Nu cred, n-am crezut niciodata in horoscop, dar asa de distractie si din curiozitate... Balanta, Barbat
Nu cred in horoscop dar hai sa vedem daca se potriveste ceva....pesti si sunt fata
Bărbatul din Balanţă
Vei primi o groză de sfaturi de la acest bărbat. Va avea soluţia perfectă
pentru toate problemele tale şi cîte un răspuns pentru toate întrebările pe care le
pui. Dar n-are rost să te aştepţi ca el să fie întruchiparea tutror viselor tale din
adolescenţă. El va schimba cîteva dintre ele şşi-ţi va aduce contraargumente la
altele. Bărbatul din Balanţă poate fi la fel de nervos şi iritbail ca un crocodil căzut
în urzici, iar obiceiul lui de a găsi motivaţii raţionale pentru orice, inclusiv pentru
dragoste, te va face să te urci pe pereţi, sau să renunţi la luptă.
Totuşi, trebuie să te previn că, o dată ce ai fost prinsă şi înfăşurată în farmecul
venusian, nu va fi uşor să te rupi din mreje. Ar fi mult mai uşor să te eliberezi
dintr-o capcană pentru urşi decît să scapi de un bărbat din Balanţă. Dacă vei
încerca să fugi, te va convinge să rămîi cu argumente atît de logice şi inteligente,
încît n-ai nici o şansă să le combaţi decît dacă ai absolvit Dreptul la Harvard. Pe
lîngă faptul că-şi va folosi forţa inegalabilă a raţiunii sale, va deveni atît de dulce
şi blînd încît vei uita instabilitatea firii lui, care te-a înnebunit înainte. Apoi îţi va
zîmbi şi inima ta se va topi.
6
Din acea clipă, ai pierdut bătălia. Visele lui vor deveni şi ale tale şi nimic nu va
conta mai mult pentru tine decît să-l faci fericit. Vei aştepta apariţia acelui zîmbet
şi vei avea nevoie de el aşa cum un călător însetat are nevoie de apă. Numai o
femeie cu inima de piatră poate rezista surîsului unui nativ din Balanţă şi chiar şi
ea va trebui să-şi adune toată hotărîrea ca să nu se simtă electrizată de puritatea
acelui zîmbet. Farmecul Balanţei nu e hipnotic, ca cel al Scorpionului. Atracîia lui e
logică şi reală, deloc supranaturală. N-are nici o legătură cu magia neagră, ci doar
cu bunul simţ de a ceda în faţa aurei lui cereşti.
Pe de altă parte, vor fi momente cînd talerele Balanţei vor oscila nebuneşte,
umplîndu-i comportamentul de contradicţii. Va trebui să ţipi la el, să-l împingi în
lac sau să stai în cap ca să-i atragi atenţia şi să-l obligi să facă o mişcare. Nu fi atît
de naivă încît să-ţi închipui că dragostea va fi lină şi liniştită, chiar dacă el e
dominat de Venus. Dacă eşti pusă la punct cu mitologia, ştii că Venus avea şi ea
zilele ei proaste. Totuşi, cînd tlarele se echilibrează, viaţa alături de acest bărbat
poate fi la fel de îmbătătoare ca o cupă cu ambrozie, plină de rîs şi o libertate
relaxată cunoscută doar zeilor din Olimp.
Să ia o hotărîre este pentru un bărbat din Balanţă la fel de greu ca îmblînzirea
unui taur furios şi chiar şi după ce a a făcut-o, e posibil să-şi schimbe brusc
decizia dacă are impresia că a comis o greşeală.
Cuvintele "dragoste" şi "Balanţă" sînt practic sinonime. Balanţa a inventat iubirea
şi a rafinat-o aducînd-o la rang de artă mai bine chiar decît Leul, Scorpionul şi
Taurul, ceea ce spune multe. Delicatele strategii ale lui Cupidon sînt înnăscute în
nativul din Balanţă. El va folosi fiecare truc cu o uşurinţă uluitoare şi rareori se va
întîmpla să nu-şi cucerească fata dorită. Totuşi, o dată ce se întîmplă asta, nu e
întotdeauna sigur ce să facă cu ea. După ce a fermecat-o în asemenea hal încît i
s-a supus de bună voie, el ezită. Să profite de starea ei de neajutorare sau să o
ceară de nevastă? Sau amîndouă? Sau nici una? Şi aşa începe lupta interioară, iar
viaţa în grădina Edenului cu acest Adam devine mai puţin extatică decît te
aşteptai.
Nativul nu-şi va pierde interesul faţă de sexul opus decît cînd va avea cel puţin
nouăzeci de ani. Dacă are o căsnicie fericită, acest interes va fi pur academic, dar
subiectul nu-l va plictisi niciodată, chiar dacă se reduce la speculaţii nevinovate.
Deoarece arta amorului fizic este un talent înnăscut, manifestat şocant de
devreme la masculul din Balanţă, şi avînd în vedere că excursiile lui în jungla
plăcerilor sînt aproape întotdeauna încununate de succes, el se alege cu o groază
de liane prinse de el. Acest bărbat detestă să rănească sentimentele cuiva, deşi e
complet inconştient de ravagiile făcute cînd e pus pe harţă. Nu suportă să spună
nu şi rareori îşi dă seama că amînarea e mai crudă decît o ruptură rapidă a unei
legături amoroase care n-are nici o şansă de reuşită. Numai un Vărsător poate fi şi
mai ezitant cînd e vorba să facă o mişcare drastică, într-o direcţie sau alta. Dacă
Balanţa simte că e nedrept faţă de cineva din viaţa lui, faţă de tine sau de un fost
iubit de-al tău proaspăt părăsit, indecizia lui dureroasă va fi nesfîrşită. Pentru el,
să fii incorect faţă de cineva e o chestiune cam la fel de gravă ca o crimă. Refuzul
lui de a fi crud îl poate împinge să încheie o căsătorie destinată eşecului sau îl
poate face să piardă iubirea vieţii lui. Rezolvarea pentru ambele situaţii este să se
descotorosească de falsele sentimente.
Nimeni nu poate nega tendinţa bărbaţilor din Balanţă de a fi uşuratici, mai ales la
tinereţe. Impulsul lor natural este să cîntărească din priviri fiecare a treia sau a
aptra femeie întîlnită şi să cîntărească posibilitatea ca ea să fie perechea lor de
6
suflet. Deseori, ei confundă îngrozitor prietenia cu dragostea. Surprinzător e faptul
că rareori se aleg cu inimile frînte, în ciuda acestor experimentări şi rătăciri.
Bărbatul din Balanţă e capabil să uite cu o repeziciune de-a dreptul jignitoare şi e
incapabil prin firea lui să regrete amintirea vreunei iubiri neîmpărtăşite sau a unei
idile imposibile. Probabil că se va alege cu cîteva vînătăi pe suflet, dar nu va
rămîne cu răni permanente, decît în cazuri cu totul ieşite din comun. Atunci,
durerea poate fi inimaginabil de devastatoare. Dar acest lucru se întîmplă extrem
de rar. Mai degrabă ai şanse să descoperi un nativ bun la suflet prins în ghearele
unei femei hotărîte pînă la obsesie, care l-a făcut să creadă că dacă ar părăsi-o ar
comite un păcat la fel de mortal ca încălcarea tuturor celor zece porunci deodată.
Prins într-o astfel de plasă, el poate fi un nefericit prizonier al iubirii. Dar ambele
extreme constituie excepţii şi majoritatea bărbaţilor din Balanţă reuşesc să-şi
păstreze suficientă libertate ca să se bucure de dragoste fără a se lăsa imobilizaţi
de legături sentimentale.
Nativul nu e prea interesat să-ţi afle secretele. Poate părea că e, la prima vedere,
dar, dacă te uiţi mai atent, vei vedea că deseori el nu observă lucruri care se
petrec chiar sub nasul lui. Deşi te va contrzice pînă în pînzele albe, scopul lui nu e
să afle motivaţiile tale personale, ci să adune date astfel încît, pe baza unor teorii
abstracte, să ajungă la o concluzie echilibrată. întrebările lui nu au drept scop să
scoată la iveală nevrozele personale ale interlocutorului. Va discuta argumentele
pro şi contra cu o logică sclipitoare şi ascuţită, iar concluzia lui va fi de obicei
cinstită, corectă, de bun simţ şi practică. Dar nu are înclinaţia de a descoperi
nuanţele personale sau hăţişurile emoţionale care zac dincolo de suprafaţă. Lui îi
sînt suficiente faptele şi atît. Simte instinctiv că o asemenea examinare
psihologică îl depăşeşte şi aşa şi este.
Dacă eşti extravagantă, va deduce că arunci cu bani în stînga şi-n dreapta şi, în
consecinţă, nu constitui un risc acceptabil pentru acordarea unui credit. Faptul că
tu cauţi securitate emoţională risipind bani nu intră în zona lui expertiză. Doar nu
e psihoterapeutul tău. Dacă eşti zgîrcită, îţi va examina slăbiciunea pentru a-ţi
evalua cît mai corect obiceiurile. Nu are nici o dorinţă să-ţi descopere frica secretă
de a-ţi pierde independenţa devenind săracă. Promiscuitatea îl va face să-i
înfiereze pericolele, frigiditatea va provoca discuţii şi mai lungi despre izolarea de
oameni. Dar va evita să afle ce traume au provocat-o pe prima sau de adînc
înrădăcinatele complexe care au declanşat-o pe a doua. Balanţa e judecătorul. ai
să vezi mulţi judecători dînd decizii drepte, bazate pe cîntărirea faptelor
prezentate în dosar, dar nu mulţi dintre ei te vor întreba de ce culoarea roşie îţi
provoacă nervozitate, sau îţi vor înţelege pornirea de a-ţi lăsa soţul să doarmă pe
preşul din faţa uşii cînd poartă pijamalele cu dungi roşii. Nu uita niciodată că
Balanţa se implică într-o controversă doar din curiozitate pur abstractă. El pare a fi
profund, dar nu e. Şi nici nu e chiar atît de băgăreţ şi bîrfitor pe cît pare. Să scoţi
de la un nativ un secret care i-a fost încredinţat e ca şi cum ai reuşi să treci de
secretul confesiunii.
Toate acestea îl fac să fie foarte de încredere, dar sentimentele tale pot avea de
suferit. Poţi să i te confesezi liniştită. Dar vei suferi cînd nu va simţi cele mai
intime nevoi ale tale. Vrea să te mulţumească, dar rareori are suficientă putere de
înţelegere pentru a percepe speranţele tale secrete şi pentru a-ţi satisface toate
dorinţele ascunse (cu excepţia cazului în care are un ascendent într-un semn de
apă). Numai pentru că e un amant excelent din punct de vedere tehnic nu
înseamnă că îţi simte şi înţelege stările de spirit. Are destule bătăi de cap cu ale
6
lui. Nimic nu poate fi mai enervant decît să alergi la el ca să-i spui cum cineva te-a
rănit profund. Tu cauţi înţelegere şi compasiune şi ce obţii? Prima lui întrebare va
fi: "Ce i-ai făcut persoanei respective?" Apoi îţi va arăta care este partea ta de
vină pînă cînd ţie o să-ţi vină să urli de indignare frustrată. N-ai decît! El tot nu va
fi părtinitor dacă i se va părea că ai fost nedreaptă, iar implicaţiile emoţionale îi
vor scăpa cu desăvîrşire.
Faptul că nativul din Balanţă nu e conştient de nevoia partenerei de a fi înţeleasă
în profunzime duce invariabil la probleme. Poate părea incredibil că poate avea
atîta intuiţie cînd e vorba de lucruri abstracte, că poate fi atît de logic în deducţiile
lui sclipitoare, că poate fi atît de capabil de cîntărire limpede, lucidă şi lipsită de
prejudecăţi a faptelor şi totuşi să fie atît de enervant de obtuz cînd e vorba de
lucrurile care te rănesc sau te încîntă. Dar e şi asta una dintre oscilaţiile inerente
firii acestui nativ, aşa că ai face bine să te obişnuieşti cu ele. Desigur, blîndeţea şi
zîmbetul acela fac viaţa alături de el ceva mai suportabilă.
Venusianul tipic cheltuieşte banii cu destulă largheţe. El nu ezită să dea bani pe
lucruri care aduc în viaţa lui frumuseţe sau fericire. Fii pregătită să fii o gazdă
bună, căci casa lui va fi un adevărat centru al ospitalităţii, la aproape orice oră din
zi sau din noapte, cu excepţia acelor ore cînd se odihneşte şi nu va fi deloc
încîntat să fie deranjat de sonerii, telefoane, sau oameni). Nu-l tîrî în locuri
aglomerate, unde e obligat să se înghesuie cu alţi oameni şi unde zgomotul îi
ofensează simţul armoniei. Mulţimile de străini ţi afectează echilibrul interior. Toţi
nativii din Balanţă au un dezgust instinctiv faţă de contactul fizic cu mase de
oameni. Viaţa lui socială va fi plină de persoane inteligente, sclipitoare, dar cînd
grupul se extinde dincolo de două duzini de trupuri umane, va avea impresia că
se sufocă. Un astfel de bărbat te poate lăsa singură brusc, în mijlocul unei săli de
spectacol, fără nici o explicaţie. Nu înseamnă că te urăşte, doar că a suferit un
atac de claustrofobie, o problemă tipic venusiană.
Cea mai rapidă cale ca el să ajungă la acel gen de dezinteres care duce la divorţ
este o casă lăsată de izbelişte. Ai grijă ca sonorul la radio şi TV să fie redus la un
nivel rezonabil şi nu lăsa mirosul de prăjeală să-i penetreze nările sensibile. Dacă
trebuie să faci supă de ceapă şi pîine cu usturoi, dă cu un tub întreg de deodorant
cu miros de brad pînă cînd casa miroase ca parcul naţional Yellowstone. O soţie
care îi oferă soţului ei născut în Balanţă pîinea direct din punga în care a
cumpărat-o, îl pune să folosească hîrtie igienică pe post de şerveţele şi lasă sticla
cu lapte şi cutia cu cereale pe masă, la vedere, se îndreaptă mai repede decît îşi
închipuie spre statutul de femeie divorţată. Atîrnarea ciorapilor la uscat pe
perdeaua de la duş iese din discuţie. Dacă uiţi să ştergi praful sau să faci paturile
îi creezi o îngrozitoare stare de conflict emoţional. Se va retrage din atmosfera de
dizarmonie dormind tot mai mult şi ieşind tot mai des în oraş de unul singur, pînă
ce, în final, nu va mai exista nici un fel de comunicare între soţi. E posibil ca el să
fie îngălat cît şase porci la un loc, dar se va aştepta ca tu să-i aduni şosetele
aruncate prin casă şi să împătureşti frumoas ziarul azvîrlit de el pe jos. Dacă
nuanţa draperiilor se bate cap în cap cu culoarea covorului e în stare să stea
bosumflat ani de zile fără ca tu să-ţi dai seama de ce. Mai bine foloseşte
pastelurile. Cu bunătatea tipică zodiei lui el nu se va plînge de lipsa de asortare,
dar secretara lui şi gusturile ei impecabile i se va părea tot mai atrăgătoare pe zi
ce trece.
Bărbatul din Balanţă detestă starea de confuzie şi are mare nevoie de armonie ca
să rămînă echilibrat. Căminul lui trebuie să fie o oază frumoasă şi liniştită, altfel
6
talerele balanţei pot rămîne permanent dezechilibrate. Din moment ce rareori stă
să caute motivaţiile adînci, va trebui să fii suficient de deşteaptă ca să ghiceşti de
ce nu e niciodată acasă şi atunci cînd e doarme tot timpul. Nu uita că introspecţia
nu e deloc punctul lui forte aşa că va trebui să fii tu analistul familiei. El nu va
bănui niciodată că nefericirea lui i se trage de la faptul că te vede cu măşti pe faţă
iar pe cei mici mînjiţi cu dulceaţăă pînă la urechi. Poate că nu-şi dă seama că
urăşte perdeaua portocalie de la duş sau că bibeloul cu balerină din bibliotecă îi
"zgîrie" simţul artistic, chiar dacă e cadou de la mătuşa lui favorită. Nu va prea
înţelege de ce tot uită să te sărute seara sau dimineaţa, dar mintea lui logică îi va
spune că ceva nu e în regulă şi va suferi din cauza asta mai mult decît lasă să se
vadă. Culege de prin casă ziarele şi jucăriile, pune casa la punct, dă-ţi cu cel mai
bun parfum, scoate-ţi bigudiurile, dă televizorul mai încet, cumpără o perdea de
duş de un albastru ceresc şi înlocuieşte balerina cu un fir de frezie într-o vază
mică. într-o dimineaţă te vei trezi şi vei descoperi că eşti măritată cu un cu totul
alt om, care are o atitudine complet schimbată.
Copiii vor beneficia întotdeauan de pe urma simţului dreptăţii al unui tată din
Balanţă. El va avea grijă ca cei mari să nu profite de cel mic, va aplica disciplina
cu autoritate calmă şi va încerca mereu să le ofere un motiv logic pentru
pedeapsa pe care nu o va administra niciodată la furie. în mod bizar, nativul nu
este întotdeauna prea încîntat de a ideea de a avea copii. Dar după ce aceştia
apar, va cîntări avantajul dragostei lor şi se va dedica rolului de părinte cu sincera
dorinţă de a se bucura de el şi de obicei ajunge să fie un părinte înnebunit după
copiii lui. însă nu va permite niciodată afecţiunii paterne să înlocuiască dragostea
pe care o are pentru tine. La Balanţele de ambe sexe, partenerul e pe primul loc,
copiii pe al doilea.
Un ultim sfat astrologic: dacă eşti îndrăgostită de un bărbat din Balanţă şi eşti
sigură că pe el îl vrei, nu te sfii să-i propui orice vrei, inclusiv căsătoria. Va fi
uşurat că ai preluat iniţiativa. Dar fii cu ochii în patru căci are prostul obicei să te
lase pe tine să iei decizii, iar cînd lucrurile nu ies bine să sublinieze vesel: "A fost
hotărîrea ta, nu a mea". Ai grijă ce faci, altfel n-o să-i mai tacă gura. Există un
singur mod de a-l pune la punct: "Da. A fost hotărîrea mea. Dacă te lăsam pe tine
să decizi am sta şi acum prin parcuri, sărutîndu-ne în ploaie şi făcînd pneumonie".
Bineînţeles că te va contrazice, dar, tocmai cînd eşti cu mîna pe ceainic şi te
pregăteşti să-i tragi una în cap cu el, va zîmbi şi, brusc, te vei trezi din nou pe
banca din parc, sărutînd bărbatul vieţii tale.
Femeia din zodia Racului
Nu încape nici o îndoială. La început nu vei reuşi să-ţi dai seama dacă
femeia ta din zodia Racului e o suavă creatură lunară sau o zănatecă zglobie. N-o
să ştii niciodată. În timpul "sezonului ploios" te va îneca în regretele ei. Cînd
soarele va apărea din nou dintre nori te va învălui în rîsete şi te va emoţiona cu
tandreţea ei. Aşa e ea. Puţin nebunatică, un pic tristă şi plină de imaginaţie. În
plus, ştie să strîngă banul la ciorap. Bineînţeles, nu vei avea ocazia să te uiţi sub
salteaua ei pînă după căsătorie, căci pudoarea e importantă pentru ea. Dar poţi să
fii aproape sigur că are acolo o şosetă veche îndesată cu bancnote. Chiar şi cu un
3
ascendent extravagant, această femeie va avea nişte bani ascunşi sub ghiveciul
cu azalee, sau puşi printre faldurile feţei de masă din dantelă pe care a primit-o
de ziua ei acum zece ani şi pe care n-a folosit-o niciodată. Deschide una dintre
cărţile ei cu poezii şi probabil că va cădea dintre pagini o bancnotă uzată, de
50.000, uitată pe acolo de cine ştie cînd. Femeia Rac poate porni într-o expediţie
de cumpărături nebuneşti cînd suferă şi are nevoie de balsam pentru orgoliul ei
rănit dar, de cele mai multe ori, cheltuielile ei sînt mult mai puţin substanţiale
decît venitul. E posibil să manifeste un interes neobişnuit pentru contul tău din
bancă, iar banii constituie unul dintre subiectele ei favorite de discuţie. Nu te va
dispreţui dacă nu ai bani, atîta timp cît te străduieşti să-i obţii. Te va ajuta să faci
bani şi să-i economiseşti, dar te va lăsa singur cînd te vei apuca să îi risipeşti.
Cînd îi dăruieşti acestei fete ceva extrem de scump şi ea îţi spune "Nu trebuia să
faci asta", să ştii că vorbeşte serios. Ca să o faci să uite de asigurări, ipoteci, note
de plată şi depuneri la bancă, du-o pe malul mării pentru o plimbare nocturnă la
lumina lunii. Atunci vei vedea cea mai frumoasă parte a femeii din Rac. Luna va
scoate la iveală toate visele ei secrete, iar apropierea apei o poate face să se
relaxeze şi să renunţe la cele o mie şi una de inhibiţii. S-ar putea să ai ocazia să-i
vezi toată gama emoţională într-o oră. Aşa vei putea alege sentimentul care-ţi
place şi o vei putea încuraja să-l cultive. Cînd o ai pe fata din Rac singură cu tine
pe o plajă, sub luna plină se petrece o stranie transformare. Doamna distantă şi
rezervată pe care o vezi ziua, sau chiar şi femeia pe care ai observat-o la teatru
sau restaurant fiindcă rîdea mereu şi flirta cu neruşinare, va deveni brusc o
creatură din altă lume cînd razele magnetice ale lunii îi vor străluci în ochi şi
urechile i se vor umple de foşnetul valurilor. Ea va deveni o nimfă a mării, care te
poate purta dincolo de limitele imaginaţiei tale. Metoda va funcţiona de fiecare
dată, dar ai grijă să nu alegi o seară cu lună nouă, căci nu are acelaşi efect ca o
lună plină. Va fi timidă şi dulce cînd luna e în primul pătrar, dar numai o lună plină
poate trezi talentele ei ascunse. Sub vraja astrului nopţii, această femeie poate
scrie o poezie, compune un cîntec sau rupe vălul unor mistere filozofice cu care
înţelepţii şi-au bătut capul secole de-a rîndul. Bineînţeles că în aceste cazuri ea e
un partener de conversaţie deosebit de interesant.
Ar trebui să fii prevenit că există două tipuri diferite de femei Rac
îndrăgostite. Prima e blîndă, feminină, timidă, modestă, dulce şi pudică. A doua e
mai dificilă, pentru că se lipeşte de tine ca marca de scrisoare. Ea va folosi toate
trucurile femeieşti pentru a sta aproape de tine oriunde ai fi. Dacă ţii cu adevărat
la ea, jocurile acestea pot fi foarte excitante. Dar dacă nu simţi decît amiciţie
pentru ea şi ea are grijă să te strîngă de mînă sau să te sărute pe obraz exact cînd
trece pe lîngă tine femeia vieţii tale, jocul s-ar putea să nu te mai amuze aşa de
tare. Poţi să-i cînţi în strună de dragul glumei, dar ştiu un bărbat care a făcut asta
şi a pierdut-o pe fata pe care o iubea cu adevărat. Acest gen de femeie Rac poate
fi o reală ameninţare pentru iubirea adevărată şi căsniciile fericite. Aceste femei
sînt în minoritate în zodie, dar chiar şi una poate provoca mari necazuri.
După cum ştii din alte zodii, puţine femei sînt perfecte. Cea din Berbec e
mereu pe fugă, chemîndu-şi singură taxiurile şi dîndu-se cu capul de pereţi, cea
din Săgetător e şocant de directă, femeia din Scorpion te poate băga în sperieţi,
Geamăna poate fi nestatornică, Leoaica - prea mîndră etc. În mod normal, femeile
din Rac nu au nici unul dintre aceste defecte. Totuşi, există unele lucruri pe care
nu trebuie să le faci cînd eşti cu ea. Detestă să fie criticată, e profund rănită cînd e
ridiculizată şi nu suportă să fie respinsă. Acestea sînt cele trei reguli de bază.
3
Femeia acestei zodii e rareori agresivă în mod deschis, aşa că va trebui să faci tu
prima mişcare. Dacă ea se va mişca, o va face numai înapoi sau în lături.
Timiditatea ei ascunsă şi teama de a nu fi respinsă sînt la fel de mari ca şi la
bărbatul zodiei. Cunosc o femeie Rac şi un bărbat din aceeaşi zodie care au stat
într-o noapte timp de şapte ore împreună singuri, în apartamentul ei, prefăcînduse
că se uită în nişte reviste. În timp ce inima le bubuia în piept, ei au citit un vraf
de reviste vechi, ziarele din ziua respectivă şi au dezlegat şi cîteva rebusuri, căci
nici unul nu voia să facă prima mişcare.
Fii amabil şi bun cu mama femeii lunare, căci altfel nu te va ierta niciodată.
Cu tot simţul umorului, femeia acestui semn nu va reacţiona favorabil la glumele
cu soacre. Să nu-i citeşti niciodată jurnalul. Oricum va fi bine ascuns, încuiat pe
undeva. Racilor le place să aibă secrete. Nu sînt genul care să se confeseze, dar
pot să asculte confesiunile altora.
Temerile iubitei tale lunare îţi pot crea probleme. Ea se teme că nu e destul
de frumoasă, destul de deşteaptă, destul de tînără sau destul de bătrînă. Nu
contează că are o siluetă de manechin, un chip ca al Elenei din Troia şi o minte ca
a lui Aristotel, tot se va simţi stînjenită. Asigur-o că e tînără, adorabilă, logodită şi
că eşti al ei. Dacă îi spui asta de vreo douăzeci de ori pe zi, s-ar putea să înceapă
să te creadă. Stările ei de spirit se vor schimba în medie de patru ori pe lună, cu
fiecare pătrar al Lunii, plus fluctuaţii minore de două ori pe zi, o dată cu mareele.
E oarecum previzibilă într-un mod imprevizibil. Această caracteristică o poate face
să-ţi pară misterioasă şi fascinantă, dar te va scoate din minţi atît de mult încît
uneori îţi va veni să o strîngi de gît. Într-una din perioadele ei proaste, femeia
lunară s-ar putea teme că nu găteşte destul de bine, ceea ce e ridicol, căci nativa
zodiei poate face un bucătar francez să pară un biet sergent de popotă în
comparaţie cu ea. Nu e genul care să utilizeze conserve sau semipreparate.
Tocăniţele ei sînt senzaţionale, piureul de cartofi e pufos, legumele sînt crocante,
iar dulceaţa de căpşuni făcută de ea e divină. Cuptorul îi e unul dintre cei mai buni
prieteni, iar bucătăria va fi de departe încăperea ei favorită din casă. Se va agita
în jurul tău ca o cloşcă, iar ţie îţi va plăcea probabil la nebunie, aşa cum le place
celor mai mulţi bărbaţi.
O altă temere majoră a femeii Rac va fi faptul că nu o iubeşti suficient de
mult. Pentru un mascul cu sînge în vene, această temere va fi uşor de îndepărtat.
Dovedeşte-i cît de mult o iubeşti, cît de des vrei, căci ea va fi minunat de
receptivă. Însă, o dată cu îndepărtarea acestei insecurităţi, s-ar putea să apară o
nouă problemă. Sincer vorbind, după ce ai cîştigat pe deplin o femeie Rac, ea s-ar
putea dovedi puţin cam prea tenace, ca şi cum nu mai are de gînd să-ţi dea
drumul pînă la sfîrşitul vieţii. Asta nu e aşa de rău. Există bărbaţi care tînjesc după
o asemenea loialitate. Dacă ai avut norocul să-i cîştigi dragostea, tu nu vei mai
tînji niciodată nici după afecţiune, nici după delicatese culinare. Rîsul ei zurliu îţi
va umple şi el viaţa de plăcere, iar umorul ei frust şi sănătos îţi va fi şi mai drag
cînd te vei gîndi la sirenele sarcastice cu spirit cinic şi chicoteli ipocrite. Este
îngrozitor de nedrept să te joci cu inima femeii lunare, pentru că te va iubi,
respecta, asculta şi, uneori, te va cicăli puţin, cu sincer devotament. De ce ai
încuraja o dragoste atît de rară, dacă nu ai de gînd să şi răspunzi la fel? Nu uita cît
e de tenace! Poate că tu doar flirtezi puţin cu ea, dar îţi va fi greu să pui capăt
relaţiei, căci ea nu aude fluierul de sfîrşit al meciului. Sentimentele femeii Rac nu
au nimic superficial. Că pune mîna pe un bărbat sau un serviciu de cafea, acel
lucru e al ei pentru totdeauna! Poate că nu o să-ţi copleşească prietenii cu
3
vivacitatea ei sau cu complimente sclipitoare, dar te va impresiona întotdeauna
cu farmecul ei. Aceste femei preferă să-şi păstreze cele mai profunde emoţii
pentru persoanele cele mai apropiate. După ce ai ieşit cu alte femei şi le-ai
comparat cu fata ta din Rac s-ar putea să alergi înapoi la ea şi să o implori să te
prindă din nou în "cleşti", cît mai strîns. Cel mai dificil aspect cînd ai de-a face cu
o nativă a zodiei e să o împiedici să se retragă în carapacea ei dură, aflată mereu
la îndemînă. Sentimentele ei sînt atît de delicate, încît cea mai nevinovată
remarcă o poate răni profund. Nu poţi să ştii cînd va deveni brusc vulnerabilă la
înţelesuri ascunse. Într-o noapte poţi să valsezi cu ea ca în vis şi să-i spui că părul
ei arată superb, iar ei îi vor da lacrimile. De ce? Fiindcă ai insinuat că ultima dată
cînd ai văzut-o părul ei arăta oribil. Aceste femei sînt foarte sensibile şi plîng mult.
Să ai întotdeauna la îndemînă o batistă curată.
Nativele nu sînt neapărat zgîrcite, dar simt această nevoie irezistibilă de a
păstra totul. Rareori va arunca nasturi, bucăţi de sfoară, borcane, cutii, soţi şi
tipare vechi pentru rochii. De unde ştii că nu-i vor folosi cîndva acele jumătăţi de
bilete de teatru, sau pliculeţele de ceai folosite? Poate cîndva, în viitorul
imprevizibil, va găsi ceva de făcut cu siguranţele arse pe care le ţine în sertarul cu
globuri de Crăciun sparte. N-o întreba la ce îi trebuie cele două sute de ciorapi
rupţi şi mănuşi desperecheate. Le va găsi ea o trebuinţă! Această fată nu va ierta
în veci un musafir care arde cu ţigara cuvertura croşetată de mătuşa Matilda
acum patruzeci de ani. Totul are valoare sentimentală pentru ea. Inclusiv insignele
de pionier sau primul ei carnet de CEC. Îşi iubeşte posesiunile şi le păzeşte cu
gelozie. În această categorie intri şi tu. Nu e tocmai geloasă, ci posesivă. E o
diferenţă!
