspuns (pentru Anonima54444):

Toti care intru aici o fac din plictiseala.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Plato):

Nici bolul cu budinca nu e o stiinta nici el, nu se dovedeste prin calcule.Aici era vorba de existenta sufletelor pereche, nu era vorba de iubire.
Daca nu exista dovezi care sa sustina existenta a ceva, acel ceva nu exista. Daca nu cred in ceva deoarece nu exista dovezi care sa ateste existenta a cel ceva, nu inseamna ca sunt superficial sau ignorant ci inseamna ca gandesc rational.Tu iti ignori capacitatea de a gandi cand crezi aberatii.Nu stii sensul unor cuvinte pe care le folosestiCe naiba ar trebui sa insemne ca sunt limitat la proximitate? Cred ca ai incercat sa sugerezi in ultima fraza ca sunt superficial pentru ca nu cred in lucrurile pe care nu le pot sa le ating, ceea ce nu-i adevarat.Un lucru care nu se vede, nu inseamna neaparat ca nu exista doar daca sunt alte moduri de a dovedi existenta acelui lucru.Eu nu iti pot vedea plamanii, ceea ce ar putea indica ca ei nu exista dar cred in ei deoarece insa ca omul poseda plamani din cartile de medicina sau acestia se pot vedea pe un computer tomograf sau pe un RMN.Sufletele pereche nu exista pentru ca nu exista niciun mod de a le dovedi existenta.Deci,conform definitiei tale, esti superficial deoarece nu poti sa atingi bolul cu budinca si nu poti sa il vezi.Scrii numai bazaconii.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Plato):

Bolul de budinca il intalneste toata lumea, doar daca VREA.
Daca il ignori si preferi sa te limitezi, aia e.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru supadeceapa):

Eu il vad pe Plato asta la vreo 30 de ani la vreo nunta, cu un pahar de sampanie in mana, raspunzand la intrebarea:,, Cand te insori si tu?" cu:,, Eu imi astept sufletul pereche".

| Plato a răspuns (pentru anonim_4396):

Am 27 si l-am gasit deja, dar multumesc de grija!winking

| Anonima54444 explică (pentru minrest):

Corect!

| Anonima54444 explică (pentru Endoryus):

Eu tot din plictiseală intru, în timpul liber. Si putina curiozitate, să mai citesc aberațiile unora la postarea mea. big grin

| Anonima54444 explică (pentru mgtow):

Din păcate, cam asa se intampla. Majoritatea cand ies din țară uita ce lasa in spate, de unde au plecat. Nu vin, stai liniștit. big grin Eu m-am plimbat destul prin afară. Caută una de vârsta ta. Succes! Chiar îți doresc numai de bine, să găsești ce îți dorești. big grin

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Plato):

Bolul cu budinca s-ar putea sa nu-l gasesti, nu toata lumea il gaseste.Sunt curios cum esti tu in viata reala, la ce ciudatenii scrii aici.

| Plato a răspuns (pentru anonim_4396):

Toata lumea il gaseste, daca vrea. Fiecare are bolul lui de budinca, facut special pentru el.

| Anonima54444 explică:

Băieți, cât o s-o țineți așa? big grin

| Drimmero a răspuns (pentru Anonima54444):

Intrebarea mea se referea daca dispui de aceste calitati in prezent.

Ca tot ai cerut sfaturi, al meu este urmatorul: nu cauta relatia, nu fugi dupa ea pentru ca nu o iasa nimic, cele mai bune ies atunci cand totul vine spontan, de la sine.

| Anonima54444 explică (pentru Drimmero):

Răspunsul la întrebarea ta este da.

| Drimmero a răspuns (pentru Anonima54444):

Concret, cam ce oferi? Pe exemple

| Anonima54444 explică (pentru Drimmero):

De ce ești curios? Are rost să îți spun ție asta?

| Drimmero a răspuns (pentru Anonima54444):

Eram curios daca cererea e cat oferta, cam asa merg lucrurile,, stai linistita ca nu te incoltesc, doar pura curiozitate.

| Anonima54444 explică (pentru Drimmero):

Pot să îți spun doar că da, cererea e cât oferta.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ce părere aveți https://youtu.be/iOxBgEJUmws?

| floriniroh12 a răspuns:

Esti mai libera singura stai chill