Familia e ceva frumos, când iubești o fată și vrei sa faci o familie cu ea, e ceva atât de dulce.
Întreabă-i pe primii doi, am auzit ca se iubesc.
Familia adevărată e fix opusul a ce am în jur.
Da, frate
Da-le dracu de femeii toate sunt cu@ve, mincinoase
Familia este precum o piramidă.În vârf Creatorul, iar laturile bărbatul și femeia, la bază copiii.El trebuie să fie "universul" ei, iar ea "steaua" lui. Bărbatul să "graviteze" doar în jurul ei.
Corect Toate-s la fel. Observ ai cam multi admiratori pe aici. hmm
Nu chiar, sau cel puțin eu nu-i vad.
In legătură cu am scris mai sus, eram ironica, nu sunt fana generalizărilor
Niște oameni pe care ești obligat sa-i placi și cu care ești obligat sa ai o relație de orice fel, chiar dacă nu vrei.
Nu vreau sa folosesc clișee pe aici asa ca, termenul,, familia " o poți găsi și în niște străini atunci când propria familie nu te acepta, nu te place, în niște străini gen relație adevărată în sensul real al cuvântului care îți sunt alături și la bine și la greu și care sunt mereu lângă tine orice ar fi, da, exista asa ceva în realitate, cazuri rare ce-i drept dar exista asta e ideea.
Familia nu te lasă de izbeliște în nici un moment greu al vieții, te ajuta și te susține pana la capăt cu condiția sa fi și tu om la rândul tău și sa ii respecți.
Dar în ziua de azi sunt cazuri dramatice în care și fratele te vinde pe un leu, sau orice grad de rudenie când i se oferă ocazia.
În ziua de azi toți trag pentru ei, toți au problemele lor și pe unii nu ii interesează problemele tale.
Dar, sa ști ca, când ai bani și îți merge super bine atunci și familia te cauta, prietenii, amicii, etc.
Pentru unii contează mai mult materialul decât partea sentimentala, drept și prin urmare dacă ești la pământ, ai întrat la apa nici familia nu mai e familie după cum menționăm deși nu e o regula sunt și exceptii.
Asta înseamnă familia în zilele noastre
Familia cui?
Că nu sunt două la fel.
Iar după ce răspunsuri primești, îți cam dai seama ce are fiecare pe-acasă.
Eu nu mai am părinți, dacă as avea prieteni adevărați și nu pseudoprieteni cum am avut care erau fake atunci pe cei adevărați ii consideram "my family"
Eu nu ma refeream la femei, am crezut ca spune de familia "tata+mama+copil.
Familia este fie relatia si convietuirea si anume copii-parinti-rude, adica astia la un loc, pe de alta este cand doi oameni se cupleaza si locuiesc impreuna, si fac sau nu si copil.
Ca sunt hetero, ca-s homo sau lesbi, nu conteaza.
Locul unde, dacă afara ploua, tuna și fulgera, cand intri găsești soare, bucurie, pace. Desigur, e o metafora.
LisaJulie întreabă: