Buna
De ce verigheta se poarta pe mana stanga si nu pe mana dreapta? Cine a stabilit acest lucru, de unde sau de cand este aceasta traditie?
In prezent, nu se stie cu exactitate cand a fost purtat primul inel de logodna. Despre acestea, nu se mentioneaza nicaieri in Noul Testament. Cel mai timpuriu inel de logodna a fost gasit in catacombele Romei, datand din anul 200 d.Hr. Materialul cel mai folosit era bronzul, aurul fiind foarte putin intrebuintat. Crestinii nu purtau inele de aur si se limitau la unul, cel de casatorie conform invataturilor bisericesti, care spuneau ca nu trebuie sa te impodobesti. Contrar acestei credinte, paganii purtau cat mai multe, pe fiecare deget si aveau grija ca acestea sa fie confectionate din aur.
Cu toate ca biserica s-a impotrivit total purtatii inelelor din metale pretioase, iata ca, in timp, metoda a fost adoptata atat de clerici, cat si de laici. Au aparut inele din aur elaborate cu foarte multe pietre care etalau bogatia, mandria si vanitatea. Iata ce spune Enciclopedia Britanica: "In secolul XV si XVI, episcopii purtau adesea trei sau patru inele la mana dreapta, si in plus, o mare piatra scumpa fixata pe spatele fiecarei manusi." Daca stam sa ne gandim, aceasta imagine a conducatorilor bisericii acoperiti si impodobiti cu diverse bijuterii pretioase este intr-un contrast evident cu invataturile Bibliei care spun "fara aur, margaritare si pietre scumpe."
Degetul pe care se poarta atat verigheta, cat si inelul de logodna nu a fost ales la intamplare. In primul rand, aceasta este degetul care participa cel mai putin la orice activitate si astfel inelul este mult mai ocrotit, asa cum trebuie sa fie si dragostea. Tot pe aici trece o vena care ajunge direct la inima, centrul tuturor emotiilor si sentimentelor. Degetul inelar este dedicat lui Apollo, zeul luminii solare. De aceea inelul trebuie sa fie din aur simbolizand astrul zilei, regalitatea si intelepciunea. Aceleasi credinte existau si la egipteni care, pe langa purtatul inelului pe degetul inelar, ii asociau si numarul sacral sase, numar plin, divin si perfect.
Simbolul verighetei este mai presus de istorie, de religie, de legi si materialitate. Desi astazi au loc schimbari culturale, iar mentalitatea occidentala a preschimbat taina sfanta a casniciei intr-un contract social usor de desfacut oricand, verigheta maritala este folosita la aproape toate popoarele. Insa, in prezent, ea a devenit oarecum mai mult un ornament.
In unele tari din Europa de Est, inelul de logodna si verigheta sunt practic una si aceiasi. Aceasta isi schimba statutul prin gravarea verighetei in momentul casatoriei sau prin schimbarea mainii. Daca inelul de logodna este diferit, mirele ii pune verigheta langa acesta pe acelasi deget. In timpul ceremoniei, inelul de logodna este tinut de domnisoara de onoare si inapoiat miresei dupa nunta. Cavalerul de onoare are rolul de a pastra cutiuta cu verighetele celor doi si de a le pune la dispozitie in momentul potrivit. La unele nunti, o fetita sau un baietel poarta verighetele pe o pernita speciala.
In majoritatea tarilor, verigheta este purtata pe mana stanga, insa in Germania, Chile sau Spania aceasta este purtata pe degetul mainii drepte. Exceptie fac catalanii. Diversificarea o face faptul ca in unele traditii mana stanga are conotatii negative. Verigheta se mai pune pe mana stanga si datorita faptului ca majoritatea oamenilor sunt dreptaci, deci purtata pe cealalta mana este mai protejata.
Este adevarat ca femeile poarta mult mai mult decat barbatii verighetele. Acestia le dau jos din cauza faptului ca practica meserii care nu permit purtarea bijuteriilor. O alta traditie este aceea de a grava pe acestea, numele peroanei iubite si data nuntii. Acest lucru vine ca o completare a sentimentelor, iar verighetele devin simboluri de familie.
Atunci cand va priviti verighetele, chipul persoanei iubite va apare in minte, va umpleti de emotie si boabe limpezi de lacrimi va umple ochii.Viata este trecatoare, nicio secunda din ceea ce a fost nu se va mai intoarce, fotografiile sunt simple amintiri, instantanee ale unor momente fericite, vorbele se pierd cu timpul, se uita, insa verigheta cea fara de inceput si fara de sfarsit, dupa chipul iubirii tale nu va pieri nici dincolo de moarte.
Verigetele din platina inseamna puritate, stralucire, putere.
Platina este considerata cel mai nobil metal pretios pentru prelucrarea bijuteriilor. Este si cel mai scump, dat fiind faptul ca se gaseste rar in natura si este foarte dificil de prelucrat.
Modalitatea de prelucrare a platinii este foarte pretentioasa, deoarece are punct de topire 1775 grade C si duritate 4-4, 5. Trecerea sa din stare lichida in stare solida este foarte dificila, iar daca aceasta nu a fost facuta corespunzator, materialul prezinta exfolieri si porozitati. Platina de marcheaza PT sau PLAT sau PT 950 in Europa.
Cel mai pretios metal, platina, a fost acceptata abia dupa a doua jumatate a sec. XIX-lea. Ea se adreseaza unei categorii de persoane cu statut social mai ridicat, datorita faptului ca este foarte scumpa si se asociaza cu o singura piatra-diamantul.
Platina se lucreaza cel mai bine cu montura de diamant deoarece taria si culoarea neutra sporesc stralucirea si profunzimea acestuia. In trecut, bijuteriile din platina cu diamante erau folosite la nuntile regale pentru ca erau considerate cele mai rafinate.
Se spune ca adevaratele inele de logodna se confectioneaza din platina. Astfel ca, pentru o viitoare mireasa, inelul cu diamant solitar simbolizeaza dragostea eterna datorita puritatii platinii si stralucirii diamantului.
Inelele dragostei (verighetele) realizate din platina vin in completarea mesajului pe care il transmite inelul de logodna. Acestea trebuie sa reflecte personalitatea cuplului. Platina nu poate fi recunoscuta cu ochiul liber decat de catre cunoscatori sau specialisti. Ea se aseamana cu argintul si nu cu aurul care e alb-galbui. Aurul alb se obtine din aur fin 1000 0/00 de culoare rosiatic-galbui si un aliaj pe baza de nichel si paladiu.
Deorece acest aliaj este minoritar fata de aur nu are puterea sa schimbe total culoarea acestuia. De aceea, materialul obtinut are culoarea alb-galbui.
Exista si bijuterii din aur alb, care au o stralucire alba, dar aceasta rezulta din faptul ca acestea sunt placate cu rodiu.
In timp, rodiul se curata, iar bijuteriile revin la culoarea reala a aurului alb, adica alb-galbui.
Platina si argintul insa nu isi schimba culoarea in timp. Diferenta dintre acestea este ca platina este mult mai rara si implicit mult mai scumpa.
In Romania, exista foarte putine case de bijuterii care pot prelucra platina. In cazul bijuteriilor realizate manual, cele de platina sunt cu circa 150% mai scumpe decat cele din aur.
De aceea asocierea platina-diamant inseamna puritate, stralucire, putere.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
La inceputuri verigheta tinea de fapt de clasa sociala, se considera un legamant infinit(pana ce moartea ne va desparti) pe inelarul mainii stangi adica prelungirea inimii si este dovada unirii celor doua inimi a ta si a partenerului. Verigheta se poarta pe mana dreapta de la logodna si apoi dupa cununie se muta pe mana stanga. Atata stiu atat iti spun.
Răspunde
"Mai mult decat un cerc de metal, verigheta este iubire dusa pana la capat-Pana cand moartea ne va desparti."
Verigheta este o cununa in miniatura. Ea spune ca in interiorul caminului, in casa a doi soti, barbatul si femeia sunt rege si regina. Aceasta se poate spune ca este infinita, fara inceput si fara sfarsit.
