Ce părere aveți despre acei oameni care mărturisesc că și-au iubit partenerii care au renuntat la ei, dar în același timp spun că le doresc răul? Oare acești oameni știu cu adevărat să iubească sau doar se păcălesc pe ei înșiși?

Pai cum poti fi cu cineva intr-o relatie daca acea persoana te-a refuzat?
in orice caz persoanele care iubesc si urasc in acelasi timp cred ca au oarece probleme de echilibru psihic
totusi daca ne referim la "ura" ca fiind o parte ce a intervenit a in umra refuzului din partea cuiva, atunci ea are justificare pentru ca asa suntem construiti, asa suntem ca oameni, fiinte destul de slabe emotional si psihic (marea majoritate, nu toti) care nu acceptam faptul ca nu toata lumea ne place!
si chiar si pentru raspunsul acesta voi primi si eu ura la randul meu din partea unora

Nu poți dori răul cuiva pe care l-ai iubit, decât dacă acea persoană ți-a făcut ceva rău, te-a maltratat, înșelat, jignit etc.Altfel, nu prea iubești cu adevărat, ori ai ceva probleme psihice, gen Mirel care și-a ucis prietena imediat ce l-a părăsit.
Un om normal care se desparte de cineva, pe motiv de incompatibilitate, diferențe de personalitate, nu îi dorește răul acelei persoane.Îi este indiferentă, ori chiar îi vrea binele, cam așa cum îi vrei binele și unui străin când auzi că ceva rău i s-au întâmplat.Ori rămâne o veche cunoștință.
S-ar putea rezuma prin vorba unui cântăreț faimos ceva care spunea că " deși m-am despărțit de tine, încă vreau să te văd cum mănânci, doar că nu la masa mea."Ăsta e comportamentul unei persoane civilizate, cu toate țiglele pe casă.

Există atașament fără iubire, dar nu există iubire fără atașament.

Dacă i-au refuzat atunci cum au ajuns parteneri? Asta îmi dă cu virgula.

Da, există o mică confuzie aici, pentru că renunțarea la cineva și respingerea de către cineva pot fi folosite în contexte diferite.

Da, am modificat partea cu refuzul și am corectat cu renunțarea.

Nu cred că nu există iubire fără atașament. Prin atașament m-am referit la o anumită dependență, fie ea cât de mică. Acel "nu pot trăi fără tine" este atașamentul la care mă refeream, iar asta nu este iubire.

Te referi la obsesie?

Nu neaparat la obsesie. Ma refer la orice formă posibilă, fie ea cât de minoră, de dependență. Dacă o persoană te face fericit și fără ea ești nefericit atunci ești dependent de ea pentru fericirea ta. Asta e atașament, care e intrinsec egoist. Iubirea e opusul egoismului, iar iubirea adevarata e curată de orice dependență.

Cea mai bună metaforă pentru iubirea adevarată e Soarele. Soarele "dăruiește" lumină și căldură pamantului fără să primeasca ceva înapoi și fără să aibă măcar nevoie de pamant. Asta și face diferența între iubire și comerț. În comerț plătești ca să primești. În iubire dăruiești fără să vrei ceva înapoi.

Aș spune că ceea ce spuneți dumneavoastră se referă la obsesie, atașamentul fiind esențial într-o relație.

Atașamentul se referă la o conexiune emoțională profundă și pozitivă între două persoane, bazată pe încredere, respect și iubire. Această legătură este sănătoasă și reciprocă, fiecare persoană păstrându-și independența și identitatea proprie. Atașamentul sănătos promovează creșterea personală și sprijinul emoțional între parteneri, prieteni sau membri ai familiei.

Obsesia, pe de altă parte, este un sentiment intens și adesea nesănătos de preocupație sau fixație asupra unei persoane, obiect sau idee. Aceasta poate fi unilaterală și poate duce la comportamente controlatoare, gelozie extremă și dorința de a poseda sau controla complet persoana sau obiectul obsesiei. Obsesia nu are la bază o iubire sau respect reciproc, ci mai degrabă o nevoie nesănătoasă de a fi aproape de subiectul obsesiei, indiferent de impactul asupra bunăstării personale sau a celei a altora.

Principala diferență între cele două concepte stă în natura relației și a impactului asupra celor implicați: atașamentul sănătos îmbunătățește calitatea vieții și promovează autonomia, în timp ce obsesia poate avea efecte dăunătoare.