Calităţile unui jurnalist de succes¤

Vorbesti de parca el insusi, la suprafata, s-ar fi caracterizat, esti constient de asta?

Nu sunt sigur că înțeleg, cumva ai vrut să scrii „vorbește", în loc de „vorbești"?

Dacă e așa, atunci da, e foarte posibil ca analiza să fie o reflecție asupra propriei persoane. De altfel, am bănuit de mult că umorul și stilul zeflemitor ascund ceva depresie cronică; dar nu e treaba mea asta. Ce am mai observat la textele lui e că reciclează fragmente din cele vechi și le adaugă la articole noi, acolo unde acele fragmente capătă relevanță sau se potrivesc temei. De exemplu, partea cu bețivii obsedați de respect am mai citit-o la el în alte două părți, cu exact aceleași cuvinte.

Așa de tare te-a supărat analiza?

Am vrut sa scriu ca vorbesti, il analizezi pe 2 randuri folosind ceea ce el insusi cred ca ar fi spus despre sine, asta dovedeste ca l-ai cam citit.
Analiza nu m-a suparat, dimpotriva, mi-a dat cu generozitate pretextul de a -ti pune urmatoarea intrebare. Ce spui de felul in care face analize diverse, lingvistice, literare, istorice, cronici de film, stop-cadre pe secvente din viata si felul in care a scris cartea care i s-a publicat in 2014? Vreau sa spun ca m-a contrariat complet cartea aia( si nu spun asta dupa modelul televiziunilor care cred ca a contraria inseamna a starni), am citit fragmente intregi si nu inteleg de ce a ales subiectul ala, de ce l-a tratat atat de subtire, cui a vrut sa se adreseze? Celor care sa frisoneze la scenele ce antreneaza instinctele de reproducere? Celor foarte rabdatori care sunt datori sa guste constructiile de cuvinte si sa inghita firul narativ atat de dezlanat? Am invartit pe toate partile motivul pentru care ar fi vrut sa scrie si nu inteleg.
Speram ca il cunosti, de vreme ce mi-ai dat tintit referire la filmul analizat de el, il cunosti suficient incat sa banuiesti tu raspunsul pe care il astept.
Eu sa stii ca ma intersectez destul de mult cu ceea ce ia D.A. in vizor, chiar si felul in care gandeste parca l-am regasit intr-o forma sau alta la mine, e greu de crezut sau mai degraba de asumat asta

De pe blogul său nu am vizitat decât cronicile de film, nu am trecut pe la alte secțiuni. De știut îl știu de vreun an prin terți, de pe facebook, dar mi-a atras cu adevărat atenția luna trecută, cu tragedia de la Paris, când ne-am intersectat frecvențele - și mi-a plăcut că el oferea o perspectivă mai din interior în ce privește natura lui Charlie, el fiind cititor fidel. Decriptările lui ale unor numere întregi din publicație m-au ajutat să înțeleg mai bine ce e în mintea acelor oameni. De atunci am început să-l urmăresc și pe Facebook (mai mult acolo mă întâlnesc cu opiniile) și i-am citit și o parte din cronicile de film. Și ultimul articol - cel despre Brătieni - care m-a uns pe suflet. Chiar îmi doresc să apară un intelectual cu destul curaj încât să distrugă o dată pentru totdeauna mitul Brătienilor. Boia a atins subiectul, dar a făcut-o destul de timid. Dacă n-o să apară cineva, o s-o fac eu, cât de curând.

Nu i-am citit cartea, cunosc doar unele pasaje care au apărut în analizele făcute cărții. Nu cred că e genul de literatură pe care aș gusta-o - nu din cauza temei, ci mai degrabă din cauza stilului de limbaj prea încărcat. Mi se pare că abuzează de cuvinte - ori eu sunt adeptul lui „less is more" în ce privește literatura. Radu Paraschivescu îl laudă pentru stilul spontan, spune el, dar mie mi se pare mai degrabă un stil căznit, cu o aglomerație de cuvinte care mai mult obosesc decât încântă. Adică ce ai scos și tu în evidență prin întrebările puse. Nu zic mai multe, fiindcă nu vreau să cad în eroarea de a lansa judecăți bazate pe 5 fragmente scoase aleatoriu din structura textelor. Îi înțeleg lui Alexe, din poziția de lingvist, dragostea pentru cuvinte, dar nu vreau să văd cum dragostea asta se transformă în abuz. În fine, suspend orice altă judecată până ajung să citesc cartea. A rămas însă cu mine replica uneia dintre amorezele sale: „curge din mine pe trecători!" Adică, da, nene - asta da imagine să o plantezi în mintea cititorului. Chapeau bas! :))

