Niciunde. fericirea, cu atat mai mult cea "maxima", e pur efemera. existenta nu abunda in fericire, ba chiar dimpotriva, e mizerabila si starpita de orice insemnatate sau scop, altul decat biologic. dar asta ofera momentelor acelea rare de extaz o importanta deosebita, transformandu-le in adevarate aspiratii pentru om si poate fiind chiar unicele imbolduri care il indeamna sa isi continue viata.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Buna dimineata, draga! 
Raspunsul meu este: cand te apropii mai mult de Dumnezeu. Atunci poti sa spui ca esti cu adevarat fericit. Si te rog sa ma crezi ca stiu ce spun, nu o spun doar asa ca sa ma aflu in treaba. Am simtit si eu asta. Sper ca ti-am fost de folos! Multa sanatate, o zi frumoasa si un weekend minunat iti doresc! Te pup! 
Pa, pa!
Răspunde
Cand i are pe cei dragi langa el in momente grele ale vieti, gen cand esti aproape de moarte, asa fericirea maxima care o atinge omul e cand are qrgasm
Răspunde
Atunci, fa-ma fericit 
Eu aduc gagață.
Nu. Nu's Maica Tereza. Fa-te singur fericit.
Daca nu eram eu, nici nu stiai ce-i fericirea. Sau stiai, dar pe jumatate 
Nerecunoscatoare!
Atunci cand iubeste, iar acea iubire ii este concretizata si materializata exact asa cum trebuie.
Eu cred ca atunci cand esti sanatos si ai reusit cam tot ce ti-ai propus in viata poti sa fi cu adevarat implinit si fericit.
Schopenhauer definea fericirea ca fiind relativa si provenind din trei surse: ceea ce este cineva, ceea ce are/poseda cineva si ceea ce reprezinta in ochii celorlalti.
Tu la care te referi?
Marea majoritatea asociaza fericirea cu iubirea (deci ne aflam oarecum pe a treia ramura), si aici intervine o chestie cu 2 taisuri. Daca ai nevoie de cineva pentru a te simti fericit, esti automat un om "trist."
Indiferent de ramura. Trebuie să fie ceva care primează.
Pe oricare ramura ai merge, fericirea (maxima) e relativa si subiectiva.
E intensificata in functie de multi factori, spirituali sau materiali.
Cu cat iti lipseste mai mult un lucru/persoana/informatie/etc (lipseste - in perceptia ta, caci poate uneori nu ai nevoie de acel lucru) cu atat mai mult te vei bucura atunci cand il obtii/castigi/realizezi/treci.
Am cunoscut pe cineva care a facut infarct si a murit atunci cand echipa preferata de fotbal a castigat un meci f important. Asta da bucurie la superlativ. Pentru el. Pentru cei din jurul lui nu prea. 
In rest, fiecare individ e unic, si intensitatea emotiilor lui nu se poate identifica perfect in starile emotionale ale celor din jurul sau.
Pentru o persoana fericirea maxima se arata atunci cand intalneste partenerul pe care si l-a dorit intotdeauna si care ii acorda toata atentia si iubirea sa (daca se poate - duse la extrem).
Pentru o mama, e sa isi vada pruncul sanatos si realizat/implinit, spiritual dar si material.
Un bolnav in stare terminala simte acea stare de exaltare (ce vine la pachet cu o recunostinta iesita din comun la adresa Divinitatii) atunci cand are parte de o minune, si se vindeca, desi medicii i-au mai dat 3-4 luni de trait (cunosc personal si o astfel de persoana)
Pentru o persoana care nu a vazut niciodata, te asigur ca fericirea absoluta ar fi doar sa. vada, sa simta culorile si toate obiectele si altfel decat din descrierile celor din jur.
Un artist cunoaste fericirea maxima atunci cand creatia lui e foarte apreciata si automat prin asta isi castiga "eternitatea" in amintirea si inimile celor ce il cunosc, apreciaza sau urmaresc.
...
Esti convins/convinsa ca de bucurie a facut infarct? asta da suporter, stima lui,, pacat ca a murit din cauza asta si n-a mai reusit sa-si vada echipa mai departe.
De obicei, nu facem infarct de bucurie cand echipa favorita castiga, dar e drept ca la infrangeri, chiar ne doare inima, infrangerile alea cu adevarat dureroase.
Cam dramatica soarta a avut cunostinta ta/
Presupun că suntem atât de limitați încât tot ce este la superlativ ne poate distruge, inclusiv fericirea.
Foarte aiurea moartea persoanei respective.
"Fericirea maxima"? Mania. "Fericirea" asta este un sentiment generat de niste mediatori chimici. E normal sa apara si tristețea pentru a resimți mai apoi fericirea. Cei ce iau antidepresive si sunt sănătoși,devin psihotici,pentru ca,deși nu pot deveni triști deloc, nu mai simt fericirea ca atunci cand aveau parte de ambele stări. Se rup de realitate pentru ca nu mai simt ceea ce simt si ceilalti. Este nefiresc. În viata, in mod normal, un om nu doar obisnuit, ci și sănătos, are parte de echilibru. Nu au nevoie de droguri. Fericirea se obtine si natural.
Spunea Hanri Coanda la o sueta: "nici nu iti inchipui cat de mare este fericirea dupa o saptamana de constipatie si reusesti sa te c! ".
))) ioi, doamne. Cât adevăr grăiești.
Hanri Coanda a zis; eu doar savuram impreuna cu el si cativa prieteni un pahar de Martini-Rosso.
Tot soiul de abordari, unele pur stiintifice, unele pur filozofice, altele "on the edge", altele in dulcele stil TPU, toate incecand sa lamureasca o intrebare care s-a nascut cu primul om din lume si o sa ramana fara raspuns multa vreme dupa ce specia noastra va dispare.
Si asta este absolut normal, avand in vedere ca fericirea este un concept si fiecare dintre noi il intelege in moduri foarte particulare si, in acelasi timp, foarte diferite. Asa cum nu exista doi oameni identici, tot asa nu exista doua definitii ale fericirii identice.
Daca cineva este interesat de "definitia" mea, pentru mine lucrurile sunt simple. Fiecare dintre noi graviteaza in jurul a tot si totul graviteaza in jurul fiecaruia. Sunt momente in timp, cand fragilele echilibre care guverneaza acest dans devin atat de solide, incat simtim ca totul s-a oprit si ca, in sfarsit, putem sa vedem si sa intelegem totul. Desi asta tine indescriptibil de putin si tot dansul se reia, senzatiile care raman au ecou in timp. Si tot ceea ce vrem este sa gasim din ce in ce mai multe momente de pauza. Asta ne face sa gresim, sa stricam echilibre. In acelasi timp, este greu de comparat un moment cu altul, pentru ca senzatiile lasate in urma nu seamana. Au cauze diferite, au manifestari diferite, au intensitati si durate diferite. Nu poti niciodata sa spui "cel mai mult" sau "cel mai bine" sau "maxim", pentru ca nu stii niciodata ce, cum sau cat vei simti data viitoare. Tot ce poti face, este sa speri ca se va intampla!
Un "Maxim" este atins atunci cand mori...de fericire.
(evident, din varii motive volatile si relative ale starii numite fericire)
Extrem de rar pe cale naturala, tehnic, foarte posibil cu anumite droguri ce substituie (dar in acelasi timp inhiba) dopamina, serotonina, oxitocina, endorfinele, etc, intr-un cuvant, neurotransmitatorii care declanseaza starea de fericire.
Tot un Maxim, atingi cu doi electrozi "plantati" in creier, in exact locul care trebuie.
Se termina tot cu deces, din cauza de fericire excesiva.
Tot un "Maxim" mai ating unii cand asculta...
Dar hai sa va fericesc:
https://www.youtube.com/watch?v=axL7ihZUzbc
:D
Mi-am regăsit gândurile în răspunsurile NSL, Syd și Donosavas. Rând pe rând.
Existența, la baza ei, este dureroasă, însă, este alegerea fiecăruia dacă vrea să sufere sau nu.
Există un punct maxim de fericire. Schopenhauer (cel care a descompus originea, voința si scopul omului pe Pământ) a fost mult citit și de mine și, chiar dacă unii oameni doresc să simtă rozul, să creadă că fericirea supremă există sau încearcă să se apropie cât mai mult de ea, intensitatea ei diferă de la om la om. Dar o culme există. Și, pentru cei fericiți, acea culme definește scopul acelui om pe Pământ.
Am ales să nu sufăr, și atunci când am luat hotărârea, în mintea mea parcă s-a materializat: undeva la apus, în fața unui peisaj copleșitor, el ținându-mă în brațe, respirând același aer, în același timp și același spațiu în care mă aflu și eu. Ne simțim mici în toate planurile Universului și totuși, în acea secundă, noi suntem Universul. Nimic și nimeni nu mai contează; nici el, nici eu. Și el, și eu. Liniștea. Momentul. Frica. Începând din acea secundă, pot să mor, pentru că voi muri "în culmea fericirii" mele.
Fericirea reprezinta un spike in productia de anumiti neurotransmitatori. Nivelul de fericire incepe sa scada dupa evenimentul care a cauzat cresterea. Suna mecanic.
Am observat ca fericirea este legata de evolutie. Atunci cand ceva se schimba in bine apare si fericirea, logic. Deci nu vorbim de un maxim care sa te mentina tot restul vietii ci de un grafic cu urcusuri si coborasuri.
Parerea mea e ca daca vrei sa mentii graficul ridicat trebuie sa gasesti o modalitate sa schimbi ceva in bine si sa faci asta in mod regulat. Sa iti pui niste goal.uri pe care sa le poti atinge. Nu trebuie sa fie ceva big.
Deci nu cred ca exista un singur maxim ci spike-uri declansate de anumite evenimente. Aceste spike-uri ne ajuta sa trecem peste problemele si lucrurile urate din viata.
Cand iti tii pentru prima oara noul nascut in brate. Nu ma intreba de ce ca habar nu am.
Da. Pentru unii, pentru alții ziua nuntii și tot așa. Dar apoi, după ce treci de momentele astea, unde mai este fericirea?
Nu zice nimeni ca dureaza la nesfarsit fericirea asta maxima. E ca orgasmul. Vine si pleaca. Depinde de tine(si de alta/altul) ca sa ajungi iar acolo.
Pai și dacă nu ajungi? Nu mai ai motivație să trăiești?
Te bucuri de amintiri. Te bucuri de ziua în care ți se nasc nepoții, de fiecare zi în care copilul tău realizează ceva.
Depinde acum. Eu am dat doar un exemplu. Mai sunt un catralion. Pentru unu fericirea maxima e o chestie, pentru altul alta chestie. Cat despre intrebare in sine, iar e asa. Depinde de om. Daca ai pretentii la tine sa ajungi la acest nivel de fericire sau esti un ratat mediocru care se multumeste cu putin. Percepi ce zic domne?
Mersi! Asta voiam să văd. Practic fericirea e singura chestie care ne motiveaza sa trecem peste mizeriile zilnice. Un singur moment de fericire cântărește f mult.
Da, dar astea devin obișnuință. Obișnuința plictisește, nu prea aduce satisfacții. Iar amintirile sunt frumoase, dar poți fi fericit cu ele doar daca le poți retrăi pe pielea ta, sa fie palpabile. Presupun că asta este un om, un bagaj de amintiri și memorii.
Si eu sunt fit, nu obez. Am ajuns in sfarsit la 85 kg asa ca shhh
Unde mai este fericirea?
apoi mai este iubirea care e sinonim cu fericirea dar din pacate si cu suferinta
Niciunde. fericirea, cu atat mai mult cea "maxima", e pur efemera. existenta nu abunda in fericire, ba chiar dimpotriva, e mizerabila si starpita de orice insemnatate sau scop, altul decat biologic. dar asta ofera momentelor acelea rare de extaz o importanta deosebita, transformandu-le in adevarate aspiratii pentru om si poate fiind chiar unicele imbolduri care il indeamna sa isi continue viata.
Momentul mortii 
pana la urma totul e trecãtor, si trebuie ceva mai interesant sa fim satisfacuti.
Când murim se elibereaza in creier o substantã numitã DMT, sti senzatia aia dintr-un vis din care nu mai vroiai sa te trezesti? Cam asa e fericirea maximã, samanii cred ca este aceeasi moartea reprezinta doar un nou inceput, si când ne nastem in primele secunde. O fii inconstiinta, pus si simplu cã existãm, fara a distinge trecutul-viitorul? Traind doar in prezent.
Unii dupa cum vezi, sunt fericiti cand au un copil, cand fac nunta, cand isi fac o familie, cand intra la nu stiu ce facultate.Nu este interpretata la fel de toti. Daca intrebi un boschetar care-i fericirea maxima(nu neaparat un boschetar, o persoana dependenta), probabil o sa-ti arate o seringa.O simti intens, dupa ce trece ramai impacat cu ideea ca ai simtit-o si dupa cand o sa ai chef s-o simti iar, o sa faci din nou acel lucru care stii ca ti-o va aduce.Eu personal nici nu stiu ce ma face fericit, nu m-am vazut niciodata sa am un copil, sau sa ma casatoresc.
Eu cred ca depinde mult de fiecare om in parte si de visele pe care le are fiecare. Daca eu imi doresc o familie fericita si un sot iubitor si cu nu stiu ce calitati, normal ca fericirea maxima pe care o pot simti ar fi momentul nuntii, nasterea copiilor s-a.m.d
Since rnu stiu, ar fi cateva...
Mie unul sincer ar fi atunci cand as sta cu iubita in pat si ne iubim
Ce romantic, daca citeste ce ai scris pe TPU sa vezi ce bataie manci
Vrei bataie in pat, minunat, ai perne destule?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
