Ce tip de oameni dispretuiti?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Răspunde
Bună.
Nu-i așa?
Acum pune paie pe foc că am uitat să scriu și "rând"!
Eram foarte obosită după o zi extrem de grea.
Pa, pa.
Nu dispretuiesc neaparat un anumit gen de oameni...
Dar nu ii suport pe cei carora le e frica sa fie ei insisi...
Nu dispretuiesc nicio tipologie de oameni. M-am regasit in toti de multe ori. E de rau sa-mi dispretuiesc propria persona, nu?
Nu dispretuiesc oamenii ca fiinte umane, dispretuiesc ceea ce reprezinta ei. Ma ia cu repugna cand x reprezinta un suav trandafir pe o foaie de ...at. E valabil si viceversa, cand manjesti un trandafir cu rahat.
Grea intrebare pentru ca de felul meu nu prea stiu sa dispretuiesc. Dar as ignora pe anumite persoane, si anume - pe cele violente din orice punct de vedere, cele cu ifose si / sau cele fara educatie, bun-simt.
Bai fratilor dar ia fiti voi sinceri acum: un om care dispretuieste pe un altul care nu i se ridica la standardul sau (ex.), e demn de urat, dispretuit?
V-ati gandit vreodata ca pentru faptul ca nu suntem perfecti si ca oricand putem calca gresit, prost ne-am dori intelegere si lamurire, si nicidecum dispretuire?
Altceva, - ce parere aveti, dar sincera (daca se poate) despre aceste persoane care au oferit raspunsul negativ cum ca ''dispretuiesc anumite persoane''(?).
Multumesc.
Eu am impresia că mulți de aici, inclusiv tu, nu faceți distincția între "ură" și "dispreț".
A disprețui înseamnă a purta lipsă de considerație față de cineva/ceva, a nu stima, a nu respecta.
Prin "a urî" se înțelege a nu putea suporta pe cineva/ceva, a-i dori răul, dispariția, a nu-i tolera prezența în preajma ta, în lumea ta. Disprețuiești ceea ce consideri inferior ție, că asta e una dintre caracteristicile de la sine înțelese ale lipsei de stimă - nu poți să respecți ceea ce consideri sub standardele tale. Pe de altă parte, a urî e un sentiment mai profund și mai periculos, care îsi are obârșia în frustrare și neputință, în majoritatea cazurilor. Nu poți urî ceea ce consideri inferior ție, urăști doar ceea ce vezi pe aceeași treaptă cu tine sau superior ție, ceva de care nu te poți atinge. Tu de ce crezi că Dumnezău e atât de pornit și revoltat în ura lui împotriva mediocrității, pițipoancelor, maneliștilor, telenoveliștilor? Pentru că e un fenomen la scară largă, acaparant, precum o caracatiță, de care simte că nu se poate atinge și împotriva căreia vede și el că e, practic, aproape imposibil să lupți. Aici se naște ura.
Ba o fac pe distinctie doar ca nu ai realizat ca era un exemplu.
Explicatia ta referitoare la dispretuire si ura este buna.
Insa aici e baiul: omul intotdeauna, fiind imperfect se va comporta ca atare. Depinde de temperamentul fiecaruia si de ceea ce poate.
Sper sa incercam sa dispretuim doar faptele unor persoane sau ura, dupa caz, nu si pe ei in sine.
"Sper sa incercam sa dispretuim doar faptele unor persoane sau ura, dupa caz, nu si pe ei in sine."
Perfect spus. Doar că unii oameni sunt atât de plini de fapte, gesturi, acțiuni, vorbe demne de ură/dispreț, încât e aproape imposibil ca sentimentul tău să nu se reverse asupra omului în sine.
Si-atunci nu crezi ca e ceva in neregula cu x sau y, deodata ce are sentimentul negativ asupra aproapelui sau?
Se spune ca ceea ce gandim, simtim inauntrul nostru ne poate modera, influenta / deruta oricand personalitatea: desigur, in negativ sau pozitiv, -dar asta in functie de cum te 'hranesti' / gandesti.
Nu se spune, așa e.
