Care e diferența dintre a iubi un părinte, un frate, un prieten și a iubi o persoană de sex opus (sau nu) cu care suntem sau am vrea să fim într-o relație de cuplu? Știu ce înseamnă complexul Oedip. Dar el reprezintă doar o fațetă a subiectului abordat. E o abordare mult prea simplistă. Aici nu vorbesc despre dacă ar trebui sau nu să facem sex cu părinții sau frații. Nu despre a include sexul într-o iubire care a depășit granițele interesului personal. Ci despre a oferi acea dragoste necondiționată, menționată în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cuiva cu care trăim o interacțiune de tip sexual. Nu vorbim musai de relații ci despre a putea avea o aventură de o noapte sau întâlniri perioadice pentru sex, chestie din care iubirea să fie un ingredient puternic, un potențator extraordinar care îi va duce pe amândoi pe culmile extazului orgasmic.
1 Corinteni, 13:
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
De unde și până unde capătă autoritate noțiunea de sex ca adevăr suprem al unei diferențe între iubire și iubire? Există chiar pentru acest ultim partener de viață din enumerarea precedentă (oare ultim și în cronologic?) apelativul de persoană iubită. Dar oare cât sens și adevăr conține? De ce socotim că există două iubiri distincte? Oare nu doar pentru că în cadrul uneia am inventat accepțiunea socială a sexului? Este adânc înrădăcinată în societatea noastră, ca în mai toate cele așa zis moderne ideea că ne îndrăgostim. Ne înflăcărăm, ne simțim atrași de estetic, de anumite forme și dimensiuni, numite de unii și indicatorul fitness (al sănătății). Lucru valabil în genere privind atracția din punctul de origine al identității masculine spre linia de sosire al femininului. Dar pe alocuri și din punctul de origine al identității feminine spre linia de sosire al masculinului. Științific vorbind, femeile vor avea tentația de a-și înșela partenerul de cuplu, cu un partener pe care instinctiv printr-un calcul făcut vizual îl vor considera ofertant din punct de vedere al genelor. Lucru despre care s-a spus că se întâmplă preponderent la ovulație. De ce să nu considerăm motivul acestei particularități feminine, inginerie divină (sau naturală) ca fiind un adevăr general și al bărbatului? De ce femeia vrea gene mai bune pentru copil, iar bărbatul ar vrea doar sex? Nu cred că pot fi contrazis când spun că există (fie și dacă am reduce la 1 acest există) femei rotunjoare care s-ar pricepe ceva mai bine în tainele amorului decât altele care sunt mai sănătoase. Și totuși femeia nu înșeală doar la ovulație și nu doar pe baza indicatorului de fitness. O femeie în adevăratul sens al cuvântului va "înșela" pe termen lung partenerul de sex "perfect" fizic pentru că în lipsa altor calități nu îl va face tată. Desigur nu luăm în considerare aici șiretlicuri, dorințe de parvenire. Vorbim despre cum arată o relație sănătoasă de cuplu, care produce evoluție și nu regres pentru ambii parteneri. Atunci când matematica devine o știință fadă pentru că 1 + 1 nu mai fac 2. Dar oare bărbatul e chiar așa de dispus să își "ia" un partener de viață frumos și cam atât? Dacă vorbim despre un om de succes, mă cam îndoiesc. Ne pierdem atât de mult în ideea superficialității, ipocriziei, parazitismului din relațiile de cuplu încât tindem să luăm în considerare iubirea privind printr-un filtru de lumină al perversiunii inventate post iubire.
Ca să vedem ce înseamnă și ce nu înseamnă iubirea trebuie, ceea ce prea puțini fac, să scoatem din ecuație toate calculele puterii, autorității.
Îndrăznesc să spun că și persoanele care se văd doar pentru sex se iubesc. Este o artă în a ști să nu îi ceri nimic celuilalt, dar să îi oferi totul. Și ce numim curv e și curvari ar putea fi mai sfinți decât noi. Nu în accepțiunea socială poate sau religioasă (lucru care mă dezgustă), dar cu precădere în ce privește noțiunea de iubire.