Femeile născute în semne de foc luptă şi protestează faţă de dezamăgirile şi
nedreptăţile vieţii. Femeia Rac crede că nu rezolvă nimic agitîndu-se. Cînd
lucrurile nu ies cum vrea ea poate că va vărsa cîteva lacrimi în tăcere, dar de
obicei îşi va încrucişa braţele şi va aştepta răbdătoare ca lucrurile să se îndrepte
de la sine. Răbdarea e una dintre principalele ei virtuţi. Însă cînd e deprimată, va
trebui să găseşti o modalitate de a o scoate dintr-ale ei şi să o prinzi înainte să se
scufunde prea adînc în depresie. În adîncul sufletului lui, orice Rac îşi doreşte să
fie răsfăţat, alintat. Are o nevoie disperată să ştie că nu poţi trăi fără ea şi uneori
e capabilă să meargă pînă dincolo de limitele normale pentru a-ţi stîrni mila şi
instinctul protector, doar pentru a se asigura că e importantă pentru tine. De fapt,
cere foarte puţin pentru cît îţi dăruieşte. Însă nu te lăsa păcălit de slăbiciunea
manifestată în timpul acestor episoade. Acea fetiţă neajutorată care se cuibăreşte
în braţele tale puternice pentru ca tu să o protejezi de lumea rea şi rece e perfect
capabilă să se deascurce singură dacă e nevoie. În toiul unei discuţii încinse în
contradictoriu, cînd femeia ta lunară se uită în sus, la tine, cu ochi înlăcrimaţi şi
speriaţi, nu uita că, după ce pleci şi treci de colţul străzii, probabil că ea îşi va
şterge lacrimile, va pune nişte muzică şi va începe calmă să-şi facă ordine în
dulapuri. Bineînţeles, nu poţi să neglijezi momentele cînd depresia ei e reală, şi nu
doar o încercare de a-ţi stîrni compasiunea. În acele seri ai face bine să stai cu ea,
să asculţi muzică şi să o ţii tandru de mînă. Sacrificiile de care e capabilă o femeie
lunară pentru cei dragi nu au limite. Curajul pe care nu pare a fi în stare să şi-l
adune pentru a-şi alunga propriile temeri apare ca din senin, strălucitor ca
soarele, atunci cînd cei dragi au nevoie ca ea să fie puternică pentru a-i sprijini.
Cînd totul îţi merge prost, ea nu te va dezamăgi niciodată şi în acele momente îţi
va aminti mai degrabă de o stîncă decît de o fragilă rază de lună. Pentru copiii ei
3
va fi un monument de stabilitate şi un refugiu şi îi va ajuta să-şi găsească drumul
în viaţă, cu sensibilitate şi înţelegere. Ei vor conta pe ea şi căldura iubirii ei va
transforma căminul lor într-un palat plin de lumină şi bogăţii, chiar dacă trăiţi întro
colibă. Cînd vor apărea copiii, s-ar putea să pierzi o parte din atenţia ei. Racul e
semnul maternităţii! Va fi loc şi pentru tine, dar va trebui să te dai un pic mai la o
parte. O femeie Rac fără copii îşi va revărsa afecţiunea maternă asupra unui
animal de casă sau a prietenilor, iar aceştia vor fi norocoşi. Nimic nu e prea bun
pentru familia ei. Dacă fiul acestei femei strănută, va fi băgat imediat în pat,
înfofolit şi îndopat cu medicamente, ceai şi supă de pui pînă cînd creşte suficient
de mare pentru a opune rezistenţă. Progenitura unei mame din Rac nu va ieşi pe
uşă într-o seară rece fără puloverul cel gros sau fără fular şi mănuşi într-o zi de
iarnă. Un copil va trebui să aibă multă voinţă pentru a se opune cocoloşirii mamei
lunare şi pentru a nu ajunge un răzgîiat. Altfel, va fi un adevărat şoc pentru el cînd
va ieşi în lume şi va descoperi că nu e centrul universului. Un asemenea
devotament îi poate oferi un refugiu minunat pentru momentele cînd lumea i se
pare un loc de nesuportat, dar pe de altă parte îl poate face anormal de
dependent de fusta mamei şi incapabil să-şi vadă propriile defecte. Mama din Rac
va păstra fiecare lucrare de control a puilor ei, va pune cu mîndrie pe pereţi
mîzgălelile lor stîngace şi va împacheta cu duioşie în hîrtie de mătase pantofiorii
în care copilul ei a făcut primii paşi. Nativele zodiei nu acceptă uşor ideea că
progeniturile lor vor să părăsească cuibul şi nici nu le prea vine să renunţe la ei ca
să-i lase să-şi întemeieze o familie. Ele au tendinţa să se agaţe de copil prea strîns
şi prea mult timp şi cred că nimeni nu e suficient de bun pentru odorul lor. Uneori,
potenţialul mire sau viitoarea soţie a unui copil de Rac trebuie să treacă prin tot
felul de teste ca să obţină aprobarea finală.
Ciudata posesivitate a femeii din această zodie o face să fie de neclintit, dar
niciodată agresivă. Ea ştie în adîncul sufletului ei că, oricît de departe te-ai duce
ca să-ţi urmezi visele, te vei întoarce întotdeauna şi ea va fi acolo, aşteptîndu-te
răbdătoare. Ochii ei încă vor mai avea strălucirea lunară de care îţi aminteşti,
bucătăria va mirosi delicios a arome de mîncăruri calde, iar ea te va întreba cum a
fost şi cum te simţi. Dacă nu ţi-a mers bine, va spune o glumă ca să te facă să rîzi,
te va hrăni şi, după ce te-ai relaxat, îţi va alunga grijile cu sfaturile ei de bun simţ
şi umorul ei nebun. Mai tîrziu, la lumina flăcărilor din şemineu, te vei uita la chipul
ei senin şi te vei întreba din nou: "O fi, de fapt, oare, o creatură lunară sosită dintr-o
grădină învăluită în ceaţă, sau o adorabilă nebună plină de viaţă?". Dar
răspunsul nu va mai părea important.
Bărbatul din zodia Gemenilor
Cînd eşti îndrăgostita ai un plăcut şi cald sentiment de securitate. E acea
minunată seninătate pe care ţi-o dă conştiinţa faptului că cineva îţi va fi mereu
alături cînd vei avea nevoie de el, că nu mai eşti singură pe drumul vieţii. Toate
îndoielile pe care le aveai înainte se topesc. Asta doar în cazul în care nu eşti
implicată într-o relaţie cu un bărbat influenţat de Mercur, căci acest lucru ţi-ar
cam tăia acel "cald sentiment de securitate". De fapt, te vei adapta mult mai bine
relaţiei cu un Geamăn dacă-l vei trimite la pîine luni şi nu te vei aştepta să apară
pînă joi. Nu-l aştepta niciodată decît cînd îl vezi apărînd la colţul străzii şi nu te
agăţa de el cînd vrea să plece. O dată ce te-ai obişnuit cu incapacitatea lui de a
sta într-un loc şi cu spiritul lui imprevizibil, ai şanse să faci relaţia să meargă. Nu
conta pe el să-ţi fie alături, căci probabil nu vei şti niciodată cînd şi unde va fi,
ceea ce îţi va sădi în suflet o parte dintre acele îndoieli pe care o idilă le
îndepărtează în mod normal. E adevărat că atunci cînd eşti îndrăgostită de un
mercurian nu eşti niciodată singură. Ai tot timpul în preajmă cel puţin două
persoane... şi amîndouă sînt el, căci -după cum ştii - e născut în zodia Gemenilor,
iar aceştia nu sînt niciodată identici. Natura duală a Gemenilor combină două
personailtăţi complet distincte. S-ar putea să fii îndrăgostită chiar de unul dintre
acei mercurieni care sînt tripleţi sau cvintupleţi, aşa că ai o mulţime de persoane
care să-ţi ţină de urît, chiar şi atunci cînd eşti singură cu el. Geamănul tipic e
favoritul fiecărei gazde, pentru că îi plac oamenii. Cu cît mai mulţi, cu atît mai
bine. Rareori vei găsi un bărbat din acest semn care să nu stăpînească perfect
arta conversaţiei. Are un bun gust desăvîrşit, e plin de remarci spirituale, iar
complimentele lui sînt adevărate capodopere de sinceritate caldă. Maestru al
manierelor impecabile şi al simţului social, va fi sufletul petrecerilor. Dacă îl vezi
pentru prima dată la o reuniune, unde îşi desfăşoară uluitoarea personalitate
multiplă, n-ai nici o şansă să scapi. Vei fi convinsă că e cel mai fascinant,
interesant şi inteligent bărbat pe care l-ai văzut în viaţa ta şi nimeni nu poate
nega asta. E firesc să fii emoţionată şi impresionată. Dar, înainte să te gîndeşti
deja la căsătorie, asigură-te că eşti în stare să faci faţă unui viitor nesigur alături
de un bărbat ale cărui stări de spirit se schimbă la fel de uşor ca direcţia vîntului şi
ale cărui scopuri în viaţă se pot modifica drastic înainte să se termine luna de
miere. Într-o zi, bărbatul tău din Gemeni poate trece pe la tine cu o maimuţă pe
umăr ca să te ia la bîlci. Îţi va aduce flori, parfum, un disc vechi sau cîteva cărţi,
una poate chiar scrisă de el. Orele vor trece pe nesimţite cînd te vei scălda în
lumina solară a bunei lui dispoziţii, vei rîde la glumele lui inteligente şi te vei topi
sub influenţa farmecului lui galant. Îţi va spune "te iubesc" în o sută de feluri, aşa
cum nimeni altcineva nu ar fi în stare. A doua zi te va suna şi va anula o întîlnire
fără nici un motiv, făcîndu-te să-ţi imaginezi tot felul de nenorociri. Glumea oare
cînd ţi-a spus că te iubeşte? Are pe altcineva? Are necazuri? Temerile tale pot fi
întemeiate. Sau nu. După o săptămînă va reapărea, plin de remarci sarcastice,
prost dispus şi iritabil. Va fi nervos, critic şi meschin. S-ar putea să-ţi critice
pantofii, rujul sau gustul literar şi să-şi exprime nişte îndoieli destul de pertinente
cu privire la viitorul vostru împreună. Dacă nu va fi aşa, va fi posac, gînditor,
absent, distant şi rece. N-are rost să-l întrebi de ce se poartă aşa, nu vei obţine un
2
răspuns coerent. Dacă vei supravieţui acestei experienţe, peste cîteva zile vei fi
într-o galerie de artă, la teatru, la operă sau într-un muzeu cu Geamănul tău,
absolut hipnotizată de vastele lui cunoştinţe şi numeroasele lui subiecte de
interes. Va fi neobişnuit de tandru şi va deborda de vise fragile şi colorate despre
viitorul vostru comun. Apoi îţi va cere mîna. Din senin. Fulgerător. Vei uita toate
furtunile şi norii negri şi vei spune "Da" înainte să se răzgîndească. Şi iată-te
logodită cu o enigmă. Dacă vrei un bărbat stabil şi răbdător, alături de care viaţa
şi iubirea vor curge lin ca o gondolă pe canalele veneţiene, dacă eşti o romantică
incurabilă şi cauţi armonia perfectă, eşti în mare pericol. Aşa că dă înapoi cît mai
repede, înainte să fie prea tîrziu. Indiferent ce ar spune restul hărţii lui stelare,
dacă Soarele se afla în Gemeni cînd s-a născut iubitul tău, el nu va fi mîine unde
este azi şi nici nu va păstra prea mult în minte amintirea zilei de ieri. Într-un fel
sau altul, se va schimba. Sigur, schimbările pot fi pozitive şi el îşi poate fixa ţeluri
tot mai înalte, dar riscul e permanent prezent. Dacă îţi plac jocurile de noroc s-ar
putea să dai lovitura cu el şi vei avea şanse să sărbătoreşti alături de el cincizeci
de ani de compatibilitate mintală şi emoţională. Dar toţi pariorii buni ştiu care sînt
riscurile cînd îşi pun banii pe un număr la ruletă sau pe un cal de curse. Asigură-te
că şi tu cunoşti toate riscurile înainte să ţi le asumi. Gemenii simt o nevoie
inconştientă de a-şi ascunde adevăratele intenţii, de a se duela mintal cu cei din
jur şi de a-şi camufla motivele sub acţiuni duale. Aşa că, dacă suferi ca un cîine
din cauza răcelii cu care te tratează un Geamăn sau chiar din cauza răutăţilor pe
care ţi le aruncă şi te întrebi ce i-ai făcut de se poartă aşa cu tine, află că probabil
e îndrăgostit lulea de tine. Aceasta e prima lui reacţie faţă de sentimentul pe care
i l-ai stîrnit în suflet. În general, Gemenii vor să te bulverseze. Apoi, cu
nestatornicie tipic mercuriană, vor schimba foaia şi vor fi atît de direcţi, încît îţi vor
tăia respiraţia cu sinceritatea lor. E uşor şi plăcut să iubeşti un bărbat din acest
semn, cu condiţia să nu încerci să te apropii prea mult de el. Esenţa lui cea mai
profundă îi aparţine doar lui şi n-o va împărtăşi cu nimeni, nici măcar cu tine. Ai
grijă ca relaţia să aibă un aer relaxat, chiar superficial, şi nu fi prea pasională sau
dramatică. Nu-l plictisi, stîrneşte-i mereu interesul şi idila ta cu Geamănul poate fi
deosebită. Nu te răscula împotriva caracterului lui schimbător. Schimbă-te o dată
cu el. Fii la fel de ageră şi interesată de viaţă ca el, altfel legătura voastră va fi
trecătoare. Mai presus de orice, el caută un partener intelectual. O femeie care să
aibă o inteligenţă comparabilă cu a lui şi care să-l şi întreacă uneori, căci nu e
egoist. E un realist, iar un mediu care să-l provoace intelectual îl stimulează mai
mult ca orice. Ultimul lucru pe care şi-l doreşte e un şoricel prostuţ sau o femeiecîrpă.
Lasă-ţi inteligenţa să strălucească. Nu-l va speria ca pe alţi bărbaţi, ci îl va
atrage irezistibil. Gemenii au tendinţa să-şi dea uitării vechii prieteni în favoarea
celor noi, dar nu din cauză că sînt nesimţitori. Propriile lor personalităţi fluctuează
şi evoluează neîncetat, aşa încît e firesc ca ei să caute compania unor persoane
care să le împărtăşească interesele din momentul respectiv. Geamănul se simte
ca acasă oriunde. Rareori simte vreun ataşament profund şi durabil faţă de
amintiri, locuri, oameni sau lucruri. În timpul unor lungi perioade de singurătate
poate vărsa o lacrimă-două, dar din cauza singurătăţii, nu din nostalgie pentru
ziua de ieri. E un personaj gregar şi detestă, ba chiar îi e groază să fie singur prea
mult timp. Dacă reuşeşti să-l faci să înţeleagă că îi vei fi parteneră, tot timpul
lîngă el, fără să contezi pe el în vreun fel şi fără să te aştepţi din partea lui să
conteze pe tine, probabil că se va gîndi în mod serios să "semneze contractul".
Însă nu uita de riscurile pe care ţi le asumi. Mulţi Gemeni se căsătoresc de mai
2
multe ori, dar e mai probabil ca acest lucru să se întîmple atunci cînd se însoară la
o vîrstă prea fragedă şi nu aşteaptă să se maturizeze. Nu toţi Gemenii vor avea
două neveste, dar aproape sigur vor avea alte lucruri în dublu exemplar, aşa cum
le place lor: două case, două maşini, două diplome de facultate, două aparate de
ras, două hobby-uri, două slujbe, două ambiţii. În chestiunile financiare vei
observa din nou dualitatea naturii mercuriene. Un astfel de bărbat poate fi la
început extraordinar de generos, ca apoi să devină îngrozitor de zgîrcit. Dar, dacă
vei pune în balanţă cele două tendinţe opuse, fără îndoială că preponderentă va fi
generozitatea. Gemenii nu-şi doresc foarte mult să acumuleze bani sau
cunoştinţe. El e comunicatorul a cărui funcţie e să aducă mereu idei noi, originale
şi să-i slujească pe alţii cu ajutorul versatilităţii proceselor lui mintale rapide,
sclipitoare. Îţi va fi credincios? În felul lui, da. Îi place să facă conversaţie, să
cunoască oameni noi. În plus, atracţia pe care o exercită asupra femeilor e de-a
dreptul stranie, aşa că s-ar putea să dea ocazia apariţiei şuşotelilor şi
suspiciunilor. Dar poţi să contezi pe un lucru: sînt extrem de rare cazurile în care
simţul corectitudinii, înnăscut la fiecare bărbat Geamăn, îi va permite să
întreprindă acţiuni neloiale dacă ai încredere în el. Vreau să spun, încredere
adevărată, deplină, nu din cea subminată de îndoieli secrete. El va simţi
întotdeauna aceste îndoieli. Minţile mercuriene interceptează întotdeauna
gîndurile tale cele mai intime, la fel de clar ca şi cum le-ai transmite la radio.
Totuşi, nu e bine să ai pretenţia de la un soţ din Gemeni să le trateze cu răceală
pe toate femeile doar pentru că poartă verighetă. Femeile fac parte din societate,
iar Gemenii trebuie să farmece toată societatea în care se învîrt. Va vorbi cu ele,
va rîde cu ele, poate va sta la un pahar cu ele, căci e firesc pentru mercurieni să
comunice, indiferent de sexul ascultătorului, dar asta nu înseamnă că le va
seduce. E adevărat că există mulţi Gemeni care trăiesc în pură promiscuitate dar,
indiferent ce ai auzit despre ei, există întotdeauna o cauză. A fi suspectat de ceva
rău sau a fi nedreptăţit în orice domeniu provoacă o profundă nefericire în
bărbatul mercurian. Îl frustrează şi îl deprimă, iar un Geamăn atît de nefericit
zboară din floare în floare încercînd să scape de emoţiile complexe pe care le
încearcă. O femeie care se află în armonie mintală perfectă cu Geamănul nu are
de ce să se teamă vreodată că-i va fi necredincios fizic sau emoţional. Pentru
aceşti bărbaţi, aceasta e aproape o regulă de fier. Însă nu se va lăsa înlănţuit în
mod iraţional. Firea lui veselă, prietenoasă, caută permanent companie, fie că
aceasta îi e oferită de conductorul de pe trenul cu care călătoreşte sau de
chelneriţa de la cafeneaua de lîngă biroul lui. Nu încerca să-i înăbuşi spiritul, căci
va deveni alunecos şi imprevizibil ca vîntul. Cu cei mici va fi prieten, dar nu va
putea să îi disciplineze. Îi va învăţa foarte multe, chiar înainte ca ei să intre la
grădiniţă. Probabil că le va face mare plăcere să i se confeseze, căci rareori va fi
şocat şi nici nu îi va judeca cu asprime. Ştie să iubească fără a sufoca. Relaţia
dintre bărbatul Geamăn şi copiii săi e, de obicei, foarte apropiată, doar poate
puţin prea relaxată. Oricît ar fi de afectuos, vesel şi vivace cînd e cu cei mici, nu
va insista prea mult ca ei să respecte regulile, sau anumite rutine, căci el însuşi
detestă aceste lucruri. Mai mult, are tendinţa de a le critica purtarea într-o zi şi de
a le-o aproba în ziua următoare, ceea ce poate crea confuzii în mintea copiilor.
Deşi va reuşi să le facă din cînd în cînd morală, aşteaptă-te ca pedepsele mai
severe să cadă în sarcina ta, căci taţii din zodia Gemenilor tind să-şi răsfeţe copiii.
Un avertisment, totuşi: deşi rareori îi va aplica progeniturii sale pedepse fizice,
părintele din această zodie are, ca orice Geamăn, un talent special pentru
2
emiterea de remarci usturătoare, sarcastice, care pot provoca răni adînci într-o
inimioară mică, uneori răni pe care copilul şi le va aminti o viaţă întreagă. În plus,
tatăl mercurian s-ar putea să aibă reţineri cînd vine vorba să-şi manifeste
dragostea prin sărutări şi îmbrăţişări, de aceea trebuie să facă un efort conştient
pentru a-şi depăşi răceala tipică zodiei. Totuşi, am cunoscut astfel de taţi care par
să reverse asupra odraslelor toată căldura pe care nu se simt în stare s-o
manifeste faţă de adulţi. Ai grijă ca cei mici să nu-i dea impresia că e legat de
mîini şi de picioare, să nu-l împiedice de la activităţile lui, nu-i cere să stea cu ei în
lipsa ta decît dacă ţi-e clar că doreşte asta şi va accepta cu dragă inimă să fie
tată, fie pentru un copil, fie pentru o duzină. Cîteodată se va lăsa dus de valul
imaginaţiei şi va face declaraţii pe care nu le va putea sprijini cu fapte. Va trebui
să-ţi faci iubitul mercurian să înţeleagă cît de important e să se ţină de cuvînt. În
ciuda intenţiilor lui bune, va mai încălca din cînd în cînd promisiuni făcute
impulsiv. Gelozia e un lucru pentru care nu va trebui să-ţi faci griji cu soţul tău din
Gemeni, pentru că posesivitatea nu e una dintre trăsăturile tipice zodiei. Va
înlătura zvonurile care-i vor ajunge la ureche cu o fluturare din mînă. Va avea o
doză de gelozie, ca orice om, dar nimic exagerat. Cu un asemenea bărbat iubirea
nu e o relaţie strict fizică. El aude mai multe, vede mai multe şi simte mai multe
decît alţii, iar Mercur îl ajută să înregistreze cu fidelitate cele mai delicate impresii.
Iubirea lui pare atît de aeriană şi intangibilă, încît Geamănul îţi poate da impresia
că îi lipseşte pasiunea telurică a altor zodii. Dar, dacă nu vrei un om al peşterilor
care să te tîrască de păr în pădure, acest bărbat e un amant mai mult decît
satisfăcător. El trebuie să simtă o contopire totală, mintală şi spirituală, înainte ca
pasiunea lui fizică să prindă aripi. Vei auzi atît de des că un Geamăn are nevoie de
două iubiri în acelaşi timp, încît această prejudecată îţi poate sădi în suflet
nelinişti nefondate. De fapt, bărbatul Geamăn are nevoie de două iubiri, nu
neapărat de două femei. Pare o ghicitoare. Dacă îl înţelegi cu adevărat, vei şti
dezlegarea ei.
Femeia din zodia Peştilor
Coada se formează în dreapta şi vă rog să nu vă înghesuiţi. Probabil căă nu
sînt destule femei din zodia Peştilor pentru toţi bărbaţii, dar ăsta nu e un motiv să
vă călcaţi în picioare. Va trebui să-ţi aştepţi rîndul şi să speri să ai noroc.
Chiar şi fără astrologie au ajuns la toate urechile zvonuri despre farmecele femeii
din zodia Peştilor. Are şi ea defectele ei, desigur, dar la prima vedere e întruparea
primei iubiri a fiecărui bărbat, poate cu un strop de iepuraş Playboy adăugat
pentru a condimenta amestecul. Cred că ar fi bine să recunoaştem de la început
că femeia modernă, emancipată, cu imaginea ei dură, puternică, a făcut să
1
crească şi mai mult valoarea fetei din Peşti. în atmosfera asta de eliberare de
vechile prejudecăţi sexiste, neptuniana retrasă, drăgălaşă şi neajutorată trebuie
să folosească un par ca să ţină bărbaţii la distanţă.
Nici nu e surprinzător că e atît de căutată. Nativa rareori încearcă să-şi pună în
umbră bărbatul, fie că e al ei cu acte sau nu. Nu are nici cea mai mică, ascunsă şi
nevrotică dorinţă de a-l domina, în nici un fel. El e liber să-i ţină scaunul cînd stă la
masă, să-i aprindă ţigara, să o ajute să-şi pună haina şi să vorbească despre cît de
minunat e el cît îl ţin puternile. Ea nu vrea decît ca el să o protejeze şi să aibă grijă
de ea. E foarte fericită să se sprijine de umărul lui larg şi să-i dea de înţeles,
privindu-l cu chii mari şi plini de uimire, cît e de puternic şi cît de multă nevoie are
ea de el în lumea asta înspăimîntătoare. Gîndeşte-te numai la cîţi lupi stau la
pîndă ca să devoreze Scufiţe Roşii. Numai gîndul la asta poate face o fată să-i vină
să leşine. Chiar dacă nu e chiar aşa de victoriană (deşi multe peştoaice sînt),
nativa va fi o ascultătoare fascinată a tuturor necazurilor lui şi o alinare la vreme
de criză.
Această femeie crede că iubitul, parternerul, tatăl, fratele ei, de fapt, orice bărbat,
poate cuceri lumea şi legat la ochi şi e uimitor de constatat de cît de puţin din
această încredere înduioşătoare a ei e nevoie ca să facă un bărbat să creadă
acelaşi lucru. Şi te mai miri că e atît de căutată... Ea e un refugiu calm, intim, de
linişte şi relaxare pentru mîndrul ei bărbat, departe de lumea dezlănţuită, cu
zgomotul ei. Luminile din bazinul peştoaicei sînt scăzute, liniştitoare şi alină ochii
obosiţi care au fost bombardaţi toată ziua cu lumini de neon şi cifruţele acelea de
la bursă pe care ea nu le-ar putea înţelege nici dacă viaţa ei ar depinde de asta.
(Deşi, dacă viaţa ei ar depinde de asta, probabil că şi-ar ascuţi creionul şi ar
scoate calculatorul).
Iarna, ea poartă mănuşi pufoase, de angora. Primăvara poartă fuste lungi,
vaporoase, delicate. Vara o vei vedea într-un bikini sumar, iar toamna va arăta
adorabil stînd alături de tine pe stadion, cu mîinile în buzunarele tale ca să le
încălzească, întrebîndu-te din cînd în cînd cît e scorul. Ea e etern feminină, în
toate anotimpurile. Cu riscul de a folosi un eufemism, bărbaţii trag la ea ca
muştele la miere.
După numai cîteva vorbe schimbate cu ea şi un bărbat se relaxează instantaneu.
Vede în minte lemne trosnind în foc într-o noapte geroasă de iarnă, sau se
închipuie într-un hamac într-o încîntătoare zi de primăvară, făr să fie sîcîit de
nimeni. Ea îi dă foarte clar de înţeles că nu-l va învinovăţi niciodată pentru
problemele pe care le va avea în carieră sau pentru greşelile săvîrşite accidental.
va fi întotdeauna vina altcuiva din pucntul ei de vedere. Nu va face niciodată
presiuni asupra lui ca să avanseze mai repede pe scara ierarhică. Propriul lui ritm e
perfect pentru ea. Mai e nevoie să explic de ce femeia din Peşti e cea mai
periculoasă amantă din tot zodiacul? AVERTISMENT! După căsătorie s-ar putea săţi
mai dea cîte un ghiont. de fapt, s-ar putea să te îmboldească destul de mult.
într-un fel, aşa-ţi trebuie, dacă te-ai lăsat orbit de farmecele ei. De multe ori ea
poate fi usturător de sarcastică, dar fiecare femeie trebuie să aibă defecte, iar
nativa noastră va fi preponderent blîndă şi nu pusă pe harţă. ca să devină o
adevărată scorpie trebuie să fie sătulă de lenea sau cruzimea extremă a
partenerului şi cine zice că un soţ crud sau leneş nu merită o scorpie? Eu nu. Eu
sînt de partea ei.
Şi-apoi, feminitatea ei delicioasă acoperă orice defecte minore şi în cea mai mar
eparte a timpului, neptuniana e dulce, visătoare şi caldă. deoarece Peştii înoată în
1
ambele direcţii o dată, ea se adaptează superb şi fără proteste la situaţii
conflictuale care le-ar transforma pe majoritatea femeilor în epave nervoase.
Desigur, din cînd în cînd s-ar putea să iasă la suprafaţă din mintea ei de obicei
placidă oarece cuvinte iritate. Există şi peştoaice sensibile, care au fost tratate
dur în copilărie sau adolescenţă şi permit resentimentelor acumulate să scindeze
cele două părţi ale semnului ei zodiacal, ceea ce e foarte trist. O astfel de femeie
devine o persoană singuratică, nwefericită, înotînd mereu cu furie şi dînd nas în
nas cu ea însăşi oriunde ar plonja ca să scape de demonii interiori, fără a-şi da
seama că autocompătimirea şi întoarcerea spre sine a iubirii din firea ei sînt
adevărata otravă. Drogurile, alcoolul şi falsele speranţe ascund adevărul de
privirea ei şi o fac să nu mai vadă bolovanii din rîu, care i-ar putea duce
distrugerea. Dar neptuniana tipică păstrează intactă alăturarea celor doi peşti din
simbolul ei, lăsîndu-i să conlucreze firesc, să plutească unul pe lîngă altul înainte
şi înapoi, astfel încît nu eşti niciodată sigur încotro se îndreaptă ea. Se spune că
zodia Peştilor e o mare adîncă, misterioasă, în care se varsă toate rîurile. Vei avea
mai multe şanse să o prinzi dacă îi cunoşti cîteva dintre secrete.
în primul rînd, e subtilă. Dacă nu mă crezi, întreabă-i pe cei opt soţi ai lui Elizabeth
Taylor. Ea nu e doar subtilă, dar uneori e chiar puţin trişoare cînd îşi pune în minte
să te aibă la degetul cel mic.
Poate că tu cunoşti o neptuniană care poartă un şorţ ecosez şi un surîs timid şi e
însăşi întruparea soţiei devotate, a gospodinei şi a mamei blînde. îţi spui că nu e
nici subtilă nici înşelătoare. Scuză-mi francheţea, dar te înşeli. Cunosc şi eu o
nativă ca cea pe care tu o crezi atît de diferită de ce am spus eu. Femeia asta a
reuşit să rămînă în picioare după pierderea unui copil, după umilinţe, dureri,
tragedii, sărăcie, temeri, plictiseală şi chiar după confuzia provocată de cîteva
perioade cu venituri neaşteptate. A făcut faţă genunchilor juliţi ai copiilor, hainelor
pierdute, mitocăniilor soţului şi unui amestec de rude cum nu ai dori nici
duşmanilor tăi. A înfruntat tot acest ghiveci al soartei cu rezistenţa lui Rocky. Asta
numeşti tu fragilitate? Delicateţe? Şi în ziua de azi, cei doi copii adulţi ai ei o
consideră o creatură fermecătoare, copilăroasă, neajutorată şi vulnerabilă, care
are nevoie de protecţie şi nu pricepe în ruptul capului cum funcţionează
mecansimul yalei.
Neptuniana e încîntător de vagă şi visătoare. Nu ştie boabă de economie, dar
reuşeşte să se îmbrace de parcă ar fi de viţă regală, să gătească deseori cine
somptuoase, să plătească chiria la timp şi să trimită cadouri minunate la ocazii
speciale, toate astea dintr-un venit mai mic decît bacşişurile unui chelner de la o
cîrciumă de cartier. E înconjurată de afecţiunea unui grup eterogen alcătuit din
oamenii cu care intră în contact, precum administratorul, vînzătorul de la
magazinul din colţ, poştaşul, plus vreo cîţiva cîini şi pisici vagaboande şi o mînă de
copii ai vecinilor. S-ar putea să aibă, totuşi, un duşman: bărbatul pe care l-a
refuzat înainte să se mărite cu soţul ei. Probabil că de dezamăgire acesta s-a
înrolat în Legiunea Străină, iar acum mă îndoiesc că ea mai ţine minte cum îl
cheamă. Femei fără inimă, peştoaicele astea... Subtile şi înşelătoare. dar nu
încerca să spui asta vecinilor ei!
Ca şi vînturile de martie, nativa ta va avea multe toane. E îngrozitor de
sentimentală, iar cînd îi sînt rănite sentimentele e în stare să verse rîuri de lacrimi.
Se va uita la tine cu atîta reproş că te vei simţi ca şi cum tocmai l-ai împuşcat pe
iepuraşul de Paşti. Uneori acestor femei le intră în cap că sînt dezastruos de
nepregătite pentru bătăliile feroce şi ambiţia obsesivă necesare pentru a
1
supravieţui. Şi atunci se instalează depresia profundă. în acele momente va trebui
să-i spui că e admirată pentru înţelepciunea ei adîncă, misterioasă şi pentru că e
binecuvîntată cu darul înţelegerii fiecărei fiinţe umane pe care a onorat-o
vreodată cu prietenia ei. De obicei e adevărul adevărat. Cea mai grea lecţie pe
care trebuie să o înveţe este să-şi depăşească timiditatea şi îndoielile. Dacă
temerile ei au rădăcini adînci, se va izola de ceilalţi, apoi se va întreba de ce e
singură. Se teme deseori că deranjează, că insistă prea mult, că profită de
amabilitatea celorlalţi, cînd toate aceste gînduri nu sînt decît în mintea ei, în nici
un caz a altora.
Din cînd în cînd cîte o neptuniană îşi va masca timiditatea şi vulnerabilitatea cu
remarci ironice, poante sarcastice, o faţadă de sofisticare şi o personalitate rece,
independentă. Dar toate astea sînt doar un mecanism de apărare, un
deghizament adoptat ca să-i ascundă nesiguranţa de ochii iscoditori ai oamenilor
duri, care i-ar răni inima blîndă dacă şi-ar expune-o. Cunosc o nativă care-şi
descarcă sufletul scriind adorabile versuri de cîntece, dar în rest e imaginea
clasică a femeii de carieră aspre, nepăsătoare, adică aşa cum vrea să fie văzută
de oameni. Totuşi, nici măcar acest gen de neptuniană nu e în stare să se pună
de-a curmezişul propriei zodii. Cu toată pretinsa ei independenţă, aşteaptă pe
trotuar ca bărbatul cu care e să cheme un taxi. Din punctul de vedere al unei
peştoaice sînt lucruri care pur şi simplu nu se fac, iar unul dintre el este să nu te
comporţi ca o doamnă în public. Astfel, ea păcăleşte o mulţime de bărbaţi, care ar
putea să-i înlăture temerile şi s-o facă să-şi renege des proclamata firmaţie "Cine
are nevoie de un soţ? ăştia nu sînt buni decît să-ţi încurce viaţa". închipuieşte-ţi!
Să auzi aşa ceva de la o femei din Peşti, care are nevoie să aparţină cuiva mai
mult decît are nevoie de aer sau somn.
Neptuniana îşi va dărui toată inima copiilor, mai puţin bucata uriaşă pusă
deoparte pentru tine. îi va iubi pe toţi, dar cei care vor fi mai urîţei, mai slabi, mai
mici sau mai bolnăvicioşi s-ar putea să aibă un pic mai multă iubire din partea ei.
Nu există altă femeie în lume care să înţeleagă ca ea timiditatea băieţeilor sau
problemele adolescentine ale fetelor. Ea va sacrifica orice pentru ca progeniturile
ei să aibă tot ce nu a putut ea avea în copilărie. S-ar putea să fie prea
îngăduitoare, căci disciplinarea copiilor nu îi vine deloc la îndemînă. Dar trebuie
făcută să înţeleagă că lipsa fermităţii e deseori la fel de gravă ca neglijarea
completă a copilului. Explică-i acest lucru cu blîndeţe. va înţelege fără să se
supere şi va începe să fie mai fermă cu cei mici. Multe mame din Peşti reuşesc să
găsească o fericită cale de mijloc între severitate şi blîndeţe, iar copiii lor le sînt
recunoscători toată viaţa.
Neptuniana va accepta bucuroasă să fii tu cel care pune pîinea pe masă. Probabil
că vba prefera să nu intre în competiţia brutală a lumii comerciale, dar o va face
dacă tu ai nevoie disperată de încă un venit. ea s-a cam săturat de lumea aceea
cînd lucra pentru compania aceea mare, buimăcitoare şi te aştepta pe tine să
apari în viaţa ei şi să o salvezi. Nu toate, dar unele native sînt cam cheltuitoare. Sar
putea să aibă nevoie de ajutor ca să înţeleagă de ce nu mai rămîne cu nici un
ban după ce se întoarce de la cumpărături. Dar în caz de urgenţă, se va descurca
şi fără articolele fine cu care îi place să se înconjoare.
Nu uita niciodată cînd e ziua ei, sau aniversarea căsătoriei, sau cea a zilei în care
ai cerut-o de nevastă. Ea nu va uita. N-am să uit niciodată o peştoaică mică,
brunetă, cu ochi verzui, care s-a măritat peste noapte cu un sportiv celebru. Cînd
l-a întrebat, curioasă, cum de i-a venit să o ceară de nevastă, el a răspuns: "Păi, a
1
fost tare ciudat. în ziua aia nici nu-mi trecea prin minte să te cer. Eram în parc,
lîngă lac. Gagicile care stăteau pe-acolo la soare aveau părul ud, lăţos, de la înot
şi arătau încinse şi transpirate, cum stăteau întinse pe bănci. Tu erai sub un
copac, într-o rochie albă, de dantelă, şi arătai atît de proaspătă şi diferită de toate
celelalte...Arătai... ei bine, arătai cam ca o fată".
ăsta e cel mai subtil secret al neptunienei. Fie că îşi urmează chemarea într-o
mînăstire, fie într-un bar, ca şi cîntăreaţă senzuală, ea e fată. Din cap pînă în
picioare. Sută la sută.
Femeia din Taur
Din multe puncte de vedere, femeia din Taur e pîinea lui Dumnezeu, o
combinaţie a multora dintre calităţile rare pe care orice bărbat le caută şi rareori
le găseşte într-o femeie. Chiar dacă are un temperament violent, care poate face
un bărbat puternic să o rupă la fugă sau să se ascundă sub masă, ea nu va
izbucni ca o tornadă devastatoare decît dacă e grav provocată. În mod normal,
dacă n-o chinuieşti peste limitele răbdării umane sau dacă soarta nu-i oferă o
mînă îngrozitor de proastă, ea îşi va juca cinstit cărţile, cu un calm admirabil.
1
Sinceritatea şi onestitatea ei nu sînt ştirbite de nici un fel de jocuri, lacrimi şi alte
trucuri tipic feminine. Fata din Taur are mai mult curaj moral şi emoţional decît
mulţi bărbaţi duri, dar are suficientă încredere în sine ca să te lase pe tine să fii
şeful, dacă asta vrei. Dacă nu, va prelua controlul şi va conduce ea totul, dar ar
prefera de o mie de ori ca situaţia să fie inversată. Ea caută un bărbat adevărat,
pentru că ştie că e o femeie adevărată şi e mîndră de asta. Pentru ea, a fi femeie
nu înseamnă neapărat să flirteze tot timpul, să aibă creier de găină sau să fie o
pisicuţă miorlăită care face pe fragila şi neputincioasa ca să obţină ce vrea. Îţi vei
da seama repede că are opinii proprii şi un creier suficient de puternic ca să nu fie
nevoie să recurgă la şiretlicuri ca să atingă un obiectiv. O femeie Taur are atîta
autocontrol încît ar putea ţine în loc un întreg atelaj de cai (asta ca să-ţi faci o idee
despre forţa voinţei ei ascunse), dacă hotărăşte să şi-l exercite. Dacă are un
ascendent în Berbec sau Leu, ea poate fi uneori capabilă de cruzime sau dese
furtuni emoţionale, iar dacă are influenţe din Peşti sau Gemeni ar putea fi mai
agitată şi nehotărîtă decît alte femei Taur. Dar femeia tipică a acestui semn dă de
cele mai multe ori dovadă de reţinere în toate domeniile. Acesta e un lucru bun,
căci exteriorul ei placid ascunde o senzualitate atît de puternică încît trebuie
ţinută puţin în frîu. Bărbaţii apreciază întotdeauna tendinţa ei nobilă de a lua
oamenii aşa cum sînt, fără să-i judece. Femeia Taur se simte la fel de bine în
compania unui savant care studiază musca Ţeţe în Congo, ca şi în cea a unui
înghiţitor de săbii de la bîlci, atîta timp cît aceştia fac ceea ce îşi doresc şi îşi
exprimă astfel personalitatea. Cînd întîlneşte o persoană pe care o antipatizează
nu declanşează o campanie de distrugere a persoanei respective, ci pur şi simplu
o evită. Această femeie îşi poate trata duşmanii cu o indiferenţă glacială, dar dacă
te numeri printre prietenii ei îţi va fi loială indiferent de perioadele prin care treci.
Hotărîrea cu care îţi este alături la bine şi la greu face ca relaţia dintre Damon şi
Pythias să pară o cunoştinţă întîmplătoare. Poţi să circuli prin oraş cu trotineta, să
te caţări pe un catarg de steag, să ajungi la mititica sau să te duci la birou cu
margarete puse după urechi, ea va găsi întotdeauna o modalitate de a-ţi justifica
gesturile, căci eşti prietenul ei. Dar dacă nu îi acorzi în schimb acelaşi devotament
total va sta îmbufnată într-un colţ, ca un nor negru, apăsător, plin de sentimente
reprimate. Însă asta nu are nici o legătură cu gelozia. Femeia Taur nu va lua în
serios hobby-ul masculin al privitului după fete. Spre deosebire de Leoaice sau de
cele din semnul Berbecului, fata noastră nu se va face purpurie la faţă de furie de
fiecare dată cînd admiri în mod deschis o fată drăguţă. E nevoie de mult mai mult
decît un flirt uşor sau un sărut aplicat pe obrazul unei bune prietene ca să-i
stîrneşti furia taurină. Dacă depăşeşti limita a ceea ce consideră ea că ar fi fair
play se poate transforma într-un monstru al terorii, dar graniţa respectivă e
trasată cu linii foarte generoase. Deci poţi să îi faci cu ochiul drăgălaşei casieriţe
de la magazin, dar nu îi pune prea mult răbdarea la încercare, căci, deşi pare
nesfîrşită, îşi are, totuşi, limitele ei. Dacă n-ai văzut-o niciodată furioasă, fă bine şi
nici n-o stîrni! Femeia din acest semn nu e dominată de scopuri strict intelectuale.