Doar că nu, nu cred că e ceva în neregulă cu mine să simt scârbă față de clasa politică actuală sau față de profesori, doctori și milițieni șpăgari, sau să nici nu consider pe vreunul din ăștia ca "aproapele meu". Isus a împărțit iubire, dar nici măcar el n-a halit o anumită categorie de oameni, știi și tu.
Nu doresc sa te fac sa fii propriul Iisus, sau sa porti dispret celor apropiati tie, ci doar sa te rezumi la faptele lor, daca intr-adevar iti pasa de ei... (si chiar sa-i indrepti daca s-ar putea sau sa fii tu insuti un exemplu bun de urmat, 'pozitiv'.)
E bine sa distingi 'raul' (pentru ca mi-ai dat un exemplu referitor la clasa politica, etc. etc.) si sa nu ti-l asumi asupra ta. (ca aici incep problemele, sincer.)
Cei falsi sau cei cu 2 fete. Cei care se da prieteni buni si se oftica cand reusesti in viata si iti intoarce spatele doar ca esti mai bun ca ei. Cei care nu apreciaza ca tu ii ajuti mereu si daca o data nu poti sa-i ajuti iti sar in cap ca esti nesimtita si nu-i ajuti (uitand de datiile trecute si ca datorita tie au note mai bune)Cei care duc vb si te barfesc pe la spate.
Toate tipurile, in mai mica sau mai mare masura.Nu prea ai de ce sa pretuiesti oamenii, si omul, ca specie de sine statatoare.
Ma intreb ce raspuns mi-ai da dupa ce ti-ai gasit o iubita.
Nu am nevoie sa ma alatur unor persoane, la nivel sentimental, si chiar daca as face-o, tot nu le-as pretui, pentru ca, daca stai putin sa te gandesti, si filtrezi tot ce se poate, singurul sentiment perfect natural, fara adaos si infrumusetari, este ura.Si cand esti la fel de radical cum sunt eu, in vreo 99% dintre cazuri, o iubita te-ar trage in jos, la nivelul ei, deci thanks, but, no, thanks.Treaba asta cu sentimentalismul si mai ales cu dragostea, ma lasa mai rece de 0 grade.
Kelvin, s-ar putea să te arzi odată, cu toată răceala și indiferența ta față de simțămintele omenești.
Ce să zic, câteodată mă apucă lenea aia de care-ți tot vorbesc, și întreb direct, ce aia a mă-si?
Iubirea e ceva irational, si cand te prinde nu mai tii cont de rasa umana si defectele ei. Eu zic ca te ridica pe plan social si ca nu poti fi rece, dar acum nefiind indragostit nu simti.
A iubi, e ca si cum ai cumpara o masina in leasing
Ai impresia ca e a ta pana nu mai ai bani sa platesti rata (sau pana ti-o fura unu din parcare)
Indiferenta nu stiu daca o pot numi, ca imi pasa de oameni, ma dau cu capul de pereti(bine ca am si pereti falsi, ca altfel, m-ar durea capu') cand vad cat de ignoranti si nepasatori sunt unii, fata de problemele sociale generale, sau proprii, si cat de mult se afunda in prostie.Chiar as vrea sa fiu un fel de MLK, sau JFK/RFK, chiar daca as sti ca mor impuscat, macar deschid ochii oamenilor, si capat o pagina de Wikipedia, iar in cazul lui John, si pe Marylin Monroe si Jacqueline. 
Daca o sa ma ard, nu stiu, presupun ca nu, desi am fost cateodata criticat pentru ceea ce unii numea asentimentalism si raceala exagerata.Eu nu sunt facut sa iubesc o singura persoana, imi iubesc si dispretuiesc specia in acelasi timp-ii dispretuiesc pentru ceea ce sunt, si ii iubesc pentru ca sunt potentiale subiecte ce pot trece prin spalarea pe creier anevoioasa, ce o mai practic din cand in cand.Schizophrenia,anyone?
Totul e trecator. Asa si iubirea. In exemplul dat de tine pot compara multe lucruri.
Normal ca iubirea e trecatoare, doar e o reactie chimica...
Schizofrenie? Neah, ești doar omul secolului 21...
Cât despre muritul pentru oameni, asta e dorința de eroism și sete de aplauze și recunoștință, deci nimic nou sub Soare... Apropox, îl urăști pe Eminescu, dar, dacă o să fii sincer cu tine și o să-i citești Glossa, reducând la minimum turația prejudecăților pe care ți le-ai format despre el, o să-i observi geniul.
