Bună. Cu fiecare zi ce trece, dorința de suicid devine din ce în ce mai mare. Nu mai găsesc plăcere și bucurie în lucrurile pe care le adoram altă dată. Am 21 de ani și mă simt total inutil. Am impresia că sunt un ciudat și nu îmi doresc să mai trăiesc... Am fost la psiholog, iar ședințele de terapie m-au enervat și mai tare, iar acum îmi doresc și mai mult să mă sinucid. Mă urăsc și nu vreau să mai continui. Ce pot face ca să opresc asta și ca să-mi treacă aceste stări și gânduri? Am încercat și cu pastile, dar efectul e de scurtă durată și revin la senzațiile inițiale.

Psihologul nu-i de tine, du-te la un psihiatru. Cu depresia nu e de joaca. Depresia e o boala psihica care afecteaza multe persoane. stiu prin ce treci. Am fost la fel ca tine. Eu am avut si cateva tentative care Slava Domnului nu mi-au reușit.
Acum sunt bine.
Si tu poti sa iti revii.

Am fost până acum de 2 ori la psihiatrie și doamna psihiatră mi-a spus să stau liniștit, că nu e grav și se rezolvă... pe urmă, mi-a citat versete din Noul Testament și Biblie, în condițiile în care eu nu sunt o persoană religioasă și nu cred în lucrurile astea.
ASTA A ZIS DOAMNA PSIHIATRĂ!

Îmi pare rău că ai avut și tu aceste stări și senzații. Și eu am avut o tentativă în luna februarie, dar încă am impresia că nici psihologul și nici psihiatrul nu au înțeles exact cu ce anume mă confrunt eu în ultimele luni.

Problema e că nu am prieteni. Toți prietenii mei sunt virtuali, în rest sunt aproape tot timpul singur... nu am nicio motivație pentru nimic. Am probleme cu concentrarea și nu cred că fac față în cadrul unui serviciu. Mă angajasem anul trecut și după 4h am fost concediat, fiindcă nu reușeam să mă concentrez asupra lucrurilor pe care le aveam de făcut. Ce pot face în acest caz?

Prietenii si familia nu sunt deloc cei mai buni psihologi, deoarece privesc dintr-o perspectiva cat se poate de subiectiva si limitata, iar tu nu ai nevoie de asta.Ai nevoie de cineva care sa priveasca obiectiv, din exterior. Aproape de fiecare data cand apare vreun caz de sinucidere la stiri familia si prietenii sunt devastati, sustin ca nu au stiut intentiile sau motivatia victimei pentru acest gest extrem. Asta dovedeste ca ei sunt cei mai buni psihologi, nu? Adesea victima va transmite destule semnale care sa arate problema, dar cei din jur vor minimiza.Esti racit? Va trece, nu-i nimic, bea ceai. Esti trist? Mergi sa te plimbi, stai in soare. Si alte exemple care nu ajuta deloc.Sa faci cumparaturi aiurea e cat se poate de nociv pentru tine si mai ales pentru portofel.Primesti doza de dopamina pentru 15-30 de minute, iar cand ajungi acasa a trecut si o iei de la capat

Faptul ca ai dat peste cineva religios nu inseamna ca toti fac la fel.Iar daca esti elev nu platesti nimic, nu ai ce bani sa pierzi.

Ai dreptate. Nu plătesc pentru aceste ședințe, dar pe mine cel mai mult mă îngrozesc aceste doamne pentru că și ele la rândul lor au minimalizat problema pe care eu o am. "Nu e grav", "stai liniștit", "se rezolvă", "totul va fi bine".
Cum dracu' să fie bine când eu merg acolo din 2 în 2 săptămâni și stau aproximativ 50 - 60 min., timp în care nu se întâmplă mai nimic? Mie îmi e frică de teribil de maturitate pentru că la momentul actual nu sunt în stare să fiu adult, chiar dacă am 21 de ani și mă sperie singurătatea și faptul că nu mă pot încadra într-un grup social. Din perspectiva mea, nu e grav, e extrem de grav, dar cei din jur spun că nu e așa și că e timp pentru toate...

Ele incearca sa iti dea de inteles ca problema asta se rezolva, ca sa nu te panichezi.In niciun caz nu minimizeaza gravitatea situatiei.Probabil ca intr-adevar nu fac o treaba foarte buna daca acesta e mesajul pe care l-ai inteles. Am o prietena care in facultate mergea saptmanal si avea si un tratament destul de intens. Odata la 2 saptamani e ok. Cum adica nu se intampla nimic in acea ora? Nu esti incurajat sa spui ce simti si ce gandesti?

In general la fiecare 10 ani fiecare trecem printr-o criza.Deci e normal sa simti cum prioritatile se schimba poate chiar intr-o maniera violenta, fara acordul tau, fara sa vrei, sa nu stii cine esti de fapt, mai ales daca nu ai un grup de persoane pe care sa te bazezi, ceva mai mult decat prietenii aia de distractie, asa ca o plasa de siguranta. Daca nici nu stii ce meserie sa apuci, asta inrautateste situatia. Dar crede-ma ca mai incolo vei primi in urma si vei rade ca te-ai consumat asa.Si iti vei da seama ca lucrurile nu erau chiar asa de tragice, chiar daca acum asa simti.

Tind sa spun si eu ca ceilalti, este timp pentru toate, chiar daca lucrurile ai impresia ca merg spre latura intunecata.Ai abia 21 de ani. Incearca sa faci pasi mici, baby steps si sa iti propui un tel.Sa pornesti de la unul mic pe care ai incredere ca il poti atinge, apoi sa tot cresti miza.