Asta nu înseamnă că nu e inteligentă. Dimpotrivă, mintea ei poate ţine piept cu
succes celor mai deştepţi bărbaţi sau femei, doar că nu i se pare crucial să
înţeleagă teoria relativităţii şi nici nu o interesează foarte mult să se piardă în
discuţii abstracte. Nu e nici impresionată, nici încîntată dacă faci colecţie de
diplome universitare. Una singură e suficientă ca să-i cîştigi respectul. Pentru ea
sînt esenţiale bunul simţ, simţul practic şi capacitatea de a înţelege esenţa
oricărui subiect. Femeia Taur tipică nu e o intelectuală care citeşte filozofie din
1
pură plăcere, iar ideologiile complicate nu sînt punctul ei forte. Picioarele îi sînt
ferm înfipte în pămînt. Ea e o creatură strict fizică. Asta îl va interesa cu siguranţă
pe cititorul bărbat, dar ca să o intereseze şi pe ea un obiect sau o idee, aceasta
trebuie să-i încînte simţurile fine. Dacă încerci să o convingi spunîndu-i că "e bine
pentru ea", că "toată lumea face asta", sau că "o va stimula intelectual" nu vei
reuşi decît s-o faci să caşte. Ca să reacţioneze cu entuziasm sincer, ea trebuie să
găsească o formă sau alta de satisfacţie senzuală în tot ce face. Nu prea vei
vedea o femeie Taur îndesînd nişte flori artificiale într-o vază. Florile ei trebuie să
fie adevărate, să aibă textură şi parfum cinstite. Îi plac buchetele uriaşe de flori de
sezon dintre cele mai simple - de cîmp, dacă se poate. Parfumul ei e de obicei
exotic şi persistent, deşi unele femei Taur înclină spre cealaltă extremă şi preferă
ca părul şi pielea să le miroasă a extrem de curat... şi atît. Această fată e vizibil
mişcată de cearşafurile proaspăt spălate, îmbibate de dulcele miros al soarelui
sau de aroma delicioasă a pîinii coapte în cuptor. O sensibilizează puternic mirosul
cernelii tipografice de pe ziarul de dimineaţă, parfumul îmbătător al ierbii
proaspăt tunse după o ploaie primăvăratică sau aroma de frunze arse toamna. De
aceea, dacă o scoţi în oraş, ar fi spre binele tău să-ţi cumperi un after shave de
calitate, să-ţi bagi în buzunar o frunză arsă, să-ţi dai cu un strop de cerneală
tipografică după urechi şi să dai drumul la aspersoare înainte să o săruţi în faţa
uşii, cînd o aduci acasă. Izurile neplăcute au un efect la fel de puternic asupra ei,
dar în sens invers. Mirosul de peşte proaspăt prins nu o va deranja cu nimic, căci e
natural, dar cel de peşte prăjit... e cu totul altă mîncare de peşte. Şi culorile
reuşesc să-i îmbete simţurile, mai ales cele intense. Fiecare nuanţă de albastru,
de la fumuriu la indigo, îi va slăbi rezistenţa opusă eforturilor tale de seducţie. La
fel şi trandafiriul şi rozul. Poartă o cravată albastră sau o cămaşă roz cînd te duci
la ea în vizită, dar ai grijă să nu le porţi împreună. Nu uita că are un simţ înnăscut
al armoniei şi nu e recomandabil să arăţi ca un tort pentru copii preşcolari.
Mîncarea ei are neapărat gustul care trebuie şi de obicei pune condimente şi
ierburi aromatizante din belşug (doar dacă nu are ascendent în Fecioară sau
Capricorn). Ai grijă să o duci la restaurante cu bucătari excelenţi, căci cu un
hamburger turtit şi o supă chioară nu ai nici o şansă la inima ei. Dacă eşti cu
adevărat un tip norocos, te va invita ea la o cină preparată în casă şi cu siguranţă
o vei cere de nevastă înainte să apuce să servească desertul. Fata asta nu-şi pune
şorţul doar ca să facă frigănele, aşa că e întotdeauna o idee bună să nu mănînci
nimic înainte de a trece pe la ea. Bucătăria ei poate fi o adevărată capcană pentru
bărbaţi. Sunetele armonioase şi imaginile frumoase o atrag ca un magnet.
Majoritatea femeilor tauriene au un pronunţat talent pentru arte sau o fină
capacitate de apreciere a lor. Cînd vorbeşte la telefon, desenele pe care le face
fără să-şi dea seama sînt schiţe în toată regula. Ca să fii sigur că va fi o întîlnire
reuşită, du-o la un concert sau o expoziţie. O femeie Taur care să nu fi fost
niciodată la ţară şi căreia să nu-i placă pescuitul şi călăria este un caz rar. Cu
toată senzualitatea ei, în suflet ea rămîne un băieţoi. Mama Natură o atrage
irezistibil cu chemarea ei, iar fata din acest semn o strînge cu voluptate la sîn.
Dacă vrei să fii beneficiarul aceluiaşi tratament nu pune muzică zgomotoasă şi
dizarmonică în prezenţa ei, nu mînca usturoi înainte de întîlnire şi nici nu purta
culori care se bat cap în cap. În sfîrşit, simţul tactil o face pe femeia Taur să se
plîngă că puloverul tău e aspru şi neplăcut la pipăit. Aproape că e în stare să-ţi
spună ce culoare are o ţesătură doar atingînd-o cu ochii închişi. Materialele
purtate de ea sînt moi şi delicate la atingere, niciodată iritante şi se îmbracă
1
simplu şi cu gust. Natura ei senzuală probabil că nu include purtarea de lenjerie
extrem de sexi şi complicat croită şi nici haine prea sofisticate. Preferă stilul sport
şi îmbrăcămintea practică, scumpă, fără zorzoane şi ornamente, căci la ea
confortul e pe primul plan. Această femeie e rareori pretenţioasă, iar starea ei
emoţională e în general echilibrată, realistă şi plăcută. Oamenii sînt atraşi de
atitudinea ei directă, deschisă, la fel de relaxantă ca o baie fierbinte. Ea adoră
căzile cu apă fierbinte, plină de spumă parfumată, loţiuni şi uleiuri, aşa că baia ei
va arăta probabil ca apartamentele Cleopatrei. Probabil că vei afla pe pielea ta că
unei femei tauriene nu-i place să fie contrazisă, mai ales în public. Nu uita că îi
place să facă lucrurile pe îndelete. Dacă o grăbeşti se va înfuria şi nu-ţi doreşti
asta. Maternitatea i se potriveşte de minune. Îi va alinta pe bebeluşi şi va adora
copiii foarte mici, dar cînd progeniturile se fac mai mărişoare e posibil ca mama
lor să devină prea severă şi pretenţioasă, căci îi vine greu să accepte schimbările
derutante ale adolescenţei. Mama tauriană se înfurie cînd e încălcată disciplina.
Nu va suporta sfidarea şi nu va tolera lenea şi neglijenţa, aşa că cei mici vor trebui
să-şi ţină camerele în perfectă ordine. În afară de aceste impedimente, ea va fi un
părinte bun; copiii şi-o vor aminti ca fiind în primii ani o figură caldă, protectoare,
iar la maturitate o prietenă cu mult simţ al umorului. Anii intermediari, cînd
nerăbdarea adolescentină se va ciocni cu încăpăţînarea Taurului, pot lăsa unele
amintiri neplăcute. Femeia din acest semn nu e niciodată o miorlăită. Rareori se
va plînge de ceva. E genul care va munci ca să-şi întreţină soţul în facultate sau
care îşi ia o a doua slujbă cînd familia e în criză financiară, fără să facă deloc caz
de asta. Ea e în stare să se urce pe o scară ca să răzuie vopseaua sau să
văruiască, cu aceeaşi forţă ca un bărbat, dar are absolută nevoie de somnul ei de
după amiază pentru a-şi păstra puterile. Va merge mîndră alături de bărbatul din
viaţa ei, fără a-l depăşi sau a sta în umbra lui. Multe soţii din Taur îşi ajută soţii la
studii sau la lucru. Nici prin cap nu le trece să fie întreţinute fără a contribui cu
nimic la bunăstarea familiei şi vor fi profund nefericite alături de un bărbat al cărui
aport la problemele casei e nul. Ele detestă orice formă de slăbiciune. Bărbatul
care se însoară cu o femeie a acestui semn nu se va alege cu o plîngăreaţă sau o
vînătoare de avere. Ea va aştepta de la el să aducă banii în casă şi să gestioneze
cu cumpătare finanţele familiei. Va pretinde calitate maximă la aparatură, mobilă
şi mîncare, dar va fi cu ochii în patru după chilipiruri şi e dispusă să aştepte
pentru a-şi cumpăra un obiect de lux îndelung rîvnit. O impresie bună e
importantă pentru ea, aşa că îşi va încuraja soţul să invite la cină oameni influenţi.
Ea va fi însăşi esenţa ospitalităţii, considerînd evenimentul o investiţie pentru
viitor. Femeia Taur poate insufla cu tandreţe forţă bărbatului ei cînd acesta se
consideră învins şi e la fel de pricepută la repararea unei siguranţe sărite ca şi la
prepararea unei plăcinte cu vişine. În inima ei e întotdeauna destul loc şi destulă
dragoste pentru a primi în căminul ei străini şi rude, iar casa ei va fi un refugiu
cald şi luminos în mijlocul furtunii.
Din punctul meu de vedere, anumite lucruri mentionate acolo mi se potriveau altele nu.e greu fii caracterizat doar printr-un simplu horoscop... fiecare are propria sa personalitate, un mod propriu de a percepe lucrurile. daca e criticati horoscopu', nu pe mine :p