Buna tuturor! Cred că o să fie mai lungă povestea mea dar voi in incerca să rezumez. Ideea este că nu mă înțeleg și nu mă voi înțelege niciodată cu tatăl meu din mai multe motive, am fost agresat și supus mai multor violențe în repetate rânduri din copilărie și până după liceu, iar eu sunt scorpion, după cum știți scorpionii sunt sentimentali, eu nu accept violența, nu o iert și nu uit. Oricare ar fi problemele într-o familie nu se rezolvă cu violența. El este din generația veche și chiar are o gândire comunistă și e foarte zgârcit cu banii, adică chiar dacă ar ști că moare tot nu s-ar duce la spital să se trateze. La fel se comportă și cu mama mea și cu sora mea. În toți acești ani nu am avut niciodată prieteni, nu am dus o viață normală de clasele 5-8 sau de liceu că facultate nu am făcut. După cum știm, frica este cea mai eficientă armă de control, mie îmi este și mi-a fost mereu frică de el. In generală, când să ies cu colegii nu îmi dădea bani sau doar să îmi iau eu un suc și înghețată, suc la pahar la 50 bani, nu de fițe, dar ceilalți colegi își făceau cinste cu mai multe rânduri fiecare, eu cu 5 lei nu as fi putut face asta in veci și pururi vecii vecilor, amin. Și eu tocmai din acest motiv nu am putut sa stau la masa cu ei, să ce? Odată ce nu pot să-i cinstesc nici cu un suc expirat nu are rost. Și așa a fost până am terminat clasa a opta, apoi în liceu la fel, cu multe violențe fără prieteni, fără ieșiri in oraș, fără conversații cu o fată față în față, de multe ori m-a lovit peste cap de mi s-a întors creierul in craniu pe interior, simțeam că s-a deconectat și rupt în mine. In tot ceea ce face el, tatăl meu, merge pe principiul zgârceniei, convingere prin violența, când spun că e zgârcit e pe toate planurile, ca să se înțeleagă, pur și simplu modalitatea sau felul cum eu mă îmbrac este tot la decizia lui, că el mereu mergea cu mine când sa iau ceva și normal acolo unde e mai ieftin și cum ii place lui și într-o oarecare măsură să-mi placă și mie. La fel se comportă și cu mama mea și cu sora mea. Menționez că normal locuiesc la sat, dar la liceu am fost la oraș dar aici tatăl meu are un apartament și toți cei patru ani de liceu i-am petrecut cu el în apartament in aceeași cameră, pentru că culmea el lucra in construcții fix în același oraș. Și așa s-au împlinit și 18 ani ai mei și până aproape de douăzeci și unu de ani am lucrat prin apropiere in primul oraș. La douăzeci și doi de ani am prins un serviciu constant la Iași, unde am lucrat până aproape de Crăciun. Asta a fost primul an în care am simțit că cel care m-a maltratat nu poate avea mereu controlul asupra mea. Începând cu douăzeci și doi de ani și până acum la 26 de ani, marea parte am fost plecat la serviciu in afară, Germania, alte câteva țări din Europa și China unde prin diverse companii lucrez in automatizari dar pe salarii mai medii sau mici la început. Cea mai mare schimbare a fost în China, unde am petrecut 6 luni, între timp inventasem un motiv cum că e prea departe și nu o să putem vorbi la telefon pentru că după așa o viață blestemată chiar nu aveam nevoie și chiar am fost convingător. Vorbeam doar cu sora mea rar pe Messenger. Ideea sau concluzia este că eu nu am putut sa fiu niciodată un om normal și stresul pe care îl simt incontinuu de atâția ani, din clasa a 6 m-a distrus și afectat fizic și practic. De la atâtea lovituri peste cap am o memorie slabă, nu pot învăța ceva care să știu și să-mi amintesc pe termen lung. Nu m-am dezvoltat personal îndeajuns, nu am fost la facultate, nu am luat bacalaureatul. Am dat de permis, aproape a 3 oară pentru că prima și a doua oară el m-a forțat dar eu știam că nu pot să țin minte ceea ce învăț și nu o sa meargă. Abia a 3 oară m-am apucat dar fără să am interes prea mare, dar mă apucasem mai de adevaratelea și am luat. Dar pentru ce rost că au trecut 2 ani și ceva și eu nu am avut nici o mașină să conduc, să nu uit și acum in prezent nu mai știu nici indicatoarele, care tot așa le repetasem de vreo 2 ori dar dacă nu conduci e degeaba. Aproape de sfârșitul 2020 mi-a venit ideea ca sa emigrez în altă țară și am ales Australia sau Noua Zeelandă. Cum am ajuns la ideea asta, a fost că în domeniul unde lucrez mă întâlnesc cu alți colegi din toată lumea, de pe toată planeta și asta a fost. Cred că sunt un om care a văzut greul vieții și în viitorul apropiat o să fie nevoie să iau decizii importante. Am avut 2 relații scurte cu 2 fete dar s-au terminat pentru că eu nu am dus o viață normală, cu prieteni sau colegi alaturi și ea, ele au plecat pentru că nu aveau nevoie de durerea mea, să audă cum a crăpat inima in mine atâția ani la rând. Acum din toată viața mea, o voi imparti in 2 părți.
Prima parte ar fi cu emigrarea, aștept să se mai relaxeze restricțiile și voi aplica, împreună cu un agent de emigrare care costă aproape 20.000€. Și sunt foarte hotărât să plec odată din iadul asta care mi-a mâncat pe pâine toată viața, iar chestia ar fi că cei cărora le pasă de mine și nu m-au rănit o să rămână fără mine dar asta e. Nu e problema mea. După ce plec o să mă intereseze doar viața mea, doar cele 24 de ore zilnice și nimic altceva, sunt foarte hotărât să plec, să emigrez să nu aveți dubii, cred că e evident. Am pierdut toată viața, nu mai vreau să pierd ani din viață.
Partea a doua ar fi, că eu stau in N, aproape de Iași și am niște fete la mine în profilul F și îmi place mult de ele, eu iubesc sufletul și inima, nu trebuie să aibă fizic, las inima să aleagă și văd că e că la prima vedere, e chiar fata din vis. Și acum întrebarea mea pentru voi dragi internauți:
Cum credeți că ar trebui să procedez?
Eu nu m-am dezvoltat personal atât de mult dar dacă eu abordez fata și o invit va fi nevoie să-i spun despre viața mea și cum o să reacționeze ea? Adică dacă aș știu că m-ar accepta și m-ar ajuta să mă dezvolt, să reușim împreună ar fi de vis, aș renunța și la emigrare și la toate doar pentru ea, deci până la urmă uneori există o ea, o iubire adevărată și sinceră care ar putea să-mi vindece sufletul meu aproape muribund și fără suflare. Așa cum spun italienii, 'Omnia vincit amor', Iubirea învinge totul. Și ca sa gândesc mai departe la viitorul meu cu ea, pentru că ea locuiește undeva in SE, Constanța sau in apropiere, o să plec evident din Moldova, din locul ăsta blestemat și o să merg acolo la ea, sa locuim acolo, mereu mi-am dorit să locuiesc la mare, așa o să am ocazia. Iar pe cei care m-au rănit nu ii vizitez sau extrem de rar pentru că eu chestia și cu părinții ei nu? Adică părinții cu părinții se vizitează dar eu nu vreau sa fiu prezent. E o situație ciudată și asta, mă înțelegeți. Dar o să merg pe varianta asta că nu o vin in vizită la ei și o să-mi duc viața în liniște și pace lângă mare.
Să nu pară ciudat dar datorită situației mele prima oară în viață am intrat într-o discotecă sau club abia la 22 de ani, a fost în Germania. Înainte nu am fost pentru că tatăl meu nu m-a lăsat, nu a vrut să-mi dea bani și apoi după 18 ani a fost cam la fel. Acuma dacă fata asta mă acceptă trebuie să-i explic că mi-am pierdut și tinerețea degeaba, că nu am fost la club, că nu am prieteni, etc, că trebuie să-mi fac dinții pentru că sunt așa strâmbi deoarece nu mi-a făcut nimeni aparat dentar deoarece nu s-a vrut, nu s-a dorit, nu pentru că tatăl meu nu avea bani. Apoi să-i explic că cel mai dezastruos defect este că nu știu să dansez nu? Odată ce nu am fost in cluburi și nu am luat contact cu o fată adevărată nu e, nu merge așa. Sau poate că cum se numește asta: pierderi de memorie? Ce efect poate avea stresul incontinuu asupra creierului uman timp de aproape 14 ani? Din clasa a 6 cam așa. Să-i explic fetei aceleia nevinovate că trebuie să mă ajute și să mă susțină în toate astea, să merg din nou să învăț legislația și să fac ore de condus cu mașina? Adică fata aceea dragă trebuie să mă susțină, să-mi recapitulez viața, ceea ce putini oameni înțeleg și ar putea face. Ca informație, diferența de vârstă între mine și ea este de doar câteva luni.
Și asta e, puteți răspunde separat cum ați proceda? Atât la partea cu emigrarea cât și la partea a doua, să o abordez pe ea sau nu?
Mulțumesc anticipat și viață frumoasă, nu uitați să iubiți și să fiți iubiți in viață!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook