Buna!
Urmează să mă mut, începe primul meu an de facultate, însă mă simt tare ciudat și o sa îmi fie dor de casa, de părinți, de mătușa mea. Voi cum ați trecut peste aceste sentimente de neliniște? Pe cât de mult mi-am dorit sa incep aceasta nouă etapă din viața, pe atât de mult parca regret că nu mai am încă puțin timp. Parca nu as mai pleca. Trebuie sa merg in București și până acasă fac vreo 330 de km, deci nu pot veni prea des.
Cum ați reușit să treceți peste dorul de casă? Eu parca nu pot sa accept ideea de a pleca.

Dorul te tine cam o saptamana-doua si dupa te distrage facultatea.

Nu-i nimic de speriat fiindca exista messanger, skype, whatsapp, deci nenumarate posibiliatti sa te vezi cu totii pe video, in timp real.
330 km sunt o nimic toata!
Daca dorul este atat de mare te urci in tren la sf de saptamana si duminica seara te intorci, dar vei fii atat de ocupata cu invatatul si cu prieteni noi, ca nu vei avea timp sa te plictisesti sau sa-ti fie atat de dor de cei de acasa.
Eu sunt la 20. 000km de tara si cand mi-a fost de dor de ai mei, ii sunam sau ne vedem online.

Da, cu părinții e mai simplu, dar mătușa mea are 73 de ani și oricât am incercat sa o învăț sa folosească rețelele de socializare, chiar nu am reușit. Îi este greu.
Sunt sigură că mă obișnuiesc, de mica prinții mă lăsau singura și erau plecați aproape toată ziua la munca. Doar că eu nu am mers singura atât de departe pentru mai mult timp.

Lasa ca matusa o poti vedea saptamanal sau cand unul din parinti merge sa o viziteze si porneste skype-ul.
Apoi, pe unchi si matusi oricum nu-i vedem prea des, deci nu-i nici o pierdere, ca o poti vedea in vacante cand vii acasa.

Este vremea sa te maturizezi si sa mergi mai departe in viata singur, fiindca cariera si viata de familie de acum vor depinde numai de tine.
Sa stii ca nu-i nimic de speriat, dimpotriva, te invata sa fii raspunzatoare pentru deciziile luate, pentru cheltuielile facute, pentru tot ce inveti si faci de acum inainte.