Sincer, am sa iau catalogarea asta drept un afront.Omul secolului 21, in general, e o oita proasta, superficiala, ipocrita, si plina de glam in ea, de iti vine sa vomiti. Da' cred ca schizofrenie tot este, ca un om normal nu gandeste cum gandesc eu.(ma laud?!)
In cazul meu nu predomina dorinta de a muri si de heroic bullcrap, ci dorinta de a deschide ochii.Ma simt cel mai bine, cand vad ca le explic ceva unor oameni, iar ei dau din cap, aproband, stiind ca spun adevarul.Setea de recunostinta e scuzabila, cand ai si ce sa pui pe masa, ca sa ti-o poti dori.Eu cred ca am destul.(nu jetoane, ci orice altceva)
Nu il urasc pe Eminescu pentru ce a scris per total, il urasc pe de-o parte pentru vomele alea sentimentale, serbede, de adolescenta parasita, gen "Pe langa plopii fara sot" sau "Floare albastra", da' cand am citit "Imparat si proletar"(care e poezia mea preferata, dupa "Ura" de la Macedonski) am ramas prost, la cat de bine descria omul niste tipologii si situatii.SUnt de parere ca daca scria ca in poezia asta sau "Sarmanul Dionis" le dadea clasa unora de-al de Baudelaire, Mann sau Bulgakov.Am citit "Glossa" de destule ori, si e printre singurele chestii de la el, care-mi plac, dar nu cred ca e nevoie de geniu sa semnalizezi anumite stari, si situatii psihologice/sociale/mentale, cum a facut el.No doubt about it, le avea si in poezia asta, dar daca e vorba de un geniu la el, acela se observa in "Sarmanul Dionis", desi mai are niste scapari cu miros de flatulente d-astea amorezate si acolo, dar, overall, cand nu isi foloseste latura de amorezat frustrat, e un scriitor premium.
"Sincer, am sa iau catalogarea asta drept un afront.Omul secolului 21, in general, e o oita proasta, superficiala, ipocrita, si plina de glam in ea, de iti vine sa vomiti."
Privești prea la suprafață și iei prea la grămadă. Te asigur că aproape fiecare om sub 30 de ani se confruntă cu anxietăți, dubii și indecizii la nivel psihologic. Unii-s mai ai dracu și iau taurul de coarne, alții renunță pe parcurs, dar toți le au.
Vezi că Eminescu, pe lângă poezie, a rupt niște mufe și-n domeniul jurnalisticii, cu niște scrieri care au deranjat grav somitățile vremii respective. Din păcate, și cu mirare (dar nu prea), multe dintre acele scrieri ale sale au dispărut în negura vremii. Se vorbește pe la colțuri că geniul lui se întregește prin unirea activității din cele 2 domenii. Plus că omul avea vaste cunoștințe de matematică și fizică, se zice că el schița ceva despre relativitate dinainte ca ovreul de Einstein să fie măcar în proiect... (aici zic din auzite, nu am dovezi).
Dar de astea nu auzi în școală, unde el e doar "Luceafărul poeziei românești".
Si tocmai pentru ca e irationala, e un refugiu al oamenilor slabi, si cei ce devin apologetii neconditionati ai iubirii, tot oameni slabi sunt, ca nu gasesc o cale mai buna de a trai, decat iubirea. Iubirea te ridica pe plan social, dar te coboara mental, n-ai timp sa te gandesti la lucrurile cu adevarat importante, de bucata de carne modelata, si oarecum rationala, cu care iti arzi timpul. Dragostea e utopie, de mult zic asta, exista doar atractie si anumite declicuri la nivelul creierului, care te fac sa creezi o simbioza si un echilibru cu unele persoane.
Se pot refugia in iubire nu neaparat ca nu pot in altceva, ci pur si simplu ii atrage si pot si in alt lucru, dar nu vor. Cine are caracter puternic va sti sa puna in echilibru iubirea cu lucrurile importante, acorzandu-le fiecareia atentia necesara. Dar pentru tine ce e dragostea, nu din punct de vedere chimic? E fix ce ai descris tu si nimic mai mult.
Am zis in general, pentru ca am intalnit si destule exceptii, dar, de multe ori, procentele definesc treaba, si o fac mai clara.Nu am zis de anxietati, dubii si indecizii, dar si acestea, la multi, sunt superficiale, de exemplu: "Cu ce ma mai imbrac azi? In ce club ma duc sa ma fac manga?" "Cu care din aia doi sa ma bag, ca amandoi au cash-ul generos, si stromeleagul la fel?" si altele.Intelegi tu ce vreau sa spun. Unde-i progresul prin dubii? Unde sunt rezolvarile unor probleme adanci, neaccesibile tuturor? Unde e dezvoltarea, unde e gandirea mai in profunzime? Dubiile despre care zici tu exista, insa doar la putini, intr-o forma mai evoluata si interesanta.
Stiu ca Eminescu a facut si niste cronici jurnalistice.Am vazut amu' vreo saptamana, pe A3, o interpretare la un text de-al sau, facuta de Andrei Zaharescu, si, nu cu multa mirare, vezi ca ce scria el in 1880 se potriveste si vremurilor de acum.Eu am gasit pe un site dedicat lui vreo 4 franturi din astea jurnalistice, si le avea bine de tot, stia sa sondeze o problema. Daca n-ai citit "Sarmanul Dionis", la biblioteca, sau cauta un link, si citeste-o, pentru ca acolo, prin personaj(Dionis mi se pare dat dracu-desi pica putin spre sentimentalist-e un fel de Faust), chiar dezvolta niste teorii extrem de interesante.Si,oricum,la o prima lectura a "La steaua" observi ca le are si cu astronomia.Scoala si sistemul educational in general, priveste prea obtuz problema unor scriitori, Eminescu e overrated prin poeziile alea fara nicio substanta de care ziceam eu, nu gasesti nici sa te dai peste cap ceva mai bun de la el(gen "Epigonii", sau "Mortua est") in carti, doar arhicunoscutele poezii sentimentaliste.Si cand faci de Blaga, tot auzi ca le avea, dar nu auzi mai de la nimeni, ca omul era cooptat serios in discutii de Nobel.Si,oricum eu cred ca Blaga si Ion Minulescu il bat pe Eminescu la poezie, el lua acolo mult si din propria experienta care nu era asa de incitanta pentru un cititor plictisit de romantismul sau.
Întâi apare dubiul, deci da, lumea prin dubii progresează, mai ales că nimic nu e sigur. Certitudinile alea pe care le cauți tu nu prea există la nivel uman, mereu există alternative și portițe de scăpare și eschivare și evadare. Și eu credeam la 17 ani că dețineam răspunsurile lumii, mi se părea mie că deschisesem ochii și vedeam ce alții nu văd și dezbăteam și mă zbăteam ca un bezmetic (zic asta fără vreo intenție de superioritate). Principiile de la 17 ani, în principiu, le am și azi, la 20, doar că îmi canalizez energiile și potențialul altfel. La băuneli lumea nu percutează... Cel puțin, nu pe durată lungă.
Mie, în afară de Eminescu, Macedonski și Nichita, toți poeții români îmi par mediocri, simpli versificatori, nu poeți. Blaga a avut niște sclipiri cu Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Paradis în destrămare... Minulescu? Serios?
Și Nichita a fost luat în vizor pentru Nobel, cum de pe el îl urăști, dar la Blaga ți se pare relevantă chestia asta? În povestea cu Nichita și Nobelul se vorbește chiar despre o conspirație a regimului ceaușist, ca poetul să nu ajungă în posesia premiului. Toată tărășenia asta ar fi stârnit invidia în Ceașcă, marele gesticulator ochind și el premiul, în tot delirul său și strâmba sa percepție asupra realității.
Vor sa se refugieze si in alt lucru, dar asta este un defect general al oamenilor; cred ca (,) chiar au nevoie de anumite persoane numite parteneri pe cap, o intreaga viata.Cine are caracter puternic pune in echilibru lucrurile importante, cu subiectele de care este atras, dpdv fizic, ca dragostea tot utopie este, oricum ar incerca unii amorezati sa se justifice prin tot felul de teorii retarde.
Ma refeream la progresul prin dubiile oamenilor superficiali, dominanti. Dubiile lor nu sunt niste dubii din alea nobile, boeme, ce te fac sa progresezi, sunt stagnante, etaloane de complacere.Eu nu caut niste certitudini cu privire la Univers, sau probleme existentiale, extrem de complicate, as vrea sa am certitudinea ca in general, oamenii vor un progres real, si nu afundarea in mediocru sau materialism mai mult decat e nevoie.Raspunsurile lumii sunt o utopie, ce-i drept, cu tente nobile, dar raman utopii, e frumos sa iti imaginezi ca le-ai dat de capat, dar asta este aproape imposibil.De fapt, poti vedea mai la orice varsta, daca esti matur in conceptii, lucruri pe care altii nu le vad, din cauza voalurilor impuse, direct sau indirect, de terte elemente.
Blaga e underrated, Minulescu mi se pare chiar cel mai underrated poet, luat la nivel de apreciere-opera, si aici Nichita imi pare overrated. Eminescu, atata timp cat se limiteaza la "ma cunosteau vecinii toti, tu nu m-ai cunoscut", mi se pare mediocru, dar cand te loveste, e clar ca avea un potential urias.Macedonski e foarte bun, dar iar, underrated de programa rigida, merita sa studiezi mai mult din el, are niste poezii care, daca le intelegi bine, lovesc destul de tare.(Rondelul orasului mic, par example, merge si de-un mic interludiu rap poezia, zic eu)Si Cartarescu are cateva poezii, care mie-mi plac.Blaga e cu adevarat un poet, zic eu.Nu doar pentru ca e, in mare masura un inovator in literatura romana.Citeste Psalm, Lauda Suferintei, observa-i puterea de creionare a unor sentimente, si iti vei da seama. Pus in acelasi taler cu Nichita, Blaga il bate, prin stil, prin abordare, prin ce vrei tu.Nichita scria poezii cu tente adolescentine, ori chestiile de genul, pe mine nu ma prind.Sa nu mai pomenesc, ca era un frustrat si jumatate, fapt ce se observa in unele poezii.Revenind la Minulescu, nu ca as fi arogant, dar ai citit suficient din el? Desi era si el un mic frustrat, in latura sentimentala, si apela de prea multe ori la aceasta, la el in lirica, se observa ceva ce nu prea vezi la Nichita si Eminescu, iubire din aia mai normala, nu de genii cum voia Eminescu, si ideala, cum voia Nichita, ce dadea putin in pervesiune.Geniul si iubirea ideala-they cannot coexist! Minulescu a inteles asta, presupun.In loc de prefata, Nihil, sunt poezii unde se observa cat de fin poet era el. Volumul "Romanta negativa" cel putin, bate un Bacovia(copiaci din Poe!), bate cam tot ce a scris Nichita.Nichita nu-mi place din cauza adancrii lui in sentimentalism in poezii, sentimentalism din ala cu latura gretoasa, ce il cam dispretuiesc. Daca e ceva ce chiar sa-mi placa de la Nichita e "Un pământ numit România", mult prea sincera si la obiect poezia.Stiu ca regimul nu prea il suporta pe Nichita, el avea viziuni mai libertarianiste si anti-sistem. Long Story Short: daca un poet, o da prea tare in iubire, si sondarea acestui sentiment, in poezie, si daca mai baga si irationalitate sau oarecare frustrare, in poezie, nu-mi place si gata.
Cum am ajuns sa facem aici duel in preferinte lirice, habar n-am...
Asta inseamna sa nu ai Dumnezeu. Uite, Jelli, care este filosofia unui ateu. Indubidabil ca asa ajung toti.
Oamenii prosti, oamenii falsi (fatarnici), lasii, tradatorii, parvenitii, cocalarii& pitipoancele, politicienii, hotii (da nu aia care fura de foame, din cauza incompetentei sistemului), curvele-virgine, ipocritii, pupincuristii, etc (mai sunt, dar nu-mi vin acum in minte)
In principiu, nu este bine sa ai incredere in oameni. Celor enumerati mai sus, le-as da foc fara resentimente.
Justitiare, cauta doi oameni si cauta si ce au facut ei, din postura de politicieni: Ron Paul si Nigel Farage.Acum,ca 99, 5% din politicieni sunt fie ignoranti, corupti, sau tampiti, asta nu inseamna ca toti sunt astfel.
