Care este fericirea maximă pe care o poate simți un om în viața lui?

Cand iti tii pentru prima oara noul nascut in brate. Nu ma intreba de ce ca habar nu am.

Da. Pentru unii, pentru alții ziua nuntii și tot așa. Dar apoi, după ce treci de momentele astea, unde mai este fericirea?

Nu zice nimeni ca dureaza la nesfarsit fericirea asta maxima. E ca orgasmul. Vine si pleaca. Depinde de tine(si de alta/altul) ca sa ajungi iar acolo.

Atunci cand iubeste, iar acea iubire ii este concretizata si materializata exact asa cum trebuie.

Cand i are pe cei dragi langa el in momente grele ale vieti, gen cand esti aproape de moarte, asa fericirea maxima care o atinge omul e cand are qrgasm

Pai și dacă nu ajungi? Nu mai ai motivație să trăiești?

Te bucuri de amintiri. Te bucuri de ziua în care ți se nasc nepoții, de fiecare zi în care copilul tău realizează ceva.

Schopenhauer definea fericirea ca fiind relativa si provenind din trei surse: ceea ce este cineva, ceea ce are/poseda cineva si ceea ce reprezinta in ochii celorlalti.
Tu la care te referi?
Marea majoritatea asociaza fericirea cu iubirea (deci ne aflam oarecum pe a treia ramura), si aici intervine o chestie cu 2 taisuri. Daca ai nevoie de cineva pentru a te simti fericit, esti automat un om "trist."

Depinde acum. Eu am dat doar un exemplu. Mai sunt un catralion. Pentru unu fericirea maxima e o chestie, pentru altul alta chestie. Cat despre intrebare in sine, iar e asa. Depinde de om. Daca ai pretentii la tine sa ajungi la acest nivel de fericire sau esti un ratat mediocru care se multumeste cu putin. Percepi ce zic domne?

Nu există noțiunea de "maximă". Mereu se poate adăuga ceva, mereu poate fi mai bine.

Eu cred ca depinde mult de fiecare om in parte si de visele pe care le are fiecare. Daca eu imi doresc o familie fericita si un sot iubitor si cu nu stiu ce calitati, normal ca fericirea maxima pe care o pot simti ar fi momentul nuntii, nasterea copiilor s-a.m.d

"Fericirea maxima"? Mania. "Fericirea" asta este un sentiment generat de niste mediatori chimici. E normal sa apara si tristețea pentru a resimți mai apoi fericirea. Cei ce iau antidepresive si sunt sănătoși,devin psihotici,pentru ca,deși nu pot deveni triști deloc, nu mai simt fericirea ca atunci cand aveau parte de ambele stări. Se rup de realitate pentru ca nu mai simt ceea ce simt si ceilalti. Este nefiresc. În viata, in mod normal, un om nu doar obisnuit, ci și sănătos, are parte de echilibru. Nu au nevoie de droguri. Fericirea se obtine si natural.

Eu cred ca atunci cand esti sanatos si ai reusit cam tot ce ti-ai propus in viata poti sa fi cu adevarat implinit si fericit.

Un "Maxim" este atins atunci cand mori...de fericire.
(evident, din varii motive volatile si relative ale starii numite fericire)
Extrem de rar pe cale naturala, tehnic, foarte posibil cu anumite droguri ce substituie (dar in acelasi timp inhiba) dopamina, serotonina, oxitocina, endorfinele, etc, intr-un cuvant, neurotransmitatorii care declanseaza starea de fericire.
Tot un Maxim, atingi cu doi electrozi "plantati" in creier, in exact locul care trebuie.
Se termina tot cu deces, din cauza de fericire excesiva.
Tot un "Maxim" mai ating unii cand asculta...
Dar hai sa va fericesc:
https://www.youtube.com/watch?v=axL7ihZUzbc
:D

Danke.

Percep, obezule.

Indiferent de ramura. Trebuie să fie ceva care primează.

Mersi! Asta voiam să văd. Practic fericirea e singura chestie care ne motiveaza sa trecem peste mizeriile zilnice. Un singur moment de fericire cântărește f mult.

Ma bucur, slabanoago.

Da, dar astea devin obișnuință. Obișnuința plictisește, nu prea aduce satisfacții. Iar amintirile sunt frumoase, dar poți fi fericit cu ele doar daca le poți retrăi pe pielea ta, sa fie palpabile. Presupun că asta este un om, un bagaj de amintiri și memorii.

Sunt fit, nu slăbănoagă.

Si eu sunt fit, nu obez. Am ajuns in sfarsit la 85 kg asa ca shhh

Momentul mortii pana la urma totul e trecãtor, si trebuie ceva mai interesant sa fim satisfacuti.
Când murim se elibereaza in creier o substantã numitã DMT, sti senzatia aia dintr-un vis din care nu mai vroiai sa te trezesti? Cam asa e fericirea maximã, samanii cred ca este aceeasi moartea reprezinta doar un nou inceput, si când ne nastem in primele secunde. O fii inconstiinta, pus si simplu cã existãm, fara a distinge trecutul-viitorul? Traind doar in prezent.

