Coltul amintirilor cu miros de brad si cozonaci.
Cu totii avem amintiri, de cele mai multe ori frumoase, legate de Craciun. Mai ales de Craciunurile copilariei.
Eu imi amintesc de cel de acum 30+ ani.
Naşul meu era actor. De Craciun, facea pe naiba-n patru sa ajunga, costumat si dotat, la fina-sa care, evident, credea din tot sufletul ca Mos Craciun exista. Cum naiba sa nu existe cand mama, tata, bunicii erau toti prezenti iar Mos Craciun era cumplit de convingator.
Cand am implinit 11 ani, mi-a adus, odata cu cadourile, o scrisoare in care imi spunea ca sunt mare de-acum, ca sunt multi copii mici la care trebuie sa mearga si ca nu va mai putea sa vina la mine. A fost cel mai trist Craciun din viata mea. A fost primul dintr-o lunga serie de visuri spulberate.
Vreti sa va impartasiti si voi amintirile de Craciun?
Multumesc.
P.S. Cred ca intrebarea asta va ramane fara funda, pentru ca, sunt convinsa ca-mi va fi foarte greu sa dau una.

Mos Craciun al meu nu a fost atat de convingator...

Presupun ca nu ai avut rabdare sa ajungi la sfarsitul postarii mele. O amintire? Ceva? Imposibil sa nu fie.

Am ajuns... dar mi-a ramas in minte Mos Craciun.

Am o amintire cand Mosul l-a batut cu bota pe taicamio.

Si la mine erau craciunurile fericite, in familie, impodobitul bradului, mersul la tara, taiatul porcilor (chiar daca suna grotesc, tot era dragut). vinul fiert pe care il gustam mai mult pentru ca nu aveam voie... Toate astea pana intr-un "genial 25 decembrie" unde in loc sa desfac cadouri, a trebuit sa merg la inmormantare.

Nu am mai putut de atunci sa inteleg craciunul, si nici pe dumnezeu in principiu. Copilaria s-a dus toata intr-o clipita si de atunci instictul de supravietuire "kicked in".

Acum mai sunt momente cand in statii de autoboz sau in piese mai admir unele familii care chiar par fericite, si parca in sinea mea... ma bucur pentru ei.

Craciunul a fost mereu o perioada pe care am iubit-o, si inca o iubesc. Din pacate, tot ce mi-as dori ar fi sa fie zapada si aici de craciun, dar aceasta minune se intampla odata la cativa ani in orasul asta.
In ultimii doi ani craciunul meu a fost oribil datorita unor probleme de familie.dar cu toate astea, sper mereu la mai bine. O amintire clara este aceea cand il asteptam pe Mosu' toata noaptea ( Cat puteam sa stau treaza ), ca adormeam pe covor sperand ca de data aceasta nu o sa adorm, dar evident mereu am adormit.Intr-un an de craciun mi-am dorit o casa cu papusi foarte mult si evident dimineata m-am trezit foarte repede si m-am dus direct la brad. Am fost tare fericita sa gasesc casa cu papusi mult dorita si m-am dus la parintii mei in camera, sarind peste ei in pat si tipand in gura mare " Mamii, tati a venit Mosu! " Si eram asa fericita. Hm...alte amintiri nu mai stau acum sa caut prin minte, evident ca am fost tare trista cand am aflat ca nu exista si de atunci craciunul n-a mai fost la fel. Mosul a venit mereu ce-i drept, dar nu-i tot una. Oricum, el exista doar ca nu ca fiinta umana, cred ca e spiritul ala de a face un cadou secret cuiva.
Iarna frumoasa!

Pai in fiecare an, tata obisnuia sa se costumeze in Mos Craciun (eu avand vreo 7 ani).
Oricum,tata era imbracat in cel mai mic detaliu:barba falsa din vata,caciula,bocanci,curea,bluza,pantaloni,toate rosii!
Intr-o iarna,tata s-a saturat sa se tot imbrace in Mosu',si a hotarat ca e vremea sa-mi spuna,cine e de fapt cel care aduce cadourile sub brad.
S-a imbracat pentru ultima data,mi-a dat cadourile,iar dupa s-a apropiat de mine si mi-a spus:
-"Stii cine sunt?"
Eu,raspund foarte bucuroasa:
-"Da,Mos Craciun!"
Si atunci si-a dat jos barba si caciula,si am vazut ca mosul era...o inventie!
De suparare, am inceput sa-l bat pe tata, si sa-i zic:
-"Unde-i Mosu'? Ce-ai facut cu el?"
Totusi, cand am vazut ce cadouri ma asteptau sub brad, m-am mai linistit.

P.S: ...am primit un motan!

Hei! Acum 11 ani am aflat ca am cancer.Am aflat asta inainte de a fi ziua mea de nastere. Dar mi-am petrecut-o normal, am ras si m-am distrat. Apoi am plecat si am urmat tratamentul cu citostatice.Nu a fost o perioada fericita,dar m-am ambitionat sa inving, am luptat clipa de clipa, ceas de ceas, zi dupa zi si luna dupa luna. Ceea ce regret din toata aceasta perioada sunt persoanele pe care le-am cunoscut in spital, oameni deosebiti de care m-am atasat vazandu-i mai mereu.Pentru mine faceau parte din familie.Si regret pentru ca multi nu mai traiesc.I-am pastrat mereu in suflet si-i voi pastra acolo. Dupa terminarea tratamentului mi s-a facut un tomograf. Rezultatul a venit in ziua de Craciun.Atunci am sunat, nu am vrut sa stiu mai devreme. Pentru ca in Ajunul Craciunului i-am scris o scrisoare Mosului. Poate suna stupid, dar asta am facut.Am scris o scrisoare lunga,in care aveam o rugaminte:sa dea sanatate familiei, prietenilor, dusmanilor, tuturor oamenilor pe care-i cunoasteam si pe care nu-i cunosteam, nu mai voiam ca nimeni sa fie bolnav si mai ceream si pentru mine sanatate daca mai ramanea. Dupa ce am terminat scrisoarea am pus-o sub brad.Stiam ca nu exista Mos Craciun, dar asta am simtit ca trebuie sa fac si stiam ca totul va fi bine. A doua zi am sunat la spital si am aflat ca boala a intrat in regresie.Bineinteles ca scrisoarea era tot sub brad.Dar asta a fost dorinta mea atunci.
Sunt 10 ani de cand pun aceeasi scrisoare sub brad si 10 ani de cand boala nu a recidivat. Poate ca sunt copilaroasa dar asta inseamna pentru mine Craciunul.

Sper ca si Craciunul asta sa fie la fel de frumos, cu aceeasi scrisoare sub brad si cu aceeasi speranta in suflet. Multumesc pentru amintirea ta care imi aminteste (e redundant, stiu...) ca speranta e cel mai frumos dar pe care ni-l putem dori. Si cel mai la indemana. Jos palaria!

Voi pune scrisoarea sub brad desi nu mai arata la fel de bine. Dar deja este obiceiul meu de Craciun, traditia mea.Nu imi voi pierde niciodata speranta, ea moare ultima.

Eu imi amintesc cum venea fratele meu fericit "vrei sa vezi ce ne aduce mo$hu?" si pac! Imi arata pe unde a gasit jucariile. In lada de la pat, in sifonier... Inainte de Craciun, asta era principala lui preocupare, scotocea toata casa sa vada pe unde sint cadourile

Eu imi amintesc cand am aflat ca nu exista Mos Craciun. Am verisoare mai mici si ne pregateam de Craciun. Insa am surprins un unchi imbracandu-se in Mos Craciun pentru noi. Stiu ca atunci nu am zis nimic, pentru a nu le strica bucuria verisoarelor mai mici. Eu insa am fost dezamagita si nu mai vedeam rostul de a zice o poezie, oricum imi dadea cadourile

Eu ma autoeducasem sa nu scotocesc, pentru ca aveam un talent deosebit de a le gasi fix in primul loc unde cautam. Si, an de an, locul se schimba.

Amintirile frumoase care predomina sunt cele din copilarie.
Tata, organiza craciunul la firma, si veneau toti copii celor care lucrau acolo. Cineva era deghizat in Mos Craciun iar noi trebuia sa invatam poezii, ca deh Mosu' nu dadea cadouri degeaba. Ca sa nu se faca niciun fel de discriminare, toata lumea primea acelasi cadou, lucru care ma enerva pe vremea aia (pentru ca eu voiam masinuta cu telecomanda si altu' poate voia un robot cu baterii)
Normal ca era si banchet, cu prajituri, cozonaci s.a.m.d
Tin minte cum cei mari isi faceau cadouri intre ei, care mai de care aduse din strainatate (pe vremea aia nu prea se gasea nimic la noi) era fix perioada inflatiei post-decembrista.
Acasa la fel: invitati, colinde, filmari (care le mai am si acum) cadouri si multe rasete.

Pentru mine fiecare Craciun e o amintire foarte frumoasa, unica in felul ei, parintii mei s-au straduit si au si reusit sa imi umple copilaria de fericire mai ales cu Mos Craciun.Am o multime de amintiri frumoase: cand eram mica 4-5 ani mama ma punea sa ma rog cu voce tare, ca sa auda Mosu ce vreau sa imi aduca ca e batran si nu aude bine. In fiecare an vroiam sa stau in camera cu bradul sa il vad pe Mos Craciun cum intra, dar Mosu mama umbla pe sub geam cu clopotei si ma speria si nu mai aveam curajul sa stau acolo, asta era semnalul pentru tata sa ne tina ocupati ca ea pune cadourile.
Fratele meu mai mare cu 2 ani, a aflat mai repede ca Mos Craciun nu aduce cadourile, si mi-a zis si mie si eu l-am luat la palme ca spune minciuni despre Mosu si ca din cauza lui nu o sa mai primim cadouri :)).
Alt lucru fumos din partea parintilor mei, e ca pastreaza majoritatea scrisorilor pe care noi le scriam fie lui mos Nicolae fie lui Mos Craciun alaturi de multe mazgaleli pe care le faceam cand eram mici.
Cea mai frumoasa amintire nu stiu cati ani aveam cred ca vreo 9, in anul ala am facut multe sotii, am fost obraznica, si dupa ce am venit cu colinda pe geam l-am vazut la coltul casei pe Mos Craciun, deci m-am facut alba ca varul, nu stiu ce stare aveam, eram fericita, speriata, emotionata, imi era teama sa vorbesc cu el, vroiam sa ii sar in brate, in mine se dadea o lupta nici nu puteam sa leg 2 cuvinte.
Tremuram toata si stateam langa tata ca ma simteam in siguranta :)), mosu asta avea un ditamai ciomagu, si m-a chemat pe mine la el, nu am avut curajul sa ma pun langa el, m-am dus si mam lipit de soba si vorbeam cu el, daca mai ramanea vreo 5 minute cred ca daramam soba la cat de tare me inpingeam in ea.M-a pus sa ii promit ca o sa fiu cuminte, atunci am zis : " Mosule, promit ca o sa incerc sa ma fac mai cuminte, dar nu ca o sa fiu ca nu stiu daca pot sa o tin" Fratele meu stia ca mosu nu e adevarat, dar asa de bine era costumat incat nu la recunoscut nici el si a stat smarna, am primit dulciuri si fructe Claudiu a primit o masina mare, un camion, care merge si inainte si inapoi cu o remorca foarte mare cu care ulterior plimbam pisica prin camera, iar eu am primit un urs de plus cred ca era aproape cat mine, cand l-am vazut l-am luat in brate pe mos dar tare ca sa simta, si am luat ursul si am zis ca fratele meu merita asa o jucarie dar eu nu, nici nu credeam ca exista asa o jucarie. Asta a fost cel mai frumos Craciun.
In timp ce scriam mi-am adus aminte ca atunci cand am putut eu sa scriu in scriam mosului :" Draga mos Craciun te rog sa imi aduci o papusa ros, o masina, o bucatarie, dulciuri... si un "cado"." Acel "cado " pentru mine era cutia de genul asta :http://www.competitii.ro/images/conv/2480_0_1.jpg
Am multe amintiri frumoase legate de acea perioada, stateam noaptea cu mama sa fac prajiturile, adica sa o frec la cap sa o intreb ce e aia de ce se pune ailalta, de unde stie reteta, si a 2a zi eram in picioare, hciar daca nu mai puteam de oboseala, sa-l trezesc pe fratimiu sa repetam colinda.
Cand mergeam cu colinda, eu eram si sunt afona toatal, noroc de fratimiu ca are voce, castigam foarte bine, bunica ne dadea 50 lei sau 100 lei si o punga cu cadouri, apoi la nasi mei de botez tot asa primeam, si astia erau de caciula, mergeam prima data colo unde stiam ca, castigam bine, dupa pe unde gaseam, si nu ai vazut tu certuri la impartirea banilor, asta se intampla dupa anul nou cand adunam bani pe urat si colindat.

Daa, ce amintiri frumoase.
Eu tin minte ca trebuia sa ajung pana la tata si sa-i duc niste chiftele.Imi inghetase mana pe prastie, ma saturasem sa i le tot arunc prin gratiile de la fereastra.
Pe strazi se auzeau colinde si clopotei, iar mama(parca iera ieri) tin minte cum ne astepta cu "buci" de gaina.
Impodobeam de atatea ori bradul...in gand, cine dracu' se apropia de unul din piata, totusi, eram indispensabil, singurul care stia sa traga cu prastia, nu-mi permiteam sa imprumut nici macar o crenguta.
Cand am gasit prima punga cu dulciuri langa pat, zic: iar a spart vreun magazin! si ma asteptam sa vina cineva sa le ia inapoi.
Dar anii au trecut si iata-ne mari cu mai multe amintiri dar aceleasi dorinte.Sa vina mosu! deoarece tot timpul ne va putea surprinde printr-un cadou, oricat de mic ar fi el.

Vezi, de asta esti profesoara. Profesorii au talente d-astea, sa gaseasca fix ce nu vor altii, cum ar fi greselile elevilor

Deformatie profesionala, deh!

Visul meu nu e spulberat.