Are un interviu dat de curând pentru Adevărul Live, în care vorbește și de carte și tema aleasă, dar din păcate intervievatorul e un imbecil, deci nu mă surprinde că Alexe preferă să nu fie prea comunicativ pe aspectul ăsta.
http://adevarul.ro/......index.html

Ceea ce incercam ieri seara sa spun este ca orice idee fulminanta ar avea domnul D.A., idee pe care s-o expuna pe blog sau in reviste la fel de interesant, din orice domeniu, oricat de atractiv, vine cartea asta aparuta anul trecut si zbuf anuleaza tot, lasand doar intrebarea: Cata credibilitate poate avea un om care scrie o astfel de carte?!
De aceea te rog frumos sa n-o citesti, nu ca-ti pierzi timpul dar iti pierzi disponibilitatea de a citi noi autori si-ar fi pacat, noii autori sunt strabatuti de cuvant, strafulgerati uneori de cuvant intr-un mod nou si neasteptat, ca si cum te-ai fi trezit dintr-o transa indusa de clasici.
(si ca sa nu fim complet pe langa intrebarea pusa, desi D.A. este si jurnalist, o sa adaug semnul mistic din coada intrebarii ¤ si ne-am acoperit, gata) Mersi.

Azi am dat o tură prin librării, voiam, printre altele, să cumpăr și cartea lui Alexe. Nu am găsit-o - cred că nu m-am uitat bine, dar nici n-am întrebat vreun librar, că mi-au furat privirea alte cărți și nu m-a mai interesat prea tare. Nu prea am mai citit beletristică în ultimul an, cu excepția verii, când am intrat un pic în realismul magic, pe care l-am tot evitat. De altfel, azi am venit acasă cu o plasă plină de cărți, dar niciuna nu e beletristică.

Eu nu cred că-i pasă; sau poate-i pasă prea tare și a vrut să-și facă o intrare bazată pe shock value - un pic infantil, dacă asta e. De altfel, nu știu dacă el consideră cu adevărat că schimbă literatura română cu cartea asta (cum l-a lingușit amicul lui, Paraschivescu). Poate a testat piața. Poate, poate, poate... Poate doar nu e un scriitor talentat

Te felicit si-un pic te invidiez, eu nu mai pot intra usor in librarii, au devenit acele locuri comode, cu pernute si muzica in surdina, care comercializeaza si agendute, cescute, ceramica straina de pus pe raft, pixulete, chiar si fursecute, iar oamenii sunt atat de civilizati si cumsecade ca ma cutremura. Eu stiu ca aceia care citesc se impovareaza cu noi si noi intrebari, ar trebui sa-i vad munciti de framantari launtrice, un fel de zombi bantuiti de ultima lectura, cand citesti o carte buna iti pierzi un pic identitatea pentru ca apoi sa-ti rescrii ADN-ul, nu? Ei bine, nu, societatea librariilor sta calma, civilizata, imbracata frumos, frezata si asta ma termina, eu inainte de a citi o carte buna ma vopsesc metaforic pe fata cum se vopsesc de vanatoare salbaticii iar dupa lectura nu-s tocmai o poezie vesela. Nu prea mai intru in librarii, comand de pe net.
Poate doar nu sunt un cititor talentat (vorba ta)

E nasol cu librăriile online, că nu te lasă să răsfoiești. Or eu sunt d-ăla lacom, care „răsfoiește" și pagini întregi sau chiar capitole. Cartea lui Adelin Petrișor, „Țara cu un singur gras", am citit-o cap coadă într-o librărie Diverta și-am pus-o înapoi pe raft. Prost gândit cu fotoliile alea confortabile Fursecuri nu aveau.