Unde mai este fericirea?
apoi mai este iubirea care e sinonim cu fericirea dar din pacate si cu suferinta

185*

Cu ce se masoara?

Fericirea reprezinta un spike in productia de anumiti neurotransmitatori. Nivelul de fericire incepe sa scada dupa evenimentul care a cauzat cresterea. Suna mecanic.
Am observat ca fericirea este legata de evolutie. Atunci cand ceva se schimba in bine apare si fericirea, logic. Deci nu vorbim de un maxim care sa te mentina tot restul vietii ci de un grafic cu urcusuri si coborasuri.
Parerea mea e ca daca vrei sa mentii graficul ridicat trebuie sa gasesti o modalitate sa schimbi ceva in bine si sa faci asta in mod regulat. Sa iti pui niste goal.uri pe care sa le poti atinge. Nu trebuie sa fie ceva big.
Deci nu cred ca exista un singur maxim ci spike-uri declansate de anumite evenimente. Aceste spike-uri ne ajuta sa trecem peste problemele si lucrurile urate din viata.

Pe oricare ramura ai merge, fericirea (maxima) e relativa si subiectiva.
E intensificata in functie de multi factori, spirituali sau materiali.

Cu cat iti lipseste mai mult un lucru/persoana/informatie/etc (lipseste - in perceptia ta, caci poate uneori nu ai nevoie de acel lucru) cu atat mai mult te vei bucura atunci cand il obtii/castigi/realizezi/treci.

Am cunoscut pe cineva care a facut infarct si a murit atunci cand echipa preferata de fotbal a castigat un meci f important. Asta da bucurie la superlativ. Pentru el. Pentru cei din jurul lui nu prea.

In rest, fiecare individ e unic, si intensitatea emotiilor lui nu se poate identifica perfect in starile emotionale ale celor din jurul sau.

Pentru o persoana fericirea maxima se arata atunci cand intalneste partenerul pe care si l-a dorit intotdeauna si care ii acorda toata atentia si iubirea sa (daca se poate - duse la extrem).

Pentru o mama, e sa isi vada pruncul sanatos si realizat/implinit, spiritual dar si material.

Un bolnav in stare terminala simte acea stare de exaltare (ce vine la pachet cu o recunostinta iesita din comun la adresa Divinitatii) atunci cand are parte de o minune, si se vindeca, desi medicii i-au mai dat 3-4 luni de trait (cunosc personal si o astfel de persoana)

Pentru o persoana care nu a vazut niciodata, te asigur ca fericirea absoluta ar fi doar sa. vada, sa simta culorile si toate obiectele si altfel decat din descrierile celor din jur.

Un artist cunoaste fericirea maxima atunci cand creatia lui e foarte apreciata si automat prin asta isi castiga "eternitatea" in amintirea si inimile celor ce il cunosc, apreciaza sau urmaresc.
...

Esti convins/convinsa ca de bucurie a facut infarct? asta da suporter, stima lui,, pacat ca a murit din cauza asta si n-a mai reusit sa-si vada echipa mai departe.

De obicei, nu facem infarct de bucurie cand echipa favorita castiga, dar e drept ca la infrangeri, chiar ne doare inima, infrangerile alea cu adevarat dureroase.

Cam dramatica soarta a avut cunostinta ta/

Mi-am regăsit gândurile în răspunsurile NSL, Syd și Donosavas. Rând pe rând.
Existența, la baza ei, este dureroasă, însă, este alegerea fiecăruia dacă vrea să sufere sau nu.
Există un punct maxim de fericire. Schopenhauer (cel care a descompus originea, voința si scopul omului pe Pământ) a fost mult citit și de mine și, chiar dacă unii oameni doresc să simtă rozul, să creadă că fericirea supremă există sau încearcă să se apropie cât mai mult de ea, intensitatea ei diferă de la om la om. Dar o culme există. Și, pentru cei fericiți, acea culme definește scopul acelui om pe Pământ.
Am ales să nu sufăr, și atunci când am luat hotărârea, în mintea mea parcă s-a materializat: undeva la apus, în fața unui peisaj copleșitor, el ținându-mă în brațe, respirând același aer, în același timp și același spațiu în care mă aflu și eu. Ne simțim mici în toate planurile Universului și totuși, în acea secundă, noi suntem Universul. Nimic și nimeni nu mai contează; nici el, nici eu. Și el, și eu. Liniștea. Momentul. Frica. Începând din acea secundă, pot să mor, pentru că voi muri "în culmea fericirii" mele.