In primul rand vreau sa va spun sa nu ma jigniti sau sa ma judecati, dar simt pur si simplu ca de 3-4 zile sufletul meu e la pamant cu totul. Nu am o cauza anume, pur si simplu voi spune ceea ce am pe suflet. Simt ca nimic nu ma mai face fericita, simt ca sunt cu moralul la pamant, orice as face nu ma simt in stare sa fac. Nu am capacitatea de a putea decide in general si nici vointa (pur si simplu nu reusesc sa mi-o impun), imi este frica de schimbare si de evolutie, mai mereu sunt in starea "overthinking" si simt ca ma omoara. Singura placere pe care o mai am e seara cand ma pun in pat si adorm,doar atunci ma simt eliberata. Nu stiu ce e bine si ce e rau. Ma compar cu ceilalti destul de des, nu pot iesi din zona mea de confort nicidecum. Acum o saptamana nu aveam nimic si zilele astea parca simt ca sunt cu totul alta persoana. Ma simt cu stima de sine la pamant, ma simt descurajata. Nu stiu daca e normal/bine ceea ce simt. Si ar mai fi de spus, dar ma opresc aici si va multumesc din suflet pentru cei care ati citit pana aici! Domnul sa va binecuvanteze cu tot ceea ce doriti voi! Si scuze daca am gresit categoria.

O da, si inca cum. Acele momente seara, cand e liniste si nu se mai aude decat zgomotul orasului pe fundal, cand pur si simplu ai vrea sa dureze seara la nesfarsit si sa nu mai vina ziua de maine (sau cel putin in cazul meu). Ar fi mai multe de spus (cum ai spus si tu), prea putin timp, mai multe de comparat, dar la fel, prea putin timp, resurse si necunoscute din partea oamenilor.

Din pacate, eu personal, nu am gasit inca o solutie 100% sigura la aceasta chestie. Dar sa nu vorbim despre mine acum. Legat de ce ai spus tu... Imi pare rau sa aud asta, desi pe de alta parte, imi pare bine. Acest "overthinking" este chiar chinuitor. Insa asta face creierul nostru, este ceva natural. Cum scria intr-o carte draga mie "Sa ii dai creierului un gand, e ca si cand i-ai da unui caine un os". S-au gasit de-a lungul timpului mici portite de iesire din aceste stari, care ar combina activitatea, meditatia, alimentatia sanatoasa, zona de confort. Insa parca mediul exterior este prea toxic pentru a putea permite acestor lucruri sa coexiste in armonie.

Nu te jigneste si nu te judeca nimeni, de ce am face asta?

Este oarecum normal ca nimic sa nu te faca fericita, pana la urma cand iti doresti ceva, acela este un moment in care omul se lasa purtat de val, obtine acel lucru si apoi se trezeste ca vrea altceva, iar perioada dintre aceste doua lucruri... a fost doar o fractiune de secunda de constientizare in mintea omului, iar in realitate cateva zile, luni, ani. De altfel si daca am renunta la aceste ganduri, sperante, dorinte, nu ar fi bine, nu am vrea sa ajungem un nemesis sau ceva.

Oricat de multa rabdare am avea... zilele trec, si nu mai conteaza. Dar in momentul in care zilele trec, acele momente au contat. Deci nu este bine nici asa. Coaja asta in care este blocat omul, este foarte groasa, foarte greu de spart. Chiar si daca scapi de "aceste momente" ele tot o sa revina.

Asa ca, ca solutii temporare pentru a opri acele ganduri ar fi: iti faci alte ganduri, o activitate care sa iti manance timpul si gandurile, alcoolul, sa faci numai ce iti place in viata sau sa atingi iluminarea. Alte solutii nu am descoperit pana acum.

Multumim de binecuvantari si iti doresc tot binele!

PS: Este TPU, nu iti cere scuze pentru categorie si alte cele... poti intreba orice.