M-am bucurat să găsesc „Istoria cinematografiei în capodopere - Vârstele peliculei (1895-1924)", de Tudor Caranfil. În ultima vreme am devenit din ce în ce mai interesat de istoria filmului.

"Fiesta in barlog" de Villalobos am citit-o in librarie la cald, cap-coada, m-am ridicat si-am cumparat 3, sa impart si altor copii, deci nu mai calc in librarii, da?!

Draga 554560, m-am intalnit astazi cu un jurnalist de la noi, din provincie, si din una in alta l-am intrebat care ar fi o calitate a unui jurnalist de succes. Mi-a spus razand ca niciodata adevarul nu trebuie lasat sa strice o stire cu potential. Asta inseamna succesul.

Hei, din februarie cand vorbeam si pana azi, august, au trecut ceva luni si sori de zile, am vrut sa aflu daca i-ai citit "roscata amara" a lui Alexe Dan.
Ei bine, i-am citit-o eu, intr-un moment de generozitate pe care vacanta mi-a dat-o. In februarie ma oprisem pe la a 20-a poveste scandaloasa. Am pus mana pe carte, ca tot am platit pe ea 28 lei, si-am zis ca poate am mai crescut din februarie, poate o s-o pricep altfel.
Am inteles-o, sa mor eu. As vrea sa repar impresia pe care am lasat-o initial despre carte dar n-are rost sa ma apuc de vorbit singura.
Da un semn daca ai citit-o!
Tu sau cine a pus mana pe cartea asta.

N-am citit-o, dar tot dau un semn. Ce s-a schimbat?

Cred ca nu s-a schimbat nimic.
Nu apucasem sa ajung la pag 130, "Istoria samanismului romanescu".
Ma oprisera cele 26 de capitole de dinainte, prea umbla scriitorul dupa Vorbă si totul pare făcut. Nici nu stiu daca nu cumva a sacrificat firul povestilor de dragul cuvintelor cu care se joaca sau, mai rau, daca nu cumva a sacrificat si firul povestilor si cuvintele in alt scop.
Nu conteaza.
Am ajuns la "Istoria samanismului romanescu" si am dat peste o imbinare reusita, atat de reusita ca nu m-a mai interesat cum, de ce, pentru cine. Am urmarit, am ras, am vazut efectiv toate scenele, oamenii, situatia, m-am lasat induiosata, revoltata etc.de altfel intreg capitolul este foarte cinematografic si asta i-a dat scriitorului o alta dimensiune-n capul meu, o dimensiune de care aveam nevoie ca sa-l inteleg si sa nu spun ca, pe cat de bun este in a formula anumite idei legate de politica, istorie, lingvistica, viata de zi cu zi, pe atat deprost scrie fictiune. Dupa capitolul 27, eu am zis ca o sa-i cumpar si urmatoarea carte desi... am citit cateva randuri din ceea ce pare a fi urmatorul lui volum si nu-mi place!

Asta m-a îndepărtat și pe mine de beletristica lui: mi se pare că singura lui preocupare e să ne arate nouă ce ditamai vocabularul are. Or, capacitatea de a scrie ficțiune nu se dobândește prin memorarea de dicționare și pe mine orice scriitor m-a pierdut dacă-și îngreunează inutil textele cu balast.

Aș vrea să spun că doar a experimentat, dar nu cred, stilul ăsta căznit îl văd de multe ori și în postările de pe Facebook, prin risipă de cuvinte. E și o glumă, Dan Alexe - Dana Lexe.
https://www.youtube.com/watch?v=F_1EiVAb_O8

In Istoria samanismului romanescu intamplarea este spusa din perspectiva unui copil. El povesteste in numele copiilor care lucreaza si locuiesc la depoul de tramvaie.
Exista un nenea Nebunelea mic, cu ochelari, caruia ii place sa aiba grija de copii, sa le povesteasca facand zgomote scarboase si gesturi exagerate. Nenea Nebunelea este casatorit cu tanti Justina, o femeie care-i atat de grasa incat nu poate veni decat din Biblie, despre care nenea Nebunelea spune ca este greu sa-ti fie drag de o astfel de balena, ea te inghite in fiecare noapte si te scuipa dimineata la loc.
De-a lungul intamplarii povestite de copil, nenea Nebunelea citeste din cand in cand (dar foarte des il apuca, mai ales cand machesc impreuna, copiii si nenea) dintr-o carte misterioasa pe care o scrie, Istoria samanismului romanescu. Este vorba de un caiet legat in piele de ras, in alcarui titlu nenea a adaugat acel"u" la sfarsit ca sa para cartea veche, idee care pe mine m-a cucerit total. In carte Nenea Nebunelea si tanti Justina traverseaza toata istoria neamului, ei devin niste zei blajini, isi schimba numele si sunt nevoiti sa se lupte mereu cu zeul cel rau, Mozol. Copiii de la depou sunt si ei reprezentati in carte, dar nenea nu le da voie niciodata sa puna mana pe acel caiet, pretextul fiind acela ca este atat de blanos incat ar putea sa li se faca asa o scarba nefireasca incat sa nu-si mai revina niciodata bietii copii.
Intamplarea propriu-zisa porneste cand lui nenea Nebunelea ii vine ideea de a face un tramvai clandestin. Cu totii hotarasc sa faca dintr-un tramvai dat la casat unul bun, sa-l puna pe linie intre celelalte tramvaie normale si sa circule cu el, sa incaseze bilete. Nenea Nebunelea a devenit vatmanul, tanti Justina sta in spate, copiii se raspandisc printre scaune, oamenii urca si coboara cu treburi, Nebunelea le citeste tuturor, fie ca vor, fie ca nu la microfon din cartea sa intr-un delir total, babele se inchina, calatorii aplauda. Totul devine frenetic, vesel, calatorii nu mai platesc biletul. Asta pana intra controlorul in tramvai, care, dandu-si seama ca acolo-i un balamuc complet, ii ameninta ca-i denunta la militie. „Militie"? asta inseamna fie ca actiunea se petrece pe vremea lui Ceasca, fie ca acel controlor are o mentalitate de comunist, nu-i asa? In orice caz,"militia" vine sa certifice ca exista un fel de totalitarism in afara depoului, in realitatea din jur, indiferent de regimul politic. Controlorul este aruncat din tramvai din mers, ca un gunoi, calatorii sunt avertizati sa coboare imediat, care cantand, care bombanind nemultumiti, masinile de politie flancheaza tramvaiul. Dupa cm vezi, de data asta e vorba de „politie", eu nu cred ca este o greseala din partea unui scriitor atat de atent la cuvinte, cred ca e vorba despre acea transformare pe care am sufert-o cu totii dupa revolutie, cand n-am mai spus militie ci politie, deci si in acel tramvai, acolo, in drumul hurducait pe sine s-a produs un fel de revolutie care a rasturnat regimul dictatorial. Asta poate fi un amanunt in capul meu, dar mie mi-a placut si nu cred ca este doar o coincidenta pentru ca asta-i atmosfera, una de revolta victorioasa. Cei din masinile de politie sunt numiti „mozoli" mici zei ai raului, Nebunelea ii roaga pe copii sa sara din mers ca niste soricei dintr-o corabie naufragiata, majoritatea sar cand tramvaiul incetineste, copii zapaciti si emotionati. Tramvaiul ia viteza maxima, intra pe un pod f ingust pe care politia nu poate trece in paralel cu nenea Nebunelea. Tanti justina nu-si paraseste barbatul, vine in spatele lui si-l strange tare iontre tatele ei imense, tramvaiul tremura si sare cu viteza de pe sine, sparge balstrada podului si zboara in apa, pentru totdeauna.
Copilul care povesteste toate astea apuca sa ia caietul cu Istoria samanismului romanescu si, inainte sa-lsalte mozolii, deschide caietul care este absolut gol, imaculat. Probabil ca Nebunelea nici nu stia sa scrie dar ce mai conteaza, povestea exista prin copiii depoului.

Am scris asta pentru ca mi-a placut, pentru ca samanismul in sine este tratat atat de naiv, eteric, dincolo de cuvintele unei carti fara cuvinte, paroxistic acolo unde nu te asteptai si pentru ca simt nevoia sa-i fac dreptate, totusi, lui Dana Lexe.
Scuze pentru lungimea textului si multumesc mult pentru video!