Ordonare:
După relevanţă
Un pic mi-e frica desemnul pe care l-ai pus la succes ¤
Daca vrei cu adevarat sa afli calitatile de succes ¤, musai sa te uiti cu atentie la "Citizen Kane" si "All the President's Men". Sunt filme vechi dar te lasa cu ganduri si dai si de calitatile jurnalistului.
Daca nu reusesti sa te concentrezi pe filme vechi, hai cu "The Rum Diary", are si momente haioase cu Johnny Deep, are si cateva cadre foarte reusite, sau unu` f nou "Nightcrawler" ii zice, trebuie sa-l vezi neaparat. Eu ti-as aminti si de productia HBO "Hemingway si Gellhorn". Trebuie sa stii despre Martha Gellhorn cand vrei sa vorbesti de jurnalism, Hemingway a admirat-o si a urat-o deopotriva ca jurnalist de razboi, de succes.
Răspunde
Ciao, Leo.
Off topic puţin, dar legat de filme, am găsit un serial care seamănă, ca atmosfera mai ales, cu True Detective şi m-am gândit că ar trebui să-ţi placă: The Killing (2011).
http://www.imdb.com/title/tt1637727/
Ţi-l recomand cu drag.
Răspunde
Matthew a facut o reclama inspirata din personajul din True Detective iar aici e parodiata acea reclama. Insist sa te amuzi!
Insist!
¤
https://www.youtube.com/watch?v=K69chHMtrs4
...si daca tot ne-a apucat "True Detective", na si "Tiny Detective", e chiar mai faina decat reclama la Lincoln
https://www.youtube.com/watch?v=EGo58GUNi70
Insist, desigur!
(stai sa pun si asta ¤)
Dacă insişti...
Eşti mare figură. Descoperi perle ca un true detective.
Mi-a plăcut şi Citizen Kane, apropo. Mersi fain.
De mâine o să mă apuc şi de restul.
Le-am luam la rând pe toate, în ordinea dată de tine. Excelente filme.
E aşa o încântare să dau peste câteva comori deodată.
Tare ma bucur, pentru ca filmele astea toate adauga ceva in tine!
N-o sa te intreb nici daca ti-a placut Hemingway scriind in picioare la masina de scris, nici cum ti s-a parut pentru un film atat de clasic ca "All the President" sa auzi ca exista unul pe care-l cheama Deep Throat.
O sa-ti spun despre "Nightcrawler", ca tot s-au anuntat nominalizarile Oscar. Eu am fost dezamagita ca nu l-am regasit pe lista propusilor pe Jake Gyllenhaal. Joaca foarte bine. Perfect justificate gesturile lui, limbajul (de lemn) de țăcănit plus mimica aia perfecta. Profilul ideal pentru jurnalistul de succes care trebuie sa vanda cu orice pret stimuli pentru simturi, al jurnalistului care trebuie sa adauge si ingredientul abject daca vrea succes ¤, nu?
Ca film mi se pare ca se impiedica in clisee dar are o poveste eficienta.
Si eu cred ca daca un jurnalist s-ar pune pe vizionat filme specifice si pe citit bine de tot, ar avea sanse pentru un bun inceput dar pun pariu ca dupa 3 ani de facultate obscura sunt jurnalisti care mai mult de intrebarea pusa cu microfonul prin gardul inchisorii "va pare rau ca i-ati strivit capul in menghina?" nu stiu.
Da, e greu să nu te laşi stricat de educaţia standard, parcă menită să plafoneze.
...şi mie mi-au plăcut mult poveştile şi atât de bine jucat rolul unui evident sociopat, un fel de Frankenstein croit din frânturi de discursuri motivaţionale, apucături şi caractere...deşi pe alocuri parcă nesociopaţii din film mă îngrozeau mai mult; cred că asta era şi ideea.
Jurnalismul este un domeniu de activitate foarte dur, competitiv şi chiar futil pe undeva, mai ales de când fiecare al doilea are un blog şi o cameră video montată direct în telefon, mereu la îndemână, graniţele între profesionist şi amator devenind din ce în ce mai difuze.
Chiar l-aş vrea la Oscar...pe Nightcrawler. Merită.
Pai merge la Oscaruri dar pentru scenariu.
Leo, caut o secvenţă dintr-o comedie românească (îmi scapă numele), în care doi mafioţi înarmaţi pun la respect o clasă de drăcuşori.
O ştii?
Mi-o dai?
Aoleu, Filantropica era, am găsit-o.
¤
http://youtu.be/PQJ4yR2vo4Q :))
Știi cu ce iese un absolvent de jurnalism din facultate? Două chestii: tehnica piramidei inversate și afacerea Watergate. Afacerea Watergate doar după nume și film, dar dacă îi pui să intre în detalii despre ce a însemnat majoritatea vor da din umeri. Cert e că ăsta e filmul vedetă al profesiei și e musai recomandat cel puțin o dată de fiecare profesor de la o școală de jurnalism care se respectă. Și după „Toți oamenii președintelui", trebuie neapărat văzut Frost/Nixon - mie mi-a plăcut mai mult decât clasicul cu Hoffman, mai romanțat, seamănă mai mult a film și mai puțin a documentar cu actori.
Cât despre nominalizările de anul ăsta, sunt o glumă sinistră. Chiar dacă m-a cuprins un râs meschin că a fost scăpat din vedere Interstellar la Best picture, e greu să treci cu vederea cum jumate din filmele alea sunt Oscar bait-uri. Dar, mna, are și Oscar rețeta lui.
"Pentru că ești o fire curioasă și îndrăzneață care știe să scrie și să vorbească ai tot ce îţi trebuie să fii jurnalist, așa că te înscrii la Facultatea de Litere la specializarea Jurnalism." Asa incepe vrajeala pe pagina electronica a unei facultati de jurnalism finantata de stat. Curiozitate, indrazneala, stiinta de a vorbi si stiinta scrisului.
4 chestii mari si late.
Daca in locul primelor doua punem tupeul si in cazul ultimelor doua inchidem pur si simplu ochii, iese jurnalistul mediu, ala pe care-l citesc eu in presa sau pe care-l vad pe la teleu. Plus tehnica piramidei inversate si afacerea Watergate, desigur.
"Cât despre nominalizările de anul ăsta" nici Leviatan nu-ti place? Eu, daca la mijloc n-ar fi scoala aia ruseasca de operatorie, aceeasi de pe vremea URSS, consecventa acelorasi principii estetice rusesti, as spune ca ne apropiem de rusi puternic prin genul subiectelor sociale, politice, prin felul de abordare al lor (lupta cu Puterea, disperarea, biserica, dezintegrarea seaca a familiilor, un fel de pustiu in oameni neumplut complet nici cu bautura).
Foarte depresive filmele de la sectiunea straina la Oscar anul asta( singura sectiune pe care eu o imbratisez aproape neconditionat an de an), apasatoare, dar mult mai aproape de adevar decat avalansa ipocrita de la celelalte sectiuni.
Comedie romaneasca? Clasa de dracusori?
Stiu:
https://www.youtube.com/watch?v=7AuP186vvwo
Bingo!
„nici Leviatan nu-ti place?"
De la secțiunea Foreign nu am văzut decât Ida, care în 80 de minute a surprins mai multă profunzime de personaj și de context istoric și socio-politic decât o fac altele pe durate agonizante de + 2 ore jumate. (Apropo de asta, editorii de azi ar trebui să știe să mai lase afară din material - puține filme merită să depășească 2 ore și o fac fără să plictisească).
Mie mi-a plăcut foarte mult Whiplash. Diseară mă duc la Birdman, față de care am așteptări foarte mari și sunt destul de sigur c-o să-mi placă. În rest, Best picture invadat de eroi americani, apoi un picuț de white guilt, apoi biopicuri prin care ne aducem aminte că am avut sau avem genii printre noi, apoi Boyh... ZZZzzz...
Acum, pentru autorul întrebării, uite aici niște viitori jurnaliști de succes:
https://www.youtube.com/watch?v=OUIoVvASj4Y
As fi crezut c-o sa se vorbeasca un pic mai consistent si despre Xavier Dolan si "Mommy"cand colo...ciu-ciu. Pentru mine, baiatul cu sindrom ADHD din Mommy este un personaj la fel de puternic ca si profesorul extrem din Whiplash.
____________________________
LE. Stiu ca asta e o discutie care merita timp mai mult dar ce parere ai despre felul acesta(Whiplash) de a scoate untul din elev? Are dreptul profesorul sa-si abuzeze elevul pentru ca acesta sa obtina performanta? Eu cred ca in cazul inaltei performante scopul scuza mijloacele( n-am crezut c-o sa spun asta ) De la un punct incolo, cand viata unui elev iese din rutina unui om obisnuit, in care munca pentru performanta inseamna ore intregi de tensiune si suprasolicitare, mai poate fi judecata drept excentrica sau dura modalitatea profesorului de a-l implica, de a-l stimula? Ce spui?
E o discuție ce merită întoarsă pe toate părțile. Direcția în care o ia azi școala și societatea e una în care trebuie să ai grijă de sensibilitățile oricărui special snowflake, ca nu cumva să-i dărâmi stima de sine sau să-l faci să se simtă prost, deci discuția rămâne doar la nivel teoretic și ipotetic. Azi un elev se simte abuzat și dacă țipi la el.
Personajul lui J.K. Simmons are o filosofie clară, pe care o afișează scurt într-o linie de dialog: „If you quit you aren't the next Charlie Parker." (parafrază) La el e important, în primul rând, să crezi în talentul tău și în năzuința de a deveni „one of the greats"; dacă nu ai încrederea aceea care îți permite să treci peste tot abuzul, toate injuriile primite, dacă nu ai determinarea necesară să atingi cele mai înalte cote ale performanței artistice, dacă nu ești dispus să lupți pentru a te autodepăși, și cedezi la presiuni, atunci nu poți fi niciodată cel mai bun - fiindcă nu ai crezut tu că poți fi cel mai bun. 99% muncă, 1% talent și inspirație. Pe Andrew îl vedem reușind. Am auzit păreri care spuneau că a fost 100% meritul său și că a reușit ÎN POFIDA profesorul. I beg to differ, fiindcă avem scena de la început, când exersează de unul singur și e găsit de Fletcher; putem compara intensitatea acelui prim exercițiu - când era împins la spate doar de propria sa idee despre propriul talent - cu exercițiile de după ce a dat Fletcher cu el de pâmânt și l-a făcut să realizeze cât mai are de muncă. Eu sunt sigur că puștiul nu ar fi ajuns niciodată la nivelul la care îl vedem la final fără întâlnirea cu Fletcher.
Dar aici se poate spune că așa cum a fost Fletcher, putea fi altul care să-l descopere, cu alte metode. Totuși încrederea lui Andrew în propriul destin era prea puternică - vedem asta și în acea discuție de la masă, cu familia - și aroganța propriului talent prea mare pentru a fi temperată și pusă sub control, pentru a fi direcționată constructiv, de un profesor cu o metodă mai docilă de predare. El nu avea nevoie de o bătaie pe umăr, știa deja că e bun; nici de vorbe domoale atunci când greșea, nu l-ar fi impresionat. Încăpățânarea lui avea nevoie de duritatea lui Fletcher. Deci aș spune că ăsta a fost un caz în care studentul și-a întâlnit profesorul mănușă.
Dar astea sunt cazuri rare; cred că în mare parte acest tip de profesori doar dărâmă stima de sine și încrederea chiar și a unor talente reale, cu mare potențial. Sigur, conform filosofiei lui Fletcher - și tind să fiu de acord cu el, până la un punct - dacă renunți, nu este destinul tău să fii mare. Un punct din care mă despart, fiindcă geniul nu exclude fragilitate, mai ales în cazurile în care vorbim de domenii de artă. De asta profesorul trebuie să fie un mentor și să intuiască exact ce tip de material sunt studenții săi, pentru a ști cum să-i trateze pe fiecare individual. Un profesor care intuiește un talent într-un student - peste restul - dacă dă doi bani pe acel student și vrea ca el să evolueze, și nu dorește doar să-i iasă norma de profesor - îl va trata deosebit față de restul (îmi e profund antipatic modelul scandinav, atât de ridicat în slăvi, în care excepționalitatea e sacrificată pe altarul egalității).
N-am mai ajuns la Birdman azi. Am vărsat o lacrimă de dezamăgire, mi-am șters-o bărbătește, și ne-am ales următoare variantă ce părea rezonabilă - „The water diviner"; eu de obicei le cam dibuiesc din cum e construit posterul cam ce tip de film o să fie, mai ales că era Russell Crowe la regie și protagonist, deci mă așteptam la 2 ore de agonie. Au fost 2 ore de agonie; ochi umezi, pupile dilalate și muzică d-aia însuflețitoare de Hollywood, care se bagă atunci când personajele sunt prea seci sau actorii prea nepricepuți să transmită emoții prin propriile puteri. M-a pălit râsul când niște inși de pe ecran zăceau pe câmpul de bătălie și își dădeau duhul. Am fost numit insensibil. I ain't even mad.
Da, e o discutie care poate fi intoarsa pe toate partile si sunt de acord intru totul cu directia pe care ai dat-o. E vorba ca profesorul invata elevul, il consiliaza si, pentru performanta, il antreneaza iar antrenamentul poate lua forme diverse si eu exclud termenul "political correctness" cand vine vorba de abordarile profesorului. Sigur, nu discut cazurile parintilor tampiti care isi supun copiii unor inimaginabile brutalitati in speranta ca vor obtine micutii performantele de care ei insisi n-au fost in stare, asta nu-i profesorat, nici antrenament ci prostie, discut despre o relatie asumata, justificata elev-profesor iar realizarile exceptionale cer metode exceptionale, asta-i sigur. De aia nu-s de acord cand vad comentarii in care Fletcher este desfiintat, anulat iar Andrew compatimit. Relatia lor e cu mult mai complexa.
Am dat de asta, azi, apropo de „Leviatan".
https://cabalinkabul.wordpress.com/......in-alcool/
Cunosti persoana care a facut analiza filmului?
L-am descoperit acum vreun an, din greșeală. Pe net, nu altceva. Nu ne potrivim la o proporție prea mare de păreri, multe-s chiar contrare, dar îmi place stilul lui acid și ludic. Dar nu știu de ce am impresia că tu-l cunoști personal și nu ai o părere foarte bună despre el
Vorbesti de parca el insusi, la suprafata, s-ar fi caracterizat, esti constient de asta?
Nu sunt sigur că înțeleg, cumva ai vrut să scrii „vorbește", în loc de „vorbești"?
Dacă e așa, atunci da, e foarte posibil ca analiza să fie o reflecție asupra propriei persoane. De altfel, am bănuit de mult că umorul și stilul zeflemitor ascund ceva depresie cronică; dar nu e treaba mea asta. Ce am mai observat la textele lui e că reciclează fragmente din cele vechi și le adaugă la articole noi, acolo unde acele fragmente capătă relevanță sau se potrivesc temei. De exemplu, partea cu bețivii obsedați de respect am mai citit-o la el în alte două părți, cu exact aceleași cuvinte.
Așa de tare te-a supărat analiza?
Am vrut sa scriu ca vorbesti, il analizezi pe 2 randuri folosind ceea ce el insusi cred ca ar fi spus despre sine, asta dovedeste ca l-ai cam citit.
Analiza nu m-a suparat, dimpotriva, mi-a dat cu generozitate pretextul de a -ti pune urmatoarea intrebare. Ce spui de felul in care face analize diverse, lingvistice, literare, istorice, cronici de film, stop-cadre pe secvente din viata si felul in care a scris cartea care i s-a publicat in 2014? Vreau sa spun ca m-a contrariat complet cartea aia( si nu spun asta dupa modelul televiziunilor care cred ca a contraria inseamna a starni), am citit fragmente intregi si nu inteleg de ce a ales subiectul ala, de ce l-a tratat atat de subtire, cui a vrut sa se adreseze? Celor care sa frisoneze la scenele ce antreneaza instinctele de reproducere? Celor foarte rabdatori care sunt datori sa guste constructiile de cuvinte si sa inghita firul narativ atat de dezlanat? Am invartit pe toate partile motivul pentru care ar fi vrut sa scrie si nu inteleg.
Speram ca il cunosti, de vreme ce mi-ai dat tintit referire la filmul analizat de el, il cunosti suficient incat sa banuiesti tu raspunsul pe care il astept.
Eu sa stii ca ma intersectez destul de mult cu ceea ce ia D.A. in vizor, chiar si felul in care gandeste parca l-am regasit intr-o forma sau alta la mine, e greu de crezut sau mai degraba de asumat asta
De pe blogul său nu am vizitat decât cronicile de film, nu am trecut pe la alte secțiuni. De știut îl știu de vreun an prin terți, de pe facebook, dar mi-a atras cu adevărat atenția luna trecută, cu tragedia de la Paris, când ne-am intersectat frecvențele - și mi-a plăcut că el oferea o perspectivă mai din interior în ce privește natura lui Charlie, el fiind cititor fidel. Decriptările lui ale unor numere întregi din publicație m-au ajutat să înțeleg mai bine ce e în mintea acelor oameni. De atunci am început să-l urmăresc și pe Facebook (mai mult acolo mă întâlnesc cu opiniile) și i-am citit și o parte din cronicile de film. Și ultimul articol - cel despre Brătieni - care m-a uns pe suflet. Chiar îmi doresc să apară un intelectual cu destul curaj încât să distrugă o dată pentru totdeauna mitul Brătienilor. Boia a atins subiectul, dar a făcut-o destul de timid. Dacă n-o să apară cineva, o s-o fac eu, cât de curând.
Nu i-am citit cartea, cunosc doar unele pasaje care au apărut în analizele făcute cărții. Nu cred că e genul de literatură pe care aș gusta-o - nu din cauza temei, ci mai degrabă din cauza stilului de limbaj prea încărcat. Mi se pare că abuzează de cuvinte - ori eu sunt adeptul lui „less is more" în ce privește literatura. Radu Paraschivescu îl laudă pentru stilul spontan, spune el, dar mie mi se pare mai degrabă un stil căznit, cu o aglomerație de cuvinte care mai mult obosesc decât încântă. Adică ce ai scos și tu în evidență prin întrebările puse. Nu zic mai multe, fiindcă nu vreau să cad în eroarea de a lansa judecăți bazate pe 5 fragmente scoase aleatoriu din structura textelor. Îi înțeleg lui Alexe, din poziția de lingvist, dragostea pentru cuvinte, dar nu vreau să văd cum dragostea asta se transformă în abuz. În fine, suspend orice altă judecată până ajung să citesc cartea. A rămas însă cu mine replica uneia dintre amorezele sale: „curge din mine pe trecători!" Adică, da, nene - asta da imagine să o plantezi în mintea cititorului. Chapeau bas! :))
Are un interviu dat de curând pentru Adevărul Live, în care vorbește și de carte și tema aleasă, dar din păcate intervievatorul e un imbecil, deci nu mă surprinde că Alexe preferă să nu fie prea comunicativ pe aspectul ăsta.
http://adevarul.ro/......index.html
Ceea ce incercam ieri seara sa spun este ca orice idee fulminanta ar avea domnul D.A., idee pe care s-o expuna pe blog sau in reviste la fel de interesant, din orice domeniu, oricat de atractiv, vine cartea asta aparuta anul trecut si zbuf anuleaza tot, lasand doar intrebarea: Cata credibilitate poate avea un om care scrie o astfel de carte?!
De aceea te rog frumos sa n-o citesti, nu ca-ti pierzi timpul dar iti pierzi disponibilitatea de a citi noi autori si-ar fi pacat, noii autori sunt strabatuti de cuvant, strafulgerati uneori de cuvant intr-un mod nou si neasteptat, ca si cum te-ai fi trezit dintr-o transa indusa de clasici.
(si ca sa nu fim complet pe langa intrebarea pusa, desi D.A. este si jurnalist, o sa adaug semnul mistic din coada intrebarii ¤ si ne-am acoperit, gata) Mersi.
Azi am dat o tură prin librării, voiam, printre altele, să cumpăr și cartea lui Alexe. Nu am găsit-o - cred că nu m-am uitat bine, dar nici n-am întrebat vreun librar, că mi-au furat privirea alte cărți și nu m-a mai interesat prea tare. Nu prea am mai citit beletristică în ultimul an, cu excepția verii, când am intrat un pic în realismul magic, pe care l-am tot evitat. De altfel, azi am venit acasă cu o plasă plină de cărți, dar niciuna nu e beletristică.
Eu nu cred că-i pasă; sau poate-i pasă prea tare și a vrut să-și facă o intrare bazată pe shock value - un pic infantil, dacă asta e. De altfel, nu știu dacă el consideră cu adevărat că schimbă literatura română cu cartea asta (cum l-a lingușit amicul lui, Paraschivescu). Poate a testat piața. Poate, poate, poate... Poate doar nu e un scriitor talentat
Te felicit si-un pic te invidiez, eu nu mai pot intra usor in librarii, au devenit acele locuri comode, cu pernute si muzica in surdina, care comercializeaza si agendute, cescute, ceramica straina de pus pe raft, pixulete, chiar si fursecute, iar oamenii sunt atat de civilizati si cumsecade ca ma cutremura. Eu stiu ca aceia care citesc se impovareaza cu noi si noi intrebari, ar trebui sa-i vad munciti de framantari launtrice, un fel de zombi bantuiti de ultima lectura, cand citesti o carte buna iti pierzi un pic identitatea pentru ca apoi sa-ti rescrii ADN-ul, nu? Ei bine, nu, societatea librariilor sta calma, civilizata, imbracata frumos, frezata si asta ma termina, eu inainte de a citi o carte buna ma vopsesc metaforic pe fata cum se vopsesc de vanatoare salbaticii iar dupa lectura nu-s tocmai o poezie vesela. Nu prea mai intru in librarii, comand de pe net.
Poate doar nu sunt un cititor talentat (vorba ta)
E nasol cu librăriile online, că nu te lasă să răsfoiești. Or eu sunt d-ăla lacom, care „răsfoiește" și pagini întregi sau chiar capitole. Cartea lui Adelin Petrișor, „Țara cu un singur gras", am citit-o cap coadă într-o librărie Diverta și-am pus-o înapoi pe raft. Prost gândit cu fotoliile alea confortabile Fursecuri nu aveau.
M-am bucurat să găsesc „Istoria cinematografiei în capodopere - Vârstele peliculei (1895-1924)", de Tudor Caranfil. În ultima vreme am devenit din ce în ce mai interesat de istoria filmului.
"Fiesta in barlog" de Villalobos am citit-o in librarie la cald, cap-coada, m-am ridicat si-am cumparat 3, sa impart si altor copii, deci nu mai calc in librarii, da?!
Hei, din februarie cand vorbeam si pana azi, august, au trecut ceva luni si sori de zile, am vrut sa aflu daca i-ai citit "roscata amara" a lui Alexe Dan.
Ei bine, i-am citit-o eu, intr-un moment de generozitate pe care vacanta mi-a dat-o. In februarie ma oprisem pe la a 20-a poveste scandaloasa. Am pus mana pe carte, ca tot am platit pe ea 28 lei, si-am zis ca poate am mai crescut din februarie, poate o s-o pricep altfel.
Am inteles-o, sa mor eu. As vrea sa repar impresia pe care am lasat-o initial despre carte dar n-are rost sa ma apuc de vorbit singura.
Da un semn daca ai citit-o!
Tu sau cine a pus mana pe cartea asta.
N-am citit-o, dar tot dau un semn. Ce s-a schimbat?
Cred ca nu s-a schimbat nimic.
Nu apucasem sa ajung la pag 130, "Istoria samanismului romanescu".
Ma oprisera cele 26 de capitole de dinainte, prea umbla scriitorul dupa Vorbă si totul pare făcut. Nici nu stiu daca nu cumva a sacrificat firul povestilor de dragul cuvintelor cu care se joaca sau, mai rau, daca nu cumva a sacrificat si firul povestilor si cuvintele in alt scop.
Nu conteaza.
Am ajuns la "Istoria samanismului romanescu" si am dat peste o imbinare reusita, atat de reusita ca nu m-a mai interesat cum, de ce, pentru cine. Am urmarit, am ras, am vazut efectiv toate scenele, oamenii, situatia, m-am lasat induiosata, revoltata etc.de altfel intreg capitolul este foarte cinematografic si asta i-a dat scriitorului o alta dimensiune-n capul meu, o dimensiune de care aveam nevoie ca sa-l inteleg si sa nu spun ca, pe cat de bun este in a formula anumite idei legate de politica, istorie, lingvistica, viata de zi cu zi, pe atat deprost scrie fictiune. Dupa capitolul 27, eu am zis ca o sa-i cumpar si urmatoarea carte desi... am citit cateva randuri din ceea ce pare a fi urmatorul lui volum si nu-mi place!
Asta m-a îndepărtat și pe mine de beletristica lui: mi se pare că singura lui preocupare e să ne arate nouă ce ditamai vocabularul are. Or, capacitatea de a scrie ficțiune nu se dobândește prin memorarea de dicționare și pe mine orice scriitor m-a pierdut dacă-și îngreunează inutil textele cu balast.
Aș vrea să spun că doar a experimentat, dar nu cred, stilul ăsta căznit îl văd de multe ori și în postările de pe Facebook, prin risipă de cuvinte. E și o glumă, Dan Alexe - Dana Lexe.
https://www.youtube.com/watch?v=F_1EiVAb_O8
In Istoria samanismului romanescu intamplarea este spusa din perspectiva unui copil. El povesteste in numele copiilor care lucreaza si locuiesc la depoul de tramvaie.
Exista un nenea Nebunelea mic, cu ochelari, caruia ii place sa aiba grija de copii, sa le povesteasca facand zgomote scarboase si gesturi exagerate. Nenea Nebunelea este casatorit cu tanti Justina, o femeie care-i atat de grasa incat nu poate veni decat din Biblie, despre care nenea Nebunelea spune ca este greu sa-ti fie drag de o astfel de balena, ea te inghite in fiecare noapte si te scuipa dimineata la loc.
De-a lungul intamplarii povestite de copil, nenea Nebunelea citeste din cand in cand (dar foarte des il apuca, mai ales cand machesc impreuna, copiii si nenea) dintr-o carte misterioasa pe care o scrie, Istoria samanismului romanescu. Este vorba de un caiet legat in piele de ras, in alcarui titlu nenea a adaugat acel"u" la sfarsit ca sa para cartea veche, idee care pe mine m-a cucerit total. In carte Nenea Nebunelea si tanti Justina traverseaza toata istoria neamului, ei devin niste zei blajini, isi schimba numele si sunt nevoiti sa se lupte mereu cu zeul cel rau, Mozol. Copiii de la depou sunt si ei reprezentati in carte, dar nenea nu le da voie niciodata sa puna mana pe acel caiet, pretextul fiind acela ca este atat de blanos incat ar putea sa li se faca asa o scarba nefireasca incat sa nu-si mai revina niciodata bietii copii.
Intamplarea propriu-zisa porneste cand lui nenea Nebunelea ii vine ideea de a face un tramvai clandestin. Cu totii hotarasc sa faca dintr-un tramvai dat la casat unul bun, sa-l puna pe linie intre celelalte tramvaie normale si sa circule cu el, sa incaseze bilete. Nenea Nebunelea a devenit vatmanul, tanti Justina sta in spate, copiii se raspandisc printre scaune, oamenii urca si coboara cu treburi, Nebunelea le citeste tuturor, fie ca vor, fie ca nu la microfon din cartea sa intr-un delir total, babele se inchina, calatorii aplauda. Totul devine frenetic, vesel, calatorii nu mai platesc biletul. Asta pana intra controlorul in tramvai, care, dandu-si seama ca acolo-i un balamuc complet, ii ameninta ca-i denunta la militie. „Militie"? asta inseamna fie ca actiunea se petrece pe vremea lui Ceasca, fie ca acel controlor are o mentalitate de comunist, nu-i asa? In orice caz,"militia" vine sa certifice ca exista un fel de totalitarism in afara depoului, in realitatea din jur, indiferent de regimul politic. Controlorul este aruncat din tramvai din mers, ca un gunoi, calatorii sunt avertizati sa coboare imediat, care cantand, care bombanind nemultumiti, masinile de politie flancheaza tramvaiul. Dupa cm vezi, de data asta e vorba de „politie", eu nu cred ca este o greseala din partea unui scriitor atat de atent la cuvinte, cred ca e vorba despre acea transformare pe care am sufert-o cu totii dupa revolutie, cand n-am mai spus militie ci politie, deci si in acel tramvai, acolo, in drumul hurducait pe sine s-a produs un fel de revolutie care a rasturnat regimul dictatorial. Asta poate fi un amanunt in capul meu, dar mie mi-a placut si nu cred ca este doar o coincidenta pentru ca asta-i atmosfera, una de revolta victorioasa. Cei din masinile de politie sunt numiti „mozoli" mici zei ai raului, Nebunelea ii roaga pe copii sa sara din mers ca niste soricei dintr-o corabie naufragiata, majoritatea sar cand tramvaiul incetineste, copii zapaciti si emotionati. Tramvaiul ia viteza maxima, intra pe un pod f ingust pe care politia nu poate trece in paralel cu nenea Nebunelea. Tanti justina nu-si paraseste barbatul, vine in spatele lui si-l strange tare iontre tatele ei imense, tramvaiul tremura si sare cu viteza de pe sine, sparge balstrada podului si zboara in apa, pentru totdeauna.
Copilul care povesteste toate astea apuca sa ia caietul cu Istoria samanismului romanescu si, inainte sa-lsalte mozolii, deschide caietul care este absolut gol, imaculat. Probabil ca Nebunelea nici nu stia sa scrie dar ce mai conteaza, povestea exista prin copiii depoului.
Am scris asta pentru ca mi-a placut, pentru ca samanismul in sine este tratat atat de naiv, eteric, dincolo de cuvintele unei carti fara cuvinte, paroxistic acolo unde nu te asteptai si pentru ca simt nevoia sa-i fac dreptate, totusi, lui Dana Lexe.
Scuze pentru lungimea textului si multumesc mult pentru video!
Draga 554560, m-am intalnit astazi cu un jurnalist de la noi, din provincie, si din una in alta l-am intrebat care ar fi o calitate a unui jurnalist de succes. Mi-a spus razand ca niciodata adevarul nu trebuie lasat sa strice o stire cu potential. Asta inseamna succesul.
Talent, fler, imaginație în pregătirea/găsirea subiectelor, precizie, corectitudine (în informație), curiozitate, acuratețe, coerență, simțul dezvoltat al știrii, suspiciunea față de surse, responsabilitate, tupeu→ amestecat cu puțin umor ( dar, fără a te transforma în clovn), rezistență la stres, asumarea răspunderii etc
O descriere amuzantă, găsești aici:
http://i.imgur.com/MfRfThK.jpg
Un jurnalist de succes este acela care se dedica carierei de jurnalist in primul rind si nu succesului la public.
Un jurnalist de succes nu inceaca sa face educatia publicului ci prezinta date interesante, aprinde reflectoare asupra unor situatii incit publicului sa-i fie usor sa traga concluzii.
Un jurnalist de succes respecta dreptul persoanelor publice de a avea o viata privata si de a face orice greseli omenesti care nu au legatura cu functia lor publica.
Poate ca un jurnalist cu acest profil nu va avea un succes imediat de masa, dar intr-o perspectiva ceva mai lunga va lasa ceva in urma lui. Si va fi si cautat si platit.
Un punct de vedere de cititor.
„Un jurnalist de succes respecta dreptul persoanelor publice de a avea o viata privata si de a face orice greseli omenesti care nu au legatura cu functia lor publica."
Asta.
Am epuizat un seminar întreg la facultate încercând să-i explic profesoarei (jurnalistă de investigații cu ștaif) că eu ca jurnalist (nu-s jurnalist, n-o să fiu, dar mă puneam în poziția unuia) n-o să public o informație primită la primă mână, în exclusivitate, despre o relație extraconjugală a vreunui mare politician. O să fac, în schimb, investigații referitoare la cine e respectiva/respectivul amant/ă și dacă acea relație s-ar dovedi păguboasă exercitării funcției de către cel prins cu mâța.
Ea argumenta că informația privind o relație extraconjugală - de sine stătătoare - aruncă o lumină asupra moralității personajului. E-te, fâs! Pe mine mă interesează ce face în funcție, nu cum își petrece timpul liber.
Perspectivă de cetățean și cititor.
Ai dreptate!
Confuzia de valori e fundamentala si se autointretine in societate. Si nimic nu spune ca un profesor e imun la asta. Desi...
Culmea este ca acest "exces de exigenta" in privinta "moralitatii" unor personaje publice nu duce la o calitate mai buna a acestora.
Dimpotriva, in timp ce societatea isi iroseset energia numarind posetele scumpe si amantele acestora, dumnealor, unii dintre ei, isi desfasoara in siguranta afacerile dubioase.
E un caz tipic de distragere a atentiei pe care pungasii il cunosc bine cind iti sustrag portofelul. Sa nu te uiti niciodata la ceeace sare in ochi la pungas pentru ca in felul asta îi dai timp sa opereze.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