Procentajul tau de 99, 5% e zdrobitor si nu ma poti face sa respect politicienii doar pentru ca 0, 05 % sunt altfel.
Insa trebuia sa specific ca era vorba de politicienii romani contemporani, aceste veritabile nevertebrate.
Nimeni n-a zis sa respecti intreaga clasa politica, ci doar pe cei care merita.Probabil eu am marit putin procentul celor "murdari", dar cu siguranta, nu gasesti din 100 de politicieni, 5-6 suportabili, si doar 1 sau 2 sunt cu intentii bune, in Romania, nici macar unul din 100 n-are intentii bune. Un politician roman de calitate mi se pare Alina Gorghiu de la PNL, ca-i buna.
Încerc să văd dincolo de ambalaj, să sar peste muzica pe care o ascultă, felul în care vorbesc ş. a. m. d şi să trec direct la esenţial. În primul rând judec după acţiunile pe care le fac, că doar de aici deducem tot. Dacă dau cu capul în perete în mod repetat e clar că ceva nu-i bine.
Apoi judec după afirmaţiile care le fac şi opinile pe care le susţin. Dacă debitează prostii, dacă susţin non-sensuri şi dacă vorbesc fără să cunoască tot nu-i bine.
Şi apoi mă interesează cum se văd pe ei şi cum îi văd pe cei din jur(dacă sunt complexaţi de turma din care fac parte, dacă au un orgoliu nefondat, dacă sunt prea toleranţi sau dacă critică fără rost ş. a m. d.). Punctul ăsta e cam vag şi subiectiv, da' în general îţi spun că nu-mi plac persoanele slabe, care se lasă intimidate şi care n-au o părere personală. Până la urmă, tot acţiuniile făcute vor conta cel mai mult.
Da' tu cum îi judeci?
Oke. Răspuns mai la obiect și mai satisfăcător decât mă așteptam, deși, văzându-te pe site, ești mult mai radicală decât lași să se înțeleagă aici. Deci e cum ai zis și tu: acțiunile peste vorbe.
Eu nu-i judec, eu doar îi observ, e mai distractiv, fiindcă oamenii-s niște trestii cugetătoare, cum zicea Pascal, slabe și-n continuă schimbare. Cât despre opiniile lor, mă interesează mai mult cum și le-au format, ce stă în spatele lor, decât ele în sine, fiindcă așa îți dai seama mai bine și de omul în cauză.
Virtual par mai radicală deoarece nu pot critica decât părerile pe care le susţin şi afirmaţiile făcute, iar apoi îmi rămâne ambalajul acela cam irelevant comparativ cu celelalte criterii. Nu cunosc acţiunile alea esenţiale de care vorbeam în răspunsul anterior.
În realitatea pot privi din mai multe unghiuri şi îmi permit să fiu ceva mai tolerantă(întro măsură limitată, bineînţeles, că doar n-am să suport toate cretinismele).
Cât despre ultima ta afirmaţie referitoare la opinii, mă gândesc că dacă iei opiniile unui om şi le priveşti în ansamblu(chiar dacă nu ştii ce stă-n spatele lor) nu cumva obţii o imagine reflectată a personalităţii lui?
În orice caz, ai respectul meu pentru faptul că poţi privii oamenii fără să-i judeci. Mie-mi place să îmi împart admiraţia şi dispreţul, deşi nu le fac cunoscute mereu.
Nu-i judec în situații de zi cu zi. Când vorbim de situații excepționale: viol, crimă, batjocură care împinge granițele departe (ca-n politică) - ștanța e deja aplicată, scursură a societății. Sincer să fiu, dintre toate astea, cel mai deschis și mai puțin radical sunt cu privire la crime, paradoxal s-ar zice. Discuție lungă, oricum, ca să mă fac înțeles pe deplin.
Și tu ești șmecheră (și nu la modul manelistic), îți merge mintea brici.
În situaţiile critice bănuiesc că toţi judecăm, da' eu nu le pun eticheta direct. Atunci prefer să ştiu ce stă-n spatele crimei ăleia şi care a fost scopul. În unele circumstanţe crima poate fi o acţiune nobilă, cel puţin de unde văd eu.
