Ce parere aveti despre cei care se sinucid?

Depinde de motivatia lor. Pe unii ii poti considera chiar extrem de curajosi.

Din pacate, nu doar incurabilii, disperatii, depresivii, psihoticii se sinucid. Uneori comit suicid si hiperreactivii... nu ati vazut de atatea ori la stiri, copii care s-au sinucis pentru o nota mica? sau alte cazuri... reactii exagerate la o cearta din dragoste, la o problema de serviciu etc. E momentul acela de disperare in care nu mai judeci, in care ti se pare ca lumea s-a terminat, chiar daca de fapt, daca ar avea rabdare pana a doua zi, ar vedea lucrurile la dimensiunea lor normala. adica toate-s trecatoare, nimic nu conteaza cu adevarat.
Alea sunt tragedii. Nu irecuperabilii care nu mai pot sau nu mai vor sa traiasca.

Nu pot face fata vieti, si aleg o clipa de durere in loc sa lupta in continuare!

Isi pierd mantuirea

În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...

Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial să cauţi sprijin moral. Nu sta aşa. Nu trebuie să îngădui nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele tale.

Trebuie să fugi de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.

Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.

Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...

Este dificil a se discuta despre cauze. Dar oricum, intr-o lume a valorilor rasturnate, intr-o lume in car elipsesc din ce in ce mai mult reperele, omul poate ramane usor fara acel sprijin de baza care il poate feri din start de orice gand al crimei (fie ea chiar si fata de propria persoana). Acel sprijin este CREDINTA IN DUMNEZEU.

În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...

Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial pentru acea persoana să caute sprijin moral. Sa nu stea aşa. Nu trebuie să îngăduie nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele sale.

Trebuie să fuga de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.

Sunt persoane disperate care nu au putere sa lupte in continuare cu greutatile vietii si prefera calea cea mai simpla dar si cea mai gresita dupa parerea mea, sa zicem ca sunt persoane lașe

Au diverse motive, dar nu are trebui sa faca ceva de acest gen.

Buna intrebare!
1. sunt persoane spalate pe creier de mass-media care cred ca sinuciderea este un gest onorabil si sa nu indrazniti sa ma contraziceti pentru ca e EVIDENT ca se promoveaza asta;
2. sunt persoane disperate care chiar nu mai au puterea sa indure necazurile vietii.

O viata ai. pacat sa o dai asa aiurea. si nu ma refer la pacatul "religios" sau prostii de genul. dar pe unii ii inteleg de ce o fac.

Oameni curajoși.

Sunt acele persoane care cred ca viata lor este un cosmar si nu mai au sens sa traiasca pe pamint, cind nu mai au nici-o speranta ceea ce priveste viitorul si decid ca ar fi mai usor pentru ei sa puna capat suferintelor
Cred ca nimeni nu are dreptul sa-i judece, a fost viata lor care din pacate nu una buna, si imi ramine doar sa-mi fie jale de ei, ei au ales acea cale