Tu ai ajuns ucigas in serie? crezi ca toti care se nasc in afara de tine vor fii ucigasi in serie? de ce sa ne gandim la partea aia. daca ne-am gandii la partea aia nu s-ar mai naste niciun copil in lume.
In primul rand nu cred ca spermatoizi simt ceva, serios vb eu vb despre o noua viata, stiintific ea se naste dintr-o combinatie spermatoiz-ovul
Faptul că ești ucigaș în serie sau om de știință sau ambele în același timp nu are absolut nicio legătură cu modul în care ai venit pe lume și dacă ai fost sau nu dorit.
Poți să ajungi ucigaș în serie indiferent dacă părinții tăi sunt șomeri bețivi sau lectori universitari. Totul ține de cum percepi tu lumea, nu de factorii asupra cărora tu oricum n-ai avut de ales.
Și probabil acum o să vină ăia care cred că dacă au supt ceva psihologie au tiparul criminalului clasic, care-i criminal și omoară oameni doar din cauza unei traume din trecut. Asta mi se pare o aberație. Eu n-aș avea niciun fel de problemă să tai o beregată de țigan cefălat. Și până acum am avut tot ce mi-am dorit și ceva în plus.
Eu sustin oricum avortul. Decât să crești un copil pe care nu l-ai vrut niciodată, mai bine îl caci la momentul potrivit și te scapi de o grijă. Decât să-l naști și să nu ai ce sa-i dai să mănânce și să aștepți să ti-l crească statul din bani publici, mai bine-l caci. Nu e ca și cum rasa umană ar fi pe cale de dispariție și orice exemplar e important. Suntem 7 miliarde și încă ne înmulțim odios de repede. Nu vreau ca peste 50 de ani să stau la coadă și când vreau să mă piș la un copac.
Avortul este crimă la fel cum înghițitul spermei e canibalism.
Are și mediul în care cresc un efect asupra lor. Dar asta tot de ei depinde, dacă are un caracter slab și crește în condiții nasoale, mai mult ca sigur va ajunge un criminal sau nu va avea o viață frumoasă, dacă are un caracter puternic, mai mult ca sigur nu va ajunge un dezaxat(problema e că majoritatea puradeilor au un caracter slab pentru că așa sunt puradeii, de asta îi afectează pe mulți mediul în care trăiesc).
Sterilizarea sună din ce în ce mai bine.
De obicei ăia care cresc în condiții nasoale și stau în locuri insalubre și cu cartoane în geamuri, nu ajung criminali. Ajung bețivani și homeleși care parazitează diverse colțuri de stradă.
Ca să fii criminal îti trebuie totuși ceva minte. Dacă te îmbeți și îi dai un topor în cap unuia, asta nu te face criminal. Ești doar un om care a omorât pe cineva.