Istoria primului inel aparut nu se stie cu exactitate. Unii ar spune ca a aparut in Egiptul Antic, iar altii ar spune ca in Roma. Cert este ca acesta a provenit dintr-un sigiliu sau dintr-un inel cu sigiliu. Deoarece sigiliul era un semn al puterii, purtatorul inelului era privit ca o persoana cu mare autoritate. Transformarea sa din sigiliu in bijuterie si obiect de ornament are loc in Egipt. Egiptencele bogate purtau inele de aur pe toate degetele. Cele sarace purtau inele din materiale mai ieftine: argint, bronz, sticla sau lut acoperit cu o glazura silicioasa in albastru sau verde. Sclavii insa purtau inele de fier.
In Roma Antica, lucrurile stateau un pic diferit. Fiecare material din care era confectionat inelul definea clasa sociala. Insa tot romanii au fost cei care, pe langa faptul ca purtau aceste inele pentru a le defini rangul, le purtau si in semn de casatorie. Astfel ei se legau de partenerii de viata.
La inceput, inelele nu aveau roluri decorative, ele erau strict practice si protective. Femeile le purtau pentru a sigila lucrurile primite in grija de la sotii lor, ele reprezentand autoritatea pe care o aveau pentru a se ocupa de bunurile casei. Daca un rob fugea cu vreun lucru din casa, el era imediat descoperit datorita sigiliului.
Adoptarea inelului la ceremonia de nunta pe post de verigheta se face abia la jumatatea sec. IV tot in Roma. El era folosit ca semn al fidelitatii si al legamantului celor doi. Purtarea obligatorie a verighetei vine din superstitiile mai vechi, cand un barbat lega funii in jurul taliei, incheieturilor mainilor si gleznelor iubitei pentru a ii tine spiritul sub control. Inelul de logodna a fost insa acceptat mai greu in randul primilor crestini datorita provenientei lui pagane.
Conducatorii bisericii au acceptat cu greu acest obicei pagan si au incercat pe cat posibil sa reduca purtarea inelelor. Eventual, acestea trebuiau sa se rezume doar la statulul marital. Unele inele aveau puteri tamaduitoare, insa altele erau otravitoare. In interiorul inelului se introducea o cantitate mica de otrava si un ac. In momentul in care se punea pe mana, acul facea o mica zgarietura in piele si astfel otrava lua contact cu sangele. In felul acesta se spune ca a murit generalul cartaginez Hannibal, iar familia Borgia din Italia secolului al XVI-lea a folosit asemenea inele pentru a-si ucide dusmanii.
In ceea ce priveste puterea vindecatoare, in sec. XI, regele Angliei, Eduard, este presupusul initiator al folosirii inelelor cu acest scop. Se spune ca ele vindecau crampele si alte dureri. Povestea relateaza ca, in momentul in care regele a intalnit un cersetor, i-a daruit un inel de pomana in schimbul banilor pe care nu ii avea in momentul respectiv la el. Acesta era, in realitate, apostolul Ioan deghizat, care i-a inapoiat inelul spunandu-i ca i-a conferit puteri miraculoase. Din ziua aceea si pana in sec. XVI, in timpul reginei Maria I, in Vinerea Mare, regii Angliei si reginele binecuvantau si distribuiau inele, caci se considera ca aveau puteri de vindecare a epilepsiei.
Este o aberatie sa afirmi ca "Tot pe aici trece o vena care ajunge direct la inima, centrul tuturor emotiilor si sentimentelor." Aceasta vena nu exista, structura venelor este similara la toate degetele. Este suficient sa cautati pe net ca sa gasiti informatii despre aceasta asa-zisa vena a dragostei, vena armoris.
http://en.wikipedia.org/wiki/Vena_amoris
Ar mai fi informatii gresite postate despre acest subiect, dar ar fi prea obositor sa le corectez pe toate.
Asa ca, mai documentati-va oameni buni, nu luati de bune toate povestile si legendele ramase de pe vremea stramosilor nostri sau orice gogoasa expusa in mod savant de te miri cine. Degeaba avem internet daca nu il folosim in mod inteligent si inghitim orice ni se serveste.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
