Hm...
Am mers intr-o vacanta si acolo am mai intalnit alti oameni, printre care un copil, cu par lung, cret care ii intra in ochi. Avea geaca pe el.Eu eram cu 2 amice de-a mele si vorbeam despre copilul acela. Apoi eu intreb brusc : "Dar e fata sau baiat? ". Cred ca m-a auzit ca s-a uitat urat la mine dupa.
Nu-mi aduc aminte care a fost cea mai mare, am făcut prea multe, dar e una care a avut consecințe mari
Aveam în jur de 7 ani și am mers la bunici pentru a merge la struguri. Spre surprinderea mea și ghionul tuturor, tata mi-a propus să pun câteva sticle de apă.
Am luat primele sticle care mi-au fost la îndemână, dar puțin mai târziu, am aflat că nu era apă.
V-ați prins.
Vreau să spun că, după ce a fost greșeala mea, eu am fost cea care am plătit-o. Am fost foarte însetată și cum într-adevăr credeam că e apă, am băut înghițituri foarte mari.
Și da, în timp ce sor'mea murea de sete, eu muream din cauza gâtului ce mă ardea.
Una din gafele mele din copilărie a fost pierderea sorei mele.Eu eram cică sora mare, dar m-am enervat și am plecat.La scurt timp m-am dus după ea în locul în care făceam picnicuri de obicei, dar ea plecase...
Important e că a știut să se întoarcă.
SϋffℓεΤĐεCσρίℓ întreabă:
Cipi1212 întreabă: