Păi, aici este mai complicat de acordat o notă Sunt mulți oameni săraci care își maschează venitul (sau de multe ori pe cel al părinților, că altfel ei sunt niste viruși ai societății care nu produc nimic ) și par cei mai bogați oameni posibili pe rețelele de socializare, dar ei de fapt în casă (în garsoniera în cazul multora) se târăsc să supraviețuiască și aici mă refer strict la infecții care pe lângă faptul că sunt niște maiestri iluzioniști buni (până la o scurta clătinare a stării eului lor ), mai au și un comportament de prost pe unde apuca să interacționeze, o aroganta nesimțită, moșteniri 0, deci într-un cuvânt, nu au ce să de-a mai departe urmașilor acestora, decât probabil pozele de Instagram și Facebook și alea editate, fotogenici nici în realitate ... de Twitter nu au auzit, așa că nici cultura generala nu au; chiar mă miră cum astfel de persoane se reproduc, dar asta este cu totul altă întrebare . Sistemul educațional este din punctul meu de vedere unul nasol (pe scurt), salariile relative. Nota mea finală este -5.
Rotunjit, dar mai adaugat si 13 sutimi de s-a ajuns la 5, altfel imi este greu sa cred.
6, simbolizeaza imperfectiunea, deci de aici si numarul tau ?
Numărul the omen
vad ca ești high azi, nu gluma
tu la NASA ar trebui sa fi acum nu pe tpu.ro.
Numarul de omen
Astazi sunt pe tsunami
La NASA, sa fiu primul care colonizeaza Marte . Cu totii suntem cu/dintr-un un oarecare motiv aici, nu ?
Da, dar tu chiar ești inteligent, dacă tu consideri ca nu e o pierdere de timp e ok. dar tu poți mult mai mult, cred ca ești bleg ca și mine, nu știu
probabil ai și tu o depresie ușoară de nu te interesează lumea reala prea mult.
măcar asa eviți mulți prosti dar ce e în exces nu e în regula.
Nu este o pierdere de timp daca stii cum sa te folosesti, se si simte oarecum . Am o viziune si deci perceptie mai diferita si nu neaparat depresie, chiar facusem un test de curiozitate acum ceva timp, daca vrei ti-l trimit pe privat mai tarziu, si tu probabil ca esti mai bine ca mine din niste puncte de vedere, fii optimist, fiecare cu ale sale .
Nah, decat sa intru in contact cu ce este infect, mai bine stau eu aici linistit cand doresc si imi este foarte bine, chiar daca este in exces.
Da, TPU poate fi și o buna terapie indeed.
pai na, e viata ta o gestionezi cum vrei tu.
bravo ție, emani multa energie!
Cum vrei, cum nu vrei, faci ce poti , scapa cine poate XD.
Multumesc, si tu emani!