Sunt foarte sănătoase.
Mă refer la cele făcute în casă. Cele făcute industrial, pe care le găsești de cumpărat, nu-s așa convins. Pentru că bagă tot felul de aditivi și conservanți în ele.
Eu sunt vegetarian și le consum de mic copil.
Dar nu se obțin numai din soia. Atât brânza vegetală cât și laptele se pot face și din caju, migdale, macadamia, araki, pecan, orez, floarea soarelui, etc.
Buna! Eu consum produse de la inedit de aprox 2-3, in special tofu. Imi plac foarte mult.
Ma simt foarte bine dupa ce le consum, nu am observat nici un efect secundar pana acum.
Laptele de soia nu imi place, beau mult de migdale si de orez, imi plac mai mult!
Poti incerca si boabele de soia edamame, congelate de la Mega Image.
Sunt foarte gustoase!
Cu drag.
Le-am consumat intens într-o vreme, mi-au plăcut (și-mi plac) dar mi-au agravat niște probleme cu tiroida, după cum mi-a spus endocrinologul, din cauza izoflavonelor, a acidului fitic și oxalic pe care le conțin produsele din soia.
Sunt vegetariana total.De 22 de ani nu mai consum carne iar de 12 ani am renunțat la oua si la lapte. De atunci am introdus in alimentație soia, laptele de soia, am consumat si brânză tofu dar mai rar deoarece nu o pregatesc eu iar in comerț nu exista in zona unde locuiesc. După mine cea mai buna dieta este cea vegetariana, sunt sănătoasă nu fac nici un fel de tratament, nu răcesc niciodată, pot muncii mai mult decât in perioada când consumam proteina animala.
Interesant, nu credeam ca are efecte adverse. Banuiesc ca ai consumat in exces, caci si laptele de origine animala, consumat in exces, dauneaza organismului.
Nu cred că am consumat în exces, nu mai mult decât ceilalți care au răspuns. Eram vegetariană la vremea respectivă.
http://www.realitatea.net/......83762.html
Initial (acum sute de ani sau mai mult) chinezii hraneau animalele cu soia. Au observat ca dobitoacelor nu le mergea prea bine asa ca au ingrasat pamantul cu soia. Cum populatia a crescut au inceput sa se hraneasca cu ea. Tofu a aparut ca o varianta mai putin toxica pentru deoarece prin fermentare se distruge o parte din elementele nocive. Oricum, chiar si asa, nici asiaticii nu consuma in exces (de ordinul zecilor de grame pe zi cel mult).
Ca prim element: soia contine o gramada de fitoestrogeni care au darul de perturba circuitul hormonal (vezi ce a zis Raven) si induc feminizarea la barbati (aleluia cu testosteronul).
In al doilera rand iti impiedica absortia de elemente nutritive oferindu-ti in schimb proteine si calorii goale.
Ma refer la soia bio, cea stropita sau modificata genetic mai adauga niste mizerii. Vegetarian sau nu oricine ar fi de dorit sa evite cu strictete soia.
Nu are efecte adverse. Aici nu e vorba de soia în sine ci de cât de "curată" e. Produsele obținute din culturi de soia crescute cu tone de chimicale și modificate genetic, pot ajunge la un moment dat mai mult nocive decât benefice.
Aici pot cumpăra soia boabe din surse verificabile, din culturi bio unde se folosesc doar îngrășăminte naturale. Iar produsele, tofu și lapte de soia sunt făcute în casă.
Pe pungile cu soia (soia sub forma de snitele ) scrie ca nu sunt modificate genetic : " Produs din soia nemodificata genetic".
Interesant, un medic recomanda consumul de soia si de derivate ale ei : https://www.youtube.com/watch?v=oks4tIC4cyU.
Mda, venind de la domnul acela, cu argumentatia lui superba si cu mecla lui, pe realitatea tv crede-ma nu-mi inspira vreo incredere
https://www.alexfergus.com/......-the-world
https://www.jpost.com/Blogs/Shawns-Nutrition/The-Dangers-Of-Soy-481445
A tinut si tine multe conferinte despre nutritie, este un specialist nutritionist cunoscut. Argumentatia lui se adreseaza tuturor oamenilor, incearca sa fie convingator.
Cat despre postul de televiziune, era (Realitatea tv ) un canal de stiri cunoscut. El (nutritionistul ) a participat la multe posturi de televiziune.
Asta sigur este o minciuna, nu ai cum sa muncești mai mult decat cand mancai proteina animala, persoanele care fac sala de mananca 300g 500g pulpe superioare alea sunt ieftine oricine le permite, de mananca zilnic o fac dintr-un motiv ajunge pentru cresterea fortei si a masei musculare + energie, deci nu ai cum sa zici ca tu muncești mai mult cu proteina vegetala altfel mancau si aia de faceau sala ca vegetarieni dar nu o fac daca ii ajuta mai mult decat proteina animala o faceau