În unele circumstanțe, extrem de rare și izolate, da. D-aia am zis că, din ce-am enumerat acolo, cel mai deschis și mai reticent sunt cu privire la crime.
Dar sunt sătul de justificări psihologice, în cazul tâlharilor (zic aici de tâlhari, nu de găinari și borfași), violatorilor, profitorilor... Nu vreau să aud de copilăriile lor grele și tratamentelor abuzive la care au fost supuși. Sincer, chestiile astea le pun la coadă. Spre deosebire de multe dintre crime, astea-s premeditate, bine gândite și săvârșite în deplină conștiență a actelor în cauză. Sunt sătul de umanizarea inumanului. Nu mă interesează nici scuzele doctorilor șpăgari și avocaților lor, care vin din popor, scuze de genul: la ce salariu are un doctor, trebuie să ia șpagă ca să trăiască. Să i se lipească mâinile pe stetoscop, de parcă restul românilor ar trăi în luxul de pe lume, de-s datori cu șpagă, și numai el, săracul, ar duce-o greu. Cam așa stă treaba... Sunt deschis să înțeleg, dar e cale lungă până la a accepta.
Aici sunt perfect de acord cu tine. Vina lor sau nu, tot nişte scursuri ale societăţii rămân. Nu e nicio dreptate atunci când nu pedepseşti pe cineva pentru o faptă săvârşită pe motiv că a avut o copilărie grea sau orice scuză-ţi mai dă prin cap.
*Camatarii si batausii
*Copiii emo, apropo, de ce nu-si baga un piercing si in ***** sau in *****
*Aia care mint
*Aia care dau salut cu tine cand sunt singuri, iar cand se afla cu prieteni (de obicei mai mari decat tine) zic "nu te mai cunosc"
*AIa de te vrobesc pe la spate, asta inseamna ca n-au curaj sa te injure in fata si sunt lasi.
◕ Sa nu zicem dispretuiti.
◕ Mai bine era ce tip de oameni sunt invizibili pentru voi.
◕ Nu as putea zice ca dispretuiesc pe cineva dar persoanele care asteapta sa le fie totul facut pe plac si pe urma sa nu ofere nimic in schimb, ar fi persoanele invizibile.
◕ Totul se reduce la un simplu cuvant daruinta.
De ce să spunem invizibili? Eu văd o distanţă semnificativă de la indiferenţă până la dispreţ; dispreţul e manifestarea urii, indiferenţa e nepăsare pură. Ambele sunt de admirat, pentru că sunt puţine dintre sentimentele care nu sunt inhibate de toate nimicurile.
P. S: De ce începi fiecare idee cu simbolul ăla?
''P. S: De ce începi fiecare idee cu simbolul ăla?''
Si eu l-am intrebat acelasi lucru
Ghici ce raspuns am primit (sau mai bine zis, n-am primit)
Nici mie nu o să-mi răspundă mai mult ca sigur...
Observi că jumătate din ăştia care au răspuns mai sus ne dispreţuiesc(cel puţin eu mă regăsesc în descierea multora)? Uite, de exemplu @FlyingSoul mă dispreţuieşte 'din TOT sufletul'. Asta mă face să mă simt prost despre propria persoană. Ar trebui să-mi ajut semenii oligofreni să exceleze în toate nimicurile, aşa cum fac toţi nimenii şi ajung cu senzaţia că de fapt sunt cineva.
Iti trimit ceva, pe privat, pen'ca m-ai facut curios.
*Cei cu multe fite, bogati(mai toti.), care cred ca totul se invarte in jurul lor.
*Cei perversi.
*Prosti(in sensul ca vorbesc..si nimic nu are logica)
*Cei care barfesc pe toti.
*Cei cu 2 fete.
*Cei care nu apreciaza iubirea asa cum trebuie, ajutorul acordat de tine sau o alta persoana, iar mai tarziu nici nu te baga in seama(propria experienta.)
*Cei care injura."specimene"
*Cei care daca lor le place ceva sa-ti placa si ti-e, altfel.
*Cei care iau, nu si dau(zgarciti)
*Cei care daca zici ceva, te ia drept prost.
*Cei care se dau prieteni falsi.
*Cei care nu apreciaza ce au.
Cam tipurile astea de om urasc.
Cei prefacuti, fitosi, cei care se cred mai buni decat toti, egoistii, lacomii.
P. S. Cred ca mai dispretuiesc si altii dar nu prea imi aduc bine aminte.
Eu dispretuiesc din TOT sufletul pe cei care rad de suferinta altuia si cauta sa ii provoace mai multa. In 2 cuvinte: urasc Sadicii.
Nu dispretuiesc pe nimeni, dar incerc sa-i evit pe cei lipsiti de personalitate...
Eu dispretuiesc niste animale... de exemplu carcalacii.
Pe oameni nu-i dispretuiesc, tind sa cad in extrema compatimirii, sau chiar a scarbei, dar numai dispret nu!
Pen'ca dispretul e semnul prostiei intriseci creatoare de snobism bovin, sau de infatuare tâmpă, ca sa ma exprim metaforic...
Eu tot nu pricep de ce au oamenii tendinta sa filosofeze despre chestii care nu le plac, pierdere de vreme. nu-ti place, fa frumos o pirueta pe calcaie la 180 de grade si cauta ceva ce-ti place. auzi tu: da cine sunt eu sa ma apuc de dispretuit pe cei din jur?! ar fi mai multe raspunsuri:ori sunt cineva fara alte preocupari, ori nu stiu ce vreau in general si nici nu sunt capabila sa schimb treaba asta din moment ce staaaaaau si doar ma plang, ori sunt o mincinoasa si chiar imiplace sa ma bag in borsul altora si sa le scormonesc ra*ha*tul.
Mie imi place fraza aia din literatura romana antebelica: "a fi vrednic de tot dispretul" 
De parca trebuie sa te cacai sa o meriti
Eu vreau sa-mi dea medalie!
țiganii și poponarii care ascultă manele la telefon pe stradă, ăia care se îmbracă ca niște ghei, ăia care mă mint pe față, rockerii wannabe, pițipoancele care bubuie de figuri, ălea disperate după p u l ă, și lista poate continua.
Dispretuiesc oamenii falsi, oamenii fitosi, parsivi, rai, dar mai ales voi uri intotdeauna oamenii care sunt apreciati de toti si nu fac nimic deosebit sau nici macar nu arata bine. Aaa, si mai urasc si oamenii care se baga in seama cu tine si nici macar nu te suporta. Dar ma bucur ca am si prieteni adevarati care stiu sa faca diferenta intre oamenii care au facut din viata propria scena pe care numai ei au voie sa joace, si oamenii care stiu sa se strecoare printre obstacolele vietii, fara sa caute sa se laude cu asta.
Oamenii care au ''tupeu'' sa jigneasca si sa i judece pe altii, fiind atat de inteligenti in fata unui monitor( ca doar d'aia s a inventat googleu'), iar in realitate nu scot un cuvant..intelegi tu
''Cei ce se drogheaza.''
Ai parinti, frati/bunici/rude care beau cafea, energizant, fumeaza, sau beau alcool?
Da! Eu ma refer la cei ce se drogheaza " tragand pe nas " cu droguri puternice... Nu cafea, sau energizant. Oricum poate se gasesc pe aici unu din ei si nu vreau sa ii jignesc.
Am inteles
Dar asta presupune sa stii exact care sunt drogurile ''pe care le accepti'' si care sunt ''drogurile rele''
De unde stii care sunt drogurile rele?
Nu inteleg ce`i cu atatea intrebari? Oricine stie ce e "drog "
Da, orice substanta care actioneaza pe SNC (prin definitie)
Eu vreau sa vad ce intelegi tu prin droguri rele, si vreau sa vad niste exemple, ca sa stiu daca ai idee despre ce vorbesti sau ai impresia ca oricine fumeaza un cui e ultimul drogat.
Nu esti mama, nu esti nici tata. nu inteleg ce iti trebuie atatea ..raspunsuri si clar...
Cum zici tu... Dar inainte sa pleci, treci p-aici : http://www.tpu.ro/......entati-si/
Pe cei pe care ii ajuti, ii ridici, iar apoi ei incearca sa scape de tine.Profitori,copiatorii,mincinosii(doar unele tipuri)
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