Mi se pare eronată ideea conform căreia nu e bine să iubim decât după un timp de relație. Că inițial e atracția sexuală și abia după poate fi vorba de lucrurile acestea. Seducția este o artă și e important să știi cum poți face persoana cealaltă să se simtă frumoasă, atrăgătoare, pasională. Dar în egală măsură trebuie să pui pe masă și direcția, scopul. Dacă este o persoană care nu gustă galanteriile înseamnă doar că nu e pentru tine. Dar iubirea trebuie exprimată, tandrețea este leagănul pasiunii care odată consumată renaște mai puternică. Iubirea e un contract care trebuie semnat zilnic și fără de care orice relație e o închisoare cu gratii de trecut sau viitor. Are sens să iubești mai târziu doar dacă privești din punctul de vedere al sacrificiilor, al iubirii celuilalt mai presus de tine. Dar asta e valabil și după ani și ani de relație, după căsătorie eventual. Compasiunea care nu te include și pe tine nu este compasiune. E adevărat că la început nu cunoști suficient o persoană astfel încât să fie vorba de promisiuni și nu e recomandat să ne amăgim, să ne facem tot felul de scenarii despre cum vom trăi împreună cu noul partener restul anilor. Însă o nouă interacțiune umană trebuie să vină cu un cec în alb. Dai credit celuilalt până te dezamăgește. Fără să fii vulnerabil nu poți iubi, nici măcar pe tine. La începutul unei relații trebuie să pornești de la ideea că vei face tot ce îți stă în putință să meargă. La fel ca la o grădină vei oferi timp, căldură sufletească și vei uda zilnic toate lucrurile bune pe care le face partenerul. Vorbim despre respect, cultivarea caracterului, a nu dori să îți fie bine ție pe seama celuilalt. O relație trebuie să vină și cu un bagaj de iubire pentru că oricum venim și cu lucruri toxice după noi. Trebuie să ne dorim să însuflețim cealaltă persoană, să o încurajăm să devină cea mai bună versiune a ei. Să credem în ea mai mult decât crede ea însăși. Să o iubim cel mai mult atunci când merită cel mai puțin. Atâta timp cât suntem dispuși să ascultăm și să înțelegem că nimic din ce face persoana cealaltă nu are legătură strictă cu noi. Doar această iubire e o comunicare validă între divinul din noi și divinul din partener, fără de care nimic durabil și meritoriu nu poate fi creat.
Eu nu cred că ne îndrăgostim. Ne îniubim. ne iubim pe noi în alții, în altele. Ne investim ca să ne aducem aminte de cine am fost, de ce am simțit. Ne iubim în alții pentru capacitatea de a inventa aceste oglinzi care ne învață cum să ne depășim limitele atunci când considerăm că suntem pregătiți ca din elevi să devenim profesori. Ne îniubim, adică ne înmulțim în singurul mod care ne permite nemurirea, lucru care nu are nicio legătură cu genetica și transmiterea de urmași pentru viitoarele generații. Nu trebuie să căutăm pe cineva care să ne iubească ci trebuie să căutăm acea persoană care ne va lăsa să o iubim.
Dacă vorbim despre iubire prin prisma grecilor vorbim de Eros, Philia, Storge și Agape.
Eros-ul e clar ce este, pasiunea care dă năvală, dorința de a simți carne pe carne. Celălalt este un obiect, un mijloc și nu un scop. cam asta este îndrăgostirea de care se tot vorbește că ar preceda iubirea dintr-o relație de cuplu.
Storge este atașamentul pe care îl avem cu familia și iubirea de care vom dispune teoretic după ceva timp și care crește cu anii de relație. Adică avem câțiva ani cu partenerul și există atașamentul. "Bun sau rău e al meu, cine mă mai ia acum, merge și-așa, măcar nu mă bate (fizic) sau nu e bețiv".
Agape este dragostea rațională. "E inteligent, are un job bun, avem chestii în comun, cam de aceeași vârstă".
Ei bine eu nu vorbesc de acestea trei, ci de Philia. "Eu nu te iubesc pentru că mă iubești, eu te iubesc pentru că te iubesc". Pentru că am prea multă iubire în mine și trebuie să o ofer cuiva. Care va merita mai mult sau mai puțin. Dar care dacă nu a cunoscut iubirea trebuie iubit cel mai mult atunci când merită cel mai puțin. Pentru că el nu știe să se iubească și astfel e condamnat să nu cunoască iubirea. Până apari tu în peisaj. Este o legătură puternică, o iubire liniștită, netulburată de pasiunea lui eros și plină de virtuți. Ea înseamnă loialitate față de prieteni, virtute, egalitate și bucuria de a face ceva împreună. Philia o avem în noi și trebuie doar să îi acceptăm existența fără să o judecăm. Ea nu e condiționată în niciun fel de interacțiunile avute cu cei din jur.
De ce nu acceptăm deci o idee universală a iubirii? De ce ne comportăm de parcă Philia nu există și facem doar calcule de putere și autoritate bazate pe celelalte trei? Doar pentru a nu justifica sexul cu membrii familiei și persoane de același gen? Și atunci preferăm să orbecăim pe întuneric mințind că nu iubim și vrem doar sex? Și în tragismul situației existând persoane care ne vor crede balivernele? Chiar nu putem să evităm denaturarea adevărului, distrugerea autenticității? Înainte de a asculta de un medic trebuie să ne educăm să ne ascultăm organismul. Dar sufletul / conștiința/ adevărul? Pe el cine îl ascultă? Și cu ce drept societatea, cu halatul ei funebru (pentru că orice norme sunt predispuse la putrezire) vorbește în numele sufletului și dă diagnostice fără să îl cunoască?
Închei cu rugămintea de a vota întrebarea pentru a ajunge la cât mai mulți utilizatori. Vă mulțumesc!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook