Ce părere aveți despre acest capitol din romanul cvasicunoscut Marea Comoară Ascunsă?
Ororile războiului puteau fi observate la orice pas. Bucăți de cadavre zăceau împrăștiate peste tot pe sub dărâmaturi, într-un spectacol grotesc care te făcea să îți întorci instinctiv privirea, îngrozit.
De zece ani, războiul a secătuit sărmana țară, iar oamenii aproape și-au pierdut speranța. Înaintea lor se prevedea un viitor, întunecos și sumbru. Nu exista nici măcar o persoană care să nu fi fost afectată de ororile acestui război, care părea fără sfârșit.
Kristi C. simțise din plin durerea si disperarea. Mai întâi îsi pierduse părinții, apoi bunicii, unchii, mătușile și mulți dintre iubiții săi verișori. Nu îi venea să creadă că nu avea să îi mai vadă vreodată, că n-o să le mai audă glasul, sau că n-o să mai trăiasă atâtea clipe minunate împreună. El rămăsese singurul sprijin al frățiorului său mai mic, Menuel… Deși mai avea încă trei frați mai mari, aceștia apucaseră pe căi rele și nu erau preocupati de bunăstarea fratelui lor mai mic.
Menuel îi era frate doar după mamă, însă Kristi îl iubea foarte mult și își făcea griji pentru viitorul lui. Avuseseră o copilărie foarte frumoasă, până când iubita lor țară ( Republica Ceșcă) căzuse în mâna unui conducător aspru și nemilos, care o târâse în acest război cumplit…
Dușmanii lor Eurisienii, erau niște oameni cruzi și nemiloși, care nu aveau nici-un respect pentru viață. Limba lor se asemăna în mare parte cu limba ceșcă numai că avea consoane mult mai dure, avea de cam aproape 5 ori mai multe vocale care nu corespundeau întotdeauna cu vocalele limbii cește, iar litera f lipsea fiind înlocuită de un sunet macabru care se asemăna cu un s întors combinat cu un h dar pronunțat de parcă ar fi fost un lup care sfâșie în bucăți prada. Eurisiana era o limbă cumplită la fel ca și cei pe care o vorbeau. Cei care cădeau în mâna Eurisienilor erau supuși unor chinuri greu de închipuit.
Întreaga țară se transformase într-un teritoriu neprietenos, iar aerul devenise irespirabil, datorită cadravelor în putrefacție care zăceau aruncate peste tot…
Kristi își dădu seama că trebuie să facă ceva dacă dorea să salveze viața sa și a frățiorului său.
Cum stătea așa chinuindu-se cu frământările lui, se apropie de el un om ciudat. Era îmbracat în veșminte curate, de un alb strălucitor, și afișa o seninătate, de care aproape uitase ca ar mai putea exista, pe chipul cuiva. Imaginea acestui om, venea într-o contradicție izbitoare cu tot ceea ce văzuse sau trăise el în acești ultimi ani chinuiți, de război.
Rămase mut de uimire și privea la acel om fara să fie în stare să spună ceva… parcă cuvintele îi rămăseseră lipite de cerul gurii. Omul continua să îl privească cu același zâmbet cald și prietenos.
- Aș vrea să te ajut! Știu că ți se va părea straniu, dar eu cunosc frământările tale și am făcut deja un plan ca să te pot ajuta. Ai încredere!
Kristi nu știa ce să creadă despre această arătare ciudată. Ar fi crezut poate că e un vis dacă omul acela, de o statură impunătoare nu l-ar fi luat de braț și înainte să-și fi dat seama îl și ridică, de parcă ar fi fost un fulg.
Grăbește-te! îi spuse acesta. Nu este timp de pierdut.
Kristi spuse fraților săi despre strania întâmplare, fiiind pregătit să fie luat peste picior. Nu mică îi fu mirarea când aceștia nu numai că nu râseseră de cele auzite, ci se si mobilizară imediat pentru plecare.
Trebuie să folosim orice șansă, cât de mică, spuseră aceștia.
Se întâlniră cu străinul misterios, care îi conduse pe cărări numai de el știute păna în Vlahia, unde credeau ei că vor fi la adăpost. Copiii cunosteau în mare parte limba, deoarece bunicul lui Menuel fusese vlah. Se stabiliră pe malul râului Ubipetir, în orașul Amissa. Locurile erau foarte frumoase, iar oamenii liniștiți și deosebiți de prietenoși. Ieșeau adesea să se plimbe pe malurile râului, ale căror ape erau de un albastru ca de cleștar. Păsările își intonau trilurile lor printre crengile copacilor, iar veverițele săreau jucăușe în jurul lor. Nu de puține ori se apropiaseră de copiii, mâncând din palma acestora alune sau nuci.
Clădirile erau deosebite, cum nu mai văzuseră până atunci.Erau clădite din piatră albastră ca turcoazul și înconjurate de vegetație luxuriantă de o frumusețe neobișnuită.
Timpul trecea fară griji și aproape că inimile lor se vindecasera de ororile suferite.Kristi se făcuse un flăcău mândru, de toată frumusetea.
Părul lui de culoare arămie lucea în soare încadrându-i fața frumoasă și îmbujorată. Corpul lui bine legat radia o forță deosebită.
Pe când era împreună cu frații și prietenii lui, sărbătorind împlinirea a 18 ani de viață, cerul deveni deodată negru ca păcura și zgomote infernale le asurziră urechile.
Kristi privi cum fețele oamenilo până atunci joviale și prietenoase se schimbară dintr-o dată afișând un zâmbet înfiorător, chiar grotesc. Deodată începură să se lupte între ei ca și când ar fi fost struniți de o forță malefică, invizibilă.
Plaga se întinse cu repeziciune în tot orașul, foarte puțini locuitori rămânând neafectați de aceasta.
Parcă uitaseră cu toții că sunt oameni, ajungând să se comporte ca niște animale de pradă. Kristi nu înțelegea ce se întâmplă. Desnădăjduit își aduse aminte că străinul care îl ajutase îi spusese ca dacă va mai avea nevoie vreodată de el, este suficient să își împreuneze mâinile și să rostească cererea pe care o are. Asta și făcu…
Nu mică îi fu mirarea când stăinul răsări ca din pământ înaintea sa. Afișa același zâmbet binevoitor ca și atunci când îl văzuse pentru prima oară.
- Există o singură cale pentru ca acești oameni să fie salvați! Marea Comoară Ascunsă.
Kristi îl privea mirat neștiind ce să mai creadă. Într-un sfârșit reuși să îngâne câteva cuvinte.
Unde pot găsi acestă comoarâ?
Vei ajunge mai întâi la popasul lui Iulius. Îl știi bine. Este locul unde ne-am odihnit înainte de a ajunge la acest oraș.
Restul informațiilor le vei primi pe parcurs.
Kristi se hotărâ să porneascăla drum. Când ajunse acasă, frati să-i îl luară în batjocură, la auzirea planurilor pe care le avea.
Băiatul însă nu se lăsă intimidat. O forță nebănuită îl mâna parcă inainte. Singurul care părea să îl susțină era Menuel, fratele pe car toți îl considerau cam ciudat, în ciuda numeroaselor talente pe care le avea. Menuel era un bun pianist și de asemenea un adevărat poliglot, cunoscând nu mai puțin de cinci limbi. Deasemenea era și un bun psiholog, cunoscând bine natura psihicului uman, ceea ce frați lui mai mari o considerau o dovadă de ciudățenie.
Acesta se hotărî să îl însoțescă pe Kristi. Merseră împreună la piață, pentru a-și procura cele necesare.
Privirea lui Kristi fu atrasă de o fată deosebit de frumoasă care vindea flori rare. Părul său arămiu și lung parcă contrasta cu ochii săi de culoarea smaraldului. Kristi nu mai văzuse în viața sa așa ceva.
Se apropie de ea gândindu-se cum ar putea să intre în vorbă cu aceasta. Fata îi obsevă stânjeneala și făcu primul pas.
Buna! Eu sunt Floreea.
Te pot ajuta cu ceva. Te interesează ceva anume, spuse aceasta prezentându-și marfa. Îi arătă un buchet frumos de floare-de-colț.
Kristi! zise Menuel. Piedem timp prețios. Marea Comoară Ascunsă ne așteaptă.
Ai zis Marea Comoară Ascunsă? Sora mea, Dia, mi-a povestit de aceasta. Dacă vreți puteți merge cu mine acasă să o puteți cunoaște, poate vă va putea ajuta.
Nu avem timpul necesar! rosti Menuel, supărat. Suntem foarte grăbiți.
Ne-ar face mare plăcere, spuse Kristi, zâmbind, binevoitor. Manuel nu avu de ales și îi urmă fără tragere de inimă.

Ajunși la casa tinerei fură întămpinați de o fată blondă, cu un păr strălucitor de parcă ar fi fost aur turnat, cu niște ochi strălucitori și albaștri ca diamantele, prin care noaptea se reflecta cerul și cu un corp tras ca prin inel, care avea parcă același zâmbet pe care îl văzuse și la străinul misterios.
Bine ați venit! spuse aceasta. Vă așteptam!
Kristi făcu ochi mari, cum anume îi aștepta? De unde știa ea, ceea ce nici măcar el nu știa că va face? Vorbele fetei îl năuciră pe deplin.
Aceasta le spuse ca străinul misterios o vizitase și o informase de vizita lor, spunânu-i că aveau să meargă împreună.
Fetele le povesti viata lor, care părea parcă o copie la indigou cu cea a băieților.Stătură de vorbă pană noaptea târziu, adormind abia spre dimineață. Plecară la drum cum se lumină de ziuă. Merseră întreaga zi…
Spre seara, istoviți cu totul, ajunseră la Hanul Imperial Inn, unde poposiră în acea noapte…

Cum vi se pare?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook