Bună. Le-ai atras atenția, într-un sens bun sau mai puțin plăcut. De ce? Tu trebuie sa îți dai seama, noi nu avem de unde cunoaște.
Bună. Dacă ești frumoasă îți dai seama ca oamenii se uită. Posibil sa ai ceva plăcut și sa atragi atenția. Nu m-am gândit ca poate sa deranjeze pe cineva chestia asta . Și eu când merg pe strada și îmi atrage cineva atenția, sa ma uit în ochii persoanei respective. Pur și simplu se întâmplă involuntar.
Te considera frumos/frumoasa sau de multe ori avem noi impresia ca se uita lumea la noi. E normal sa se uite lumea la fata ta, adică când merg pe strada sau ești în autobuz e imposibil sa nu întâlnești privirea altora.
Strada este un loc de contact uman, prin faptul că este utilizată pentru deplasare. În acest perimetru, zonă publică, oamenii interacționează între ei. În comunitățile mai mici, tradiionale sau în cartiere, zone în care oamenii se cunosc, când se întâlnesc, se intersectează, ei se salută, se opresc pentru câteva minute, schimbă câteva vorbe de politețe. Întro- comunitate mare, oraș, municipiu, oamenii trec unul pe lângă altul grăbiți, indiferenți, căci dacă ar sta să se salute, să socializeze, cu sute de oameni, nu ar mai ajunge la timp la destinația dorită. Astfel, trecătorii ( observați termenul folosit, de la -a trece, a trece pe lângă sugerând ceva pasager, efemer, vorba unui șlagăr mai vechi, un trecător, un trenci, o bască și un fular, din miile de pe trotuar...), trec unul pe lângă altul, fără un interes de interacțiune mai profund. Dar în acest spectacol diurn, la deplasare prin oraș, poate fi un personaj de exemplu dta, care să solicite mai intens atenția inconștientă unor trecători ocazionali, anonimi, necunoscuți. Dar acest interses în cazul dtale pare exgerat. Ei nu se uită. ci se holbeaxă. în engleză. to stare. privire. fixă, prelungă, inexplicabilă. Presupun că nu ai o față diformă. ci una agreabilă, dar care este oarecum ieșită din comun prin faptul că este drăguță, atrăgătoare. Dar asta pare a nu explica totuși modul exagerat în care atragi atenția. Atunci eu emit ipoteza că în cazul cel puțin a unei categorii de trecători privitori, bărbați, dta emiți un biocâmp. așa numita aură, care face ca fața dtale să devină mai strălucitoare, ca un nimb o lumină suplimentară, care se vede în in icoane în jurul capetelor sfinților. Este semnalul dtale sexual subliminal pe care dta îl emiți inconștient, care transmite - hai, priviți-mă, doriți-mă, abordați-mă, vorbiți cu mine, am nevoie de iubire, acum, enorm de mult-.
Aceasta este ipoteza mea. Poate fi și așa.
Oare de ce, papusa? Ai nevoie de confirmare la ceva ce stii deja. Intrebarea ta efectiv nu are niciun sens. Daca esti frumusica, d aia se uita lumea la tine. logic, nu?
Poate arunci tu priviri interesante, de acolo curiozitatea pe care o starnesti trecatorilor, care incep sa te analizeze.
Si eu o patesc.
Nu merg pe strada cu ochii in asfalt, ma uit mereu in jur/la ceilalti. Mi-e greu sa ma abtin. Din cauza asta, si ceilalti se uita inapoi la mine, uneori insistent. Poate arat si atipic, nu stiu.
Mi se intampla inclusiv din masina.
PS: si eu ma spal.
Probabil ca esti prea draguta pentru orasul in care locuiesti. Daca poza e a ta, confirmi asta.