Bună! Aveți parte de situații în care nu vă puteți deschide emoțional? Adică simțiți o emoție puternică, dar pe care nu o puteți exterioriza?
Motivul știu deja care e, pentru mine cel puțin. Mi-au fost anulate emoțiile toată copilăria și adolescența de către părinți. Dacă râdeam prea tare sau plângeam, în mintea lor, exageram. Acum am un mediu superb în care mă simt în siguranță să-mi exprim orice emoție, însă, în unele situații, parcă pur și simplu mă blochez.
M-ar interesa mai exact cum ați lucrat cu voi pentru a trece peste asta? Știu că e un drum lung cu multă muncă, dar aș avea nevoie de niște sfaturi în plus. Mulțumesc!

Fiindca te-ai maturizat acum, de aceea constientizezi ca nu trebuie sa urli sau sa razi cu zgomot, ca sa-ti arati bucuria ori fericirea, fiind suficient doar sa zambesti.
Cred ca esti destul de echilibrat asa cum esti acum.

Poți apela la un psiholog pentru a-ti echilibra starea sau sa citești cărți de psihologie pentru a-ți înțelege emoțiile.

Am fost la psiholog timp de 2 ani. Am realizat că cel mai mult mă ajută să-mi înțeleg emoțiile si reacțiile. Te-aș ruga să-mi recomanzi niște cărți de psihologie bune, dacă știi. Și în engleză dacă sunt, nu contează.

Înțeleg.
Te-as ajuta cu drag, dar zău că știu ce carte ti-as recomanda
N-am apucat sa ajung la psihologie încă, deocamdată incerc sa mă focalizez pe skill-ul comunicării

E ok, mulțumesc oricum >

Definiția "echilibratului" descris de tine mi se pare mai mult inhibat.
Într-un fel așa e, nu e ok să râzi cu zgomot sau să urli în locuri precum un restaurant, o cafenea etc. deoarece îi deranjezi pe ceilalți.
Dar ce e greșit în a-ți arăta fericirea sărind în sus, zâmbind până la urechi și având o sclipire în ochi? Părinții (majoritatea) copiilor care acum sunt majori, au anulat mereu astfel de emoții ale copiilor pentru că dacă ei au fost inhibați toată viața lor nu li se pare normal ca cineva să se exprime astfel, dar asta nu înseamnă deloc că-i greșit să te bucuri ca un copil chiar și la vârsta maturității.

Corect!

Buna.Stiu ce zici.Cu siguranta parintii tai s-au comportat cu tine si te-au crescut asa cum bunicii au facut la randul lor cu parintii tai.E un cerc destul de vicios, depinde de unghiul de perspectiva din care privesti, dar pe care il poti rupe.Iar cel mai rapid mod de a ajunge la o introspectie eficienta e, teoretic, sa mergi la psiholog.